– Sa-ti dau datoria…
– Pentru 6 mii de lei!? Lasa, draga!
Cele doua bunicute isi aduceau nepotii de la scoala azi pe la 12, nu se mai sinchiseau de banii de biscuiti. La urma urmei, ma gandeam, nu ne facem probleme cu lucrurile astea marunte. Nu stam sa numaram boabele de orez date cu imprumut vreunui vecin stresat ca are nevoie de o mana de pilaf. Nu stiu cate fire de cafea am dat la viata mea. Nici nu ma intereseaza.
Cantitatile astea minuscule nu ne schimba viata, de ce sa ne ocupam timpul cu a le contabiliza? Cu sau fara aia 2 lei noi dati pe merdenele, acelasi curs ar fi avut ziua mea.
Dar daca sunt 100 de merdenele, conteaza mai mult? Sau tot merdenele sunt?
Cand devine ceea ce nu dam inapoi o paguba sau ceea ce nu spunem o minciuna?
Daca nu ti-am spus ca locuiesc cu cineva, cu ce te-ar fi afectat? Gandeste-te: tot in parc ne-am fi intalnit, tot inghetata ti-as fi luat. Probabil sub acelasi castan te-as fi sarutat si tu ai fi mirosit la fel. Vezi, lucrurile astea nu trebuie sa ne afecteze cursul vietii.
Sa-ti bagi undeva Eugenia pe care nu mi-ai inapoiat-o niciodata. Aia care nu mi-a schimbat cursul vietii. Ma scuzati ca rup atat de brutal cursul povestirii.
Lucrurile astea mici care nu ne afecteaza, de fapt, se aduna. Si daca nu se aduna, cine e acela care decide oricum ca nu conteaza?
Nu ar fi fost acelasi castan. Aia e. Ar fi fost acealsi castan daca ai fi ales tot tu. Dar daca le dai si altora de ales, spunandu-le contextul, s-ar putea sa nu mai fie acelasi castan, ci poate numai o castana peste ochi.
Cum sa nu-mi spui ca tu mai aveai o viata? Cum sa nu spui ca “mai iubeai pe cineva”? Cum adica nu ar fi schimbat deloc lucrurile dintre noi? Ar fi schimbat un lucru dintre picioarele tale, asta e sigur, cu un sut fix unde ai fi simtit cat de important era sa spui adevarul.
