Escrocul

Pare sa aiba cam 25 de ani, umbla imbracat ca orice tanar cu venituri medii: e in adidasi/tenisi, blugi, tricou si o geanta de umar. Are o freza sucara, parul tuns in franjuri si varfurile fixate in sus.

Isi face veacul intre Unirii, Universitate si Romana. Acosteaza tinere si le baga sub nas o carte postala pe care incearca sa le-o vanda sustinand ca banii ajung la copii bolnavi. Il stiu de 6 ani. Treceam, ca si acum, aproape zilnic pe la Universitate si aproape de fiecare data cand ma vedea, aparea cu o carte postala pe care, nu stiu cum facea, mi-o plasa in maini si apoi imi cerea bani pe ea. Ma chinuiam cateva minute sa i-o dau inapoi si nu o voia. “Macar 5 mii, macar 10 mii” etc. “Lasa-ma, domne’, cu cartile tale postale, ma grabesc.”

Daca tot m-a abordat de atatea ori, intr-o zi m-a prins intr-o stare ONG-istico-civica si l-am intrebat: “De la ce organizatie esti?” Pauza. “Unde se duc banii?” Pauza. “Unde e chitanta? Ce documente ai?” Pauza. Am revenit la “Lasa-ma, domne’, cu cartile tale postale!” O prietena a facut o mica investigatie si a aflat ca cei de la asociatia pentru care el strangea bani la inceput nu mai stiu de mult timp de el, desi el continua sa se prezinte ca voluntarul lor.

Ca ONG-ista hardcore, sufar ingrozitor cand aud de indivizi care tarasc prin noroi imaginea ONG-urilor, vai de capul ei oricum de la scandalul cu masinile si multe alte dude facute de cativa.

Revin la ce se intampla acum cativa ani. Intr-o zi tipul ma prinde intr-o zi proasta. Deja aflasem, chiar de la el, cand a recunoscut ca nu are nici o hartie la el, ca nu strange bani pentru copii, ca e un escroc ce se foloseste de numele unor copii fara noroc ca sa isi ia el bere, ca atare ma ingalbeneam cand il vedeam. Iar imi pune cartea postala in mana: “Copiii aia au nevoie de tine!”. “Ce copii? Sa-i vad si eu!” “Pai, tu de ce nu ma crezi… E datoria ta sa-i ajuti….” “E datoria mea zici? Imi platesc impozitele. De unde stii tu ce fac eu in timpul meu liber? Poate sunt voluntar la Crucea Rosie. Poate si eu strang bani pentru ei. Ia-ti cartea postala si lasa-ma in pace!” M-a injurat. Eu am plecat.

Nu stiu cum se face ca un timp nu m-a mai abordat. Anul trecut insa, a reaparut. Eram pe peron la metrou la Unirii si vorbeam cu doua prietene. Cum spuneam, de fete se tot ia. Ne intreaba daca vrem sa cumparam. Una din amicele mele facuse investigatia in care aflase ca e un escroc. Cealalta ii spune “Nu, multumim.” Tipul nu pleaca: “20 de mii”. “Nu, multumim”. Inlemneste langa noi. Noi oprim conversatia, ii mai spunem o data: “Nu vrem, multumim”. Incepe sa ne injure ca la usa cortului: nenorocitelor, baga-mi-as, face-v-as etc. Urla din toti rarunchii. Toti oamenii de pe peron raman cu gurile cascate. Nu apare nici un bodyguard, politist, desi pe acolo, uneori, mai vezi si organe de paza. Una din prietenele mele era pregatita sa raspunda daca incerca sa dea in noi.

🙂 You go, gurl! Eu ma gandeam sa fug! 🙂

Langa noi, in timp ce asta ne scuipa si ne injura, un grup de patru tipi 2 pe 2, se tot minuna: “Bai, asta e nebun!” No shit. Intre timp a venit metroul si noi am luat-o la fuga spre capatul opus ca sa ne se urce langa noi. Metroul nu avea vagoane insa si il vedeam in capatul celalalt. In metrou era un paznic. Fix langa el ne-am postat, iar individul nu a mai inaintat spre noi, desi bodyguardul parea la fel de inofensiv ca mine.

Anul asta il revad pe escroc. E tot imbracat ca un om normal, nu pare fara adapost. Tot de pustoaice se ia, le tot baga carti postale pe gat si multe ii dau bani. Sunt multi care pretind ca strang bani pentru o cauza nobila si numai unii spun adevarul. Dar acest tip are mai multe probleme. Intr-o zi o sa reactioneze foarte violent cand cineva va refuza sa cumpere cartile lui postale.