Neschimbata

Sunt neschimbata! Bai, ce m-a bucurat asta. M-am intalnit la metrou cu un amic din gasca pe care o aveam pe la 18 ani (tocmai ce povestisem cum mi se punea pata uneori), gasca aia cu care plecam de la terasa direct la un chef de trei zile in afara orasului.

Nu ne vazusem demult, am schimbat doua vorbe, unde lucrezi, ce mai faci, unde stai si mi-a zis ca sunt neschimbata. Ce bine mi-a picat asta! Tocmai ce veneam din centru de unde imi luasem niste farduri, abia scapand necontrolata si nebuzunarita de vanzatoarele excesiv de zeloase si de posesive cu testerele. Eram deznadajduita dupa ce-mi privisem cearcanele in reflexia din geamurile metroului, iar reflexia aia e foarte dura, va spun, aratam ca o stafie obosita.

Ma simteam vinovata pentru ca, in urma cu vreo trei ore, fusesem sa-mi fac analizele si de la laborator am tasnit in directia unui fast food de unde mi-am luat o portie mica de cartofi prajiti. I-am mancat cu pofta pe peron, asteptand metroul, si apoi nici nu-mi puteam privi degetele unsuroase. Cartofii nu vor aparea in analize, dar… eu voi sti!

Si apoi m-am intalnit cu acest amic care arata neschimbat si care mi-a spus ca sunt neschimbata. Ce misto! (Vorbesc ca o baba.) Arat ca atunci cand inca nu-mi pasa decat de teza, de mers la bazin sa inot, de mai nimic, in general.

Mi-am luat portocale si mere si iaurt degresat ca sa-mi spal rusinea (si colesterolul cu care m-am pricopsit de la acei cartofi blestemati.) Si acum stralucesc de nepasare, acum 7 ani! Hihihihihi.