O terasă cu mici ne blochează drumul către lumea civilizată!

Rămânem aici, cu un milieu pe monumente, cu găini și iepuri la umbra ruinelor…

Nu există destule cuvinte colorate în limba română ca să acopere sentimentele pe care le trăiesc mulți români când stau în mașini încolonate pe Valea Oltului! În lipsă de autostrăzi, ne descurcăm cu ce avem, dar nici măcar lipsa de infrastructură nu e o scuză pentru întârzierile provocate de coada la… micii de Dedulești. Proverbial, nu-i așa?

Ce e graba, când ți-e poftă de un mic?

E fantastic. Cel mai important drum din România, cel care leagă capitala de vestul Europei, este blocat permanent de oameni care traversează ca pe uliță, ca să ia un mic de la vestita bombă de pe marginea drumului, tocmai acolo unde curba e mai periculoasă. Pe fiecare sens, una din benzi este blocată de mașinile lăsate sau nu pe avarii. Unde o fi Poliția? Probabil, la coadă la mici.

De toate vârstele, îmbrăcați mai modest sau mai pretențios, sport sau eleganți, familii cu copii sau cupluri tinere și pupăcioase, românii care traversează sunt diferiți, dar uniți de pofta de mititei.

Nu aș vrea să mă acuzați de ură față de mici, cum mă acuză unii că nu iubesc animalele dacă le zic să strângă rahatul lăsat de patrupede. N-am nimic cu micii, am ceva cu prostia și cu nesimțirea. O curbă pe un drum național, un ac de păr, un drum intens circulat NU E LOCUL potrivit de lăsat mașina pe avarii pentru o gustare!!

De-ar ști waze-ul de ce e tot timpul roșie treaba pe Dealu Negru! Ha! N-are cum să înțeleagă, trebuie inventate noi semne și emoticons pentru a semnaliza blocajul provocat de mititei.

În rest, numai de bine. Țara e plină de turiști captivi, dar însetați de (bere?) cunoaștere și descoperire. Cum e al naibii de greu să mai pleci din țară, ne-am făcut toți de lucru prin pensiuni și hoteluri. De-aia mă și plâng de Dealu Negru și Valea Oltului, am petrecut și eu 9 zile prin țară și am văzut multe locuri frumoase și memorabile, unele doar interesante, altele de-a dreptul urâte.

Unul interesant despre care aș vrea să vă povestesc este Cetatea Slimnic, de lângă Sibiu, menționată prima oară în izvoarele istorice în la finalul secolului al XIII-lea. Nu aș vrea să vă plictisesc cu detalii despre arhitectura ei, ci mai degrabă să vă redau puțin din atmosfera de sufragerie românească pe care o simți de cum dai cu ochii de minunatul monument.

Un foarte bine intenționat paznic al locului, cel care strânge de altfel și taxa de 3 lei pentru vizitare de la fiecare turist curios care ajunge acolo, se îngrijește de loc cum știe mai bine. Și cum știe el mai bine? Crește iepuri și găini în țarcuri create de el, trăgând plase pe acolo. La umbra cetății cotcodăcesc găini într-o coteț improvizat. Zidurile monumentului de clasa A sunt ornate cu roți de căruță, iar o construcție din cauciucuri vopsite și ghivece colorează peisajul.

Ghivece cu mușcate și petunii, în fine, nu mă pricep la flori, dar pot să raportez că sunt colorate!, sunt puse decorativ ca pe prispa unei case. E aproape înduioșător cum omul îngrijește spațiul, dar și ilar să constați că numai un milieu lipsește din peisaj.

Nu vreau să zic că e rău, ci că ar putea fi și mai rău.

Rădem, glumim, dar realitatea e cetatea aia nu ar putea fi vizitată deloc fără omul cu găini, iepuri și cauciucuri vopsite. Locul ar fi invadat de buruieni și de gunoaie. Deși nu e treaba lui să tundă, să curețe, să îngrijească, el își dă silința, face un efort, nu doar încasează taxa. Ce e de reținut este că un monument de asemenea importanță este lăsat la grija, mila și priceperea unui om care face ce poate, cum poate, cât știe. Putea fi mai rău. Întotdeauna se poate mai rău.

Cam asta e România. Un om bine intenționat, dar puțin priceput și o bandă blocată de mașini lăsate pe avarii pentru un mititel.

Hai că se poate!