Vă mărturisesc că azi dimineață abia am reușit să deschid ochii atunci când a sunat alarma. Ați pățit? LUNI. Bleah. M-am târât până la baie cu greu și, sprijinindu-mă de chiuvetă ca un om tare obosit, m-am uitat în oglindă și, nicio surpriză, pe lângă urme de pernă, aveam și niște cearcăne până la bărbie. Nici nu m-am chinuit să le ascund sub machiaj. Whatever.
Ore întregi și câteva cafele mai târziu încă mi se pare că gândesc în reluare. Și totuși m-am relaxat în weekend. Am dormit, am mers pe jos, am mâncat fructe și salate… Acum nu-știu-câți ani, puteam pierde nopți întregi fără să simt că mor dimineața. Și trăiam cu biscuiți și bere. Știți ce vreau să zic?
Bun. Deci ce s-a întâmplat? Poate am lipsă de fier sau calciu sau ceva, nu? Sau glutenul mă ucide încet! Hm. Ce bine ar fi să existe o cauză, ca să existe și o soluție.
Un pic încercănați, fără mare chef de nimic, cu o burtă pe care tot amână să o dea jos la sală, mai toți cei trecuți de 30 de ani caută răspuns la aceeași întrebare. “De ce mă simt ca dracu’?! Cum se numește și care e tratamentul pentru ce am eu?”
Simptomele afecțiunii misterioase?
“Mă trezesc mereu obosit(ă).”
“De ceva timp mă cam doare spatele.”
“Îmi cam cade părul.”
“Nu mai rezist la băutură.”
“Răcelile mă țin câte două săptămâni.”
“Nu pot să slăbesc, ba chiar mă tot îngraș, deși mănânc la fel.”
Și e epidemie, oameni buni! Din ce în ce mai mulți se plâng de problemele astea, ca-n filmele alea cu un virus mortal care se răspândește pe un continent întreg la 3 zile după ce unul tușește într-un cinematograf.
Cercetând intens pe Google și plecând urechea la tot felul de vraci moderni, mulți din prietenii mei pariază disperați pe câte un diagnostic și zic că au găsit și soluția. Gluten. E otravă, zău! Lactoză. Distruge pielea, digestia, somnul, nu știu, tot! Apa plată. Voi știți ce conține?! Jesus Christ. Mă mir că trăim. Aerul. Mă rog, nu putem să NU respirăm, dar ce bine ar fi fost să putem. Poluare, alergeni, lucruri. Puneți-vă o mască!!! Ceva trebuie eliminat / filtrat / schimbat și apoi… Doamne ajută!
Astfel, o prietenă a ajuns să mânânce doar… orez. Fiert, gol. Un anumit tip de orez, nu orice, evident. Mai era nevoie să vă spun? Nu știu cum a fost cu tranzitul intestinal, nici nu vreau să știu, dar cu stomacul n-a fost prea bine, vă zic.
În fine. Ce nu face omul ca să scape de senzația că e gripat chiar și când nu e?
Numai că după zeci de luni în care “criminalul” a fost identificat și eliminat, diminețile tot sunt grele. Burțile nu dispar. Cearcănele tot se adâncesc. Spatele încă doare. E clar, trebuie schimbată salteaua!
Timpul trece și noi tot investigăm. Începem pe la 30 de ani și până la 50 tot nu i-am dat de cap. Poate, cel mult, i-am pus un nume exotic. Un sindrom, ceva. Dar să scăpăm nu am reușit. Doar ne-am obișnuit. Și starea se înrăutățește.
Și acum, cred că sunteți pregătiți, să vă spun un secret. Șșșșș! Să nu mai spuneți!! Realitatea este că numele acestor probleme există din moși-strămoși. Dar nu ne satisface explicația asta clasică. Deci, ce are toată lumea? Se numește ÎMBĂTRÂNIRE.
Awkward silence.
Șocant, nu?
Suntem generația care poartă converși până la pensie, ne tatuăm după ce facem 3 copii și mergem cu plozii la festivaluri, bem cu ei la masă, suntem super cool. Visăm să plecăm cu rulota în jurul lumii și până atunci mergem câte un weekend la mare cu cortul, ne gândim și la 40 de ani dacă ne place profesia cu adevărat și, la o adică, o luăm de la capăt, cu altă facultate sau lecții de actorie, că am rămas cu gândul la asta de când eram în liceu. Mergem pe bicicletă la birou, cultivăm roșii, ne plac încă desenele animate și ne-ar tenta oricând o proiecție în aer liber cu Țestoasele Ninja. Știți exact la ce mă refer. Suntem hipsteri.
Mințile noastre de copii sunt lăsate în urmă de corpurile de adulți. Ciudat, nu? Uităm că timpul trece chiar dacă noi ne distrăm încontinuu. Dacă visăm ca la 18 ani și când avem 38. Dacă ne căutăm încă drumul, în timp ce copiii noștri își caută tabere. Dacă ne vin încă blugii de la 17 ani. Ficatul nu mai e ca atunci. Nici creierul.
E imposibil de acceptat că, și cu dieta perfectă, și cu drumeții pe munte și înot la World Class, coloana vertebrală tot se degenerează. Ridurile tot apar. Uitarea ne încurcă. Oboseala ne cam răpune. E o lege a firii. Urăsc această realitate.
Cam ăsta e secretul. Dar țineți-l pentru voi. Nu vă recomand să le spuneți și altora că nu sunt de fapt bolnavi. Că nu trebuie să schimbe drastic ceva la stilul lor de viață. Că e aboslut normal să mânance echilibrat, să facă sport, să se distreze, să muncească și să se trezească din ce în ce mai greu. Majoritatea nu reacționează bine când le spui acest adevăr simplu. Am încercat eu, vă jur. Am primit în schimbul marii dezvăluiri priviri mirate, pufniri de genul “Eu nu cred în superstiții!” sau “Cine ar crede medici? Am citit eu într-o carte a unei corporatiste indiene care a devenit health guru despre cum mâncarea inflamează țesuturile, ești ultima care nu a aflat asta și fraieră că mânânci cereale / carne / fructe etc!”
Dar eu știu. Acum știți și voi. Asta e. Ne vedem la băi! :)))
Hai că se poate! 🙂
5 Comments
pio
20/08/2018 at 4:38 PMAi curaj sa te gandesti cum o sa fie la 60+ de ani?
andressa
21/08/2018 at 10:48 AMSigur ca am curaj. Imi dau seama ca tine si de mine, dar si de gene, lucruri pe care nu le pot controla. De-aia incerc sa imi tin si mintea si corpul cat mai in forma, dar sa le tin ca la 17 ani, din pacate nu pot. E ok insa, accept asta. 🙂 Nu am de ales.
maddy
21/08/2018 at 11:21 AMda, imbatranesti, dar la 35 de ani un om cat de cat sanatos nu ar trebui sa fie distrus si sa dea vina pe inaintarea in varsta. cunosc o doamna de 60 de ani, sportiva toata viata, care pe langa faptul ca inoata si face sala mai si merge cu bicicleta, lucreaza gradina, casa e curata, se duce in drumetii, etc. e in forma si bine dispusa tot timpul. in mod sigur si firea omului conteaza foarte mult in a-ti pastra corpul intr-o stare buna.
unii sunt distrusi la 30-40 de ani din cauza sedentarismului. corpul uman e facut sa se miste, nu sa stea pe un scaun 8 ore, intr`un pat alte 8 ore, inca niste ore in masina/autobuz si in rest pe o canapea.
andressa
22/08/2018 at 4:49 PMDa, sunt de acord cu tine in doua privinte. Chiar daca e normal sa nu te simti la 30 ca la 20, asta nu inseamna ca trebuie sa renunti la grija pentru tine si sa te simti intepenit ca la 70 de ani. Sigur ca trebuie sa te mentii cat mai in forma, doar ca na, trebuie sa fii realist.
Sedentarismul ne cam ucide corpurile, dar si mintile. Mie mi se pare ca dupa un weekend de “odihna” in care m-am uitat doar la televizor, nici nu mai simt corect cand e zi sau noapte, imi dau peste cap bioritmul. Plus ca uit, am dureri de cap. Sunt o leguma. Presupun ca e absolut normal, si creierul se obisnuieste cu starea de vegetatie si ii e greu sa se trezeasca.
o femeie
30/08/2018 at 1:24 PMNu e doar glutenul – e si zaharul, e si excesul de cafea/ceai/cole/alcoale/toate energizantele astea. E si lipsa somnului odihnitor, cu un dormitor aerisit, fara tv/ecrane inainte de culcare ci o plimbare etc.
Dar ca om ce am trecut prin asta, zic ca e greu sa accept ca deteriorarea e accelerata de alegerile mele. Eu sunt de vina. Cateva din cele zise de mine: “Vai, dar eu mananc sanatos, domnu’ doctor!”. ” trasul la tigaie nu e prajit”. “mananc mancare gatita, e sanatoasa”, “nu am timp de miscare”, “imbatranesc, e normal sa mai iau un kg in plus”, “cum sa stau fara tv?”, “cum sa renunt la prajituri, pasiunea mea” etc.
Aha.
Avui mult curaj sa accept ca singura imi provoc boala. De la cap vine, cum zice dr.
Astazi nu am mai racit de multi ani niciunul in familie. Nicio carie noua, dar lasa ca am peste 10 plombe si eu, si copil, si sot – fiecare – de acum 7 -8 ani . Nici macar o durere de cap, am gasit medicamente cu data expirarii 2014. Si de astea tot eu sunt de vina.