Eroii mei 1

O serie de oameni mi-au marcat viata. Cu unii abia daca am purtat cateva conversatii, pe altii ii stiu de cand ma stiu (repetitie intentionata).

Incep seria cu Mihai Constantin.

Pe Mihai l-am cunoscut cand eram in clasa a cincea, aveam 11 ani adica. Am cautat pe cineva cu care sa fac meditatii la engleza si l-am gasit pe Mihai, student pe vremea aceea la Jurnalism. Cred ca era student la FJSC, dar nu sunt sigura. Pe vremea aceea nu stiu insa daca existau si alte facultati de acest profil. Mihai avea cam 18 ani si era foarte inalt. Era brunet, tuns scurt si purta ochelari. Era foarte dragut. Imi amintesc ca abia asteptam sa fac meditatii! 🙂 Cel mai important lucru este insa ca avea simtul umorului.

Venea o data pe saptamana si de obicei ma facea sa rad. Ii povesteam, de exemplu, ca ma jucam “Frunza” si ca eram de obicei castigatoare, iar el radea si spunea ca e surprins deoarece nu aratam ca un tanc.

Imi povestea ce mult ii place sa studieze Jurnalismul. Si ca cine vrea se poate duce la un curs de italiana. Ca ii placea sa se duca pentru ca erau putini studenti si era o placere sa discute direct cu profesoara. Dar ca atunci cand eu inceput sa vina mai multi studenti nu i-a mai placut, era cam aglomerat.

Citeam cu el Steinbeck in original: “Fructele maniei”. Spunea ca John Steinbeck este un tip foarte destept, ca e un scriitor nemaipomenit. Si mi-a starnit curiozitatea. Traduceam din Steinbeck si mi se parea foarte greu… De curand am citit “La rasarit de Eden” si mi-am adus aminte de Mihai.

Mihai Constantin este acum jurnalist la TVR1. Corespondent in SUA. A fost corespondent strain si in alte tari, din cate imi aduc aminte.
Acum trei ani l-am revazut la Palatul Parlamentului la o conferinta cu ocazia implinirii a 175 de ani de presa romaneasca (adica de la primul numar din Albina Romaneasca si Curierul Romanesc). M-am dus la el si i-am spus ca facea meditatii cu mine cand eram in clasa a cincea. Si ca acum sunt si eu studenta la jurnalism. Nu ma mai tinea minte (cred ca m-am schimbat de atunci! de fapt sper ca m-am schimbat de atunci!), dar m-a intrebat cum era ca profesor, daca vorbesc engleza cat de cat. Am ras, cum radeam pe atunci, am raspuns ca da si ca sunt studenta la jurnalism si pentru ca mi-a placut atat de tare ce-mi povestea.

Azi l-am ascultat la Jurnalul de seara de la TVR. Transmitea prin telefon din SUA despre candidatii la functia de presedinte la alegerile din 2008.

Si astfel incep sa raspund la intrebarea primita intr-un comentariu despre jurnalistii pe care ii admir. Sunt mai multi. Si as prefera sa povestesc despre asta intr-o intalnire fata in fata. Dar incerc sa povestesc si pe blog despre acest subiect.