NE DISTRAM

petrecerile de acasa

Cand eram eu pustoaica, petrecerile se tineau acasa. Nu stiu daca pentru ca nu aveam bani sau pentru ca era mai sigur pentru noi sa petrecem in spatiu privat, nu m-am intrebat de ce facem asta, mi se parea foarte normal.

De obicei parintii plecau pana pe la 12 noaptea ca sa ne lase singuri,dar nu intotdeauna se intampla asta. De multe ori, ei stateau in bucatarie si ne aduceau din cand in cand in sufragerie platouri cu sandvisuri. Cand eram ceva mai mari, ne aduceau bere, nu numai sandvisuri.

Existau niste reguli nescrise ale acestor petreceri: aduceai cadou pentru sarbatorit si flori pentru mama lui, muzica se dadea tare pana pe la ora 10-11 (depinde cum te intelegeai cu vecinii), in camera parintilor nu se intra (poate doar se lasau hainele pe pat cand cuierul nu mai facea fata), mobila se muta astfel incat in centrul sufrageriei se inproviza un ring de dans, iar spre sfarsitul petrecerii se dansau numai blues-uri. Am trecut si prin perioada rock, in care se facea pogo si se spargeau cam toate vazele din casa (chiar si cele ferite de gazda, pitite prin debarale, pentru ca oamenii beti se tin de usi sau confunda debaraua cu… alta camera). La o astfel de petrecere, un tip a baut atat de mult incat s-a hotarat sa-si tunda barba si a infundat astfel chiuveta. S-a lasat cu investigatii pentru ca nimeni nu recunostea boroboatza ahahahaha, dar eu am fost exclusa din cercul suspectilor imediat pentru ca nu aveam parul negru si carlionatat. De fapt, ne-am prins repede cine facuse tampenia pentru ca era singurul care venise cu un look si era gata de placare cu altul.

Ideea textului meu nu e ca era mult mai marfa cand eram eu mica si era la moda Roxette, nici ca era mai simplu sa organizezi o petrecere acasa (de fapt e o bataie de cap imensa!), ci ca e mult mai misto sa te distrezi NUMAI cu prietenii tai, sa pui muzica pe care o vrei tu, cat de tare vrei tu, sa fii intr-un spatiu in care nu trebuie sa stai cu ochii pe portofel ca pe butelie, ca poate ti-l fura chelnerul si, apropo de chelner, sa mai si induri servicii execrabile. Nu prea inteleg majoratele facute in baruri zgomotoase, pline de fum, in care libidinosi intre doua varste invita la dans minorele… In casa cuiva atmosfera e mult mai misto, grupuletele se amesteca mai bine (mingling-ul merge mai bine, cum ar zice americanul), e foarte tare.

Daca eu as fi acum pustoaica, as face petrecere la mine acasa. E mult mai cool. E… vintage! =))))

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply
    Valentin Valeanu
    22/12/2011 at 10:17 AM

    hehe, asta-i post de genul: pe vremea noastra …. sau : tinerii din ziua de azi. Pai Andressa, cum vrei sa se remarce daca intelectual nu se mai poate. Sau prin realizari ? Te duci intr-un club, spargi niste bani, te imbeti, apari in niste poze online iar daca esti chiar norocos(norocoasa) apari si prin vreun tabloid. Eh, beat this :))

  • Reply
    Valentin Valeanu
    22/12/2011 at 10:18 AM

    exact d-aia se bea cafea infecta pe Radu Beller, langa un cos de gunoi, pe trotuar. pentru ca-ti poti parca limuzina si sa te vada orice sarac, ca esti mai presus de el. chiar daca stai la periferie intr-o garsoniera cu igrasie. cand esti langa cosu de gunoi de pe Beller, esti alt om, cafeaua-i mai buna la 20 de ron :))

  • Reply
    Vasile Marin
    22/12/2011 at 2:21 PM

    Si mie imi plac petrecerile in spatii restranse, cum ar fi o casa sau un apartament. Ma distrez mult mai bine stiind ca sunt doar cu 10, 15 oameni pe care ii cunosc si care imi sunt toti prieteni decat alaturi de 200 care se ingramadesc, se imping, se calca in picioare si sunt care mai de care mai dubiosi.

    Din pacate insa, acum nu prea mai functioneaza ideea asta cu petrecere la cineva acasa. Eventual cand sunt plecati parintii, dar poate nici atunci.

    In schimb, exista o metoda de compromis. La toate majoratele la care am fost, sarbatoritii au inchiriat cate un club intreg, sau o cafenea, sau un restaurant si chiar daca erau mai mult de 10, 15 oameni, era mult mai ok, pentru ca oricum, fiind prieten cu sarbatoritul ii cunosteam mai mult sau mai putin si pe toti invitatii lui.

  • Leave a Reply