Cand tehnologia e romantica

Sa scrii linii de cod toata ziua, sa studiezi limbaje de programare, sa tai si sa lipesti in programe de prelucrare imagini: pot parea la fel ca romantice ca montarea picioarelor la o masa IKEA. Dar eu am avut mereu impresia ca e mai mult decat atat. Sau ca, mai bine spus, pana si o masa poate avea mesajul ei, depinde cum o faci, unde o pui si de ce. Poate fi masa la care iei cina cand esti ceruta in casatorie sau cea la care inveti sa folosesti surubelnita, langa tatal tau.

Citind astazi in Republica despre aplicatia Intersect (link download) mi-am adus aminte cat de sentimentala poate fi tehnologia. Intersect este o aplicatie care te ajuta sa gasesti persoana pe care ai intalnit-o intamplator, cu care ai schimbat priviri cu semnificatii deosebite, dar care a disparut pentru totdeauna din viata ta dupa ce… a coborat la prima, inainte sa te dezmaticesti. Este genul de concept care te face sa crezi ca cel din spatele lui a incercat sa o reintalneasca pe fata visurilor lui dupa ce a vazut-o pe strada si a regretat apoi ca nu a vorbit cu ea. E aplicatia de care avea nevoie Printul ca sa o gaseasca pe Cenusareasa, daca nu gasea pantoful de cristal. Si daca ar fi stat intr-o metropola si i-ar fi luat ani si ani ca sa sune la fiecare usa, in cautarea ei.

Cand aveam vreo 15-16 ani m-am urcat in 311 si cand usile s-au inchis in fata mea, de pe trotuar m-a vazut un baiat care a ramas tablou si a urmarit, alergand ca un nebun, autobuzul. Norocul lui era ca am prins 2 semafoare. La prima m-a ajuns si, gafaind, m-a intrebat cum ma cheama. I-am dat numarul de telefon, fixul desigur, si, n-as zice ca e cu happy-end gen Sleepless in Seattle, pentru ca m-a sunat dupa cateva luni de zile si nici nu am reusit sa ne mai intalnim vreodata. Totusi, ca nimeni sa nu mai fie nevoit sa alerge dupa autobuze sau pentru ca la metrou nu ai cum sa faci gesturi de-astea, o aplicatie e binevenita.

Ai crede ca e “rece” sa dai un SMS, dar daca zice exact ce ai nevoie, face cat o imbratisare. Mai am o mie de exemple despre tehnologie care face lucruri magice, nu cred ca trebuie sa le enumar insa. Probabil va ganditi si voi deja la ele. De cate ori nu a contat sa dai un telefon la bunica, chiar daca nu aveai cum sa ajungi sa o vezi? Si flori comandate online si relatii incepute dupa un like? Desi ne amintim cu dor de prieteniile legate pentru ca era nevoie de un om in plus in echipa la “Frunza”, la un bedminton jucat la dublu in parc, trebuie sa acceptam ca pur si simplu am depasit si varsta acestor intamplari, si starea de spirit. E nevoie de ceva mai multa inginerie ca sa legi o prietenie sau chiar mai mult de atat, in era in care traim. E bine, e rau? Mie imi place sa cred ca e bine. Pentru ca nu toata lumea e facuta sa zica “Buna, ce faci?” oricui, oricand sau pentru ca e pacat sa o spui numai daca prinzi autobuzul.