Izidor Ruckel, 37, unul din copiii adoptați în anii ’90 din așa-zisele “Orfelinate ale groazei” din Sighetu Marmației, este invitatul lui Morgan Freeman în noul său show “The Story of Us” / Povestea noastră, pe National Geographic.
Această informație apare în România pentru prima dată pe acest blog.
Povestea lui Izidor Ruckel va fi difuzată în cea de-a treia parte, “The Story of Love”, din emisiunea cu șase episoade menite să dezvolte idei și povești despre ceea ce unește umanitatea. Actorul american s-a întâlnit cu Izidor în Los Angeles în luna iunie 2017 pentru a-i pune întrebări despre copilăria sa și de asemenea a discutat și cu părinții lui adoptivi, Danny și Marlys Ruckel.
Emisiunea va avea premiera în USA, pe canalul National Geographic, pe 11 Octombrie la 9:00pm, coasta de est, respectiv 8:00pm, zona centrală. Documentarul va fi difuzat internațional în 171 de țări și 45 de limbi, la începutul lui 2018. Episodul cu Izidor va fi difuzat în SUA pe 25 octombrie.
Despre Izidor Ruckel
Izidor Ruckel a fost abandonat de familia lui biologică într-un orfelinat pentru copii cu boli grave sau dizabilități, supranumit și Spitalul Irecuperabililor, la scurt timp după naștere. El s-a născut sănătos dar la 6 luni părinții l-au dus la spital având probleme la picioare. A fost internat la Sighetu Marmației unde nu l-a mai vizitat nimeni. A rămas la stat cu alți 500 de copii, în condiții inumane, ca într-un lagăr, fără tratament adecvat, puși împreună fie cu probleme mentale sau fizice, abuzați, înfometați, bătuți și legați. Mulți dintre ei au murit, unii chiar sub ochii îngroziți ai celorlalți copii.
“Într-o dimineață, ne-am trezit la 6, ca de obicei. Un băiat murise în somn și pentru prima dată am văzut un cadavru, era în baie acoperit cu un cearșaf. M-am întrebat ce face băiatul acolo, întins pe jos. Am ridicat cearșaful și am pus mâna pe el. Era rece ca gheața. M-am speriat îngrozitor când mi-am seama că e mort. Trupul lui a fost lăsat acolo ore întregi până când a venit cineva de la morgă să îl ia. Nu a existat niciodată o anchetă cu privire la numărul mare de decese la noi în orfelinat.”, a povestit Izidor pentru blogul Andressa.

Izidor în 1990
În 1991, el avea 11 ani și o familie de americani l-a luat în SUA și i-a oferit un cămin, dragoste, educație, terapie, tot ce avea nevoie un copil care din păcate nu putea uita ce trăise până atunci.
“Prima oară am văzut-o pe mama mea adoptivă la orfelinat, când luam prânzul. Marlys venise pentru mine, Debbie pentru Ciprian (alt copil din orfelinat n.red.) și erau însoțite de 3 translatori. Ne-au strigat și ne-au chemat în biroul directorului. Ea plângea și eu am întrebat un translator de ce plânge. A răspuns că de fericire că ne-au găsit în sfârșit. Am întrebat cine va fi mama mea și Marlys m-a întrebat pe mine pe cine aș vrea. Eu am spus că aș vrea să fie ea și ea a plâns și mai tare pentru că am ales-o.”
Așa arată fericirea. O fotografie cu Izidor din 1991, după ce a ajuns la familia adoptivă.
În 2001, Izidor s-a întors în țară cu ajutorul televiziunii ABC care a produs un reportaj în emisiunea 20/20 despre reîntâlnirea familiei lui biologice.

Alături de familia care l-a abandonat. 2001
Avea multe întrebări despre trecutul lui, dar nu i s-a părut că le-a obținut pe toate așa că s-a întors în 2005 și apoi în 2015 împreună cu mama lui adoptivă. Atunci l-am cunoscut eu – când își dorea să se întoarcă și să își spună povestea la o televiziune din România. Am păstrat legătura până a venit în țară și apoi m-a ajutat să documentez alte cazuri și să facem alte reuniuni.
Unul dintre copiii mari adoptați de străini după căderea comunismului, Izidor își amintește mai mult decât majoritatea despre ce a trăit și ce a fost nevoie să îndure să supraviețuiască. A rămas profund marcat de asta și nu s-a putut desprinde de trecutul lui. A păstrat legătura cu mulți din copiii din orfelinate, cei adoptați în SUA, iar pe cei care au rămas în țară a încercat să îi contacteze. Cu ajutorul lui și al unei echipe ProTV, mulți si-au regăsit părinții biologici pe care voiau îi vadă, să le afle istoricul medical, să afle dacă au frați, să întrebe de ce i-au părăsit, dar mai ales ca să le spună că îi iertă.
Abandonați de români, adoptați de străini
Timp de aproximativ 10 ani, zeci de mii de copii români (nu se știe precis câți, se vehiculează numărul de 30.000) au ajuns în case din alte țări, alte continente, unde au avut acces la educație și au fost iubiți. Copii cu dizabilități, de etnie romă, frați – cazuri care nu ar fi găsit niciodată o familie în România. Nici în zilele noastre nu își găsesc familii și ajung la maturitate în astfel de instituții care la 18 ani îi dau afară în stradă, literalmente.
Din păcate, în 2001, în urma unor zvonuri, cum că ar fi vânduți de fapt pentru organe, fără nicio dovadă însă, statul a interzis adopțiile. Generația tinerilor adulți care a apucat să plece din iadul românesc, din orfelinate-lagăre, își caută acum originile. Ei au nevoie de răspunsuri pentru a merge mai departe. Unii simt chemarea sângelul atât de puternic încât lasă viața frumoasă de peste Ocean și încearcă să o ia de la capăt de la zero, în România. Nu e ușor să afle în ce condiții au fost abandonați, nu au acces la documente, birocrația e mare, multe dosare s-au pierdut.
Izidor a realizat un documentar despre orfelinatele din România comunistă și face lobby pentru redeschiderea adopțiilor internaționale. El este voluntar la un ONG din România acum, iar la anul are de gând să se întoarcă în SUA pentru a munci și a pune bani deoparte ca să își cumpere o locuință în Ighișu Nou, județul Sibiu, și să trăiască pentru totdeauna în România, așa cum își dorește.
Cartea lui Izidor
Izidor a pus pe hârtie povestea vieții lui. Ce a trăit alături de alte 500 de copii în orfelinatul ca un lagăr, cum s-a simțit când a ajuns în America și cum l-a tratat familia biologică atunci când s-a întors la ei. Volumul autobiografic se numește Abandoned For Life și se poate cumpăra numai de pe site-ul lui Izidor. Sper să comandați cartea pentru că astfel e mai aproape cu un pas de a-și îndeplini în sfârșit visul de a avea un loc al său, o locuință în România.
Donează pentru Izidor
Acest om care a făcut atâtea pentru alții are în continuare nevoie de o proteză specială pentru a merge, având o dizabilitate la picior. În acest moment el folosește aceeași proteză de șapte ani, dar era făcută să funcționeze doar trei. O nouă proteză făcută în România ar costa 4000 dolari. Jodi Slein, o femeie care l-a văzut pe Izidor la emisiunea 20/20 de la ABC și e decis să adopte un copil din România, a inițiat o strângere de fonduri pentru el. Vă rog să contribuiți și voi, cu oricât de puțin, pentru ca acest om minunat să aibă o viață un pic mai bună. Merită asta.
Filmul Izidor
Izidor caută investitori pentru ca povestea lui să devină un lungmetraj. Detalii aici.
Despre emisiunea The Story of Us with Morgan Freeman
“The Story of Us” este al doilea show pe care Morgan Freeman îl prezintă pe National Geographic după The Story of God care și-a propus să arate felul în care religia ne influențează viețile și ne schimbă percepția asupra realității.
Actorul american este numărul patru în topul încasărilor actorilor amricani la box office.
3 Comments
o femeie
02/10/2017 at 1:36 PMImpresionant. Nu stiam de el, mi se pare extraordinar ce face, eu urmaresc alte cazuri asemanatoare si la fel de dramatice din Siret, nordul Moldovei.
Ca o paranteza (o completare mica mica despre adoptiile internationale): s-au oprit din mai multe motive, nu doar zvonul cu donare organe ci in principal pentru ca a fost o sursa oribila de bani: persoane care intermediau pentru costuri de cativa mii de dolari, dar si tigani care au inceput sa isi vanda copiii pt 1-2 mii dolari.
o femeie
02/10/2017 at 1:42 PMSi mai profit sa scriu ceva la fel de crunt. in 1989 erau aproximativ 200 mii de copii institutionalizati, la o natalitate de 360 mii pe an. Astazi cifrele stau tot oribil: avem natalitate de aprox. 190 mii pe an si aprox. 40-50 mii copii in protectia statului. A scazut natalitatea in romania, dar abandonul inca e ceva obisnuit, inca sunt femei care nu stiu de contraceptie sau de educatie sexuala, inca mintea ne e la nivelul iobag: copil vandut ca un sclav si lasa ca “statul se ocupa”.
In conditiile date, ganditi-va ca sunt adulti care se opun educatiei sexuale in scoli….
Izidor Ruckel
06/10/2017 at 5:52 AMO Femeie: Thanks for the comment and I am in an agreement with you on several things you had explained and their are new things I learned from reading your comment. I believe that this is common in a lot of countries and for some children are not considered important until they are older to work or until it’s too late. I believe that some of us who have personally went through horrible experiences we try to educate the general public based on what we went through and the generation only keeps changing and learning. Thank you for your words.