Despre interviuri

Interviul este formidabil. Ca gen publicistic, interviul are loc de cinste pentru ca lasa o voce sa se auda, pentru ca, directionand cu intrebari atent alese, lasa interlocutorul sa spuna cu propriile cuvinte o poveste.

Eu am aflat ca interviul este nemaipomenit cand am descoperit-o pe Tita Chiper. Nu obisnuiam sa citesc setul de carti primite ca premiu la sfarsitul unui an scolar pentru ca ramasesem cu gustul amar al cartilor oribile primite in ciclul primar. Cu timpul lucrurile se schimbasera, in generala deja primeam carti mai bune, dar putine ma interesau. Le depozitam doar. Volumul de Tita Chiper insa mi-a atras atentia. Am primit “Intr-o lumina orbitoare. Interviuri” in a XI-a (cred). Contine interviuri publicate in Dilema si Avantaje in ultimii ani. Felul in care se situeaza in discutiile cu partenerii sai de dialog ma face sa cred ca e in firea ei sa intrebe, sa se mire, sa vada din mai multe unghiuri lucruri vechi si noi. Nu pare sa fi repetat tehnica, ci ca a invatat pana in acel moment sa puna intrebari traind si ascultand.

Am redescoperit interviul in revista “Tango“. Am cumparat pana acum doua numere si sunt incantata de continut. Revista acopera un gol lasat de revistele feminine parca de plastic, reviste in care, evident, nu se regasesc toate femeile. E o revista tot “glossy”, dar cumva altfel: prezinta feminitatea ca pe un memorabil vin sec, si nu ca pe un suc acidulat!

In numarul trecut am citit un interviu cu Nicu Alifantis. In numarul din aprilie am gasit un interviu cu Horia-Roman Patapievici. Placut sa-l asculti pe Patapievici vorbind despre fiul sau, chiar daca numai putin, pentru ca, desi mi-e un pic rusine de curiozitatea mea, as vrea sa stiu cum se manifesta fostul adolescent turbulent – cum singur se declara – ca sot si ca tata.

Interviurile sunt semnate de Alice Nastase. Mie mi-e cunoscuta doamna Nastase de cand lucra la penibila publicatie “National”. Face o treaba buna in interviuri, se simte ca e relaxata si sigura pe ea, desi are de-a face cu persoane cunoscute si intervievate de sute de ori. Cred ca experienta cizeleaza stilul.

In cotidiene nu am mai citit demult interviuri bune. Doar traim in epoca interviului pe email. Iar timpul preseaza calitatea. Revistele scapa turma.

In acest moment, eu simt ca mai am multe de invatat despre interviu. Ma intimideaza mult anumite persoane si parca nu mi-ar ajunge zece ani sa ma documentez pentru a sta de vorba cu acelea! Si pentru a scapa de trac ma imaginez uneori stand de vorba, ca-ntr-un exercitiu din anul I, cu diverse persoane importante carora le pun doar trei intrebari. Si nu incep cu “Cat de des mergi la sala?”