Intr-o zi de septembrie, cand inca lucram la ProTV, m-am dus directorul de la Resurse Umane, m-am prezentat (ca nu ne stiam) si i-am zis ca ar fi misto sa organizam un festival de filme de scurtmetraj pentru angajati.
Cum adica? Pai, simplu, oamenii vin la birou zilnic, nu? Si fac pauze din cand in cand, nu? Unii ies la tigara, altii vorbesc la un pahar de apa din Fantana sau viziteaza un coleg din alt departament ca sa mai schimbe o vorba despre un film, un meci. Ce-ar fi daca in aceasta pauza ar putea vedea un scurtmetraj? Vezi o creatie artistica de 10 minute care sigur te imbogateste mai mult decat 10 minute de scrollat pe Facebook sau de vorbit despre vreme a saptea oara.
Lumea face genul asta de lucruri dupa ce termina munca. La birou, vii si stii ca ai doar treaba, nu e “fun”. Uite, 10 minute ar putea face un pic diferenta. E fun. E altceva. Schimbi subiectul de conversatie. Poate afli ca ai pasionati de cinematografie printre angajati. Poate ii pui in valoare.
Ideea imi venise dupa ce aflasem de la Mihai de la Ipsos ca organizeaza asa ceva in de 2 ani in compania lui. Ce tare!, am zis eu. Eram angajata care nu mai suporta superbul loc de munca, un fel de colivie de lux.
Sugestia festivalului a fost agreata imediat, a urmat o intalnire cu cei de la Ipsos ca sa aflam tot ce trebuie si sa punem in practica modelul. Pe 8 decembrie, Short Film Breaks, singurul festival international de filme de scurtmetraj din companii private, a debutat si in ProTV. Ceea ce vedeti in poza este proiectia unui film in curte, intr-o pauza in care angatii se bucurau de castane calde.
A doua zi dupa ce am propus festivalul am mers iarasi la Resurse Umane. Am anuntat ca imi dau demisia. Cred ca am parut un pic schizofrenica. Ori te bagi sa organizezi un festival de film, ori pleci?! Pai, si una, si alta. Nu am fost in companie cand festivalul a inceput, dar m-am bucurat foarte mult ca se intampla. Colegii au reusit sa il organizeze ca la carte. Le multumesc celor de la Ipsos ca ne-au impartasit experienta lor si ne-au ajutat.
Ideea asta face parte dintr-o viziune moderna asupra managementului resurselor umane. De obicei se lucreaza cu majoritati, dar ele sunt fortate. Oamenii sunt foarte diferiti intre ei, iar cei nascuti dupa 1976, avem deci Millennials in Vest, sau cei crescuti dupa Revolutie, in cazul Romaniei, vor sa fie provocati la locul de munca.
Oamenii nu sunt toti “femei sau barbati”, “sub 35 ani si peste 35 ani”, “cu venituri medii”, “ingineri sau umanisti”. Toti cei care se incadreaza intr-un din cele de mai sus, sunt grupulete de fapt de “iubitori de filme alb-negru”, “pasionati de gatit”, “autori de bloguri”, “iubitori de ski”, “fotografi amatori”. Pe fiecare dintre ei trebuie sa ii atingi cumva si rareori un proiect ii include pe toti. De obicei, multi sunt lasati pe dinafara. Si astfel pleaca oameni valorosi din compania ta sau nu vin cu drag la munca.
Eu, desi nu lucrez in HR, am observat printre colegii mei atunci ca toti ascundeau talente si pasiuni nebanuite. O colega de la vanzari care intre timp a plecat facea rochii de seara exceptionale. O alta care, la fel, a plecat, facea prajituri ca o profesionista si in weekenduri facea uneori candy bar-uri pentru evenimente. Tot ea stia sa impleteasca parul ca la salon! Un alt coleg mergea in fiecare weekend la munte ca sa fotografieze ursi, milita pentru protejarea mediului. Mai am o multiem de exemple.
Toti angajatii sunt de fapt oameni care ascund povesti interesante si cred ca viitorul apartine companiilor care le afla, le asculta si le inteleg.
Sursa foto sala cinema: Shutterstock
No Comments