“Bravo, bai.” Asta asteapta unii bloggeri sa le spuneti pentru faptul ca scriu de ani de zile aproape zilnic pe o pagina de Internet (pentru care au luat ei domeniu si platesc hosting). Pentru consecventa si curajul de a spune ce simt, ce cred, de a-si gasi timp sa povesteasca si sa se povesteasca in fata oricui are timp si disponibilitate sa citeasca. Pentru ca in timp au strans cititori fideli care le deschid jurnalul dimineata, la cafea, odata cu mailul si site-uri de stiri.
Pentru faptul ca de li se rupe in paishpe de faptul ca sefi sau subalterneni, fosti, actuali si viitori iubiti, prieteni si profesori, parinti si copii le citesc gandurile si ii judeca. Ca sufera de sinceritate si exhibitionism deopotriva si sunt aproape masochisti expunandu-si slabiciunile, tristetile sau bucuriile.
Sunt multi care fac asta. In fiecare zi, gratuit.
Si stiti ce nasol e daca se opresc? Pamantul se invarteste, dar cafeaua parca isi schimba gustul. Poate nu stiti asta daca nu cititi deja un blogger cu placerea cu care savurati un ecler cu un prieten foarte bun.
Daca nu v-a facut un blog personal sa plangeti sau sa radeti, daca nu stiti cum e sa dati refresh unei pagini sperand sa mai apara ceva, ca atunci cand apesi de nu-stiu-cate ori pe intrerupatrul unui aplice cu bec ars, fara sa accepti ca trebuie sa mananci pe intuneric, nu stiti despre ce vorbesc.
Sa ii spui unui blogger care scrie plangand cand vine de la spital, scrie ca nu poate dormi de dor sau de suparare, ca sincer crede ca toti oamenii sunt nebuni in felul lor, ca a mancat o inghetata in Montpellier si crede in OZN-uri pentru ca in copilarie a facut o lumina pe cer… cand ii spui unui asemenea blogger “scrie despre firma mea” ii spui ca te doare undeva de trairile lui si de ambitia cu care scrie el acolo ce il taie capul in fiecare zi. Ca tu nu vrei decat expunere la produsul tau de rahat la cei nu-stiu-cate sute de cititori pe care ii are.
Inseamna ca tu nu-l intelegi deloc. Tu nu intelegi ce-l motiveaza. Tu nu apreciezi ceea ce de fapt apreciaza cititorii lui. Faptul ca, desi nu are nevoie de expunerea asta, sau poate chiar in ciuda faptului ca asta ii face rau, bloggerul asta scrie sincer si cu pasiune despre ceea ce vrea.
Tu ai o problema de comunicare daca tu vezi intr-un blogger de acest fel un mijloc de comunicare si… atat. Il jignesti si ii jignesti si cititorii. Tu crezi ca cei care ii impartasesc starile si intamplarile ar vrea sa citeasca “prodosul X iti face parul matasos” ca-n reclama? Cine l-ar crede?
Stii ce ii motiveaza pe cei care scriu lucrurile astea? Vorbesc despre mine acum, nu in numele tuturor bloggerilor, desigur. De fapt in numele a putini bloggeri. In numele meu si al acelora care mai scriu ca si mine, de amorul artei. Despre cei care au primit mailuri de tip “plangeam citind blogul tau pentru ca asta am simti si eu”, “sa stii ca si eu am trecut prin asta si inca nu mi-am revenit”… Noi nu scriem despre produse, ci despre experiente. Noi nu vrem sa stim ca v-ati lansat nu stiu ce serviciu. Nu ne dam cititorii.
Nu vindem atentia celor care ne impratasesc ideile, lacrimile, zambetele si simtirile pentru un… link. Ce naiba e un link?? Poate de-asta ne citesc oamenii blogurile. Sau poate nu de-asta. Nu stimt exact de ce. Noi scriem ce ne trece prin cap. Atat. Nu vrem un link cum nu ne dorim un ghidon… roz. Suna interesant, dar… ce sa facem cu el?
Ma indoiesc sincer ca vreun corporatist interesat de publicitate pe bloguri a citit pana aici, dar eu continuu. Daca vreti cu adevarat sa va faceti publicitate pe un blog pe care oamenii il citesc de dragul autorului si nu de dragul informatiei nu ne mai trimiteti comunicate de presa. Spuneti-ne doar atat: “Bravo, bai“. Spuneti-ne ca apreciati ca noi de doi ani de zile (sau de cand o fi) facem zilnic un lucru in care credem fara sa cerem nimic in schimb. Spuneti-ne ca apreciati sinceritatea si curajul nostru.
Daca aveti un brand, nu un produs!, ci un brand care se potriveste felului in care noi spunem ce ne place si ce nu, un brand care sa aprecieze atitudinea de tip “i se rupe de ce spun altii“, “spune ce simte“, un brand care apreciaza ce facem noi (keep on walking hehehe), care apreciaza ca niste necunoscuti ne citesc blogurile in fiecare zi, atunci spune-ne. Spune-ne ca pentru ceea ce facem fara a cere nimic in schimb sau poate pentru ca donam 10000USD unui ONG ne apreciezi. Nu vrem bani. Nu vrem 30 de euro ca sa scriem ca am intrat in pravalia ta!!
De fapt, noi nu vrem nimic. Asta puteti aprecia la noi, daca vreti sa ne oferti produsul vostru pentru ca suntem compatibili cu ceea ce comunicati voi. S-ar putea sa ne placa ideea. Nu pentru ca avem nevoie de ce vindeti voi, ci pentru ca cineva ne spune ca apreciaza ceea ce facem noi din pasiune. Ca un biolog care nu vrea decat sa spuna povestea fiecarui fluture prins.
Daca imi spune o firma la care tin deja, sa zicem Mango, ca sunt “femeia Mango” pentru ca alternez stari fara jena, ca sunt si romantica si sobra, ca sunt slaba si incerc sa ma ingras, contrar impulsurilor de model, as fi fericita.
Spun prostii, ca-n bancul cu iepurasul, poate. Cred ca nici un blog personal nu are atata putere inca sa vrea un brand sa i se asocieze. Nici un blogger din cei despre care am scris eu nu va suferi din cauza asta. Suferim doar cand primim oferte de tip “scrie despre noi“. Si, culmea, cand cu buna credinta raspund la asta cu “scriu despre cozonacii vostri daca gust un cozonac” (presupunand ca aia fac cozonaci) aia nu-mi raspund la mail si imi vine sa ma urc pe pereti! Adica nu vor nici un capat de ata sa dea inapoi? Sau nu se asteptau la un reply si de-aia nu dau nici un semn? Sau nu au cozonaci de dat pe gratis?
Cel mai dureros a fost cand, dupa ce mi-am crapat capul cazand de pe cal si am scris pe blog despre faptul ca am capul cusut si mana in ghips, ca nu pot sta la monitor ca am migrene, am primit un mail de tip “scrie despre cutare” si am ramas socata. Am raspuns: “voi stiti cui ati scris? imi cititi blogul?? stiti ce am patit?” si au zis si ei “da, ne pare rau, dar scrii?”. Haha!
Iata frustrarea mea. Imi permit sa scriu aici ce vreau eu. Imi permit sa-mi cumpar ce vreau. Nu vreau sa fiu comercializata ca o guma de mestecat. Vreau sa imi spuna cineva “Bravo, bai” pentru ca scriu aici cu rabdare si pasiune de doi ani. Sa imi zica o unii ca promovez prin atitudinea mea valorile pe care le comunica si ei prin campania lor. Cu placere as pune “powered by …” daca ar fi asa.
M-am plictisit de oferte de tip “scrie despre noi” de la tot felul de Gigei de care n-am auzit niciodata, dar mi se adreseaza familiar cu “iata ce am lansat“. Foarte dragut. Sa fiti sanatosi. Eu am un blog personal. Va intreb: dau impresia ca nu am despre ce scrie? Par sa am nevoie de ajutor? Par “inspirationally challenged“? Viata mea nu pare prea palpitanta si am nevoie de imbolduri de tip “scrie despre site-ul nostru“? Daca raspunsul este “da” la aceste intrebari atunci imi asum esecul. Nu m-am facut inteleasa. Am despre ce povesti. Iata! Pot scrie despre ce mi-ar placea sa se intample.
Eu nu vreau sa fiu platita per “vai ce misto e cutare produs“. Un blogger de care vorbesc eu nu este “ceea ce ar putea scrie”, ci “ceea ce deja face”, pentru ca e deja apreciat.
Am scris din suflet. Urati-ma daca vreti. Eu am vorbit pentru mine. Si acum ma enervez pentru ca am stat sa explic unor necunosti despre cum ar trebui sa trateze un blogger care scrie despre ce are chef in loc sa scriu despre faptul ca atunci cand pun capul pe perna ma intreb despre ce sa visez. Si ma apropii de acel moment, de pus capul pe perna. Va povestesc in weekend despre cum e sa te hotarasti la ce sa visezi.
update: am inceput sa primesc mesaje cu “Bravo, bai“. Multumesc. 🙂