moving on, baby

Nu te desparÅ£i cu adevărat de cineva pînă nu-l vezi fericit lîngă altcineva. I-ai spus că nu te merită (deÅŸi poate te gîndeai că n-ai ÅŸtiut să-l faci să te iubească), l-ai dat afară (poate sperai să izbucnească în lacrimi înainte să urce în lift ÅŸi să te roage să-i mai dai o ÅŸansă), ai răsuflat uÅŸurată cînd te-ai văzut singură ca ÅŸi cu mai fi scăpat de o mare povară sau poate ai rămas atîrnînd în timp, aÅŸteptînd un telefon, gîndindu-te la ce-ar fi putut fi ÅŸi nu înÅ£elegi de ce nu a mai fost, numai că indiferent de felul în care a dispărut din viaÅ£a ta ceea ce te-a ajutat să depăÅŸeÅŸti momentul este gîndul că idiotul nu-ÅŸi dă seama că nu va mai iubi pe nimeni la fel, că în urma ta ai lăsat un gol imposibil de umplut.

Åži zbang! Se vede cu altcineva. Hm, te gîndeÅŸti, o compară cu mine, nu face decît să-i reamintească de ceea ce nu poate avea. Numai că afli că s-a mutat cu cineva. Că s-a căsătorit, că a făcut un copil. Că, practic, în viaÅ£a lui de-acum plină nu mai e loc de amintiri cu tine. Că de fapt nu se va întoarce plîngănd: „După ani întregi de rătăciri, de relaÅ£ii superficiale mi-am dat seama că tot pe tine te iubesc!” Te simÅ£i înÅŸelată, minÅ£ită.

Åži parcă iar v-aÅ£i despărÅ£it. De fapt, despărÅ£irea are două etape: scoaterea unei persoane din viaÅ£a ta ÅŸi apoi risipirea amintirilor ÅŸi a „ce-ar fi fost dacă”-urilor. N-ar fi fost nimic, de fapt.