Puțină fericire n-a omorît pe nimeni. Momente speciale, doar ale mele

Cînd am petrecut o zi luuuungă în parc cu fii-mea. De dimineață, devreme, ne-am dus cu bicicletele în parc, și apoi în alt parc, și apoi în alt parc… Am venit acasă să mîncăm și apoi am luat-o de la capăt. Pînă cînd s-a făcut întuneric și noi eram leșinate de oboseală. Am mîncat o grămadă de paste cu ton, cum îi plac ei și cum numai eu știu să fac, zice ea, și ne-am culcat. Am dormit neîntoarse.

Cînd am învățat să merg pe bicicletă. Și cînd am mers la pescuit. Și am prins somn!!!

Cînd am mers cu fii-mea să o învăț să meargă și ea pe bicicletă, fără roți ajutătoare.

Cînd am condus pînă la Cluj.

Cînd seara, ea voia să se uite la desene și eu la Game of Thrones și am început să negociem. Și fii-mea a zis: „Mă uit eu la laptop și tu, la televizor. Sunt un înger, nu?” 🙂 Da, este.

Cînd am mers la o prietenă cu care greu mă întîlnesc greu, vorbim la telefon des, dar nu apucăm să ne vedem. Fiul ei s-a culcat, noi am mîncat tort de înghețată și am vorbit vreo oră și jumătate. Și aveam atîtea să ne spunem! Dacă ne-ai fi lăsat 15 ore, tot nu terminam să povestim tot ce ne frămînta.

Cînd am rugat-o pe junioară să mă lase să mai dorm, era sîmbătă dimineață, iar două ore mai tarziu am găsit-o în sufragerie, făcînd puzzle-uri, lîngă o coajă de banană. Își lause singură micul-dejun. Îmi venea să urlu de atîta mîndrie și fericire. De cînd am născut-o aștept clipa asta: să mă trezesc tîrziu și ea să se joace în liniște. Urmează alt milestone: să mergem la festivaluri împreună!

Cînd am primit flori de la baiatul care imi place.

Hai că se poate!