NE DISTRAM

Cum sa organizezi un botez ca sa nu fie ca o nunta

Ai reusit! Ai supravietuit sarcinii, ai nascut, ai trecut de primele saptamani si… ai crede ca ce e mai greu a trecut. Gresit! Te trezesti, vorba vine ca de fapt nu te-ai mai culcat demult!, ca ai de organizat un botez. Crezi sau nu crezi, te inchini cand treci pe langa biserici sau nu, probabil ca il vei organiza. E o buna ocazie sa arati ca ai slabit si sa prezinti ghemotocul prietenilor si rudelor care nu te-au vizitat (nici nu iti doreai sa vina toti pe capul tau!).

Totusi, cum faci ca in cea mai grea perioada in viata ta, cand nici nu prea dormi, nici nu prea mananci, nici nu prea stii daca e zi sau noapte, sa te aduni ca sa trimiti invitatii, sa iti cumperi o rochie (probabil nu iti vin inca cele de dinainte de sarcina), sa vorbesti la biserica, la un restaurant, sa stabilesti un meniu, sa gasesti un fotograf, sa alegi marturii, aranjamente florale, sa cauti make-up artist, sa te speli pe cap?

Acum 2 ani si jumatate, cand am organizat eu botezul, am mers pe urmatorul principiu: Keep it simple.

Asta inseamna: mergi pe ce stii si iti place. Nu face experimente, nu incerca sa organizezi cel mai ambitios eveniment din lume.

Botezul nu e nunta. Este petrecerea dedicata unui bebelus, nu un majorat. Deci nu trebuie sa inviti oamenii seara, in club sau sa ai neaparat formatie care canta live. Eu am vrut sa ne vedem ziua, pe lumina. Am fost la biserica la 12:00 si apoi la restaurant, unde am stat de vorba. Muzica nu era tare pentru ca i-ar fi deranjat pe copiii mici. N-a fost o petrecere “trasnet”, nu a dansat nimeni, dar timpul a trecut repede, s-a facut ora 21:00 cand ne-am imprastiat.

Am facut totul aproape de casa. Biserica si restaurantul au fost la 2 minute de noi, ca sa nu ne pierdem vremea in trafic si, la o adica, sa putem merge si pe jos acasa. Ma rog, in teorie cel putin, ca in practica, eu mai mult de 20 de pasi pe tocuri nu pot face. E plin orasul de locuri dragute, cu mancare buna, cu decor interesant, asa ca nu vad de ce ar trebui sa mergem intr-un loc care se afla in celalalt capat al orasului. Din fericire, am gasit ce ne doream. Se putea si departe, dar ne-a iesit schema. Este important cand alegi restaurantul sa te asiguri ca are un spatiu adecvat in caz ca trebuie sa alaptezi si/sau sa schimbi copilul.

Am avut un numar mic de invitati. Daca la ziua ta iti inviti toti prietenii, iar la nunta iti inviti multe rude, botezul, zic eu, este ceva mai intim. Eu am incercat sa chem cat mai putini oameni. Pentru ca era si o perioada dificila pentru mine, perioada care continua pana in zilele noastre pentru ca nici acum fiica mea nu prea doarme, sa am multi invitati parea mai degraba stresant decat o idee inspirata. Am incercat sa tin lista la pana in 30 de nume si am cam reusit. 

Am ales un fotograf foarte bun. Pentru ca e foarte important, cred eu, ca dupa asemenea evenimente sa ai fotografii frumoase. Pe unele le-am pus in rama, acasa. Iar pe cele scoase pe hartie, se uita acum fata mea si ii numeste pe toti: nasa, nasul, Lucia, Dorin…

Am ales un make-up artist foarte bun. Din nou, amintirile astea conteaza. Nimeni nu o sa stie ca nu dormi daca ascunzi bine cearcanele. O sa arati bine si o sa te simti bine. Poti sa faci economie la orice altceva, daca ma intrebi pe mine: taie din mancare, poarta o rochie mai veche, dar nu renunta la un make-up artist. Nu vei regreta. Ca sa fie simplu si sa nu ai surprize, alege unul cu care ai mai lucrat. Eu am vrut acelasi artist ca la nunta.

M-am imbracat cum sa simt eu bine. Nu stiu cum e cutuma, dar eu am avut o rochie foarte decoltata si o geaca de piele peste ea. Mie asa imi place, glam rock, nu stiu daca exista un stil “potrivit” sau “nepotrivit” la astfel de ocazii, dar nici nu imi pasa. Nu am tinut la un dresscode pentru nimeni, nici pentru sotul meu, putea sa se imbrace si in costum de baie, daca isi dorea. Pe invitati nu i-am stresat nici atat, fiecare cum a vrut a venit. Nu prea inteleg treaba cu “sa ne imbracam toti in roz” sau “daca nu iti pui cravata aia nu mai vorbesc cu tine”. Hai sa fim seriosi, nu suntem la serbare.

Am avut aranjamente florale simple, micute, cu flori de sezon. Tema era tea party. asa ca vazele au fost in forma de ceainice si cesti. Nu inteleg de ce sa dai banii pe flori, in principiu. Mi se pare un rasfat scump. Nu era cazul la noi.

Am renuntat la invitatii. Ma refer la cele pe hartie. Desi exista solutii simple acum, le faci online si le primesti acasa gata de impartit, noi am facut un JPG si am trimis-o pe email. Am dat si cateva telefoane si asta a fost. De confirmari nici nu ai nevoie cand ai o lista atat de mica de invitati.

Am comandat tortul din timp. Asta e important, te poate incurca faptul ca nu gasesti, ca trebuie degustat etc. Eu imi doream ca tortul sa fie ca cel de la nunta, de la aceeasi cofetarie, ca sa nu fac experimente, asa ca l-am comandat din timp.

Cred ca e un eveniment foarte frumos, cu totul altfel decat o nunta. Faptul ca toata lumea e cu ochii pe copil, nu pe parintii lui, face ca toata petrecerea sa fie… altfel. De aceea e important sa gandesti si tu altfel decat erai obisnuita. De fapt, din momentul in care se naste copilul, totul este altfel!

 

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    Elena
    05/05/2016 at 10:32 PM

    Ce bine mi-ar fi prins sfaturile astea acum vreo sase ani. Foarte bine punctate. Ce idee interesanta cu tematica ,,tea party”. Pupici!

  • Reply
    simona
    26/12/2016 at 11:43 AM

    La ce restaurant ai facut iubita?

  • Leave a Reply