karma ciudata de duminica

Intai am avut procese de constiinta in hala de peste.

– Vreau si eu un novac. Da’ mi-l curatati si mie de solzi?
– Daca-l cinstiti pe colegu’, vi-l curata el.
– Il cinstesc!
– Bine. Il chem acum.

Ma gandeam. “Oare cat sa-i las? Ce inseamna sa-l cinstesc? Daca pe peste dau 15 lei, lui cat ii dau? Sau sa nu fie un procent din pret – ca el oricum munceste, chiar daca pestele a fost scump sau ieftin? Daca-i dau 2 lei? El oricum curata multi pesti, cu 2 lei de la fiecare face cateva sute de mii. Si are si un instrument special cu care il curata, deci nu e munca dificila. Totusi… Doar 2 lei? Hai sa ii dau 3 lei. Sarcau’ de el miroase a peste. Poate din cauza pestelui meu prietena lui ii spune azi sa o lase sa iasa singura, ca el prea pute. Da, macar 3 lei.”

– Ii scot si matele?

Raman perplexa. Imi intrerupsese gandul. Ezit. “Nu stiu. Vreau sa-i scoata si matele?”

– Da, scoateti-i si matele.

“Clar trebuie sa ii las 3 lei. I-a scos si matele. Sau e prea putin? 5 lei e totusi prea mult.”

Imi da pestele si eu ii dau cei trei lei in bancnote scoase pe rand din portofel in timp ce ma gandeam. Am plecat simtindu-ma extrem de vinovata pentru ca i-am dat dpar 3 lei.

Ceva mai tarziu, dupa ce am ajuns acasa, am constatat ca nu am legume. Fir-ar. Abia ma dezbracasem. Ma echipez iar, insfac portofelul si o plasa (prietenii stiu de ce!) si plec.

Traversez in fuga, merg calm pana la usa magazinului, intru si apoi cercetez cu atentie morcovi pentru a alege cativa. Selectia fusese facuta cand constat ca nu mai am la mine decat plasa, portofelul ioc. Las morcovii la locul lor si ma adresez bodyguardului din minimarket:

– Ma scuzati, mi-a cazut portofelul de strada, ma intorc imediat.

El nu zice nimic.

Reconstitui traseul. Trecusera cam 10 minute. Pe jos nu-l vad. O zaresc pe o domnisoara bruneta cu o geaca roz. Astepta pe cineva. Era acolo si cand eu traversasem. O intreb:

– Scuza-ma, n-ai vazut cumva un portofel? Cred ca mi-a cazut cand am traversat.

Ea nu scoate un cuvant, dar mi-l indica cu degetul pe un nene dcare tocmai traversa inspre noi. Purta o geaca de piele neagra, avea cam 60 de ani, parul gri si putini dinti in gura.

– Buna ziua. …Unde e?
– Ce sa fie?
– Portofelul meu. Nu l-ati vazut? Mi-a cazut pe aici cand am traversat.
– Domnisoara, eu am gasit un portofel, dar n-am vazut bine cui i-a cazut. Am alergat dupa dumneata si nu te-am prins din urma ca nu am vazut in ce magazin ai intrat. Am intrebat-o pe domnisoara asta, dar nici ea nu vazuse unde te-ai dus. Deci eu il am, dar de unde stiu ca e al tau, ca nu am vazut bine. Zi mai bine ce aveai in el, sa stiu ca i-l dau cui trebuie.
– Am tot. Acte, bani, carduri…
– Cum pe cheama?
– Andreea.
– Andreea si mai cum?
– Scoateti buletinul din portofel, ma veti recunoaste dupa poza.
– Poftim, scoate-l tu.

Imi da portofelul. Era plin de noroi.

– Uitati.

Ii arat buletinul. Omul se face ca verifica, nu pare sa aiba vederea prea buna totusi. Din reactie voia sa vada mai degraba, daca chiar era portofelul meu.

– Bine. Sa ai grija de el.
– Va multumesc mult.

Omul traverseaza din nou si asteapta in continuare autobuzul. Verific, nu-mi lipsea nimikc din portofel. Ma intorc la magazin, iau morcovii deja selectati si ii spun bodyguardului: “L-am gasit.”

Dupa ce platesc morcovii plec spre alt magazin sa iau si telina. La un moment dat, o voce se aude in spatele meu:

– Vezi ca ti-a cazut portofelul!

Ma intorc. Un baiat ce vreo douazeci si ceva de ani era la 2 metri in spatele meu. Se apleaca si-mi ridica portofelul de pe asfalt:

– Poftim.

Eu incep sa rad.

– Multumesc. Din nou.

Ma gandesc: “Bine ca nu i-am dat 2 lei.”