Cei mai afectați de această corona-criză suntem noi

Zilele astea totul mi se pare meschin. Totul.

Văd reclame obișnuite la produse obișnuite, parte dintr-o lume obișnuită care mi-e complet străină.

Cumpără această cremă antirid!, uite ce mașină frumoasă, e roșie, cu scaune din piele, fă un credit pentru ea!, cumpără-ți pantofi de la noi, blugi din noua colecție, noul nostru parfum, bijuterii să fii mai sexy!

Toate aceste lucruri fac parte dintr-o viață cu mai puțin griji, cu așteptări liniștite de la ziua de mâine, o viață în care copiii merg la școală, noi mergem la birou, ne facem planuri de vacanță pentru vară, facem calcule să schimbăm mașina, seara mergem la magazin sau poate ne întâlnim cu prietenii în oraș. Ne destindem, râdem, mâncăm ceva bun, închinăm un pahar, strângem bani pentru ziua de naștere a cuiva.

Lumea de astăzi este cu totul alta. Eu stau în casă de 3 săptămâni deja. Îmi dau seama cât de pe dos e totul când dimineața mă dau cu crema de noapte. Pentru că nu am nevoie de protecție solară, nici de o bază bună de machiaj (de ce m-aș machia?!) și e mai hidratantă. Ca să știu ce zi e azi, m-am gândit vreo 10 minute și apoi m-am uitat în calendar. Nu avem habar dacă e marți, miercuri, joi sau vineri. Una din ele știam că e, dar nu puteam fi sigură.

Încă muncesc pentru că am proiecte începute deja, dar nu sunt multe. Iar când se vor termina, mă voi întreba, ca noi toți, cu ce voi plăti rata, utilitățile și mâncarea. Eu nu am un salariu lunar.

Nu știu cum e în bula voastră, dar în bula mea, majoritatea au riscat mult și au investit ce aveau sau s-au împrumutat pentru a face ceva cu sens. Unii au renunțat la o slujbă ca să facă ceva în care credeau. Un atelier de bijuterii, un studio foto, o florărie, cofetărie, o pensiune, un cabinet de terapie psihologică pentru copii, o școală de muzică, un restaurant cu 5 mese în care se gătește ca la bunica, dau cursuri de machiaj, fitness, yoga sau fac hairstyling. Toate aceste servicii sau produsele pe care ei le produc acum par un lux pe care nu ni-l vom mai permite mult timp. Ei au cheltuieli, chirii și angajați de plătit, trebuie să trăiască și ei din ceva, iar cu business-urile închise de tot sau funcționând la 10-20% din capacitate nu pot rezista mai mult de câteva luni.

Sub ei sunt cei care le erau angajați. Oameni simpli care trăiau de la un salariu la altul. Șoferi, femei care făceau curat, bone, chelneri și manichiuriste care au rate fără de care nu-și permiteau un televizor sau un concediu, oameni care trăiau din salariu, dar și din bacșișuri sau ce mai făceau după program: mai fac un comision, gătesc pentru cineva, iau un copil de la școală, merg acasă la o clientă, diverse lucruri mici care le aduceau în plus acei bani, poate sute de lei pe lună, ca să-și permită chiria sau o viață decentă. Acum, izolați în case, fără posibilitatea de a câștiga acei bani, rămân cu salariul minim pe economie sau cu 75% din el, în caz de șomaj tehnic.

Un studiu arăta că un sfert din angajații români se împrumută pentru că nu le ajung banii de la o lună la alta. România se află pe ultimul loc în UE la educație financiară. Cam unul din zece români declară că economisește ceva lunar. În acest univers, e extrem de subră perspectiva unor luni în care industriile sunt în moarte clinică, producție auto, turism, hoteluri, restaurante, organizare de evenimente, retail, adică practic toate, toate.

Oamenii cu adevărat bogați nu vor suferi. Poate doar vor merge în mai puține vacanțe, vom cheltui mai puțini bani pe produse de lux. Companiile mari vor rezista. Deși vor face schimbări, poate restrustrurări, iar rapoartele la final de an vor fi mult mai proaste decât proiecțiile făcute acum un an.

Dar noi, ceilalți, vom suferi cu adevărat.