Singurul lucru bun ramas dupa #Colectiv

Colectiv ramane definitia tragediei pentru multi dintre noi. Suntem generatia care nu a prins cutremurul din ’77 si nici nu avem prieteni sau colegi care sa fi murit la Revolutie. Eram prea mici in ’89. Am prins insa Colectiv. Cand ne-au murit prieteni si colegi, cand zeci de oameni si-au resetat vietile, mutilati si traumatizati, iar noi am privit neputinciosi cum ei sufereau in spitale mizerabile, stiind ca putea fi oricine in locul lor.

Nu exista un lucru bun pe care sa il poti spune despre ce s-a intamplat. Ca am aflat ca exista niste probleme? Le cam stiam. Ca au fost oamenii vinovati pedepsiti? Nu s-a intamplat. Ca cineva a invatat ceva in urma evenimentului? Nu cred ca e cazul.

Si totusi la un an de la Colectiv, apare cartea lui Teo. Pentru mine si poate pentru toti cei care au cunoscut-0, este o raza de lumina in tot intunericul lasat dupa noaptea aceea. Teodora Maftei a fost colega mea in Pro TV si era pasionata de fotografie. De ani de zile se lupta cu un diagnostic care ii daduse viata peste cap si o facuse sa se bucure de fiecare zi in care putea face poze, se putea plimba, putea face ceva ce majoritatea nu pretuim in mod deosebit. Avea un chist arahnoidian de fosa posterioara, adica o acumulare de lichid de care nu scapi (se dreneaza) si da presiune intracraniana. Fusese operata de 7 ori, din care de 3 ori pe creier. Avea migrene, ameteli si stari de rau si in ciuda faptului ca ar fi putut sa stea numai in pat, pentru a se menaja, fiindca orice activitate o putea obosi prea tare si ii putea inrautati starea, ea a cntinuat sa munceasca, sa calatoareasca, sa petreaca fiecare zi de parca ar fi fost ultima din viata ei. Nu i-a furat zambetul si nu a ucis-o aceasta boala ingrozitoare, dar s-a aflat in clubul Colectiv in acea seara. A murit pe patul unui spital din Israel, unde fusese transferata cu ajutorul companiei Pro TV.

Teo urma sa aiba o expzitie de fotografie la cateva zile dupa Colectiv. Desi era in spital atunci, colegii au tinut evenimentul si din vanzarea fotografiilor ei s-au strans bani pentru victime. Teo lucra si la o carte cu un titlu frumos: “Viata te obliga“. Era 99% gata cand s-a dus. La un an dupa Colectiv, familia, prietenii si colegii din Pro TV reusesc sa o publice. Este cea mai optimista carte pe care puteti pune mana. Este o colectie de fotografii superbe si ganduri sincere puse pe hartie de o fata care a vazut moartea cu ochii de multe ori si si-a dorit sa traiasca atat de mult incat a reusit. Pana la Colectiv.

Despre Teo si cartea ei a scris si Lucian Lipovan. Va invit sa cititi aici reportajul. In Dor gasiti un alt reportaj despre Teo.

Nu uitati. Viata ne obliga.