Fericirea e doar un alt pretext de a fi trist în absenţa ei. Şi cine vrea să ne facă fericiţi, atunci când fericirea e atât de abstractă? Suntem egoişti să cerem asta.
Iubeşte fără să fi iubit…
Zapada (plus lichior de cafea, ciocolata de import si tigari bune, pentru cei/cele care sunt amatori/amatoare).
Prieteni care nu uita de ziua ta de nastere… ca sa nu zic “prieteni carora le pasa ca vine ziua ta de nastere”.
Mai putina barfa… daca se poate.
Un loc de munca decent, un apartament cu apa calda si caldura, intr-un bloc cu un lift care merge. Intr-o zona a Bucurestiului in care nu te ascunzi ca un mic ninja de caini si persoane dubioase. O farmacie si un super market prin imprejurimi. Un loc de parcare. Vecini care nu pun manele la 2 dimineata.
Realizari pe partea profesionala (primirea titlului de “tata lor” in domeniul in care activezi).
Batranete linistita sau apocalipsa (daca vine apocalipsa pana mor de batranete o fotografiez, nu intrebati ce rost mai are pentru ca nici eu nu stiu).
Nu-mi place gandul ca fericirea mea ar fi dependenta de alta persoana in afara de mine. Da, e frumos sa ai pe cineva care vrea sa te faca fericit. Dar pana atunci, daca o sa fie un “atunci”, mai bine imi vad de viata si de munca mea. Ma bucur de adevaratele placeri ale vietii. O carte. Un film. O fotografie. O melodie. O discutie aberanta si suprarealista despre zebre la o ceasca de ceai cu fata de care imi place dar care vrea sa ramanem doar prieteni. Altfel s-ar putea sa mor trist asteptand persoana care vrea sa ma faca fericit.
lucrurile sunt la plural a, nu e “sa vrea” este “sa vrem”, nu este “sa tina” ci “sa tinem” si asa maii departe.
orice altceva si totul devine trist sau in orice caz nu ceea ce ne-am dorit.
cineva care sa ne faca fericiti e mai de preferat, cred. sint multi care vreau sa faca pe cineva fericit si prin asta reusesc sa-l sufoce, sa-l faca sa fuga. intentia asta, care e cea mai frumoasa, poate sa distruga, cred, uneori. mai bine cineva care sa ne faca fericiti natural si din greseala, decit cineva care sa vrea, dar sa nu reuseasca.
Cautam cautam, dar si cand o sa gasim. Pesimismul e la ordinea zilei sau ce se intampla cu voi?
Cat despre domnisoara Andressa, e cazul sa facem ceva sa o intoxicam cu “fericire”, altfel mi-e ca o sa degenereze acest blog. ( cand zic “fericire” nu ma refer la substante interzise prin lege .. )
Asadar, orice sugestie este binevenita, fie ca este un raton, o veverita, Mos Craciun imbracat ca Freddy Mercury sau etc.. Come on ppl, we have an emergency here.
Alex, daca am putea cu adevarat sa o facem fericita pe “domnisoara Andressa” de ce nu o facem tot timpul? De ce trebuie sa actionam doar atunci cand credem ca avem o “urgenta”? Sau daruim fericirea cu lingurita, asa, doar cat sa-l tinem pe celalalt in viata?
Mi-a scris scrisoarea asta acum opt ani. Am pastrat-o de atunci intr-o agenda (tot timpul, la serviciu sau acasa), intotdeauna la mine. Sint trei foi ingalbenite, acoperite cu cerneala neagra si cu un scris pe care l-as recunoaste oriunde, oricind. Da, e patetica, aproape adolescentina, dar e ceva la care tin mai mult decit orice. Am recitit-o rar, doar de citeva ori, in toti anii astia. O public acum; am taiat numele (in paranteze) si am precizat locul in care nu inteleg grafia (la fel). Atit, nu e nevoie de mai mult. Sau cel putin asa sper.
…ma indoiesc ca exista pe lumea asta un lucru care sa nu ma uimeasca adinc si irepetabil. Sint ferestre pe care nu le deschid de teama sa nu scirtiie, sint fiinte pe care nu le imbratisez de teama sa nu ma doara. In fata unei astfel de temeri profunde si lase, dar si a unei pofte nebune sa razvratesc uneori ordinea calma si imbatrinita a vremilor, ma regasesc ca un fel de drum fara tinta de al carui inceput ma tintuieste o coarda elastica nevazuta. Eu cred ca fiecare dintre noi a inceput de undeva, a fost o vreme materie prima a cuiva… Ceea ce ne face pe fiecare mai altfel e poate forta interioara de a continua sa devenim din noi insine, (taiat in original)
As vrea sa ma dezbrac de teama de a nu calca cu toata talpa atunci cind ma indrept spre ceva anume, de a nu uita pe drum incotro si cu ce sens…. Si pasind aproape (ilizibil), mi se incarca sufletul cu alte si alte figuri de oameni pe care nu le pot lasa in urma fiindca se agata cu totii de miinile si de picioarele mele, fara sens, si eu ii duc cu mine mai departe, din ce in ce mai multi, spre moarte. O sa imbatrinesc odata cu toti iubitii mei si nu va fi unul singur caruia sa nu-i cunosc ridurile, crestatura din ce in ce mai adinca dintre sprincene, privirea din ce in ce mai ratacitoare.
Si in plus, pe mine ma tine in loc acea coarda elastica prinsa de inceput cu un piron de fier. Imi taie carnea cu fiecare pas pe care reusesc sa-l fac inainte.
Si simt ca iubesc inapoi, in trecut, toata viata voi iubi in trecut, voi fi cu un pas inaintea dragostei mele de fiecare data cind imi voi aminti de ea.
Nu sper, nu voi fi niciodata deznadajduita, nu voi avea ce cere… doar imi voi aminti frinturi de imagini fara consistenta, silabe, mirosuri indefinite pe care n-am sa stiu cui sa le atribui… Voi fi o ingramadeala de deja-vu-uri limpezi ca gheata si aspre ca focul… “O sabie stralucind in departare”: eu pentru amintirile mele… ele pentru mine.
Acuma sint intr-una din clipele alea cind simt ca as putea face orice. Am baut o cafea si e doua noaptea si nu pot dormi. (Deleted) o sa inceapa curind sa sforaie. Telefonul meu e mut. La radio cinta Paula Seling, “Ploaie in luna lui Marte”. Mi-e indiferent. Picioarele-mi sint reci ca gheata. Cit de mult mi-as dori sa ma culc cu capul pe pieptul cald si adormit al unui barbat… Oricare…
Cit de mult mi-as dori sa calc pe ape cu tristetea mea cu tot, ca o rochie lunga si neagra atirnind uda pe pulpele mele, cu ochii inchisi, cu visul in palme… Mi-as lua cu mine toate saruturile pe care le-am pricinuit pina azi si mi-as face din ele cercei si agrafe de par, bratari si dresuri fine… mult, mult prea fine pentru pielea mea de piele. Spre larg… Cu degetele in urechi ca sa nu aud ca nu e nimeni la mal sa ma strige cu adevarat.
Cred ca as fi foarte frumoasa asa, cu talpile goale calcand peste mare fara sa ma grabesc, fara sa stiu ca eu sint aceea… eu.
Poate ca vreodata tot am sa plec de tot. Nu stiu acum de unde sa-mi string fortele pentru a face primul pas, nu stiu nici macar daca exist cu adevarat sau sint o plasmuire fantezista sau artificioasa a mintii mele. Ma vad ca un fel de epopee sinistra fara cuvinte, larga, imensa si fara sens. Ma vad apoi ca o secunda nefericita, nevazuta, de a carei trecere nimeni nu se sinchiseste.
Am miinile intepenite de frig si abia mai pot scrie. Imi dau seama ca (incomplete)
M-a intrerupt (deleted). Vroia sa vada daca dorm. Mi-a spus ca i-a spus altcineva ca sint frumoasa. Atunci am vrut sa-mi aprind o tigara. Mi-am dat seama ca n-am bricheta. Am fumat-o asa, neaprinsa. Cind am terminat-o as fi vrut sa-ti pot cere sa mi-o fi aprins la focul inimii tale. Mi-am notat fraza asta pe palma stinga ca sa n-o uit si sa ti-o scriu acum aici. Dar intre timp am facut un dus si s-a sters.
Ce tare mi-e dor de cind stateam cu sinii goi pe nisip la mare, cu rimelul sters de apa sarata, dupa ce te convinsesem cu greu sa-ti cumperi o pereche de slipi si sa ma iubesti. Tin minte cum imi vorbeai de complexele tale fizice si eu abia atunci te observam, abia atunci te-am vazut pentru prima oara urit si ti-am spus asta in timp ce incercam sa-mi scutur de pe talpi nisipul ud. Niciodata nu te-am vazut mai urit decit atunci cind mi-am dat seama ca nu te iubesti pe tine insuti.
Iar acum, cind te iubesti, nu mai esti tu insuti, ci tu insami… Si iar nu te pot iubi asa. Abia cind ai sa pleci fara cuvinte si ai s-o parasesti pe (deleted) din tine pentru totdeauna, (deleted) care sint va incepe sa te iubeasca si te va urma oriunde si cu iubirea ei iti va mingiia pielea fina a pantofilor si cu respiratia ei de oriunde iti va ravasi parul, iar iarna cu trupul gol si cald se va rostogoli prin zapada ca sa-ti faca tie drum uscat si varatic… M-a cuprins poezia de glezne ca niste catuse si nu-mi da drumul. Si sufletul meu te mai roaga sa ma uiti, dar sa ma uiti greu… si intre timp, eu am sa cred tot timpul ca tu stii sa zbori. Tu, cu slipii tai negri, cu trupul tau firav, tu stii sa zbori nevazut printre visele mele. Nu-mi dau seama niciodata ca esti tu, dar cu siguranta ca altcineva nu poate fi, pentru ca tot inaltindu-ma pe virfuri sa te urmaresc cu privirea departe, mi-am lungit coloana pina la nori si-acum sta sa se fringa. Doar de n-ai mai trece cu filfiitul tau de aripi pe linga mine… O sa ma fringi, iar eu am sa ma risipesc in respiratiile oamenilor din jur, iar tu o sa filfii si o sa filfii din aripi pina n-o sa mai ramina din mine decit ideea de mine, ca un curent de aer rece de dimineata care-ti intra in camera cind deschizi fereastra pe jumatate adormit.
Tu nu esti om, tu esti un fel de pasare nemaivazuta caruia i-am prins in spate perechea mea de aripi albe… Tu ai grija, ai grija de mlastini… si de iubirea mea ai grija.
Te dispretuiesc putin… Tu nu stii sa ma cuprinzi, stii doar sa ma respiri. Ca pe oxigenul care-ti hraneste creierii… Ce putin imi dau seama ca-ti sint!
Vreau sa-mi spui ceva: de ce vrei de la mine atit de putin, cind ti-am dat si as putea sa-ti dau mult mai mult? Chiar nu intelegi, chiar nu vezi ca atit cit ti-am daruit tie ar fi fost pentru altii totul… Nu-ti dai seama ca tu ai avut deja secunda dementa in care te-am iubit cu toata dragostea pe care tu o vrei acum sub forma unei succesiuni infinite de secunde… N-ai simtit ca mine ca mai mult de-atit nu exista… doar mai putin… Putinul asta mi-l ceri acum.
Nu te-am iubit inainte si nici dupa secunda aia si tot ce-a urmat a fost pentru ca vroiam sa te fac sa intelegi ca eu sint una dintre acele fiinte care prefera intensitatea completa a unei instante plictiselii eternitatii…
Asa ca-mi tin respiratia si ma-nchin…
te voi fi iubit mereu
(deleted)
Au trecut sapte ani. Noua de cind ne-am cunoscut, opt de cind mi-ai scris scrisoarea asta si sapte de cind ai plecat si nu ti-am mai vazut nici macar fotografia. Stiu ca te-ai casatorit, stiu ca ai un copil; mai stiu ca te-am iubit, tot timpul asta, cu un amestec de disperare si speranta care nu m-a mai parasit de atunci. Mi-ai spus o data ca m-ai iubit doar o clipa; am strins, ca furnicile, fiecare moment alaturi de tine de care mi-am adus aminte, ca si cum as fi putut sa rascumpar, cumva, o viata alaturi de tine care mi-a scapat printre degete. Dupa toti anii astia, inca te iubesc – si o sa te iubesc pina la capat, fie si ca fantasma sau ca amintire; tin minte, cu precizia unui condamnat care isi aminteste sentinta, acel moment in care m-ai privit in tacere, pe plaja, cu umerii plini de nisip, ca si cum mi-ai fi cerut permisiunea sa iei ceva din mine. Nu era nevoie sa ceri.
Al tau, Bogdan
Si ce gasim noi? Pe cineva care zice “caut pe cineva care sa vrea sa ma faca fericit/a”. Si uite asa asteptam amandoi sa arunce altcineva cu fericire in noi. Intre timp stam si ne plangem amarul…
in timp, vor exista persoane care vor dori sa te faca fericit/a! tu vei alege totusi sa treci pe langa ele pentru ca nu vei vrea sa accepti. persoanele acelea vor cu adevarat sa te faca fericit/a, dar tu nu vei dori sa le permiti asta.
si vei alege sa cauti alt “cineva” care sa vrea sa te faca fericit/a. vei face asta pana cand vei gasi acel “cineva” care sa vrea sa te faca fericit/a si caruia/careia vei vrea sa-i permiti acest lucru.
Domnisoara e mai fericita decat vrea sa para, ii creste inima cand mai vede un comment de la noi, iar restul zilei umbla la cumparaturi meditand la randurile de pe blog.
Mie-mi place cand ninge. AlexPredeal, ce se aude cu zapada pe acolo, pun uamenii ratracul si dau drumul la telescaun?
Asta apropo de fericire. Uneori e de ajuns putin, mai ales daca e aleatoriu 😉
@me : Nu stiu ce sa zic, mi-e ca se incalzeste iar vremea si nu avem bafta nici in weekend de zapada buna. Nu am scos inca placa de la naftalina, astept nameti si vreme mai hotarata!
Na, c-am lipsit din zona vreo saptamana juma si “printzesa noastra-n loboda” in loc sa-si trateze coshurile sau, dupa caz, sa se bucure de aparitia lor, jeleshte-n fereastra ca nu-i vine furnizoru’ de fericire!
Hahahha, auzi la ea! parca ala o fi moshu-postashu cu pensia! Vezi ca poate ti-o virat fericirea pe card!
Mey, fetitzo, decat sa scrii ineptii imature, infantile si puerile, mai bine alege: ori mai pui o poza-doua cu tine din vremea pubertatii sa avem la ce ne holba, ori cumpara-ti niscaiva Oxy si apuca-te de pomadat obrajii.
Hai ca te pupez, desi…bleah!
PS. care-i ala mah, care astepti sa-ti care pumni…cu fericire? Tre sa citesc din urma ca sa-i aflu identitatea?
…uitasem: cica Bivolaru turna fericire cu polonicu in spirala aia…a nemuririi… Pacat ca s-a dus sezon de spiralat, ca te trimeteam la bai. La Herculane.
fericirea e cel mai discutat subiect din lume, cred.
si d’aia nu stim ce este mai exact si suntem pierduti in atatea definitii si planuri despre cum sa o atingi, cum sa o pastrezi sau cum sa o dai mai departe.
44 Comments
teo.georgescu
18/11/2007 at 12:43 AMfericiti din perspectiva noastra sau din perspectiva acelui cineva?
depe
18/11/2007 at 1:13 AMsau din perspectiva unui tertz?
Lupu
18/11/2007 at 1:14 AMTe rog. Nu exista fericire.
Zuzu
18/11/2007 at 1:16 AMAh, ce MULT spune acest micut rand de vorbe…
Offffff 🙁
alexandrog
18/11/2007 at 1:39 AMFericirea e doar un alt pretext de a fi trist în absenţa ei. Şi cine vrea să ne facă fericiţi, atunci când fericirea e atât de abstractă? Suntem egoişti să cerem asta.
Iubeşte fără să fi iubit…
deea
18/11/2007 at 2:00 AMObservati “care sa vrea sa”, now THAT is true.
Cautam pe cineva care sa isi doreasca cu adevarat sa ne vada fericite si nu doar pentru ca asa stie el ca se procedeaza 😀
ionutzb
18/11/2007 at 2:19 AMfericirea e un lucru mărunt […]
Un pitic, ce dansează…
Florin Grozea
18/11/2007 at 2:39 AMDouă cuvinte mici care fac atât de mare diferenţă: “sa vrea”.
Subscriu.
ziggy
18/11/2007 at 2:43 AMcinismul tau din ultima vreme e reconfortant. k si vremea de afara: lovely.
Octavian
18/11/2007 at 3:26 AMZapada (plus lichior de cafea, ciocolata de import si tigari bune, pentru cei/cele care sunt amatori/amatoare).
Prieteni care nu uita de ziua ta de nastere… ca sa nu zic “prieteni carora le pasa ca vine ziua ta de nastere”.
Mai putina barfa… daca se poate.
Un loc de munca decent, un apartament cu apa calda si caldura, intr-un bloc cu un lift care merge. Intr-o zona a Bucurestiului in care nu te ascunzi ca un mic ninja de caini si persoane dubioase. O farmacie si un super market prin imprejurimi. Un loc de parcare. Vecini care nu pun manele la 2 dimineata.
Realizari pe partea profesionala (primirea titlului de “tata lor” in domeniul in care activezi).
Batranete linistita sau apocalipsa (daca vine apocalipsa pana mor de batranete o fotografiez, nu intrebati ce rost mai are pentru ca nici eu nu stiu).
Nu-mi place gandul ca fericirea mea ar fi dependenta de alta persoana in afara de mine. Da, e frumos sa ai pe cineva care vrea sa te faca fericit. Dar pana atunci, daca o sa fie un “atunci”, mai bine imi vad de viata si de munca mea. Ma bucur de adevaratele placeri ale vietii. O carte. Un film. O fotografie. O melodie. O discutie aberanta si suprarealista despre zebre la o ceasca de ceai cu fata de care imi place dar care vrea sa ramanem doar prieteni. Altfel s-ar putea sa mor trist asteptand persoana care vrea sa ma faca fericit.
Cosmin
18/11/2007 at 4:57 AMthat was deep. acum trebuie doar sa cadem de comun acord asupra unei definitii a fericirii… si desigur ca difera de la om la om. deci ce cautam? 🙂
catalin
18/11/2007 at 8:48 AMlucrurile sunt la plural a, nu e “sa vrea” este “sa vrem”, nu este “sa tina” ci “sa tinem” si asa maii departe.
orice altceva si totul devine trist sau in orice caz nu ceea ce ne-am dorit.
karta
18/11/2007 at 9:32 AMcautam degeaba…
Gelu
18/11/2007 at 11:24 AMCautam pe cineva pe care sa facem fericit!
andreea
18/11/2007 at 11:54 AMcineva care sa ne faca fericiti e mai de preferat, cred. sint multi care vreau sa faca pe cineva fericit si prin asta reusesc sa-l sufoce, sa-l faca sa fuga. intentia asta, care e cea mai frumoasa, poate sa distruga, cred, uneori. mai bine cineva care sa ne faca fericiti natural si din greseala, decit cineva care sa vrea, dar sa nu reuseasca.
Alex Predeal
18/11/2007 at 12:25 PMCautam cautam, dar si cand o sa gasim. Pesimismul e la ordinea zilei sau ce se intampla cu voi?
Cat despre domnisoara Andressa, e cazul sa facem ceva sa o intoxicam cu “fericire”, altfel mi-e ca o sa degenereze acest blog. ( cand zic “fericire” nu ma refer la substante interzise prin lege .. )
Asadar, orice sugestie este binevenita, fie ca este un raton, o veverita, Mos Craciun imbracat ca Freddy Mercury sau etc.. Come on ppl, we have an emergency here.
Octavian
18/11/2007 at 12:48 PMAlex, daca am putea cu adevarat sa o facem fericita pe “domnisoara Andressa” de ce nu o facem tot timpul? De ce trebuie sa actionam doar atunci cand credem ca avem o “urgenta”? Sau daruim fericirea cu lingurita, asa, doar cat sa-l tinem pe celalalt in viata?
Keos
18/11/2007 at 3:06 PMTo be truly happy and contented, you must let go of what it means to be happy or content (Confucius).
Bibliotecaru
18/11/2007 at 4:44 PMOK!
Completez şi eu cu o întrebare:
Ce găsim noi?
Aschiutza
18/11/2007 at 7:19 PMsi il gasim…:)
tudor
18/11/2007 at 8:27 PMnu stiu despre voi dar eu imi caut tot timpul ochelarii…
marius
18/11/2007 at 10:07 PMdar ce te faci cu cei care nu vor sa fie fericiti?
Valentin
18/11/2007 at 10:42 PMDupa ce iti vei gasi 1/2, tb s-o si mentii. Si tu tb s-o faci fericita pe respectiva persoana ..
andreea
18/11/2007 at 10:54 PMnu trebuie sa faci nimic. trebuie nu exista in fericire 🙂
len
18/11/2007 at 11:14 PMFericire, optimism, prea complicat, prea mult. Ma multumesc cu impacarea de a ma bucura de o supa de toamna.
narcotourist
18/11/2007 at 11:45 PMsau acel “ceva” care sa ne faca fericiti…
bogdan
19/11/2007 at 1:20 AMMi-a scris scrisoarea asta acum opt ani. Am pastrat-o de atunci intr-o agenda (tot timpul, la serviciu sau acasa), intotdeauna la mine. Sint trei foi ingalbenite, acoperite cu cerneala neagra si cu un scris pe care l-as recunoaste oriunde, oricind. Da, e patetica, aproape adolescentina, dar e ceva la care tin mai mult decit orice. Am recitit-o rar, doar de citeva ori, in toti anii astia. O public acum; am taiat numele (in paranteze) si am precizat locul in care nu inteleg grafia (la fel). Atit, nu e nevoie de mai mult. Sau cel putin asa sper.
…ma indoiesc ca exista pe lumea asta un lucru care sa nu ma uimeasca adinc si irepetabil. Sint ferestre pe care nu le deschid de teama sa nu scirtiie, sint fiinte pe care nu le imbratisez de teama sa nu ma doara. In fata unei astfel de temeri profunde si lase, dar si a unei pofte nebune sa razvratesc uneori ordinea calma si imbatrinita a vremilor, ma regasesc ca un fel de drum fara tinta de al carui inceput ma tintuieste o coarda elastica nevazuta. Eu cred ca fiecare dintre noi a inceput de undeva, a fost o vreme materie prima a cuiva… Ceea ce ne face pe fiecare mai altfel e poate forta interioara de a continua sa devenim din noi insine, (taiat in original)
As vrea sa ma dezbrac de teama de a nu calca cu toata talpa atunci cind ma indrept spre ceva anume, de a nu uita pe drum incotro si cu ce sens…. Si pasind aproape (ilizibil), mi se incarca sufletul cu alte si alte figuri de oameni pe care nu le pot lasa in urma fiindca se agata cu totii de miinile si de picioarele mele, fara sens, si eu ii duc cu mine mai departe, din ce in ce mai multi, spre moarte. O sa imbatrinesc odata cu toti iubitii mei si nu va fi unul singur caruia sa nu-i cunosc ridurile, crestatura din ce in ce mai adinca dintre sprincene, privirea din ce in ce mai ratacitoare.
Si in plus, pe mine ma tine in loc acea coarda elastica prinsa de inceput cu un piron de fier. Imi taie carnea cu fiecare pas pe care reusesc sa-l fac inainte.
Si simt ca iubesc inapoi, in trecut, toata viata voi iubi in trecut, voi fi cu un pas inaintea dragostei mele de fiecare data cind imi voi aminti de ea.
Nu sper, nu voi fi niciodata deznadajduita, nu voi avea ce cere… doar imi voi aminti frinturi de imagini fara consistenta, silabe, mirosuri indefinite pe care n-am sa stiu cui sa le atribui… Voi fi o ingramadeala de deja-vu-uri limpezi ca gheata si aspre ca focul… “O sabie stralucind in departare”: eu pentru amintirile mele… ele pentru mine.
Acuma sint intr-una din clipele alea cind simt ca as putea face orice. Am baut o cafea si e doua noaptea si nu pot dormi. (Deleted) o sa inceapa curind sa sforaie. Telefonul meu e mut. La radio cinta Paula Seling, “Ploaie in luna lui Marte”. Mi-e indiferent. Picioarele-mi sint reci ca gheata. Cit de mult mi-as dori sa ma culc cu capul pe pieptul cald si adormit al unui barbat… Oricare…
Cit de mult mi-as dori sa calc pe ape cu tristetea mea cu tot, ca o rochie lunga si neagra atirnind uda pe pulpele mele, cu ochii inchisi, cu visul in palme… Mi-as lua cu mine toate saruturile pe care le-am pricinuit pina azi si mi-as face din ele cercei si agrafe de par, bratari si dresuri fine… mult, mult prea fine pentru pielea mea de piele. Spre larg… Cu degetele in urechi ca sa nu aud ca nu e nimeni la mal sa ma strige cu adevarat.
Cred ca as fi foarte frumoasa asa, cu talpile goale calcand peste mare fara sa ma grabesc, fara sa stiu ca eu sint aceea… eu.
Poate ca vreodata tot am sa plec de tot. Nu stiu acum de unde sa-mi string fortele pentru a face primul pas, nu stiu nici macar daca exist cu adevarat sau sint o plasmuire fantezista sau artificioasa a mintii mele. Ma vad ca un fel de epopee sinistra fara cuvinte, larga, imensa si fara sens. Ma vad apoi ca o secunda nefericita, nevazuta, de a carei trecere nimeni nu se sinchiseste.
Am miinile intepenite de frig si abia mai pot scrie. Imi dau seama ca (incomplete)
M-a intrerupt (deleted). Vroia sa vada daca dorm. Mi-a spus ca i-a spus altcineva ca sint frumoasa. Atunci am vrut sa-mi aprind o tigara. Mi-am dat seama ca n-am bricheta. Am fumat-o asa, neaprinsa. Cind am terminat-o as fi vrut sa-ti pot cere sa mi-o fi aprins la focul inimii tale. Mi-am notat fraza asta pe palma stinga ca sa n-o uit si sa ti-o scriu acum aici. Dar intre timp am facut un dus si s-a sters.
Ce tare mi-e dor de cind stateam cu sinii goi pe nisip la mare, cu rimelul sters de apa sarata, dupa ce te convinsesem cu greu sa-ti cumperi o pereche de slipi si sa ma iubesti. Tin minte cum imi vorbeai de complexele tale fizice si eu abia atunci te observam, abia atunci te-am vazut pentru prima oara urit si ti-am spus asta in timp ce incercam sa-mi scutur de pe talpi nisipul ud. Niciodata nu te-am vazut mai urit decit atunci cind mi-am dat seama ca nu te iubesti pe tine insuti.
Iar acum, cind te iubesti, nu mai esti tu insuti, ci tu insami… Si iar nu te pot iubi asa. Abia cind ai sa pleci fara cuvinte si ai s-o parasesti pe (deleted) din tine pentru totdeauna, (deleted) care sint va incepe sa te iubeasca si te va urma oriunde si cu iubirea ei iti va mingiia pielea fina a pantofilor si cu respiratia ei de oriunde iti va ravasi parul, iar iarna cu trupul gol si cald se va rostogoli prin zapada ca sa-ti faca tie drum uscat si varatic… M-a cuprins poezia de glezne ca niste catuse si nu-mi da drumul. Si sufletul meu te mai roaga sa ma uiti, dar sa ma uiti greu… si intre timp, eu am sa cred tot timpul ca tu stii sa zbori. Tu, cu slipii tai negri, cu trupul tau firav, tu stii sa zbori nevazut printre visele mele. Nu-mi dau seama niciodata ca esti tu, dar cu siguranta ca altcineva nu poate fi, pentru ca tot inaltindu-ma pe virfuri sa te urmaresc cu privirea departe, mi-am lungit coloana pina la nori si-acum sta sa se fringa. Doar de n-ai mai trece cu filfiitul tau de aripi pe linga mine… O sa ma fringi, iar eu am sa ma risipesc in respiratiile oamenilor din jur, iar tu o sa filfii si o sa filfii din aripi pina n-o sa mai ramina din mine decit ideea de mine, ca un curent de aer rece de dimineata care-ti intra in camera cind deschizi fereastra pe jumatate adormit.
Tu nu esti om, tu esti un fel de pasare nemaivazuta caruia i-am prins in spate perechea mea de aripi albe… Tu ai grija, ai grija de mlastini… si de iubirea mea ai grija.
Te dispretuiesc putin… Tu nu stii sa ma cuprinzi, stii doar sa ma respiri. Ca pe oxigenul care-ti hraneste creierii… Ce putin imi dau seama ca-ti sint!
Vreau sa-mi spui ceva: de ce vrei de la mine atit de putin, cind ti-am dat si as putea sa-ti dau mult mai mult? Chiar nu intelegi, chiar nu vezi ca atit cit ti-am daruit tie ar fi fost pentru altii totul… Nu-ti dai seama ca tu ai avut deja secunda dementa in care te-am iubit cu toata dragostea pe care tu o vrei acum sub forma unei succesiuni infinite de secunde… N-ai simtit ca mine ca mai mult de-atit nu exista… doar mai putin… Putinul asta mi-l ceri acum.
Nu te-am iubit inainte si nici dupa secunda aia si tot ce-a urmat a fost pentru ca vroiam sa te fac sa intelegi ca eu sint una dintre acele fiinte care prefera intensitatea completa a unei instante plictiselii eternitatii…
Asa ca-mi tin respiratia si ma-nchin…
te voi fi iubit mereu
(deleted)
Au trecut sapte ani. Noua de cind ne-am cunoscut, opt de cind mi-ai scris scrisoarea asta si sapte de cind ai plecat si nu ti-am mai vazut nici macar fotografia. Stiu ca te-ai casatorit, stiu ca ai un copil; mai stiu ca te-am iubit, tot timpul asta, cu un amestec de disperare si speranta care nu m-a mai parasit de atunci. Mi-ai spus o data ca m-ai iubit doar o clipa; am strins, ca furnicile, fiecare moment alaturi de tine de care mi-am adus aminte, ca si cum as fi putut sa rascumpar, cumva, o viata alaturi de tine care mi-a scapat printre degete. Dupa toti anii astia, inca te iubesc – si o sa te iubesc pina la capat, fie si ca fantasma sau ca amintire; tin minte, cu precizia unui condamnat care isi aminteste sentinta, acel moment in care m-ai privit in tacere, pe plaja, cu umerii plini de nisip, ca si cum mi-ai fi cerut permisiunea sa iei ceva din mine. Nu era nevoie sa ceri.
Al tau, Bogdan
anti-lolita
19/11/2007 at 1:22 AMSi ce gasim noi? Pe cineva care zice “caut pe cineva care sa vrea sa ma faca fericit/a”. Si uite asa asteptam amandoi sa arunce altcineva cu fericire in noi. Intre timp stam si ne plangem amarul…
Anonim
19/11/2007 at 2:12 AMunii o cauta cu lumanarea. de ce si-ar povesti unii viata? iete una cam ca tine : http://www.youtube.com/watch?v=eXrp8YInkuc
Aura Enache
19/11/2007 at 2:18 AM…si sa vrem sa ii permitem sa ne faca fericiti.
in timp, vor exista persoane care vor dori sa te faca fericit/a! tu vei alege totusi sa treci pe langa ele pentru ca nu vei vrea sa accepti. persoanele acelea vor cu adevarat sa te faca fericit/a, dar tu nu vei dori sa le permiti asta.
si vei alege sa cauti alt “cineva” care sa vrea sa te faca fericit/a. vei face asta pana cand vei gasi acel “cineva” care sa vrea sa te faca fericit/a si caruia/careia vei vrea sa-i permiti acest lucru.
Iulian
19/11/2007 at 10:44 AMDaca tot cautai , uite ca ne-ai gasit pe noi…..fericita nu te-am facut dar ca te citim inseamna ceva……un pic tot tre’ sa fii 😉
Alex Predeal
19/11/2007 at 12:11 PMDomnisoara e mai fericita decat vrea sa para, ii creste inima cand mai vede un comment de la noi, iar restul zilei umbla la cumparaturi meditand la randurile de pe blog.
me
19/11/2007 at 12:55 PMMie-mi place cand ninge. AlexPredeal, ce se aude cu zapada pe acolo, pun uamenii ratracul si dau drumul la telescaun?
Asta apropo de fericire. Uneori e de ajuns putin, mai ales daca e aleatoriu 😉
Alex Predeal
19/11/2007 at 2:10 PM@me : Nu stiu ce sa zic, mi-e ca se incalzeste iar vremea si nu avem bafta nici in weekend de zapada buna. Nu am scos inca placa de la naftalina, astept nameti si vreme mai hotarata!
Erika
19/11/2007 at 3:25 PMai spus-o atat de simplu 🙂
si ai dreptate, chiar in unul din ultimele posturi am scris despre asta..
Mircea Scarlatescu
19/11/2007 at 3:30 PMDeci… Magura nu a surprins chiar tot ce se cauta :), nu?
kokolosh
19/11/2007 at 3:33 PMNa, c-am lipsit din zona vreo saptamana juma si “printzesa noastra-n loboda” in loc sa-si trateze coshurile sau, dupa caz, sa se bucure de aparitia lor, jeleshte-n fereastra ca nu-i vine furnizoru’ de fericire!
Hahahha, auzi la ea! parca ala o fi moshu-postashu cu pensia! Vezi ca poate ti-o virat fericirea pe card!
Mey, fetitzo, decat sa scrii ineptii imature, infantile si puerile, mai bine alege: ori mai pui o poza-doua cu tine din vremea pubertatii sa avem la ce ne holba, ori cumpara-ti niscaiva Oxy si apuca-te de pomadat obrajii.
Hai ca te pupez, desi…bleah!
PS. care-i ala mah, care astepti sa-ti care pumni…cu fericire? Tre sa citesc din urma ca sa-i aflu identitatea?
kokolosh
19/11/2007 at 3:36 PM…uitasem: cica Bivolaru turna fericire cu polonicu in spirala aia…a nemuririi… Pacat ca s-a dus sezon de spiralat, ca te trimeteam la bai. La Herculane.
oitza roz
19/11/2007 at 5:02 PMfericirea e cel mai discutat subiect din lume, cred.
si d’aia nu stim ce este mai exact si suntem pierduti in atatea definitii si planuri despre cum sa o atingi, cum sa o pastrezi sau cum sa o dai mai departe.
rmn
19/11/2007 at 6:47 PMBogdan…te invidiez
andressa
19/11/2007 at 6:50 PMbogdan,
multumim pentru ca ne-ai povestit si noua. 🙂
Laura
19/11/2007 at 9:13 PMEu caut fericirea… Altii poate au gasit-o… (insa maj inca o mai cauta pe Elodia :))) )
rmn
19/11/2007 at 11:23 PMbogdan,
scrisoarea e ..incredibila
charm
11/12/2007 at 4:03 PMcred ca eram mai impliniti fara acest cuvant – “fericire”.
uimitoare poveste bogdan.