La birou, acum ceva timp, facusem un experiment amuzant cu niste persoane publice. Ii chemasem noaptea intr-un loc necunoscut, un apartament din Rahova, si ii rugasem sa sune pe cineva din afara familiei sa le aduca o suma mare de bani spunand ca au o problema si nu pot da detalii. A iesit interesant si un pic amuzant, mai ales ca unul, desi era barbat de vreo 50 de ani, ar fi vrut sa isi sune mama si era dezamagiti ca era impotriva regulamentului impus. Altul, tot barbat in toata firea, a plans pur si simplu cand a venit cel sunat. Apelase la un prieten care a venit, la 3 dimineata, cu tot cu sotia care abia nascuse si bebelusul de cateva saptamani, si a adus suma in mai multe valute, niste lei, niste euro, cum a avut si el, s-a scotocit prin toate buzunarele si conturile ca sa il ajute pe prietenul lui.
Nu m-am putut abtine sa nu ma intreb pe cine as fi sunat eu. Poate ca nu neaparat sa cer bani, dar cu orice rugaminte serioasa, intr-un moment dificil, mi-am pus problema la cine as putea cu adevarat apela. Mi s-a parut ca e o masura a relatiilor pe care le avem fiecare si o masura a propriei valori.
Poate ai 1500 de contacte in telefon. Dar ce fel de om esti oare daca nu poti sa ceri ajutorul nimanui in afara de propria mama, frate sau sot/sotie?
Petrecem timp la intalniri sau la telefon cu nenumarate persoane, nu numai la birou ci si in timpul liber, iar pe unii nu i-am cauta la o adica, ba chiar nici nu ne sunt simpatici. Si atunci de ce nu ne petrecem timpul mai cu folos, investind in oamenii cu care vrem sa avem o relatie adevarata?
Eu mi-am amintit de oamenii pe care i-am ajutat eu. De cate ori am lasat orice faceam ca sa imi ajut un prieten pentru ca avea nevoie: sa stau cu bebelusul, sa imprumut bani, sa planga de fata cu mine, sa ii gasesc o slujba; dar si sa dau un telefon fara niciun motiv, sa ii fac un compliment fara sa fie o zi speciala. Numarul de oameni mi s-a parut ca e acelasi. Cat investesc eu in relatii, atata culeg.
Astazi, Miruna Ioani, bloggerita care semneaza siblodelegandesc.ro mi-a facut o surpriza nemaipomenita. A scris pe blogul ei despre prietenia noastra. Si, mai mult, a rugat cititorii sa ma voteze la Gala Unica. Desi tot ea, ca sa ma incurajeze, mi-a zis ca nu am nevoie de niciun premiu. E un gest foarte generos. Am observat ca multi oameni imi spun ca imi citesc blogul sau ma felicita pentru una sau alta, dar nu multi spun public lucrurile astea, desi evident conteaza si ma si ajuta.
Sa stiti ca eu si Miruna ne cunoastem personal de cateva luni. Si nu e usor sa iti faci prieteni buni ca adult, va spun. Probabil pentru ca e dificil sa ne facem timp ca sa le acordam altora atentia noastra cand viata noastra nu se imparte in joaca si scoala sau vacanta, ci in birou, sot, copil, sport, casa. Eu si Miruna am reusit totusi aceasta minune. Ma simt foarte norocoasa ca am intalnit-o. As face orice pentru ea. Ma incurajeaza prezenta ei, pur si simplu. E inteligenta, calda, amuzanta si pot vorbi cu ea lucuri sensibile fara sa am impresia ca ma judeca. In plus, cred ca daca as suna-o noaptea ca sa ii cer ajutorul, ar veni sa ma salveze. Sper sa nu isi dea telefonul pe silent niciodata. 🙂
Multumesc, Miruna, ca esti prietena mea. Online si offline.
Prima foto Miruna e facuta de The Bucharest’s la Ladies Brunch / #LadiesBrunchbyAndressa .
10 Comments
Teodora
10/11/2016 at 2:32 PMAwwwwww, so so nice! Super dragut gestul facut de Miruna. Ma consider norocoasa ca am cativa prieteni pe care stiu ca daca ii sun in miez de noapte sau zi, ma vor ajuta cu orice pot.
P.S. Bine ca nu sunt singura care traieste cu impresia ca e mult mai greu sa iti faci prieteni buni precum adult 😀
andressa
10/11/2016 at 2:37 PMNu, sigur nu esti singura. E foarte greu sa te apropii de oameni dupa o varsta. Si culmea e ca ne si indepartam de cei pe care ii avem. Ramanem din ce in ce mai singuri daca nu avem grija.
Florina
10/11/2016 at 2:36 PMȘi eu te citesc dar pana azi n-am distribuit nimic de la tine. Nu mă întreba de ce, nu pot decât sa ridic din umeri..pur și simplu..Îmi pare rău, o sa fiu mai atenta și o sa dau mai departe tot ce-mi place, și de la tine, și de la Miruna, pe care de asemenea o urmăresc, și de la toată lumea!
Cât despre persoanele pe care le sunăm, mi-ai dat twma de gandit! In momentul asta, e am greu și cam trist. Sunt în concediu de creștere copii de 5 ani (și mai stau aproape 2) și s-au destramat aproape toate “legaturile”..
Te pup!
andressa
10/11/2016 at 2:38 PMSalut, Florina!
Inteleg ca ti-e greu stand mai mult acasa. E dificil, oamenii suna din ce in ce mai rar, nu? Ma simteam si eu foarte singura cand stateam acasa cu fiica mea, mi se parea ca toata lumea m-a uitat. E bine ca esti activa online, poti sa iti faci multe prietene asa, cu interese comune. te pup! te mai astept pe blogul meu!
Miruna
10/11/2016 at 6:09 PMdinner and a movie? :)))
mada
10/11/2016 at 7:31 PMPrietenii adevărați nu sunt cei pe care îi cunoști de câteva luni și toată relația voastră se rezuma la câteva intalniri si discuții plăcute plus o postare frumoasa pe un blog. Prietenia adevărată este cea care evoluează în timp, rezista perioadelor de tăcere sau priorități diferite in viața. Cea în care te cerți și te împaci și iar te cerți și tot așa. Nu poți fi prieten adevărat cu cineva cunoscandu-i doar părțile bune, nestiind sau nevazand cu ochii tai cum reacționeaza in situatii mai putin placute, ca sa poți spune ca îl accepți cu adevărat așa cum este. Prietenii adevărați se formeaza în timp, pana atunci sunt amici sau cunoștințe cu care ai lucruri în comun și te înțelegi bine.
Roxana
11/11/2016 at 8:42 AMce frumos ai descris blonda mea preferata 🙂
dar am vazut eu ca nu erati singure in poza :))
Andreea
16/09/2018 at 9:10 PMSi mie mi se pare greu sa iti faci prietenii la maturitate si, mai mult decat atat, relațiile, dacă ajungi sa le faci, sunt mult mai superficiale si formale. Trăiască prieteniile din liceu!
Mihaela Grigoras
16/09/2018 at 10:54 PMFrumos articol. Mi-a placut si, in acelasi timp, m-a pus pe ganduri/intrebari :D!
Andreea D.
18/09/2018 at 4:19 PMEu am ramas fara prieteni in ultimii ani si acum imi este foarte greu. Nici nu mi-am dat seama cand s-a intamplat asta. Dupa facultate, am pierdut legatura cu multi colegi, apoi am schimbat 2 joburi si nu am ramas prietena cu colegii. Si iata-ne pe mine si pe iubitul meu acum singuri, fara prieteni de iesit la bere, de mers in vacante, la evenimente etc. Mai avem persoane de care am fost apropiati in trecut si care poate ne-ar ajuta la nevoie, dar nu stiu daca am indrazni sa apelam la ei… Simt ca e din ce in ce mai dificil sa ne facem amici, parca toti au viata lor, gasca lor, programul lor. Nu au timp si nici nu ii intereseaza, chiar daca eu sunt deschisa. Am noroc ca merg la birou si nu lucrez de acasa, mai interactionez cu oameni. :))
Intr-adevar, prieteniile facute la maturitate, daca reusesti sa le legi, sunt mai superficiale. Daca aveti sfaturi, idei, insight-uri, m-ar ajuta. Este un subiect pe care nu am avut niciodata curaj sa il deschid cu alte persoane.