Uncategorized

Ne-au invadat

Mi-am dat seama ieri seara. Eram la teatru. In sala, desi incepuse piesa de zece minute, cateva persoane ridicasera un rand in picioare ca sa ajung la locurile lor. De parca nu era de-ajuns ca erau in picioare multi si se foiau, ca cei din spate nu mai vedeau scena, ca monologul unui actor risca sa se intrerupa din cauza vanzolelii, intarziatii isi mai si cereau scruze, facand si mai mult zgomot. “Scuze, scuzati-ne, va rugam, ne cerem scuze!”, tot sopteaau ei, desi numai intunericul ii ferea de privirile pline de repros ale celorlalti spectatori. A sunat si un mobil. Sonerie polifonica, nu asa…

Cireasa de pe tort a fost replica unui neadertalian din spate care a racnit spre finalul scenei cu persoane ridicate si zgomot: “Da’ mai taceti, domne’, din gura! Chiar asa? N-aveti pic de rusine!”. Replica de pasager ratb in timp ce actorii se incapatanau sa continue piesa, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, a stricat si mai mult atmosfera. Sigur, domnul a vrut sa faca liniste, dar drumul spre iad e pavat cu intentii bune, nu-i asa?

Pentru ca piesa reflecta Romania de azi, pe scena aveam un pensionar nostalgic, o tanara ce lucra intr-un sex shop, un bodyguard care injura in engleza, un mitocan agresiv imbracat colorat si o fata imbracata vulgar.

Pana si pe scena era mitocanul. Ca nu poti sa ilustrezi lumea de azi fara unul, ai pierde contextul. Mitocanul vorbeste tare, injura, isi trateaza urat prietena, scoate un cutit cand nu-i convine ceva. Nu tacea niciodata. Iti toca mintile. El e genul de om care se bate cu pumnul in piept pentru ca are dreptul sa se exprime, sa fie ceea ce este (un necioplit), de ce sa-i fie rusine??

Dar cel mai dureros a fost pentru public atunci cand personajul, iritat pentru ca era dat afara din sex shop, a urlat: “E o tara libera! E democratie! Pentru mine au murit copiii aia la Revolutie sau ce-a mai fost aia! Aveam 4 ani atunci!” A fost dureros. De doua ori. Replica a venit de la un alt personaj: “Habar n-ai despre ce vorbesti. Nu pentru tine au murit”, dar mitocanul a recidivat: “Ba da! Pentru mine si pentru Mimi!” (Mimi fiind iubita lui imbracata sumar). Cred ca multi din sala au simtit ca si mine impulsul de a-l strange de gat pe mitocan. Norocul nostru a fost ca peste cateva scene bodyguardul chiar il sugruma. Catharsis!

Ne-au invadat. Pe strada scuipa si arunca hartii pe jos; la semafor claxoneaza pentru ca s-a facut verde “Ia uite la vaca aia. Ce faci, fa, ne miscam si noi mai cu talent? Cine, drecu, va da carnet nu-nteleg!!”; la teatru vorbesc la telefon; in autobuz vorbesc tare si agreseaza necunoscuti: “Ce e, mosule? Vreo problema?”; la televizor apar ca artisti sau gazde de emisiuni in care se dezbat chestiuni ce tin de viata conjugala a altora; la scoala sunt elevii care “fac misto” tot timpul si profesorii care sunt “marfa” si injura cu elevii, iar apoi aprind o tigara cu ei in pauza; in politica isi sfideaza colegii si alegatorii cu glumite de cartier: “Sa-mi numarati ouale”, stau drepti dupa un dezacord pentru ca reprezinta si ei boborul, duc razboaie ale nervilor in detrimentul nostru.

In blogosfera… Sa mai zic? Nu, eu zic sa ii premiem!

42 Comments

  • Reply
    Skandalouz
    09/03/2007 at 11:13 AM

    Si eu am fost aseara la teatru dar probabil in alta sala – unde la fel desi piesa incepuse de cateva minute bune toti se foiau si isi cautau locurile pe intuneric. Am fost totusi placut surprins ca timp de 3 ore a sunat un singur telefon ceea ce mi se pare un record. Si piesa “mea” a prezentat acelasi mitocan, aceleasi gesturi, etc.

    Eram azi in trafic si in timpul infinit cat se sta la semafor, mai observi una-doua. Azi am vazut o fata pe la 15 ani asa, supraponderala (copii Mac cum le zic eu). Era in statia de autobuz cu fratele ei mai mic I guess. Fata o avea rosie de plans si am observat-o exact cand isi stergea lacrimile. I felt sorrow for a second pana cand servetelele folosite le-a aruncat pe jos fara nicio jena. Then I stopped looking ca ma enervam si mai atre. Din pacate doar noi avem de suferit – pe langa a suporta mizeria si mitocania, ne mai si enervam la reactia lor de don’t give a shit.

    Cat despre premiile blogosferei…aah, de cand asteptam s-o zica cineva si p’asta 😀 … cineva care se face auzit. Bv.

  • Reply
    dumb
    09/03/2007 at 11:30 AM

    a propos de blogosfera, am gasit cel mai misogin blog posibil [ si mitocan, bineinteles]:
    http://cismigiu.ablog.ro/
    [daca omul asta vorbeste serios, e dezasatru]

  • Reply
    Grin Manchi
    09/03/2007 at 12:06 PM

    Ma scot din sarite “invadatori” [cum le zici tu] aia din spatii inchise si aglomerate, gen ratb sau metrou, respira fix in moaca ta [mea]. Bleah! Ce poate fi mai rau?! Sa tuseasca sau sa stranute!

  • Reply
    Grin Manchi
    09/03/2007 at 12:07 PM

    *typo: “invadatorii” :p

  • Reply
    Jo
    09/03/2007 at 12:25 PM

    “Replica de pasager ratb”. Misto asta, andressa. Mitocania e boala nationala, dar si demagogia se invata la FJSC, nu-i asa?

  • Reply
    Florin Grozea
    09/03/2007 at 12:41 PM

    oooooo…. touche!

  • Reply
    blog de umor
    09/03/2007 at 1:52 PM

    ah! tineretul din ziua de azi…

  • Reply
    Igor
    09/03/2007 at 1:55 PM

    Astia sunt atat de prea prezenti incat dau nota civilizatiei urbane !

  • Reply
    Corina
    09/03/2007 at 1:56 PM

    Finuta ultima fraza.. Nu stiu daca face aluzie la cine as spera eu sa faca aluzie (vezi castigatorul “cel mai castigator” de la roblogfest), dar mi-a placut.

  • Reply
    volp
    09/03/2007 at 2:05 PM

    Bineinteles ca si pentru aceea au murit oamenii aia la revolutie. Aceasta este societatea “rascumparata” atunci, cu bunele si relele sale.
    A te lamenta de asa ceva e semn de infantilism, cred eu. 🙂 You can’t eat your cookie and have it too.

  • Reply
    Mihai
    09/03/2007 at 3:25 PM

    Ce piesa de teatru era? Cumva de Maria Manolescu?

  • Reply
    S.
    09/03/2007 at 5:38 PM

    fara nici o indoiala, esti f talentata

    sa te pupe-n blog toti aia care zic ca andressa e “feminista”. tu esti feminista, atunci ei sunt marlani 😛

  • Reply
    Dies Irae
    09/03/2007 at 5:51 PM

    Este ingrozitor, intr-adevar.

  • Reply
    gavagai
    09/03/2007 at 5:59 PM

    ai idee ce i-a cerut mitocanu tipei care lucra-n sex shop?

  • Reply
    nandos
    09/03/2007 at 6:10 PM

    Scuze. Nu am avut rabdare sa citesc pana la capat. Cine sunt EI, cei care ne-au invadat? Merci mult! 😛

  • Reply
    gozzy
    09/03/2007 at 7:05 PM

    OK, dar nici un om nu detine varianta completa a adevarului! Barbatii sunt asa, dar nu toti! Poate ca cei ro sunt mai rai….dar cred ca recent un barbat/baiat {sau mai multi} te-au deranjat .[altfel de ce ai in minte mai active lucrurile rele despre ei?]

  • Reply
    Manu
    09/03/2007 at 9:52 PM

    catharsis – daca imi aduc eu bine aminte de la scoala – inseamna purificarea prin suferinta. Nu prea se potriveste parca in contextul dat. 🙂

    blogul lui cismigiu e cinic, e usor misogin (poate) insa NU e mitocan. L-am citit pe tot (nici nu era mult :P) si daca din cauza ca prietena care stia ca nu e iubita l-a prins cu alta si tot ea l-a iertat totusi peste 2 zile a reiesit ca el e mitocan – atunci …restul e tacere.

    Total de acord in rest – numai ca mai am un cui:daca ai povestit de mitocanii de la teatru (si iti inteleg frustrarea si neputiinta), de ce te multumesti doar la un subtil apropo legat de blogosfera? 😉

  • Reply
    Marius
    09/03/2007 at 10:20 PM

    Frumos scris. Bravo ! Au scris atatia despre subiect, incat ai putea crede ca inca un articol pe tema asta ar fi prea mult. Dar uite ca nu-i asa…
    Partea cu blogosfera mi-a placut in mod deosebit!
    Touché!

  • Reply
    andressa
    09/03/2007 at 11:37 PM

    Jo,
    recunosc.

    Manu, http://dexonline.ro/search.php?cuv=catharsis

  • Reply
    actrita
    10/03/2007 at 2:46 AM

    andressa, ce a vrut manu sa spuna a fost ca ai folosit AIUREA conceptul de catharsis; da, dictionarul iti da APARENT dreptate (in psihanaliza, efect terapeutic obtinut prin descarcarea unei trairi refulate), dar arata oricarui om care are idee de Aristotel si de tragedia antica fraza:

    “Cred ca multi din sala au simtit ca si mine impulsul de a-l strange de gat pe mitocan. Norocul nostru a fost ca peste cateva scene bodyguardul chiar il sugruma. Catharsis!”

    si o sa-l vezi cum ridica, discret, o spranceana.

    Dar Andressa stie cuvinte cu th. Asta e bine.

  • Reply
    andressa
    10/03/2007 at 9:59 AM

    actrita,
    eu cred am folosit bine cuvantul in context. si am mai citit o data. cred ca e discutabil. daca am gresit, imi cer scuze. fac des greseli.
    cat despre th, poate ai fi surprinsa sa afli cate cuvinte stiu si cu alte grupuri de litere.

  • Reply
    blogdeumor
    10/03/2007 at 11:51 AM

    faza cu catharsis mi se pare funny. chiar nu intelegeti ca atunci cand faci o gluma nu e obligatoriu sa folosesti cuvintele in intelesul lor de dictionar?

  • Reply
    mihai
    10/03/2007 at 1:57 PM

    Andreea, esti inca tanara, cheer up! Vorbesti deja ca o doamna de 40 de ani suparata pe “tinerii din ziua de azi”. Si apropo de teatru, liniste si catharsis, din cate am citit si eu spectatorii de la Globe Theater de acum 400 de ani nu erau prea tacuti, si in nici un caz nu cred ca simteau vreun catharsis cand vedeau un mitocan ca Falstaff pe scena. Oricum, cred ca se distrau si le placea ceea ce vedeau, fara sa judece.

  • Reply
    andressa
    10/03/2007 at 7:10 PM

    mihai,
    varsta nu are legatura cu judecata. Nu in timp imi dobandesc dreptul de a avea o parere. In timp insa, parerile se mai cizeleaza.

    Si “cheer up”? Pai, daca scriu un text in care ma nemultumeste ceva, crezi ca viata mea e goala de impliniri si zambete? Ei bine, nu. Ba chiar multi imi recomanda sa mai renunt la posturile optimiste! 🙂

  • Reply
    Watt
    11/03/2007 at 3:40 AM

    Andressa, let me guess:

    In trafic, niste neandertali scapati din beci, ranjeau ca prostii la tine cand te vedeau la volan… si te mai si sicanau cu claxoane, mers in paralel, etc.
    Din pacate e plin de ei.

  • Reply
    Cristi Roman
    12/03/2007 at 2:29 AM

    Peugeot de la taticu’ ?

  • Reply
    claudia
    12/03/2007 at 8:47 AM

    curajul de a fi mitocan… cu alti mitocani… sau “cui pe cui se scoate” ! nu zic ca e bine, zic doar ca e o posibilitate de raspuns la mitocanie… alta ar fi sa taci si sa strangi din dinti. si ma intreb care dintre indignarea ta silentioasa sau iminenta unei alte replici enervate o sa-i impiedice pe spectatorii galagiosi sa actioneze la fel la urmatoarea piesa…
    vorbind pe limba lor, poate o sa inteleaga… desigur, e injositor sa fii mitocan, indiferent de context. pe blogosfera insa, parca te afecteaza mai putin…

  • Reply
    andressa
    12/03/2007 at 9:40 AM

    Cristi,
    nu, eu am dacia de la mama.

  • Reply
    Keos
    12/03/2007 at 5:25 PM

    Nu am fost la teatru demult, dar viata bate si filmul si teatrul, si asta nu e neaparat ceva bun…

  • Reply
    krossfire
    12/03/2007 at 7:00 PM

    Asa ziceam si eu…sa ridicam poporul la luptaaa !

  • Reply
    Iulian
    14/03/2007 at 9:33 AM

    Vedeti bre ce au facut comunistii din noi???………..

  • Reply
    Andressa » Realitatea asa cum este ea
    20/03/2007 at 11:40 PM

    […] aduci pe scena pe manelisti (vezi piesa “Viata mea sexuala”, scrisesem putin despre ea aici), pe corupti si pe superbul cuplu Iri-Moni? Ni-i arati in toata splendoarea lor si ne lasi asa? […]

  • Reply
    VisUrat
    29/03/2007 at 3:42 AM

    struguri, acreala, imposibilitate. moarte, drum lung, grija altuia…
    Ce usor e sa aruncam cu anumite chestii in altii. Chiar si cu aluzii… fine.
    Nu am inventat eu sistemul de votare. Nu am trisat. Daca nu eram eu, era altcineva, corect?
    Zoso cred ca`i multumit ca nu a castigat. Pentru ca nu`i mai bate nimeni nici un apropo…
    Sunt curios ce aluzii ai fi adus in cazul in care ai fi castigat tu…
    Chiar sunt foarte curios.
    Pentru ca, acum, realizez ca mai mult am pierdut de pe urma ultra mega super blogfestului asta…
    ID`ul meu de messenger il ai, as dori sa`mi dai add, pentru ca vreau sa te intreb niste chestii…

    In cazul in care nu ma detesti prea mult:)

  • Reply
    andressa
    29/03/2007 at 8:46 AM

    VisUrat,
    nu te detest deloc. Eu sunt studenta la Jurnalism, pretuiesc libertatea de exprimare mai mult decat multi altii. Faptul ca oricine poate sa-si faca blog mi se pare un lucru minunat! Sa scrii ce vrei pe el? Minunat!

    Cu tine nu am nici o problema (nici nu te cunosc!), nici cu blogul tau nu am -in general- o problema. Am o problema cu faptul ca ai posturi in care instigi la violenta (“puneti naibii mana p`un bolovan si dati`i in cap agresorului”) si ai ceva cu rromii (“Ţigani. Într`un fel asta explică oarecum situaţia… Cu toate că, păreau nişte ţigani mai spălaţi, curăţei la prima vedere”).

    Si totusi ai fost acceptat in concurs. Faptul ca oamenii te-au votat este normal, te puteau vota. Am o problema cu faptul ca organizatorii nu au pus drept criterii de intrare in concurs sa nu ai posturi xenofobe, rasiste. Am o problema cu faptul ca cel mai popular blog, cel cu care acum defilez si eu ca emblema (ca blogger), nu are cratime. Dar asta e problema mea. Tu scrii ce/cum vrei si lumea voteaza ce vrea/poate.

    Stiu ca nu ai trisat, nici nu m-am gandit la asta. Spun doar ca un blog xenofob nu ar trebui sa fie in concurs. Si zoso a disparut din blogrollul meu dupa ce a scris ca bataia e rupta din rai.

    Acreala? Fii serios. Nu au fost aluzii. Eu cred ca am fost foarte explicita. Daca unii nu stiu ce e un blog, nu as vrea ca pe primul pe care intra sa scrie ca tiganii trebuie omorati, copiii batuti si un pic de pornache pe ici pe colo. Nu as vrea sa isi formeze o parere despre toti bloggerii bazandu-se pe asta.

    In locul tau mi-as asuma insa stilul. Nu trebuie sa ne placa tuturor.

  • Reply
    LRHatter
    30/03/2007 at 9:26 AM

    Esti putin cam puritana. Poate pe viitor vei observa ca lumea nu este compusa doar din nuante de alb si negru ci mai are si gri, o multitudine de noante de gri. Cand vei vedea raul in adevaratul lui chip nu vei mai considera ca a-i da un bolovan in cap agresorului este o instigare la violenta, ci iti va parea rau ca sunt putini care gandesc ca visurat si prea multi care gandesc ca tine. Sa dea Domnul sa nu ai parte de astfel de experiente, nu sunt deloc placute.

  • Reply
    VisUrat
    30/03/2007 at 10:38 AM

    Am preferat sa`ti raspund la mine pe blog la comentariu. Mai mult pentru ca a fost cel mai clar dintre toate. Macar ai spus ce si cum, nu ai facut aluzii evazive ca altii. As prefera o replica. Daca vei considera ca merita…:)

    PS: Inca mai astept ID`ul tau de mess (al meu e afisat pe blog)… In caz ca esti curioasa despre ce as vrea sa spun.

  • Reply
    ddd
    30/03/2007 at 10:56 AM

    citat “In locul tau mi-as asuma insa stilul. Nu trebuie sa ne placa tuturor.”
    nu cred ca te-a obligat nimeni sa citesti se scrie visurat . acel “tuturor” este o categorie cam mica , in care se afla de obicei oameni care au alte nemultumiri , legate de faptul ca visurat.ro este mult mai citit decat altele – adica invidie. asta va roade pe voi.
    de ce crezi, ca tu esti mai desteapta decat toti aia care au organizat blogfestul? crezi ca aia nu stiu sa citeasca? daca tii atat de mult la rromi , da o fuga prin ferentari la apus de soare sa vezi ce ti-ai dori o remorca de bolovani.
    visezi mult prea mult !! trezeste-te la realitate

  • Reply
    andressa
    30/03/2007 at 12:05 PM

    Visurat, nu am reusit sa las comentariu pe blogul tau, il las aici.

    Salut!
    Eu sunt absolut de acord cu tine: scrii pe blog ce si cum vrei. Si eu fac acelasi lucru. Insa spuneam ca la un concurs cu vizibilitate as selecta blogurile care respecta niste reguli.

    Uite cum ma gandesc eu: ce ne facem daca Noua Dreapta isi face un blog bestial – il premiem la blog colectiv? Legea pedepseste mesajele rasiste, xenofobe (codul civil, din cate stiu).

    O sa spui ca e un exemplu extrem, ca nu se compara cu ce ai scris tu. Dar atata timp cat nu e stabilita explicit, limita nu se cunoaste.

    Sunt de acord ca ai castigat corect, am mai spus asta, felicitari! Atata timp cat erai in concurs, ai luat voturile in mod corect. Dar cum era dreptul tau sa iei voturile, am si eu dreptul sa explic senzatia amara pe care o aveam cand persoane care nu vazusera un blog in viata lor se uitau pe al castigatorului, iar acesta dadea o “m*** virtuala” si apoi ma intrebau “Asta e un blog?”. Cumva, fara sa vrei tu, ai devenit o imagine pentru mai multi si de-aia eu spun ca mesajele de tip “tiganii sunt nespalati si hoti” fac rau si altora.

    Da, militez pentru respectarea Drepturilor Omului. Si argumentarii tale de mai sus ii lipseste un pas logic: de ce sa le explic victimelor ca agresorii lor sunt oameni? Doar nu am spus sa deschidem usile inchisorilor! Un om este nevinovat pana la proba contrarie.

    “sa’i expilce copilului de 18 ani al vecinilor mei de ce trebuie sa traiasca avand o placa metalica care sa’i tina la un loc oasele care’i inconjoara creierul, si de ce nu s’a apucat de fumat, sa le poata da acelor borfasi o tigara si sa scape de bataia care l’a adus in aceasta situatie” – Ce legatura are cu ce discutam noi? Crezi ca eu sunt proviolenta? Sa fie arestati cei care au facut asta! Sa-i explic de ce cred ca Drepturile Omului trebuie respectate? Cred ca as putea sa-i explic, sa stii, pornind tocmai de la drepturile lui.

    Faptul ca nu folosesti cratima este strict alegerea ta. Altora le poate placea sau nu. Mie nu-mi place. Dar e treaba ta.

    Sunt sigura ca unii te critica din invidie pentru trafic sau motive similare, cine mai stie de ce?, fara sa te cunoasca. Stiu cum e. Eu insa ma refeream la ce explicam mai sus: castigatorul devine cumva o imagine a bloggerilor si de aceea nu as accepta in concurs blogurile calomnioase, rasiste, xenofobe. Propunerea mea este pentru alte editii roblogfest, atata timp cat regula nu exista pana acum (si poate nici nu va exista) ai participat si ai castigat in mod corect! Felicitari!

  • Reply
    Ultimul care pleaca,stinge si lumina
    28/11/2007 at 3:18 AM

    Mereu nu am inteles frustrarea oamenilor pentru un lucru care a trecut…nu cred ca te voi intelege nici pe tine…
    Dar cred totusi ca e un semn al varstei:toti suntem teribilisti,toti suntem gica contra,toti vrem sa avem dreptate dar drumul spre asta poate duce si la fapte mai putin virtuoase nu-i asa?:)
    Vei vedea totusi ca si tu esti capabila de asemenea ganduri precum VisUrat sau multi altii,inca ai mult de trait iar viata e plina de surprize…
    Ar mai fi multe de spus dar deja e vechi entry-ul asta…asa ca nu baga in seama postul meu,face parte din categoria celor: Ultimul care pleaca stinge si lumina.:)

  • Reply
    RoBlogFest 2008 - pareri, previziuni si supozitii
    01/02/2008 at 11:04 PM

    […] (aveti aici tot contextul) Nu stiu cat pornache a vazut impresionista la mine pe blog, da` se pare c`a vazut mai mult decat am vazut eu… In fine. La articolul Instigare la Violenta se refera in comentariul de mai sus, in caz ca sunt unii care nu stiu despre ce`i vorba. Si vreau sa`mi spuneti ca nu am dreptate. In fine. […]

  • Reply
    Andressa » Jurata
    02/02/2008 at 4:09 PM

    […] vorbeste despre postul “ne-au invadat” in care enumeram tot felul de manifestari necivilizate care imi fac uneori viata un cosmar […]

  • Reply
    Primul Blog Moldo-Român » Blog Archive » Scandalurile şi controversele RoBlogFest 2008. Protagonişti: Andressa, Arhi, Buddha, Gramo, Darius Groza, Nenea Cosmos, Piticu, VisUrât, Zoso
    03/02/2008 at 12:46 AM

    […] dintre cei doi e mai vechi încă de pe vremea RoBlogFest 2007. Andressa a publicat postul Ne-au invadat în care vorbea despre mitocănia din societatea românească făcând şi o foarte subtilă aluzie […]

  • Leave a Reply