IUBIM

Nota 10

Viata unui student in strainatate e marcata de oameni, nu de locuri. Varsovia are tot atatea muzee cati comunitari avem noi, bulevarde largi si curate, parcuri intinse si un centru vechi reconstruit dupa razboi cu multa grija. Dar nu asta a fost important.

Sa te ia cineva de la aeroport – cand ajungi te simti ca pe alta planeta -, sa ai pe cine sa suni cand arzi de dor, sa iti traduca cineva cand iti iei primul abonament pe transport in comun si sa te plimbe prin centru daca stai prost cu simtul de orientare, sa te invete sa ceri o supa si o bere si sa iti explice cum e cu metroul si cu preturile. Asta e important.

Ne intoacem cu 10 pe linie. Hehe, nu am mai reusit performanta asta din clasele primare! Dar nu despre studenti voiam sa vorbesc. Nota 10 se acorda profesorilor.

Va povesteam acum ceva timp despre cursurile pe care le-am ales aici. Romanii sunt ospitalieri se spune? Jos palaria in fata polonezilor!

Profesoara noastra de Contemporary Polish Culture ne dus la Opera, ne-a scos la o cafea din cand in cand si ne-a invitat la lansarea cartii sotului dumneai, tot un profesor de-ai nostri, cel ce ne preda International Relations. Pentru ca semestrul se apropia de sfarsit, cei doi profesori ne-au invitat la pranz acasa la dumnealor. Am dus si noi o cutie cu bomboane si un calendar cu peisaje din Romania (cumparat de subsemnata de la Carturesti cu cateva zile inainte de plecare). Am baut cate un pahar de vin si am mai discutat despre istoria Poloniei. La plecare am primit si cate o decoratiune de Craciun in forma de ingeras.

Un alt profesor, cel de Anthropology of Modernity, ne-a invitat pe amandoua la un restaurant superb, in aceeasi cladire cu Muzeul de Arta Contemporana. Am mancat peste (buuuuun!) si am discutat despre cum ni s-a parut experienta de student Erasmus. A fost dezamagit profesorul sa afle ca apartamentul nostru a avut atatea probleme, ne-ar fi ajutat sa gasim altceva daca stia ca ne e frig, spalam totul de mana, nu avem televizor sau prea multa mobila. Dar noi nu ne-am plans la timp. Iar acum radem cu pofta cand vorbim despre conditiile vitrege din apartament. Dupa cina, am mers la domnul profesor acasa. Am cunoscut-o pe sotia dumnealui, tot profesoara, insa nu la noi la facultate. Am mancat prajituri, am baut cafea si ceai.

Un profesor al facultatii, desi nu ne preda, a tinut sa ne daruiasca amandurora cate un album imens despre Polonia.

Doamna decan, profesoara noastra de poloneza, ne-a spus ca a fost o placere sa ii fim studente, ne-a multumit pentru vizita, ne-a pupat si ne-a urat drum bun.

Profesorul meu de istorie a rezistat cu eroism cand l-am tinut pentru a nu-stiu-cata oara cu o ora mai mult decat dureaza de fapt cursul. Am discutat despre Kuweit si Afganistan. Mi-a spus la sfarsitul ultimului curs ca istoria trebuie vazuta ca o poveste cu oameni, cu peripetii si cu aventuri, pentru ca altfel e plictisitoare.

Coordonatorul Erasmus a fost vesnic la dispozitia noastra. Desi ne-a parut cam stresat, ne-a raspuns la toate intrebarile, a fost foarte flexibil si intelegator in ceea ce priveste hartogaraia specifica programului Erasmus, ne-a luat de la aeroport, ne-a gasit apartamente si ne-a imprumutat carti despre Polonia.

Bibliotecara, tutorele nostru – asa ne-a fost prezentata, este minunata. A implinit alaltaieri 27 de ani. La multi ani, Wiktoria! Ne-a plimbat prin oras, ne-a aratat unde se mananca supa buna si ne-a oferit un umar pe care sa plangem de dor (vorbesc mai mult in numele meu). O prietena de nadejde.

V-am plictisit cu aceste detalii ca sa ajung la concluzia spusa la inceput: oamenii fac expereinta Erasmus placuta pentru un student.

Am lasat un DVD cu prezentarea Bucurestiului in engleza la biblioteca facultatii. Am rugat profesorii sa le reaminteasca studentilor ca se pot informa cu usurinta despre FJSC si despre Bucuresti. Adevarul e ca, desi faceam reclama Romaniei, ma gandeam cu groaza cu ce impresie se intorc studentii straini din Romania. Despre Biroul Erasmus de la Bucuresti nu vreau sa vorbesc, ma ia cu migrene: cozi interminabile, un program mult prea scurt de lucru cu publicul avand in vedere numarul mare de studenti, stilul nepoliticos al personelor care lucreaza cu publicul (desi par sa nu aiba inclinatie spre acest domeniu)… O sa-mi amintesc in curand cum e la noi cand voi duce hartogaraia la Bucuresti.

Studentii romani, ca si cei polonezi, nu se inghesuie sa discute cu inocentii din alte tari , sa ii intrebe ce fac, daca vor sa iasa la un ceai. Profesorii scapa turma in Polonia.
La Bucuresti nu stiu daca pe studentii straini ii opresc profesorii sa ii intrebe cum se simt, daca au vreo problema, daca se inteleg cu colegii. Stiu ca nu scrie in fisa lor de post, dar asta face diferenta. Datorita profesorilor de aici imi pare rau ca plec.

You Might Also Like

5 Comments

  • Reply
    Adi
    02/02/2007 at 1:29 AM

    Foarte bine tintita insemnarea chiar si in tonul ei personal. Mi-am format o imagine despre tenta occidentala si deschisa a vietii universitare din Polonia si mi-ai reamintit inca o data ca oamenii ne aseaza locurile vizitate intr-o harta afectiva ce contribuie din plin la imbogatirea noastre spirituala.

  • Reply
    stingo
    02/02/2007 at 5:17 AM

    Iar mă faci să mă simt mândru că suntem prieteni.

  • Reply
    Denisa
    02/02/2007 at 5:31 PM

    Si la FJSC incep sa miste lucrurile…incet (poate prea incet), dar profesorii (unii dintre ei…ei bine, doar unul!) ne arata si latura lor umana. Accesibila. Personala. Te asteptam acasa!

  • Reply
    andressa
    02/02/2007 at 7:04 PM

    denisa,
    cred ca FJSC este un caz foarte fericit. Facultatea este destul de mica, profesorii isi stiu studentii destul de bine. In general insa, serviciile si relatiile cu studentii Erasmus in Romania sunt execrabile.

  • Reply
    garga
    19/02/2007 at 6:04 PM

    ma feelingesc foarte tare cu posturile tale despre polonia, avand in vedere ca mi-am petrecut si eu vreo 9 luni pe acolo, tot la scoli inalte. si alte posturi sunt foarte ok. gratie tie, am iertat vreo 5 taximetristi. iar in vizita am venit via roblogfest – connecting bloggers. What can I say? Keep walking!

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this:
    Inline
    Inline