Îmi doresc să fiu frumoasă. Îmi doresc să fiu atât de frumoasă încât să simt frumusețea ca pe o forță, să simt că pot manipula cu ea. Îmi doresc acea strălucire pe care o au unele persoane, aș vrea să simt că se luminează o cameră când intru în ea, că oamenii nu se pot abține să se uite la mine.
De când mă știu mi-am dorit asta și cred că tot ce am făcut a fost ca să compensez lipsa acelui sparkle pe care mi-l doream. Am învățat mai mult, am vorbit mai mult, am scris mai mult. M-am tuns în fel și chip, am băut mai multă apă, n-am purtat ochelari în public deși aveam nevoie de ei, am renunțat repede la aparatul dentar ceea ce, în mod ironic, m-a făcut mai urâtă mai târziu, dar pe moment mi s-a părut că lipsa lui mă făcea mai agreabilă. Am alergat, m-am machiat, am vizitat dentistul de mai multe ori decât pe bunică-mea…
Mi-am dorit mereu să fiu una din femeile la care mă uit cu gura căscată, una din femeile pe care toți bărbații o vor lângă ei.
Când mă gândesc la una din aceste femei mă întreb cum se simt. Dacă sunt conștiente de puterea pe care o au. Dacă învață mai puțin, dacă zâmbesc mai mult, dacă își aleg iubiții altfel, dacă sunt mai fericite.
Eu nu am devenit superfrumoasă și nici nu o să reușesc vreodată. Am reușit însă să fiu fericită. Chiar superfericită! :)))
15 Comments
roberto
25/05/2010 at 6:06 PMadica tu cum iti alegi tu iubitii in opozitie cu femeile alea asa frumoase cum spui tu? eu nu am inteles chestia asta. tztztztztz….
andressa
25/05/2010 at 10:07 PM@roberto:
eu mi-i aleg, cred, normal. insa imi imaginez ca femeile despre care vorbesc eu fac altfel: din moment ce toata lumea le doreste, poate ele dau cu banul 🙂
The Arrow
25/05/2010 at 8:36 PMDe cite ori imi doresc asta, urmatorul gind e ca poate lumea nu ar fi putut sa treaca peste o frumusete atit de orbitoare cum mi-as fi dorit sa am si sa vada cine sint cu adevarat ca om 🙂 Si, cum zici si tu, poate m-as fi agitat mai putin cu alte lucruri.
andressa
25/05/2010 at 10:14 PM@The Arrow:
da, poate nu am mai fi muncit atat. dar, pe de alta parte, ce am fi pierdut? 🙂 ore intregi de aranjat in fata oglinzii si carti pe care le-am citit sperand ca ne va scoate conversatia din anonimat? ha, as renunta la asta oricand!
Andrutza
25/05/2010 at 10:03 PMLa mine e invers…pana acum 4 ani am fost una dintre acele femei/fete de care vorbesti tu. Si era super…dar atunci nu constientizam asta. Dar in urma cu 4 ani am facut un tratament cu pastile Revalid pentru par si am castigat 10 kg. In 4 luni am pus 10 kg instant si de atunci nu reusesc sa le dau jos. Abia acum constientizez ceea ce aveam atunci.
Dar…tot acum 4 ani am castigat acea superfericire pe care si-o doreste orice fata…fericire pe care nu o aveam inainte cand toti baietii erau la picioarele mele
andressa
25/05/2010 at 10:10 PM@Andrutza:
hm, pui o problema foarte interesanta!
cine nu a avut niciodata the sparkle nu are nimic de pierdut! cum o fi sa ai lumea la picioare si la un moment dat… puf! all gone!
totusi, cred ca cine are acel special something nu-l poate pierde niciodata definitiv. paote doar temporar sau poate ca acel ceva doar se transforma. sau poate nici eu nu stiu despre ce vorbesc! 🙂
roberto
25/05/2010 at 11:35 PM@andressa:
lasa, asta e. toti facem compromisuri :). absolutul e atat de eluziv. trece timpul si ne resemnam. inteleg
andressa
26/05/2010 at 12:33 PM@roberto:
tu glumesti 🙂 dar eu vorbesc serios. cred ca raspunsul la intrebarea ta, cum imi aleg eu iubitii spre deosebire de acele superfete, este ca eu prefer barbatii care se uita la mine si se poarta cu mine ca si cum eu as fi una dintre ele.
mircea badea
26/05/2010 at 12:18 AMda, esti urata
Andrutza
27/05/2010 at 4:06 PM@Mircea Badea Frumusetea vine din interior. Si nu e chiar asa urata cum crezi. Andreea e chiar foarte finuta.
andressa
28/05/2010 at 8:10 AM@Andrutza:
:)) ma asteptam la comentarii ca acela cand am publicat postul. have no worries, I really don’t care! 🙂
Paula
27/05/2010 at 7:59 PMI always thought they have a stupid look on their faces…
Tavi
28/05/2010 at 5:28 AMfrumusetea este trecatoare….
Andrutza
28/05/2010 at 1:54 PM@Andressa Stiu…si e normal…dar simteam nevoia sa precizez asta:)
Andrada
11/12/2010 at 2:54 PMWell, se stie ca femeile frumoase nu sunt fericite. eu am devenit fara sa aleg sau sa imi dau seama, pur si simplu am constientizat intr-o zi ca e un motiv dincolo de personalitatea sociabila si firea vesela…dar vezi tu, iti castigi si multi dusmani-intre barbati – pe cei care ii respingi- si intre femei- pe cele care concureaza cu tine. So, not greener on the other side…