despre lucruri complicate cum ar fi concediul de maternitate

warning: un post foarte lung. 🙂 dar scris cu mare drag.

Am citit pe blogul Denisei un post despre o problema sociala delicata si destul de controversata: concediul de maternitate. Cat ar trebui sa fie de lung si cati bani ar trebui (sau poate nu ar trebui) sa primeasca femeile. Postul ei este aici.

Pe scurt, parerea ei este ca femeile nu ar trebui sa ceara un concediu de maternitate mai lung de cateva luni pentru ca e un lux, nu o necesitate si, cel mai important lucru subliniat de ea, ca femeile nu ar trebui sa primeasca bani de la stat in perioada de dupa nastere.

Mie imi place sa ma consider o persoana liberala, dar cred ca e doar eticheta fancy pe care imi place s-o vad pe haina mea, pentru ca in privinta multor chestiuni sunt socialista de-a dreptul. In chestiunea concediilor de maternitate, de exemplu, sunt de parere ca statul are un rol important. Sa va spun de ce.

Am auzit candva un aforism care mi-a placut: nivelul de civilizatie al unei tari se cunoaste dupa felul in care isi trateaza batranii. Sunt de acord cu asta. Si cred ca e valabila si varianta care se termina cu mamele. Nivelul de civilizatie al unei tari se cunoaste dupa felul in care isi trateaza proaspetele mamici, zic eu deci.

Intai as vrea sa spun ca desi nu am inca un copil, planuiesc sa fac unul (in urmatorii ani, nu chiar peste 9 luni) si sunt foarte entuziasmata de asta. Nu toata lumea isi doreste sa procreeze, dar mie imi place ideea si nu mi-e groaza de problemele si grijle care apar dupa ce familia se mareste. Mi se pare unul din lucrurile alea grele, dar firesti, pentru care gasesti solutii pe parcurs si care iti aduce oricum mai multe satisfactii decat dureri de cap.

Le invidiez pe femeile care au reusit deja pana la varsta mea sa faca copiii pe care si-i doreau pentru ca sunt convinsa ca e cool sa fii o mama tanara. Si e si mai usor, medical vorbind, sa duci sarcina cand esti tanara, dar destul despre asta ca nu-mi bate inca la usa postasul cu pensia! Pentru ele, femeile care au reusit asta, eu, in calitate de contribuabil, vreau sa dau o parte din impozit. Si vreau sa dau bani si pentru ziua in care eu voi face un copil si voi avea nevoie de ajutor.

Sunt foarte putine femei care si-ar permite sa nasca si apoi sa se intretina dupa nastere daca nu ar primi indemnizatie de la  stat. Mai ales ca nu toate femeile care nasc sunt intretinute de un barbat. Si eu am fost crescuta numai de mama mea, iar in generatia mea sunt mult mai multe femei care cresc copii singure. Este o realitate de care trebuie sa tinem cont cand le punem la zid pe cele care stau acasa cu copilul timp de un an sau cer indemnizatii de la stat. (Apropo de asta, sa nu imi spuneti ca si pensia alimentara se pune: multi barbati nu o platesc sau, chiar daca o platesc, cuantumul pensiei este o gluma proasta).

Cred ca a face copii este in primul rand un miracol pentru o familie si un mare lucru pentru societatea noastra. Mi se pare ca cel mai trist lucru din lume ar fi sa faci avort din cauza ca nu iti permiti sa cresti copilul sau ca vei fi data afara de la serviciu daca intri in concediu. Cred ca o astfel de decizie trebuie sa vina din motive mult, mult mai serioase.

Eu am fost foarte dezamagita si chiar revoltata cand legea s-a modificat si s-a decis ca femile sa nu mai beneficieze de un concediu de martenitate de 2 ani, ci de numai 1 an. Eu cred ca daca poti sa stai cu copilul timp de 2 ani este un lucru minunat. Cred ca noi toate ar trebui sa avem acest drept. Putem, desigur, sa nu ne folosim de el, sunt femei care, si cand era legal sa stai acasa 2 ani, reveneau mult mai repede la serviciu. Nici eu nu imi imaginez cum ar fi sa stau acasa atata timp, dar vreau sa am acest drept. Pentru ca nimeni, nici toate promovarile din lume, nu-ti dau inapoi primii ani din viata copilului tau.

In Spania, de exemplu, o proaspata mamica are liber trei luni dupa ce naste. Dupa aceea, o costa minimum 300 de euro pe luna sa-si trimita copilul la cresa. Si nu-mi amintesc sa fi vazut vreo spanioloaica protestand in fata Guvernului.

…A mai scris Denisa. Adevarul este ca nu ma documentase, in legatura cu asta si nu stiam ce concedii de maternitate se acorda in alte tari. Cert este ca daca intr-o tara se face intr-un fel, nu inseamna neaparat ca ala trebuie sa fie modelul si pentru noi.

Daca ma uit acum, in Slovacia sau in Cehia, mamele pot sta acasa pana la 3 ani dupa fiecare nastere. In Estonia, concediul de maternitate platit poate fi de un an si jumatate, iar in Suedia, de un an si 4 luni. Austria da de ales mamelor sa stea acasa intre un an si trei ani. Anglia ofera mamelor 90% din salariu timp de un an, iar Bulgaria 100% din salariu timp de un an si pentru inca un an salariul minim pe economie.

Mai stiu ca legislatia europeana prevede diverse alte drepturi pentru femei: cum ar fi dreptul de a lucra mai putine ore in perioada imediat urmatoare intoarcerii la serviciu sau dreptul de a fi mutata pe alt post, daca din cauza nasterii nu mai poate sa isi indeplineasca responsabilitatile. Astea cred ca sunt exemple pozitive pentru noi, daca e sa ne luam dupa altii si le compatimesc pe mamele spanioloaice.

Ce vreau sa spun este ca trebuie sa gasim solutii pentru a ajuta parintii, nu sa inventam mijloace de a-i pedepsi. Pana la urma e o perioada grea si pentru mama si pentru restul familiei, dar cu ajutorul angajatorului si al statului, copilul poate beneficia si de prezenta unuia din parinti in cea mai delicata perioada si familia poate fi sprijinita, cat de cat.

Vreti sa faceti copii? Si eu vreau, dar nu ma astept sa primesc pentru asta un salariu lunar. De-aia m-am maritat, ca sa nu astept mila nimanui – cand o sa vina copilul, are cine sa ne intretina.

… Mai spune Denisa. Eu cred ca indemnzatia aceea nu este un salariu lunar si nici mila. Este un drept al tau: este dintr-un fond pentru care ai contribuit la stat pana in omomentul nasterii si la care vei continua sa contribui pana vei iesi la pensie. Si e bine pentru Denisa ca se gandeste ca nu va avea probleme financiare, dar sunt o multime de femei (majoritatea, din pacate, in Romania) care au situatii mai dificile si au nevoie sa primeasca indemnizatie ca sa plateasca intretinerea, mancarea, curentul, telefonul si, pe deasupra, pediatrul, scutecele si toate cele necesare unui nou-nascut. Pe langa laptic, un bebe mananca o gramada de bani!

Si sa nu-mi spuneti ca ati turnat doi copii, unul dupa celalalt, pentru ca maternitatea e un lucru sublim si inaltator. Refuz sa cred ca exista femei a caror aspiratie suprema este schimbatul scutecelor.

Cred ca aici e ca la faza aia super amuzanta: “Oamenii se impart in doua categorii: cei care recunosc ca le plac manelele si cei care nu recunosc.” Eu cred ca mai exista totusi o categorie: cei carora chiar nu le plac manelele! =)) Cam asa si cu “nu cred ca ati turnat doi copii, unul dupa celalalt, pentru ca maternitatea e un lucru sublim si inaltator”: eu cred ca e foarte posibil ca unii chiar sa iti doreasca copii, oricat de ciudat li se pare altora. In al doilea rand, este treaba lor de ce au facut copii la interval de 2 ani unul dupa altul. Ce, o sa ajungem la guvernul chinez, sa limitam numarul de copii pe cap de locuito?! Daca ai contribuit la asigurarile sociale, ai dreptul sa primesti indemnizatie. Punct.

Plus ca, dupa patru ani de schimbat scutece, asa cum cum spunea Criserb, va intoarceti in campul muncii si nu mai stiti sa faceti nimic.

Despre asta chiar nu stiu ce sa spun. Nu stiu care sunt meseriile in care in 4 ani se schimba absolut totul: poate daca esti tehnician la NASA sau cercetator in nanotehnologie sau microbiologie, intr-adevar, in 4 ani se poate descoperi viata pe Marte cu un elicopter superavansat pe care nu tu l-ai inventat (so you’re screwed…) sau se pot descoperi leacuri pentru toate bolile si ramai naibii somer… =)) In fine, dincolo de glume, evident ca esti complet rupt de realitate cand vii la serviciu dupa 2 sau 4 ani de concediu de maternitate, dar, cum spuneam mai sus, eu zic sa nu pedepsim oamenii care fac copii, ci sa fim intelegatori si sa ii ajutam. Orice ar fi pierdut in anii aia (oricum a castigat alte lucruri, fie vorba intre noi!), le va recupera in cateva luni, ca doar nu a trait pe alta planeta – cu copil acasa tot citesti stirile, afli de la colegi ce se mai intampla la birou etc.  Asta daca nu cumva e rocket science si… you’re screwed! =))

Denisa mai spunea ca si mama ei a crescut-o in ciuda faptului ca statul nu a fost prietenos. Noi toti din aceasta generatie putem spune asta. Am fost crescuti ok in ciuda sistemului. Dar asta vrem sa se intample si cu copiii nostri? Eu nu as vrea sa ii spun copilului meu povesti de groaza cu comunisti care dadeau ulei si zahar pe cartele sau ca despre blugi si concedii de maternitate auzeam doar de la aia care plecau in strainatate.

Ce s-a intamplat cu parintii nostri este trist si este remarcabil ca au reusit sa faca o treaba buna in asemenea conditii. Dar eu vreau mai mult de la acest sistem. Eu vreau sa stiu ca daca maine fac un copil nu raman somera, nu raman sa traiesc din economii sau pe datorie. Vreau sa fiu respectata, ca doar fac un copil, nu un act terorist! Iar respectul vine din demnitatea cu care pot eu sa imi traiesc viata in acea perioada. Sa nu-mi fie rusine ca nu am bani de pampersi sau sa imi smulg parul din cap pentru ca nu am bani sa platesc un pediatru cand copilul are febra. Suntem in secolul 21, doamnelor!

Mai sunt multe de spus despre acest subiect. Si evident, nu am discutat despre exceptii, despre acele femei care fac copii doar de dragul indemnizatiei. Am vrut sa vorbesc despre subiect din punctul meu de vedere. Pentru ca legile ma afecteaza si pe mine si vreau drepturi pentru mine si copiii mei, in primul rand, noi suntem regula, iar statul nu are decat sa gaseasca solutii pentru exceptii.

In incheiere, vreau sa va las cu un post care a primit mii de suspine si de “awwwww”-uri de la internaute. Este un post scris de un tatic foarte fericit si totodata un barbat indragiostit: el povesteste cum s-a schimbat sotia lui cand era gravida si dupa nastere. Este atat de sensibil… Mori de emotie, nu alta! Si de invidie, desigur, ca nu toate femeile au langa ele un barbat care sa le iubeasca asa.

Schimbarea la fată – cine e femeia de lângă mine?

Prima data i s-au schimbat ochii. Aveau o lumina frumoasa, venita de nicaieri. Aflase abia de cateva saptamani ca e insarcinata si Del deja incepea sa infloresca – se preschimba intr-o alta floare mai frumoasa si mai elastica. Sotia mea se metamorfoza. Eu asistam mut (si fericit) la toata evolutia asta. La mine se schimba doar cantitatea de griji din cortex in timp ce ea se reinventa. Ma simtem lasat mult in urma.

continuarea aici.