Fericirea e-un lucru maruntel

M-au lovit unde ma doare mai tare: nu am apa calda.

Eu cred ca asta s-a intamplat pentru ca ieri, cand am auzit a Preafericitul s-a dus, in loc sa plang am zis : “Haha, fac pariu ca nu mai e atat de fericit acum!” Energia negativa rezultata in urma acestei glume ingrozitoare s-a dus fix in teava cu apa calda, tocmai acum cand  e de groaza sa ma spal cu apa rece pentru ca am niste problemute medicale.

Apropo de probleme medicale, precizez ca ieri am avut o experienta chirurgicala (cu anestezie locala, spre deosebire de Preafericitul Camghinionist) ce a fost indulcita de doamna doctor prin folosirea de numeroase diminutive (voi scrie cu diacritice ca sa nu se piarda farmecul cuvintelor): mânuşiţe, picioruşe, aculeţ şi, preferatul meu, popou!

Fata de anul trecut (link1 link2 link3), am mers la clinica privata si de aceea nu am mai avut atatea peripetii.

Nostalgia ma napadeste cand imi aduc aminte de sala de operatii in care mi-era frig… Si de studentii la medicina care se holbau la mine… Pai, sa va zic cum era pe vremea mea… O lacrima de emotie mi se scurge pe obraz cand mi-aduc aminte de bisturiu si usa salii mereu deschizandu-se: “Domnu’ doctor, v-am adus si noi ceva!” – “Da, da, lasati acolo plasa.”

Hehe, nu mai e ce-a fost! La privat a fost fara intreruperi, fara cozi, fara spaga.
Si cum diminutivele atentueaza parca durerea, anunt astfel ca am dat drumul la comentariute pe blogulet. Comentati fericiti! Dar nici prea, prea fericiti, nici foarte, foarte.