IUBIM

Premiul pentru Parintele Anului… la cine merge?!

Luni de zile mi-am dorit sa imi inscriu copilul la gradinita. Pur si simplu, zile la rand, cautarea unei gradinite a fost ultima pe lista mea de prioritati. Lucram, imi faceam timp sa ma vad cu o prietena, sa imi fac manichiura, dar nu sa si sun la o gradinita sa intreb ce si cum.

Cand a aparut la chioscuri revista cu animale pe care ea o colectioneaza, i-am promis ca o sa ii aduc noul numar si am uitat complet. Am ajuns acasa si i-am spus ca nu am gasit-o. Ca aparea a doua zi. Si m-am facut atat de mica incat credeam ca o sa dispar de pe fata pamantului. O revista mi-a cerut si ea si nu am fost in stare sa o iau.

Uit uneori pur si simplu ca ea trebuie sa manance. Si cand vine ora mesei spun entuziast: “Hai sa mancam clatite la cina!” ca si cum nu ar fi o idee disperata, ci un plan al unei mame care vrea sa isi rasplateasca fiica. Alteori ard mancarea. “Cine vrea pizza?”

Ajung uneori atat de tarziu acasa incat nu o mai prind treaza. Sau o prind pentru ca ma asteapta ca sa ne culcam impreuna si atunci nu mai apuc sa fac dus si nici sa mananc, alerg sa ma spal pe dinti si sa ma demachiez macar si trec in pat. Lesinata de foame mi-e greu sa adorm si stau pe intuneric si ma gandesc daca exista un iad al parintilor si daca mi-e rezervat acolo un sezlong sau un fotoliu.

Ma uit in telefon adesea cand sunt cu copilul. Si ca sa vedeti karma! Anul trecut pe vremea asta mi-am scapat noul telefon pe asfalt, cand eram cu ea pe strada, si s-a facut tandari. Miruna ma cearta practic pentru ca stau cu ochii in computer sau in telefon. Si stiu ca exagerez in anumite zile si incerc sa ma revansez in altele, uitand telefonul acasa sau lasandu-l pe silent cu orele in alta camera. Sunt zile in care chiulesc de la orice doar ca sa ma joc cu ea, sa fac doar ce vrea ea.

Ma intreb ce lectii ii dau cand incerc atat de mult sa le fac pe toate si nu reusesc sa ii dedic toata atentia mea si tot timpul meu?

Sper ca invata ca mama ei nu e perfecta. Ca mama ei iubeste, uita, rade, invata, oboseste, incearca.

Sper ca va vrea si ea in viata sa faca tot ce ii place si sa nu se lase chiar daca e greu.

Sper sa invete ca o familie inseamna si tata, si bunici, si veri si prieteni. Si ca de la toti are de invatat ceva un copil, ca e in regula sa petreaca timp cu toata lumea.

Sper sa isi doreasca un tata pentru copiii ei asa cum e tatal ei, gata sa lase orice treaba si sa iti puna la gat colierul facut de mainile mici pentru el.

Sper sa nu incerce nici ea sa fie doar mama, doar sotie sau doar un om de succes in cariera.

Sper sa fie multumita de ea si fericita stiind ca nu e perfecta.

Pentru cine nu ma crede ca gafele si slabiciunile noastre pot fi surse de inspiratie, iata ca exista si un curs: The gifts of imperfect parenting. Informatie pe care am gasit-o la Alexandra, o alta mama imperfecta de la care avem cu totii ceva de invatat.

Sa fiti iubiti, asa imperfecti cum sunteti!

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    ghelbere elena
    04/11/2016 at 12:11 PM

    E greu sa fii si mama, si sotie, si femeie de casa sa ai si o cariera. Cu putin mai multa rabdare si multa intelegere din partea celor de langa noi le putem face fata cu brio pe toate.

  • Reply
    Roxana
    04/11/2016 at 12:47 PM

    Cred ca le putem face si fara intelegerea si rabdarea celor din jur 😉 dar ar fi infinit mai usor daca am avea parte de ele.

  • Reply
    Miruna
    04/11/2016 at 12:56 PM

    Hateriță mică! :))

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this: