Nu cred că este ceva mai enervant decât să stai de vorbă cu un om care are o revelație.
Știți cum unii trec printr-o chestie care îi face să vadă viața mai roz? Scapă de o boală, o sperietură groaznică, și brusc mâncarea are alt gust, soarele e mai luminos și îți fac capul calendar cu asta? Sau citesc o carte de dezvoltare personală și dintr-o dată totul are alt sens ”Trebuie doar să te pui pe primul loc!”, ”Am învățat să spun NU!” și insistă să le urmezi sfatul, deși tu nu le-ai cerut nicio părere.
Fix așa sunt eu acum, de când am făcut schimbări mari în viața mea și sunt surprinsă și eu de efecte. Și, recunosc, exasperez pe toată lumea cu povestea mea.
Pe scurt: n-am fost niciodată într-o formă mai bună ca acum. Slabă am cam fost, aproape toată viața, dar nu cu mușchi, tonifiată, ci doar slabă. Cu burtică chiar. Nu mi-am bătut capul, când ești tânăr oricum pare că ai tot timpul din lume, că ai chestii mai importante de făcut decât să te gândești la sănătate (oricum nu te doare nimic, te simți mereu bine, plin de energie), așa că nu aveam niciun motiv să fac ofert în vreo direcție. Fie vorba între noi, bărbații mereu m-au plăcut – cel puțin ăia pe care îi observam eu, am nișa mea (eu le spun șahiști chiar dacă nu sunt sigură că joacă șah), așa că de ce să vreau să arăt și mai bine? Dar na, vine o vârsta la care devii conștient de propria mortalitate (vorbesc serios) și te întrebi dacă de aici nu mai urmează nimic… Dar asta e deja un alt post pe blog.
Am mai făcut sport la viața mea, ba chiar și fitness cu antrenor, dar niciodată – chiar niciodată, nu mi-am dorit atât de mult ca acum să schimb serios ceva la cum mă simt și cum arăt.
M-am pufoșit, de la XS, am ajuns la S, apoi la M. Hai, recunosc, am și câteva haine mărimea L. OMG, right? Cei care mă știu ca pe o scobitoare o să spună ”Vai, imposibil!”, ei iată că este posibil. M-a cam enervat faptul că a trebuit să dau o grămadă de haine care îmi plăceau pentru că nu mă mai cuprindeau. Am cumpărat haine mai mari, nu pot să zic că am fost încântată, dar nu aveam de ales. Am 41 de ani (sper că vă simțiți și voi bătrâini dacă îmi știți blogul de 20 de ani), mâncam orice îmi pica în mână, era oare posibil să râmân veșnit la măsurile din liceu? Well… Nu prea.
Vara asta mi s-a părut că mă trezesc obosită în fiecare zi, că rețin apă, că mă doare capul des, că mă simt ca un balon cu picioare. Așa că pe 31 iulie, într-o joi, după o noapte în care m-am tot foit și mă simțeam rotundă, m-am prezentat la sală și am început să mânânc diferit: proteine, nu carbohidrați. Iau suplimente alimentare, beau mult mai multă apă, am renunțat aproape de tot la alcool.
După 3 luni și jumătate, sunt alt om. Am slăbit mai bine de 4 kg, dorm excelent, mă trezesc fără alarmă, plină de energie (sunt chiar enervantă) și sunt absolut uimită că rezultatele se văd deja. După vreo două luni m-am măsurat și aveam cu 10cm mai puțin în talie (știu exact măsurătorile pentru că mersesem în iunie la tratamente corporale și tot speram la o minune). Dacă mă măsor azi cred că leșin!
Fucking hell: doar asta trebuia să fac?! Credeam că e ceva genetic, că viața e grea, că nu am ce face, că vârsta etc. De fapt, trebuia doar să îmi mișc fundul și să nu mai bag atât pâine în mine?! Știam teoria, dar nu am crezut-o. Pe cuvântul meu.
Aș ține prelegeri ca un pastor despre asta: nu e nicio șmecherie, oameni buni. Vrei să te simți altfel, să arăți altfel? Bagă sport, fierbe un ou, pune un pește la cuptor și aia e. Și când te gândești câte tratemente de remodelare corporală am încercat. Și cât au costat!!! E mult mai ieftin să iei un abonament la sală.
Eu am luat foarte în serios misiunea mea: mi-am dat 6 luni să văd dacă se schimbă ceva (nu aveam speranțe, voiam mai mult să arăt că am încercat și că trebuie să fiu lăsată în pace, în pufoșenia mea). Am ținut întâi un jurnal alimentar (10 zile) pe care l-am discutat cu un nutriționist din echipa Dejeu, am luat feedback-ul, am continuat să țin jurnal alimentar foarte atent și l-am băgat în chatgpt pentru feedback – să văd dacă sunt în deficit, să primesc sugestii. Am mers la sală de 3-4 ori pe săptămână și în weekenduri la munte (cred că 6 weekenduri consecutive), am urcat și am făcut febră musculară ca la balamuc. Nu prea am mai ieșit în oraș, pentru că m-am culcat din ce în ce mai devreme. Simt nevoia să dorm mult ca să mă refac după efort.
Enervant este că încă am pantaloni care îmi plac mult care cad de pe mine, pana mea, i-am luat acum câteva luni abia. Să îi păstrez în caz că mă îngraș? No way, îi voi duce la croitor.
Ca femeie, la vârsta asta, să te simți bine, să vezi că stau hainele bine pe tine, este ca și cum ai fi high. Nimic nu mă supără, totul este minunat, mâncarea are alt gust, soarele strălucește mai tare.
Îmi vine să râd când îmi amintesc de câte ori am spus că am o anumită conformație și nu am ce să fac cu corpul meu, are o voință proprie. Sigur că avem un bagaj genetic, dar avem cu un pic de voință și disciplină faci minuni.
V-am zis că este enervant, v-am avertizat. Poate nu voiați să auziți că trebuie să faceți o schimbare, mai ales că vine Crăciunul și cine dracu nu mânâncă sarmale și cozonac?! Ei bine, cred că eu. Nu că m-aș îngrășa de la 2 sarmale, dar cred că prefer să mănânc un mușchi de vită, un file de somon, un pahar de vin roșu (oameni suntem!) și să mă simt foarte sexy. Nu îmi trebuie nimic de la moșul, cred că mi-am făcut singură cel mai șmecher cadou.
No Comments