Bloggers meeting

28.05.2007. Sediul PSD.

Sentimentul este reciproc: nici eu nu-i citesc lui blogul, nici el mie. 🙂

completare la cererea unui prieten.

Despre politicieni, numai de bine. Daca ii cunosti personal. La televizor sunt ca de plastic, vorbesc artificial si atent, au un limbaj previzibil si plictisitor. Cand ii vezi in fotografii sau la stirile televizate nu-ti prea dai seama ce inaltime au, cate riduri au, ce textura are costumul sau ce nuanta de albastru sau gri. Costumele par toate negre. Toti par sa aiba cearcane. Indiferent de culoarea politica, parca sunt galbeni la fata si deshidratati. Ai senzatia ca-i tine pielea cand vorbesc, ca-n reclamele la creme de fata care hidrateaza si protejeaza de radicalii liberi si razele UVA si UVB si au coenzima Q10 si aloe. Am uitat ceva? Extract de cirese.

In realitate, politicienii sunt oameni. Bine, unii sunt marionete, dar intelegeti ce vreau sa spun. Au inaltimi diferite. Costumele lor au nuante diferite. Unii au cearcane mai negre decat altii, iar altii au burti mai mari decat altii.

Diferenta specifica ce reiese pe sticla, stereotipurile asociate fiecarui partid dispar. Fata in fata cu ei, nu mai stii care e personajul negativ si care e cel pozitiv. Nici unul nu pare sa aiba superputeri.

Poate ca un motiv pentru care credem ca presa noastra e bleaga este o consecinta a faptului ca jurnalistii empatizeaza cu politicienii. Si le dispare din curiozitate si din zvac. E atat de usor sa cazi in plasa. Fiecare jurnalist pe politic are felia lui de teme, se ocupa de un partid de obicei. Sa ii vezi aproape zilnic, sa le stii cravatele preferate si parfumul, gusturile in materie de femei (nu ca nu as fi foarte politically correct, dar la cate femei sunt in politica si cu atat mai putine sunt la conducere, nu e cazul sa pun la feminin problema), sa ii vezi trasi la fata cand au avut o zi grea, nervosi sau zambareti, sa fumezi o tigara si sa bei o cafea cu ei, toate astea te fac sa nu-ti mai pui intrebari. Mai ales intrebari incomode pentru ei.

Din fericire, mai sunt cativa, putini, care observa detaliile. Am luat lectii azi.

Azi, Mircea Geoana, un tip rarait, inalt, cu pungi sub ochi, mi-a zis ca ii citeste blogul lui Sutu. Si ca “te doare capul de ce e acolo!”. Apoi a stat de vorba cu o batrana in scaun cu rotile, despre care am aflat de la cei care isi fac veacul pe la sediul PSD ca vine des sa ceara bani. Geoana a ascultat-o, a glumit cu ea, a pozat pentru putinii jurnalisti care ii faceau poze sau il filmau stand de vorba cu ea si apoi i-a dat 50 de lei noi. Cica ii da mereu bani cand vine, chiar daca nu sunt jurnalisti de fata. Dupa aceea, tinand in mana o mapa rosie cu sigla PSD si una grena pe care scria “Presedintele Romaniei” (venea de la consultarile de la Cotroceni), a plecat pe jos spre Palatul Victoria.