ganduri, scurt pe doi

I guess it’s true: incepi sa simti din nou Craciunul ca pe o mare sarbatoare atunci cand ai copil. Si zapada are farmecul ei. Pana si biscuitii sunt o comoara!

Vrei sa ajuti si n-ai pe cine. Lately, cautand oameni pe care sa-i ajut, am ajuns la concluzia ca o multime de oameni nu merita mila noastra, desi sunt intr-o situatie disperata. Parinti care nu muncesc, nu-si trimit copiii la scoala, nu le iau carti (“pentru ce?”), nu pun mana sa-si ingrijeasca singuri casa, oameni fara niciun fel de discernamant care fac copil dupa copil si ajung sa nu-i poata creste in conditii decente, care asteapta la nesfarsit ajutor si pomana. Si cand primesc, in loc sa le ia copiilor ochelari, isi cumpara plasma. Un neam de asistati. Mai mare rusinea. Mai sunt si oameni peste care a dat ghinionul, o boala, o calamitate, dar aia sunt minoritari.

Am o problema cu un vecin. Ca sa sintetizez: ma deranjeaza. Si eu cred ca esenta societatii civilizate este sa faci ce vrei atata timp cat nu-i deranjezi pe ceilalti. Eu nu deranjez pe nimeni, ba chiar dimpotriva, zic eu: le-am dus torturi in forma de casute vecinilor cand ne-am mutat, le-am facut copiilor vecinilor cadouri de Craciun, iar vecinilor in varsta le-am dus oua de ciocolata de Pasti si flori. In rest, cand nu e nici Paste, nici Craciun, ca sa le sun la usa cu pachete, nu ma vede, nu ma aude nimeni. Asa ca de ce trebuie eu sa suport excesele celorlalti? In fine, o sa vad cum il linistesc.

Abia astept sa plec in Bruges. Doamne, cat o sa dorm! Si cat o sa beau! Si ce o sa ma doara stomacul de la bere! =))