GANDIM

Situația cu avorturile în Polonia. Sau 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile.

“Toate femeile se descurcă!”, mi-a spus Kamila în timp ce fuma o țigară în fața blocului ei. Așa ne-am cunoscut de altfel, pe stradă, în fața blocului. Tot studentă. Era vecina mea în Varșovia, stătea la parter, într-o garsonieră din scara de alături. I-am cerut un foc într-o seară și ne-am împrietenit. Blondă, cu un corp perfect tonifiat, mereu zâmbitoare, era la Turism și dansa salsa perfect. Câștiga și concursuri. Spera să lucreze într-un hotel de lux după ce își lua licența, întâi la recepție, iar apoi să crească. Era foarte deșteaptă. Vorbea engleză mai bine decât mulți alți polonezi de vârsta ei și studia și alte limbi străine, ca să o ajute în carieră, pe viitor.

Vorbea lejer despre avort. Eram în 2006 și eu nu știam că din 1993 legea avortului din Polonia era atât de dură. Legea lor permitea avortul doar în cazul în care sarcina era rezultatul unui viol, al unui incest, în cazul în care viața mamei era pusă în pericol sau dacă fătul avea malformații grave sau incompatibile cu viața.

Se estimează că, în ciuda legii, anual între 80,000 și 200,000 de femei găsesc o soluție pentru a renunța sarcina. 10-15% dintre ele merg în străinătate, unde pot benficia de servicii medicale de calitate, dar restul, 9 din 10 femei, își riscă viața și sănătate folosind metode diverse: pastile luate pe piața neagră, fără etichetă, informații despre dozaj, fără instrucțiuni și termn de valabilitate, sau merg la medici care sunt dispuși să-și riște dreptul de a practica medicină și libertatea pentru o sumă de bani. Nu femeile sunt pedepsite, ci personalul medical comit o infracțiune, dacă fac un avort care nu este încadrat ca excepție.

Kamila nu făcuse un avort, dar știa zeci de femei care “se descurcaseră”. Eu nu puteam să cred că societatea acceptă așa ceva. Toată lumea o făcea, toată lumea știa, dar toată lumea accepta această lege care nu se potrivea cu realitatea și le punea în pericol sănătatea și viața.

În octombrie, când Curtea Constituțională a vrut să elimine excepția privind malformațiile, nu au mai acceptat. Au protestat. Chiar 100,000 de persoane au ieșit în același timp în stradă pentru a-și arăta dezacordul. Trei zile mai tarziu, modificarea a fost respinsă. De ce oare nu schimbat mai mult legea? De ce trebuie să interzici prin lege avortul când realitatea este că oricum femeile îl fac, riscându-și viețile?

Nu este suficient să interzici ceva ca nevoia să dispară. Nici sexul premarital nu dispare, nici adulterul, nici prostituția, nici avortul. Acestea sunt realități. Poate unora nu le place, dar ele există.

În 2006, eu găseam o singură explicație pentru acea lege. Ca studentă în Varșovia,am simțit cum rănile celui de-al Doilea Râzboi Mondial încă sângerau. La peste 60 de ani de atunci, supraviețuitorii Holocaustului, veteranii, copiii care își văzuseră părinții uciși și casele distruse de bombardamente, umblau încă între noi și făceau ca durerea să fie aproape vizibilă, ca o ceață deasă pe străzile capitalei poloneze. 5 milioane de persoane au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar asta se vede și trecând pe lângă cimitirele lor întinse ca niște orașe imense în care toți locuitorii sunt îngropați. Pe 1 Noiembrie, de Ziua Morților, sărbătoare foarte importantă pentru catolici, viii își vizitează morții și le aprind lumînări la morminte. Milioanele de lumânări luminează noaptea orașul ca o nouă dovadă că prea mulți au murit înainte de vreme. Și muzeele, clădirile reconstruite după bombardament, numele străzilor, totul reamintește constant că în Polonia a curs prea mult sânge.

Povestesc despre această atmosferă apăsătoare pentru că mie durerea mi-a explicat credința lor puternică în Dumnezeu și anumite greșeli izvorâte dintr-un creștinism prost înțeles. Poate mă înșel. Eu asta am înțeles. Catolicismul le-a dat speranță când s-au simțit abandonați de lumea întreagă. Când nu părea să existe o explicație pentru tragediile suferite, credința le-a spus că totul are un motiv, că numai răbdarea și căința li-l va arăta. Orbiți de dorința de a trăi drepți, cred eu, au ajuns să creeze noi tragedii, doar că în loc să își vadă casele bombardate și familiile luate în miez de noapte de naziști, ei și-au trimis fiicele și surorile pe mesele de bucătărie ale medicilor care le-ar fi putut termina sarcinile nedorite.

Cumva avem impresia că mergem înainte pe măsură ce trece timpul. Astfel de lucruri ne arată însă că stăm pe loc de fapt sau chiar ne întoarcem în trecut.

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    Sanda
    30/11/2020 at 1:18 PM

    În Polonia avortul are binecuvântarea Bisericii poloneze, universal recunoscută drept una dintre cele mai rigide și dogmatice instituții religioase din Europa. Chestiunea avortului este o temă sensibilă, indiferent din ce punct de vedere este analizată. Interzicerea avortului nu oprește fenomenul sub nicio formă, doar presupune creșterea riscurilor pentru femeile care aleg să facă avort. Dacă obiectivul este încetarea avorturilor, atunci soluția este educația sexuală. O populație informată despre implicațiile actului sexual este statistic mai puțin predispusă la riscurile inerente.

  • Leave a Reply