Azi am stat mult de vorba cu Minna, prietena mea finlandeza, despre depresii.
Ea este in tratament pentru ca acum multi ani a avut o imensa cadere. Eu, cu greu, am recunoscut azi, ca anul trecut, pe vremea asta, eram in depresie. Eu credeam ca asta e un cuvant prea tare, spuneam “tristete”, dar simptomele vorbesc de la sine. E inspaimantator sa spun asta. Mereu m-am gandit la persoanele cu astfel de probleme ca la “ceilalti”.
Vreau sa scriu despre asta pentru ca am senzatia ca pe unii i-ar ajuta sa citeasca despre etape. Si i-ar ajuta sa inteleaga ce se intampla cu ei.
Intai si intai, eram trista. Pentru orice persoana tristetea este o stare care vine si trece, in functie de motiv. Dar nu aveam motiv. Frustrari se aduna mereu, dar trec. Mi-era greu sa inteleg asta. Nu recunosteam ca nu stiu ce mi se intampla. Treptat, am inceput sa ma simt amortita, fara dorinta de a ma scula din pat, de a vorbi cu oameni, de a manca… dar nici asta nu voiam sa recunosc. Asa ca spuneam ca nu ma simt bine fizic, daca trebuia sa dau explicatii. Asta faceau toti cei cu probleme similare, dintre cei cu care am vorbit. Ascundeau faptul ca plangeau fara motiv. Simteau ca ii protejeaza pe ceilalti.
Desi in vacanta de Craciun, eram cu mama acasa, nu cred ca ea stia ce ciudat ma simt. Sau poate ca stia. Cu siguranta, postul asta i se va parea ciudat! Dar vreau sa recunosc! In starea asta de depresie, daca ii spunem asa, eram foarte ingrijorata si trista pentru motive pe care nu le puteam numi, dar le simteam. Ma simteam in doliu.
Ma prefaceam ca mi-e bine cand vorbeam cu alte persoane din nevoia de a-i proteja. S-ar fi ingrijorat prea tare daca ar fi stiut, imi spuneam. Pe de alta parte, atata timp cat nu stiau, eu aveam acest motiv de a ma scula din pat: sa pastrez impresia ca sunt bine. Daca ar fi stiut, as fi putut sa ma simt “eu” mereu. Nu m-as mai fi ridicat din pat. De ce sa o fac daca nu am pe cine pacali?
Aveam insa puterea de a ma preface. Ea a disparut incet. La un moment dat, in ideea ca nu trebuie sa stie lumea cum ma simt, am vrut sa ies, sa ma vad cu un prieten si mi-am dat seama ca nu pot. Ca sa dau cu ochii cu cineva era un efort insuportabil. Eram inca in vacanta si concediu, ca atare am fost o leguma intr-o perioada in care puteam sta in pat cat voiam.
Nu stiu cum, ba poate ca stiu, faptul ca a trebuit sa merg la birou si la facultate m-a retrezit la viata. Nu ca ar fi disparut complet starea, dar trebuia sa ma scol din pat. Spuneam ca poate stiu de ce, pentru ca e posibil sa ma fi agatat de faptul ca atunci cunoscusem pe cineva care parea sa ma inteleaga. Cum sa cunosc daca stateam numai in casa? Pe net, bineinteles. M-am autosugestionat si a mers. Am putut sa-mi continuu viata.
Si acum ma simt bine. Ma simt zdruncinata uneori. Cum spunea Minna, ca un soricel care nu-si mai gaseste gaura in perete (vezi Tom si Jerry) si intra in panica: “Where’s my hole? Where’s my hole???” , dar incerc sa constientizez starile astea, sa le traiesc si sa le analizez. Fac pate din mine.
Ma bucur ca am gasit cumva resursele in mine, ca nu iau medicamente, ca ma simt bine. Ca inca ma cunosc pe mine insami. Si sper ca povestea mea sa-i ajute pe altii sa inteleaga ce li se intampla. Ca tot e perioada sarbatorilor si foarte multi ajung sa planga in pat acum… Nu protejati pe nimeni daca plangeti pe intuneric.
Si ma gandesc acum la persoane dragi. Una din ele, o prietena care obisnuia sa fie tare trista si nu cred ca spunea multora ce i se intampla. Draga mea, ti-am luat o pila de unghii foarte draguta. Cum trece timpul…
79 Comments
stingo
19/12/2006 at 3:22 AMNumai falşii prieteni se simt “încărcaţi”, “neprotejaţi” dacă le spui “sunt deprimat”. Falşii prieteni sunt cei care spun sorry, hugs, OK take care bye.
Eu cred că prietenii adevăraţi, chiar şi părinţii trebuie să ştie prin ce treci. Nespunându-le le subestimezi puterea de înţelegere, de compasiune, puterea de a te ajuta cumva. Ceea ce nu e prea frumos.
Şi simplul fapt că spui “sunt deprimat”, că o recunoşti şi te gândeşti la asta e un pas spre vindecare.
Florin Grozea
19/12/2006 at 3:23 AMFelicitari. Cred ca inteleg despre ce vorbesti.
Ana
19/12/2006 at 10:13 AMCand se intampla asta, o depresie, si prietenii stiu te ajuta in multe feluri sa treci mai repede peste ea. Recunosc ca si eu fac exact la fel sau cel putin faceam. In ultima perioada, m-am hotarat ca e cazul macar un cerc mic de prieteni foarte foarte buni sa stie cand se petrece ceva cu mine si e adevarat, ca cel putin pe termen scurt am terndinta sa ma plang si sa fiu o leguma totala. Dar trece mai repede 🙂
10x for sharing.
andaa
19/12/2006 at 10:19 AMPoate ca a scrie ne elibereaza atat de trecut cat si de ..depresii…Sau poate le adanceste. Dracu mai stie…Blogul meu e cumva o forma de eliberare. Poate uneori vulgar si suculent alteori tern. In fine ..mi-a placut postul tau. La buna citire.
simiuk
19/12/2006 at 1:05 PMhmm, cunosc starea, mai ales ca o am inca. mi se pare ca traiesc fara scop. chiar scriam ca nu vreau sarbatori, colinde, brad, nimic, ca m-am saturat de Craciunuri identice.
Si mai rau e ca nu stii niciodata cauza depresie. Toti din jur te intreaba ce ai si nu stii ce sa le raspunzi. Eu cred ca este venita dintr-o frustrare subconstienta si ca multe lucruri benefice, care aparent nu au nici o legatura cu ea, te mai scot din apatie.
P.S. ma incanta tot ce spui despre Polonia. am petrecut o vara minunata acolo. si mi-e dor de varza lor calita, bygosh sau cam asa ceva :). si de niste restaurante ieftine, unde mancam varza cu piure (milky-bar cumva?)
add
19/12/2006 at 2:59 PMwtf? eu nici n-am timp sa am depresii 😀
Rainy
19/12/2006 at 3:59 PM… nu stiu daca starile prin care am trecut in acest sfarsit de an sunt depresii, oboseala, tristete ori pur si simplu, nemultumire, dar sunt la fel de multumita cum esti tu ca am reusit sa trec peste, sa ma ridic, de fiecare daca cand simteam ca nu mai pot, cand mi-era teama sa incep o noua zi…
Rainy
19/12/2006 at 3:59 PMah… sorry! am uitat! Sarbatori linistite si cu stari de bine, iti doresc!
Onionsoup
19/12/2006 at 10:00 PMCu totii trecem prin asta. Eu la un moment dat ma gandeam ca am sindrom bipolar :d.
Totusi e bine ca atunci cand esti trista nu poti sa mananci. Macar te mai incalzeste gandul ca slabesti. Pe cand daca esti trista si balotezi in nestire asta nu face decat sa te afunde in butoiul cu tristete:d e un circ vicios
andressa
19/12/2006 at 11:00 PMStingo,
Nu cred ca m-am facut inteleasa. E vorba de un sentiment care te copleseste cand esti deprimat: vina, rusine, frica. Nu vorbesti despre asta ca sa nu devina adevarat. Nu spun ca cei din jur nu te vor intelege, dar pentru cineva intr-o astfel de criza, asta e de necrezut.
Onion,
Nu cred ca toti trecem prin asta. Cred ca e o boala, din fericire, nu conmtagioasa. Cred ca multi trec prin viata avand crize puternice cat de cat motivate. O depresie e diferita de o tristete, zic eu. Si se pare ca din ce in ce mai multi sufera in zilele noastre de depresie… Eu sunt uimita sa vad cate persoane din jurul meu au momente de urlet fara sunet, de dorinta de a disparea. Traim intr-o lume nebuna, poate, si asta ne afecteaza.
Andaa,
da, ne elibereaza. Uneori e bine sa fie facut public gestul, alteori nu. Despre asta scriam acum cateva zile, ca unele lucruri nu trebuie sa le scriu aici, nu-mi fac bine decat mie. Imsa scrisul are si pentru mine efect terapeutic.
Ana Pobleanu Blog » Blog Archive » Despre depresie si eu…
20/12/2006 at 3:24 AM[…] A scris Andressa despre depresii azi. […]
Ciprian Gavriliu
20/12/2006 at 4:03 AMPoate ca te ajuta mult prietenii, dar caracteristica principala e faptul ca iti este greu sa te deschizi si sa recunosti ca ai o problema.
Felicitari Andressa, sincer cred ca pari mai puternica in ochii tuturor, acelor care stiu sa inteleaga.
Si nu in ultimul rand La multi Ani!
Ionut
20/12/2006 at 8:19 AMToti am incercat depresia macar odata dar terapia psihologica te ajuta sa treci perioada depresiei mai usor, fara insa sa te scape catusi de putin de aceasta boala. Imi pare rau ca nu putem recunoaste astfel de sentimente pentru ca, in general, credem ca este o deviere de la normal. Raspunsul este: NU. Nu este o deviere de la normal din 2 motive puternice:
1. 85% dintre noi sufera in diferite perioade din viata sa in urma depresiei survenita din diverse cauze (meteosensibilitate, izolare, stres, complexe, etc.)
2. TRECE, iar cand nu trece, de abia atunci devine o deviere de la normal.
Sarbatori fericite si multa sanatate oriunde v-ati afla. Lasati depresia la o parte si hai sa ne infruptam din porcul finlandez 🙂
curtezana
20/12/2006 at 1:36 PMstarea de depresie se recunoaste usor:tristete inexplicabila, oboseala cronica, lipsa poftei de mancare etc.gresala celor mai multi este ca neaga existenta depresiei.solutia/remediul o/il gasim intr-un mod diferit, in functie de cat sunte de puternici ca si temperament.
ideal este ca aceasta stare sa fie cat mai rara in viata unei persoane fiindca odata ce s-a cronicizat, tinde spre forme mult prea grave pentru care singura solutie este antidepresivul.iar el creaza dependenta.
fruntea sus, andressa.sunt convinsa ca vei gasi in tine si in cei din jur motive care sa alunge eventualele ganduri negre.
scrii minunat…
pauldumitru
20/12/2006 at 7:11 PMCred că depresia e acea stare în care ai ciudata impresie că eşti pierdut în ceaţă şi că aproape nimic şi nimeni nu te poate găsi şi salva; şi nu vezi niciun punct spre care trebuie sau măcar ar trebui să încerci să te îndrepţi. Iar asta e ceea ce cred că e bine să cauţi atunci.
Mi-e imposibil să cred că într-o viaţă de om, se poate ca o persoană “normală” să nu treacă niciodată printr-o stare de depresie. Mă întreb ,totuşi, dacă o persoană care a suferit măcar o dată de depresie mai poate fi numită , astfel, “normală”?
E tare complicat…
Cata
20/12/2006 at 8:12 PME normal sa avem zile bune si zile proaste! Asa cum e normal sa ai perioade f proaste (sufleteste vorbind). Nu m-am gandit niciodata sa le zic depresii, mi se pare un concept prea modern si un pic plin de fite, folosit indeobste de “generatia Pro”.
Acum cativa ani eram intr-un anost compartiment de tren si o tipa f afectata povestea cum si-a facut ea rost de cazare in camin (anul intai fiind) si la un moment dat zice:
– Am facut depresie cand am vazut cum arata camera!
– Nu era mai simplu sa faci curat!? Nu m-am putut abtine.
Adica eu sunt mai practic de felul meu si nici nu inteleg/suport pretentiile nefondate. Facultatea in sine este “facultativa” cu atat mai mult un loc in camin. Iti place iei, nu iti place… “Ura si la gara!”
gabriel
20/12/2006 at 10:18 PMinteleg perfect ceea ce simti…felicitari pentru deschiderea de care dai dovada in abordarea subiectului. personal, simt ca depresia e ceva pur personal si nu as putea sa vorbesc atat de deschis despre asta…pur si simplu incerc sa “o duc pe picioare”, ca o simpla raceala…
sarbatori fericite!!!
Lola
20/12/2006 at 10:30 PMCine nu a trecut prin depresie nu intelege si minimalizeaza problema. Depresia nu este tristete si nu este “fite” sau ceva la moda. Si asta este unul din motivele pentru care o persoana deprimata nu se destainuieste usor: la nivel subconstient stie ca cei din jur nu o vor intelege. Alt motiv ar fi ca (tot subconstient stie) din pacate, cei din jur nu pot ajuta cu mult – chiar daca inteleg si accepta fara sa dea ochii peste cap. Tot ce pot face este sa iti fie alaturi cand tu simti ca ai nevoie de ei – restul se vindeca printr-un proces lung de terapie cognitiva (ceea ce povesteste Andressa ca a facut, fortandu-se sa iasa din casa –> realizand ca ii face bine in final oricat de greu i-a fost sa faca asta – si scuze, asta e o explicatie extraordinar de simplista. Si da, scrisul face parte din terapia cognitiva). Inca ceva (poate greu de crezut): depresia poate exista in stare latenta, ca un virus.
Inainte insa de a face afirmatii de genul “si eu am fost deprimat/a dar am mancat o inghetata si mi-a trecut” informati-va un pic pentru ca nu se stie niciodata cand o sa aveti nevoie de informatia aia… Plus ca poate va da o intelegere mai adanca a celor din jurul vostru – asta in cazul in care va pasa de ei, bineinteles.
Si Cata, atunci cand ai auzit “Am facut depresie cand am vazut cum arata camera” – era doar o expresie. La fel ca atunci cand spune cineva “te omor”. Credeam ca oricine peste 3 ani stie ca nu trebuie sa o ia in serios.
The Penguin
20/12/2006 at 11:43 PME greu cand toata viata iti devine un cerc vicios. Si ti-e rau, si nu stii de ce ti-e rau, si cand ai cate o farama de bine te agati de ea cu atata disperare incat nu mai ai apoi energie pentru cateva zile…
Cand te incui in baie la serviciu, si plangi, si nu ai nici un motiv, iar apoi te uiti in oglinda si iti zici “femeie, esti proasta! Ai atat de multe lucruri, si stai ca o varza sinistra in baie si plangi…”. Si partea nasoala e ca apoi faptul ca ai plans e un motiv de tristete in plus.
Si mai e ceva interesant. Iti dai seama ca daca ti-ar povesti cineva de prietena unui prieten al fratelui colegei de serviciu care trece prin niste episoade asemanatoare, in alte circumstante ai gandi : “da, ce-si face omul cu mana lui se numeste lucru manual”. Sau “e prea multa plictiseala pe lume”. Sau, de ce nu, “get a life…?!”
Si ca sa citez un clasic in viata (un tip care le are pe toate si care se trezeste frecvent in toiul noptii si isi vine sa se dea cu capul de pereti pentru ca isi da seama ca de fapt e nefericit) : “Cui ii e, mai, usor? Crezi ca ii e cuiva usor?”.
Sarbatori fericite si multe zambete largi 🙂
vietnam
21/12/2006 at 3:21 AMPark ma vad pe mine cum eram mai de mult…. akum am trecut de kestile astea,dar desi eu am putut,nu pot face sialte persoane sa treaca de anumite depresi….in pare parte pentru ca “nu” vor sa treaca. Btw faza de la sfarsitcu pila m-a termiant…am ras ca prostul :))))
Lary
22/12/2006 at 3:21 AMCa adept al nihilismului, trebuie să recunosc faptul că tradiţiile de iarnă mă fac şi pe mine… melancolic.
Fiindcă tocmai din atitudinea de negare se nasc depresiile. Iar când începi să accepţi lumea aşa cum e ea, atunci uiţi că, de fapt, ea e fără scop şi fără valori…
De departe, cel mai bun articol din decembrie.
Yorick
22/12/2006 at 1:18 PMcateodata numai tu te poti ridica din depresie stabilindu-ti proprii tai termeni de revenire. e frumos cum ziceti ca ar tb sa te ajute cineva dar aicea tine si de persoanele din jurul tau , nu toti au norocu asta, plus ca daca nu esti in pielea omului ala nu intelegi ce simte shi dc actioneaza asa chiar shi cand o da in bara.
“i can’t explain what you can’t explain” – All American Rejects “It Ends Tonight”
ghrayada
23/12/2006 at 5:07 PMO depresie d-asta de care vb tu nu se naste din nimic, exista undeva niste probleme nerezolvate. Cel mai greu este sa identifici problemele astea, sa le accepti existenta si sa incerci sa le rezolvi. Subconstientul tau sufera din cauza lor dar orgoliul omului care nu vrea sa-si recunoasca greselile sau neimplinirile te face sa spui ca nu stii din ce cauza esti trist. Stii, dar nu vrei sa recunosti.
alexander
25/12/2006 at 8:05 PMAm prieteni care au trecut prin “depresii” cu acte in regula: spitalizare, tratament etc. Crizele au fost in jurul varstei de 25 de ani. E o criza a tineretului, in care se regasesc o multime de factori, e o invalmaseala, un vartej demonic. E un singur raspuns, o singura cale: aceea deschisa de sfanta zi de azi (sic!). Intamplator am ajuns pe blogul tau, trecand pe la prietenul “zoso” si intristandu-ma ca protestul, vointa de a face ceva se cladeste pe un citat din gandhi. Aici, in bogatia ortodoxiei, alungam Hristosul din noi orbecaind in extazul unui proiect de office, al clubului de sfarsit de saptamana, al happeningurilor din dreapta blogului si al citatelor din intelepti politici de aiurea. Numai Hristos e rost. Restul e (posibil) orgasm obiectiv. cand nu e posibil, apare depresia.
Mordax
27/12/2006 at 7:30 PMQuarter-life crisis, perhaps? 🙂
Marina
02/01/2007 at 9:39 PMHi, Andressa!!! found ur link in Cosmin’s blog. The pics are very beautiful!!! Ru a professional photographer???? :))
cristiana
02/01/2007 at 11:26 PMNumai cine a trecut prin asa ceva stie despre ce e vorba.Locuiesc de 2 ani si 3 luni in Suedia impreuna cu sotul meu si cu 1 an in urma am trecut prin cea mai neagra perioada din viata mea.Credeam ca totul s-a sfarsit pentru mine,desi pe plan sentimental aveam tot ce-mi doream:un sot care ma iubea si ma iubeste si acum la nebunie,ma respecta si ma sustine in tot ceea ce fac.Aveam bani de puteam sa-mi satisfac orice capriciu,deoarece am avut norocul sa-mi gasesc serviciu de la bun inceput.Dar toate astea n-au ajutat la nimic.Primele semne pe care le-am avut au fost de interiorizare,nu vroiam sa ma mai duc la munca,sa ies in oras,sa ma vad cu prietenii,pur si simplu nu vroiam decat sa stau la sotul meu in brate si sa plang.Cu timpul a inceput sa-mi fie teama de orice:de intuneric,de cladiri mari si intunecoase,am capatat o fobie la cutite de nedescris,nu puteam sa stau fara lumina puternica in casa,imi era frica sa ma culc si multe,multe altele.Cand am vazut ca am ajuns foarte slaba,cu niste cearcane sub ochi de nedescris am inceput sa plang si sa-l rog pe sotul meu sa ma duca la doctor.Cu greu am gasit un doctor sa vorbeasca romaneste,dar cel putin aveam un punct de pornire.La prima intalnire n-am facut altceva decat sa plang si sa ma descarc sufleteste.Cand am plecat de acolo,in timp ce-i povesteam sotului,in capul meu se repeteau doar aceste cuvinte:o sa te faci bine,esti la inceput.Am urmat apoi un tratament medicamentos,pe care l-am terminat acum 1 saptamana.In primele 6 saptamani,am vrut sa-l intrerupt de n ori pentru ca nu observam nici o schimbare,dar suportul sotului meu m-a intarit.Credeam de foarte multe ori ca-mi pierd mintile.Sunt foarte multe de povestit si nu vreau sa plictisesc pe nimeni.Vreau doar sa spun ca depresia este o boala si netratata la timp poate deveni periculoasa.Si in momentul de fata stau cateodata si ma intreb daca o sa pic din nou?Am uitat sa spun ca intre timp am ramas gravida si ca peste 2 3 saptamani voi deveni mamica.
ghrayada
19/01/2007 at 7:06 PMpt.cristiana (andressa, scuza-ma pentru ca ma adresez ei pe blogul tau da’ nu ma pot abtine).
Imi mentin punctul de vedere. Citind ce ai scris tu nu pot sa nu remarc unele lucruri:
– spui ca sotul tau te iubeste la nebunie dar nu spui daca si tu il iubesti pe el,
-spui ca ai bani sa-ti satisfaci capriciile dar nu dai detalii despre ceea ce-ti doresti tu cu adevarat si nu ceea ce iei de bun pentru ca lumea zice ca e bun (in cazul asta banii),
-inteleg ca iti era teama de ceea ce numim exterior – eu ma gandesc ca a fost o problema de adaptare, refuzai lumea de acolo pentru ca nu ai renuntat la lumea de aici (romania)
Sunt convinsa ca exista medicamente pentru tratat astfel de stari dar ma intreb ce importanta are factorul timp in rezolvarea problemei…
O sa intru la tine pe blog sa vedem cum te simti. 🙂
maria andra
14/02/2007 at 7:55 PM…am o depresie permanenta…nu am cu cine sa vorbesc,viata mea un cosmar permanent,m-am despartit de prietenu meu care era totul pentru pentru mine,si nu cred k mai avem vreo sansa sa ne impacam…mi-am dat seama k viata bate filmu,am traiet cele mai frumoase clipe din viata mea cu el…nu mi-am revenit,plang in fiecare zi…ma prefac k imi e bine dar sufletu meu e plin d ura::(((
Aşa au unii darul… « I’m like a bird
14/03/2007 at 11:09 PM[…] ăsta seamănă mult cu cele ale lui T., care nu este tocmai o persoană optimistă, însă vorba Andressei dintr-un post mai vechi: te ajută cu ceva să ştii că noaptea te “confesezi” numai […]
kawakawa
14/03/2007 at 11:25 PM@Cristina:
Vezi că starea de spirit a mamei influenţează firea copilului. Este demonstrat ştiinţific. Aşa că numai de depresii să nu ai parte când aştepţi un copil…
@Andressa:
Ştiu că-ţi displăcea să vezi o groază de comentarii, dar mai bine decât în acest post, despre depresii, ar putea vorbi doar un psiholog (în particular, al meu e la 500km, deci…).
Şterge-l dacă te deranjează :).
cristi
08/04/2007 at 10:52 AMsalutare tuturor! ma numesc cristi si sunt un maniacodepresiv! ma gandeam ca poate este cineva care mar putea ajuta si sa nu fie psiholog! de vreo 5-6 ani ma simt singur nu mai cred in nimic si intotdeauna ceea ce vreau este practic imposibil! ce ar trebui sa fac atunci cand nimic din ceea ce fac nu iese bn sau atunci cand simti ca nu mai ai nici un sens!?? Dak cineva imi va citi mesaju si crede ca ma poate ajuta sa o faca pt am nevoie de ajutor! o viata buna tuturor!
Reila
09/09/2007 at 12:47 AMam citit .. ceea ce a scris acea tipa.. in unele faza suntd eacord cu ea .. ceea ce simtea ea eu simt dar.. la mine e mai diferit… nici cuv nu mai am ,poate e greu de crezut..acum in momentul d efatza nici nu sunt in stare sa tastez ..cred ca oboseala de a explika tuturor ce simt si nu ma inteleg.. deja obosesc.. si ma doare.. ma simt amorita,pustie pe dinauntru… increderea de sine nu o am.. cu mama mea nu ma int desi atatd emult as dori… ma crede in cel mai rau ,,nume”.. si de aceea paotee si firea mea mai retrasa.. nu beau,nu fumez, nu ies pe afara ..ma refugiez intre 4 pereti si net.. dar visele unde au ramas..? realitatea e atatd e dura si imi distruge visele.. increderea me anu o mai am.. incep un lucru si la jumatate il las.. it’s not ok…. nimeni nu poate intelege.. uneori simt ca m-am vandut pentru un ,,noi”
bjeanina
11/11/2007 at 10:33 PMnu stiu exact ce este depresia insa pot sa va spun ce simt de vreo 4-5 luni:simt ca viata mea nu mai are nici un rost,sunt nemultumita si dezamagita de tot: de mine ,de sot si copil de rude si prieteni, plang de cateva ori pe zi si simt o mare tristete in interior …ma simt ca un clown in circ… el are o meserie ingrata,cand este trist trebuie sa rada sau,poate cateodata este vesel dar hmhmhm trebuie sa PLANGA.daca cineva doreste sa discutam:bjeanina id-ul meu pe mess
Diana
02/12/2007 at 5:27 PMCat de cunoscute imi sunt aceste stari,toate mai putin dorinta de sinucidere,asta nu am avut-o niciodata si sper sa nu o am.Sunt constienta ca sunt depresiva dar nu fac nimic pt ameliorare.Uneori parca mi-e bine cand plang,singura.Si cand sunt intrebata ce am si raspund ca ma simt cam rau,toata lumea se gandeste ca e ceva fizic si se mira ca mereu ma imbonlavesc,insa,ei nu stiu,nu stiu ca atunci cand intru in casa si sunt singura ma transform din fata aceea care pare ca nu are nici o grija pe lume,intr-una care parca duce toate greutatile lumii pe umeri.Dar viata merge mai departe cu toate relele.Trebuie sa continue pt ca intr-o zi vom gasi pe cineva care ne va intelege si ne va scoate din starea asta,chiar si fara voia noastra si atunci ne vom bucura cu adevarat de viata si vom recupera tot timpul pierdut in singuratate.
Diana
02/12/2007 at 5:41 PMAm vazut ce a scris si Reila si da-mi voie sa zic ca eu inteleg pt ca sunt in aceeasi situatie.Ma refugiez,ies din casa doar cand este necesar:trebuie sa merg la ore sau cand vin prietenii si se roaga de mine si ma cearta de ce stau inchisa tot timpul in casa.Insa ei nu stiu ca aici ma simt eu in siguranta,in lumea mea,cu gandurile ele.Uff..mai sunt si introvertita pe deasupra.
laura
13/12/2007 at 4:12 PMAm citit tot ce ati scris fiecare, insa eu trec printr-o perioada foarte grea. Nu stiu sincer daca e deprsie sau nu, dar e o stare groaznica. Am trecut prin foarte multe probleme si cred ca de acolo mi se trag. Nu stiu. Doctorii imi dau vitamine, dar nu stiu de ce. Nu inteleg.
Am stari de frica,dupa care ma apuca panica si apoi am impresia ca ma lasa tot corpul, ca ma prabusesc. Mi se intampla de multe ori sa imi fie frica sa ies din casa sa nu care cumva sa pic pe strada si sa lesin. Mi s-a intamplat sa merg pe strada si sa ma apuce frica,o frica de necunoscut cu aceleasi stari . Dar de unde aceste stari?
De 4 ani traiesc cu frica asta si deja nu o mai suport. Am impresia ca traiesc 2 lumi. Nu mai stiu ce sa fac, nu sunt linistita deloc, sunt stresata intr-una gandindu-ma ca iara ma apuca.Traiesc cu ea , dar nu mai vreau.Vreau sa fiu si eu linistita ca toti ceilalti, sa uit de ea.
Oare chiar nu pot?
Oare asta ce e, un fel de depresie?
Ajutati-ma sa inteleg.
lidia
03/01/2008 at 7:48 PMmie mi se pare ca voi vorbiti de depresii la trecut si e bine .Eu as vrea sa va povestesc ce traiaesc acum poate imi va face bine o astfel de descarcare.Imi vine sa plang aproape tot timpul lucru care ma deranjeaza in diferite chipuri ,poate o farama de orgoliu,de ciuda ca cedez ,dar in mod sigur durere si nemultumire de mine insumi ,ma inspaimanta cat de instabila sunt cat de vulnerabila si speriata,nu pot trai singura dar nici nu suport pe nimeni,acum chear nu am nici o prietena cu care as putea vorbi despre mine si mai ales ca sunt sigura ca as plange imediat si mie rusine ca nu ma pot controla si stiu ca ar trebui sa merg la un psiholog sau chear si psihiatru dar nu am idee la cine(sunt din cluj)nu prea am nici incredere in medici cred ca astia vad doar bani si rezultatele lor sunt de fapt cum da Domnul.Desi stiu ca nu e bine ma izolez din ce in ce mai mult,nu vreau pe nimeni si nu cred in nimeni,ma simt si tradata de prietene de rude de frate ,de sora si ii vad intr-un mod urat ii suspectez de cele main urate comportamente si scenarii.si toate astea mi le-am facut singura nu fara motiv dat trebuia ,altfel sa se petreaca lucrurile,acum sunt atat de nemultumita de mine si mi-e ata de frica si de impresiile celor din jur ,ma simpt cazuta ,degradata si as vrea totosi sa-mi scrie-ti macar careva ca altfel nu pot intra in contact cu nimeni si singura mi-e prea greu.
dor
05/01/2008 at 10:43 PMDumnezeu sa va binecuvanteze pe toti.
Eu cred ca singurul remediu impotriva depresiei este Domnul Hristos.
Toti cei care suferiti de depresie primitil pe Hristos in inima voastra si EL va v-a vindeca.
,,Iata Eu stau la usa, si bat.Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa,voi intra la el,voi cina cu el,si el cu Mine.”Apoc.3:20″
Primitil deci pe Hristos in inima voastra, si El va v-a curatii de orice boala sau neputinta.
Pacea Domnului Iisus sa fie cu noi cu toti!
lidia
06/01/2008 at 8:33 PMDar tu esti mai puternic ,tu ai credinta ,si eu nici nu stiu cum sa incep ,nu apartin niciunei religii ,as vrea ca D-zeu sa-mi sadeasca in suflet o credinta fara margini ,sa cred fara sa incerc sa inteleg sa nu mai conteze atat de mult tot ce traiesc acum ,as vrea sa-mi doresc o alta viata dar daca tot murim eu chear nu stiu de ce as mai vrea sa mai inviu chear daca ar fi pentru ceva perfect
dorin
11/01/2008 at 12:03 PMDraga mea,nici nu stiu cu ce sa incep.
Poate nu o sa crezi ceea ce i-ti spun,dar daca noi nu-i slujim Lui Dumnezeu in aceasta viata, diavolul este cel care ne stapaneste fara sa ne dam seama,pentru ca el este ca un hot si intra pe furis in inima omului.
Starea de tristete pe care o simtim in sufletul nostru este urmarea denaturarii fiintei umane,efectul necredintei in Dumnezeu in cateva generatii succesive.
Cu alte cuvinte,putem avea o mostenire genetica deosebit de grea din pricina ca parintii,bunicii,etc.au dus o viata fara Dumnezeu.
Starile de depresii,deci,vin din slabiciunea noastra organica,insa pot fi controlate printr-o puternica vointa a mintii noastre.
Desigur,nu putem dobandii singuri vointa mintii,dar,prin rugaciune,sa-i cerem necontenit ajutorul Lui Dumnezeu.
Trebuie sa stim,insa, ca diavolul ne poate controla mintea,imbiindu-ne firea la toate denaturarile si exagerarile ca s-o uzeze si s-o innebuneasca dupa tot felul de placeri egoiste.
Daca mintea nu ia aminte,diavolul poate face ce vrea cu noi.Tocmai de aceea trebuie sa stim in fiecare clipa sa deosebim gindurile care ne vin de la Dumnezeu,sau de la fire,sau de la diavol.
Cu mintea trecem prin mormant dincolo,ea nu-i supusa mortii.
Omul,condus fara sa-si dea seama de diavol,a declansat exploziv un instinct al firii.Astfel deci a slabit firea mintii,a slabit stapanirea de sine,a acoperit mustrarea de constiinta,care acum ea face explozie si gasind mintea slabita o alunga in schizofrenie,in paranoia si in alte nenorociri nervoase.
Pentru ca Dumnezeu sa poata lucra in viata noastra,trebuie sa-i deschidem larg poarta inimii noastre.Doar El are puterea sa ne vindece sufleteste si trupeste de orice boala sau neputinta.
Sa cadem in genunchi inaintea Domnului si cu lacrimi sa-i cerem iertare pentru toate pacatele noastre caci nici un om nu este fara pacat,caci chiar daca cu fapta poate nu am gresit,cu gandul sau cu vorba tot am facut-o.
I-ti recomand o carte deosebita pe care ar trebui s-o citesti si sa meditezi la cele ce scrie in ea mai ales privitor la firea oamenilor:”Tinerii,Familia si copiii nascuti in lanturi”-Pr.Arsenie Boca.
Dumnezeu sa alunge orice tristete din sufletele noastre si sa ne daruiasca bucuria de a traii o viata placuta Lui.
Harul Domnului Iisus Hristos Fiul Lui Dumnezeu sa fie cu noi cu toti,Amin!
2lost
13/01/2008 at 8:59 PMAm citit tot ceea ce a-ti scris si imi dau seama ca nu sunt singurul care trece prin asa ceva, stiu e foarte greu sa-ti revii sa iesi la suprafata odata ce ai cazut in aceasta stare, boala….numita depresie. akum incerc sa-mi dau seama ce a declansat aceasta depresie pentru mine, poate daca stiu am sa gasesc o cale sa ies din depresie sa insist pe acel motiv, sa-l indrept…. De doi ani am aceasta stare pe care a-ti descris-o si voi, innainte eram
o persoana ambitioasa c muti prieteni dar dupa ce am intrat in aceasta stare am ramas singur, fara nici o putere.. ma simt obosit si simt ca n are rost sa fac nimik si imi e teama de faptul ca o sa-mi revin cand e prea tarziu si viata a trecut pe langa mine si eu nu am facut nimik, am preferat sa traesc in frica si teama decat sa-mi traesc viata, pentru ca e scurta si fiecare zi ce trece nu o mai putem aduce innapoi, viata e scurta si este pacat sa o traim astfel in teama si frica de tot ce e in jurul nostru. Cred ca medicamentele nu o sa ma faca sa trec peste asa ceva pntru ca tine de psihic-ul meu nu de corp (fizic) sa fie boala sa o tratez cu antibiotice sau te miri ce…. si stiu ca singurul remediu de a iesi din starea asta sunt eu, trebuie sa ma autosugestionez pentru ca nimeni altul nu o va face pentru mine si nimeni nu va trai viata in locul meu .
Sper sa reusesc sa ies din aceasta stare si sper ca aceste randuri pe care leam scris poate ii va ajuta si pe altii sa treaca peste asta sa priveasca cu alti ochi ceea ce se petrece cu ei insisi.
lidia
14/01/2008 at 10:26 PMAr trebui sa crezi si in medicamente sunt atatea cazuri care s-au vindecat prin tratament ,desigur suntem unii din noi mai labili psihic si asta ramane asa dar daca constientizam acest lucru sau poate psihologii ne pot ajuta sa controlam putin ce e slab in noi ,sa ne cunostem si conducem pe noi insine mai bine.Cu credinta nu stiu ce sa zic e inca un subiect de care mi-e frica sa ma apropii si apoi mi se pare un gest de lasitate si nedem sa te gandesti la D-zeu doar atunci cand esti cazut si speriat ,de ce nu am facut-o cand eram ascendenta ,puternica ,fericita uneori?Asa cum am mai spus o mare gresala care nu ma ajuta deloc in lupta mea cu depresia este singuratatea mea ,am 50 ani si nu am nici o prietena ,sunt dezamagita de mine insumi ,ce fel de om am fost ?sau ce fel de oameni am cautat ?Nici nu stiu pentru cine si ce am trait.Pare ridicol am ramas cu cainele meu pe care in disperarea mea il rasfat si ma amagesc ca e si el o companie,ma iubeste si pe mine cineva fara interese.Sa nu lasa-ti sa treaca timpuzl si sa nu aveti pe nimeni apropiat ,prieteni dar de calitate oameni in care sa crezi cu care sa te bucuri si sa plangi.Multumesc celor care imi raspund ,acum inseamna mult entru mine.
bj
28/01/2008 at 12:57 AMLIDIA eu vreau sa-ti raspund ptr ca STIU f bine prin ce treci…Este bine ca ai curajul de a spune lucrurilor pe nume! Raspunsul la toate intrebarile tale ..tu le detii,nici un psiholog nu te poate ajuta mai mult decat TU INSUTI! NU ESTI SINGURA! EU ITI OFER PRIETENIA MEA!… bjeanina-44ani
kitty
28/01/2008 at 1:53 AMam citit ceea ce a scris Lidia…si poate prin modul in care si-a exprimat toate acele stari,m-am putut regasi in ele,desi,motivele pot fi diverse..Inca nu m-am gandit atat de serios daca niste medici ar fi atat de capabili sa te ajute,insa exista totusi si posibilitatea ca tu sa poti fi capabil sa te ajuti pe tine insuti…e greu,aproape imposibil sa crezi ca o poti face,insa daca poti fi constient de ceea ce vrei sa schimbi pt a putea fi mai bine,nu e simplu,insa posibil.Depresiile,cum le vad eu trebuie sa se nasca din anumite motive,care odata cu trecerea timpului se concretizeaza tot mai mult si implicit odata cu asta,ele pot deveni mai grave,si de aici dorinta de a-ti dori sfarsitul,reprezinta singura rezolvare…de unde sa pornesti si unde sa te opresti,inca nu pot sti,daca as sti mi-ar fi mie insumi mult mai usor,insa macar am capacitatea de a gandi la aceste lucruri,desi in sufletul meu ramane totul la fel de dureros…dar lupt….
valentina
06/02/2008 at 8:54 AMdraga lidia,eu nu am multi ani dar am trecut peste multe greutati si nu referitoare la relatii sau iubiti.am 26 de ani si ma regasesc in ce spui tu.si e greu sa nu ai cu cine vorbi.si chiar dk ai avea prieteni nu stiu cat te ar intelege.eu cred k mai bine e sa vb cu cineva p care nu cunosti despre probleme si cred k te simti mai bine,decat cu cineva cunoscut si sa nu te inteleaga.eu am facut un tratament si mia fost bine.dk vrei sa vb.valy_blue2006 e id meu de yahoo.poate schimbam opinii
ela
10/03/2008 at 5:57 PMeste greu sa faci pace cu tine insuti, este greu sa nu te mai judeci iar si iar pentru ceea ce ai spus…sau nu ai spus la un moment dat….pentru ceea ce ai facut…sau nu ai facut la un moment dat…eu cred ca cel mai important lucru atunci cand ai sufletul ravasit este sa nu treci singur prin toate aceste stari care te sfasie si te lasa fara vlaga;poate prietenii nu te-ar intelege pe deplin si cel sau cea alaturi de care iti traiesti viata nu te-ar recunoaste, dar aici, in necunoscutul internetului, poti gasi pe cineva dispus sa te asculte, sa te inteleaga si vorbind unui necunoscut care nu te va judeca si nici nu te va pune la zid sa gasesti puterea de a merge mai departe…….pentru ca eu vad depresia ca fiind singuratatea si durerea unui suflet ce nu-si gaseste alinarea in propria fiinta.
trebuie sa plec…mai vorbim….am nevoie de voi sa ma ascultati si sa-mi fiti alaturi…..
mailul meu este:ela.adela3@yahoo.com
noname
14/04/2008 at 4:53 PMdepinde acuma , mai concret tu ai intalnit pe cineva care te intelegea , fiecare cu starile lui …eu cel putin stiu ca nu pot sa trec peste anumite etape 🙂
ela
06/05/2008 at 3:27 PM1.pentru “noname”:povesteste-ne mai multe despre tine, spune-ne mai multa dspre starile tale… suntem aici pentru tine, noi, “familia” neintelesilor….
2. pentru andressa:what is news?
Ariatna
16/05/2008 at 8:33 PMAi dreptatate ghraiada! Exista un izvor… toate aceste stari reprezinta de fapt “efectul”… cauza trebuie s-o depistam noi.. si aici ar putea interveni pshihologul. Sa ne ajute sa ne punem intrebari, iar raspunsurile vor veni numai si numai de la noi. Si eu inca mai am starile, pe care voi le descrieti. Primele tentative au aparut in timpul liceului. Singuratatea o simteam si atunci si abia acum la 28 de ani constientizez motivul real – parintii mei, care nu au stiut sa comunice, nu am simtit afectiune din partea lor, nu m-au cunoscut si nici acum nu-mi cunosc personalitatea.. Suntem atat de fragili si tanjim dupa iubire, afectiune, intelegere, pura prietenie.. Am avut candva momente de liniste doar cand m-am simti iubita.. Probabil acum imi lipseste acest lucru, desi am un prieten, care sustine ca ma iubeste.. Mi-e dor sa traiesc si sa iubesc!
Elena
03/08/2008 at 3:42 PMAm citit despre starile depresive ale celor care au avut curajul sa si le expuna.
M-am hotarat sa-mi descriu si eu supararea in privinta aceleasi bolii.Am ajuns de am momemte cand nici prezenta proprii-mi-lor copii nu-mi face placere.de cativa ani ma simt bine singura.De cativa ani credeam ca din cauza oboselii,ma scol atat de greu dimineata.Am uitat sa va zic.Din dorinta de a-mi pastra locul de munca,acum 3 ani de zile m-am inscris la facultate,desi aveam pe atunci varsta de 51 de ani.Am invatat”pe rupte”,ca mi-era rusine de colege sa ma prezint oricum la examene.
Incepand cu 01.07.2008 am ramas fara slujba,cu tot efortul meu.Am luptat cu mine si am sustinut si examenul de licenta pe 17.07.2008, terminand cu 9,20.Am terminat si cu examene si cu tot.
Acum ma simt inutila.Nu reusesc sa-mi gasesc un job si cred ca asta “ma da peste cap cu totul”.Plang pe ascuns,nu vreau nici pe mama s-o mai vizitez,nici copiii nu mai ma pot bucura.Am avut o criza urata, ieri 02.08.2008.Am plans, am zacut in pat,am dormit,iar am plans si tot asa…Am senza-tia ca ma dor toate,ca am stari de rau de nu ma pot tine cateodata pe picioare.
Am niste senzatii variate de stari sufletesti de la un moment la altul.Simt ca viata nu mai are rost.
Aceste simtaminte de om fara “rost in viata “deja se repeta.Am mai avut acum 15 ani astfel de ganduri negre,dar am reusit sa le depasesc.As vrea si acum sa pot sa fac acelasi lucru, dar nu ma simt in stare.
Daca aveti vreo sugestie va rog sa ma jutati.
Multumesc anticipat,
ELENA
maria
24/08/2008 at 8:32 PMhello
maria
24/08/2008 at 8:36 PMnumele meu este maria si am avut un inceput de depresie in februarie anul acesta in urma unui atac de panica aparut instantaneu nu am mai putut minca imi venea mereu sa vars tremuram in pat nu ma mai interesa nimic si nimeni.
maria
24/08/2008 at 9:10 PMam mers la analize totul perfect am luat frontin pt. linistire si incetul cu incetul a trecut merg normal la job nu am avut stari de plins niciodata si unul din motivele care mi-a fost suport a fost ca daca nu sunt sanatoasa nu are cine avea grija de parintii.desi sunt bine in wekend simt ca ma apuca starea aceea si am ajuns la concluzia ca am altceva pt. ca daca sunt ocupata imi trec toate si sunt motivata chiar daca am o problema oboseala imi da putere mentala oarecum spus.Viata mea de familie este normala ne iubim foarte mult desi noi nu avem copii ma gindesc ca e si asta un motiv eu avind probleme de mentinere a sarcinii.Desi fata de acest subiect suntem hotariti sa renuntam avind 40 de ani mi se pare tirziu pt. aavea un copil.Idea de sarcina ma inspaiminta avind in trecut numai sarcini toxice sunt si un pic egoista ma gindesc numai la mine si nu ma vad in stare sa mai cresc acum un copil de fapt aici zic ca edepresie pt.ca mi se par inutile multe lucruri pe aceasta lume desi am o viata linistita si modesta dar nu imi doresc foarte multe cel mai important e sa fii sanatos si sa stii sa te bucuri de orice.CITEODATA MA SIMT CA UN ROBOT PE CARE DACA IL INTRERUPI NU MAI POATE FUNCTIONA NORMAL IMEDIAT SI DUREAZA PINA ISI REVINE.AM O PRIETENA CARE A AVUT FOARTE MULTE PROBLEME SI E O LUPTATOARE SI NU CONCEPE IDEEA DE DEPRESIE GASESTE MEREU REZOLVARI PT. ORICE SI INCERC SA O ASCULT PT. CA ARE DREPTATE OMUL TREBUIE SA TREACA PESTE TOATE INCERCARILE VIETII ESECURI BOLI NEIMPLINIRI. PT. ELENA SFATUL MEU ESTE SA NU SE DEA BATUTA SI SA LUPTE PT. COPII PT. A NU DEVENI O POVARA PT. EI PT. CA DACA S-AR IMBONLAVI MAI RAU EI AR FI CEI MAI AFECTATI PT. TOATA VIATA LOR SI AR SUFERI ENORM .
alina
10/09/2008 at 11:10 PMtrec si eu printr-o stare pe care cred ca o pot numi depresie…
citind mesajele voastre nu numai ca m-am calmat un pic, dar parca mi-au dat putin curaj.Voi fi mai explicita povestindu-va situatia in care ma aflu eu:
Acum 3 ani mama mea a fost diagnosticata cu Dementa Alzhaimer, boala care a evoluat destul de repede pana in prezent, moment ce a coincis cu nasterea primului meu copil (acum fiind insarcinata din nou, in luna a 8 a).La interval de aprox. 1 an situatia noastra financiacra s-a imbunatatit considerabil datorita angajarii sotului meu intr-un post nesperat.In tot acest timp eu m-am intors la vechiul meu loc de munca, la acelasi sef lipsit de cel mai elementar bun simt…fapt ce m-a facut sa ma simt geloasa pe succesul sotului meu…Parintii sai sunt sanatosi, nu au nevoie de ajutor din partea sa spre deosebire de mama…etc
Sunt constienta de unde vine toata durerea mea, neimplinirea mea, chiar daca sotul meu are acelasi comportament in general, simt ca nu mai comunicam la fel, si devin prea nervoasa, prefer sa plang pe intuneric…si, ceea ce e mai grav, m-am indepartat si de copil…Ar mai fi multe de zis, dar nu vreau sa va plictisesc…
Va doresc tuturor putere pentru a trece peste aceste stari…pentru cine doreste sa mai aprofundam subiectul: alina_catarea este id -ul meu pe mess
kitty
14/09/2008 at 7:05 PMSalut Alina….ai acelasi nume ca si al meu si imi face placere sa te cunosc…nu stiu daca ma pot simti in masura sa concluzionez eu asta,insa cred ca mergi umpic departe cu ceea ce numesti in cazul tau”depresii”,cel putin dupa starile relatate de tine…nu contrazic faptul ca treci prin momente mai dificile,insa”depresiile”le numim atunci,cand exista multe,multe si grave forme comportamentale…iti spun toate astea pt a nu-ti face atatea griji in privinta ta……tot ce inteleg din cele spuse,e ca treci prin perioade mai dificile,poate prin care nu ti-a fost dat sa treci…sau,daca e atat de grav ceea ce ti se intampla,ar putea fi un inceput al depresiilor,asta depinde si de cum vei vrea tu sa depasesti asta si mult mai important….de cine iti va fi alaturi ca sa poti trece,pt ca orice ar fi,oricum te-ai simti,nu iti este usor,te inteleg…eu am avut mult mult de tras cu viata mea in ultimii4 ani sa zic…si inca si acum au ramas urme….insa incerc sa merg mai departe…imi pare rau pt mama ta…am inteles ca e destul de dificila si urata boala asta…. cred ca sunt multe de spus….si nu te gandi ca plictisesti pe nimeni…ok daca e vb cum ai spus si tu…..o zi buna tuturor
laura
30/09/2008 at 3:49 PMAceasta este o preblema cu care se confrunta toti oamnenii..indiferent de natie,varsta,sau numarul de probleme akumulate!! Scopul este sa stii cum sa depasesti problemele,greutatile,pierderea unei persoane dragi si multe altele! indiferent de toate ,oricat de mare ar fi durerea unei persoane trebuie sa invatam sa trecem peste,sa stim cum sa actionam atunci cand apar sau poate inainte de a aparea.Si eu ma simteam o perioada singura,trista,spuneam ca nimeni nu ma intelege nimeni nu ma crede si nici macar nu imi explica cum sa depasesc o anumita problema.Dimpotriva ma criticau, ma credeau ciudata si nu intelegeau motivul pt care ma aflam in aceea situatie!insa mi-am dat seama la un momentdat ca nu merita!! si pt a depasi toate starile astea in primul rand trebuie sa fii sigura pe deciiziile tale,sa fii curajoasa si tare din punct de vedere psihic!In al doilea rand eu consider ca trebuie sa ai o relatie buna k dumnezeu si asta te va ajuta foarte mult!poate ca zici dar d-zeu nu ma ajuta!insa el stie perfect problemele prin care treci si te intelege insa nu te astepta ca el sa faca un miracol SA TE VINDECE de aceea boala sau sa elimini acea problema!NU,EL te poate ajuta din punct de vedere fizic,psihic sa depasesti mai USOR acea boala sau sa rezolvi acea probleme insa nu o va elimina! (LAURA-16ani Barlad)
verastef
05/10/2008 at 9:54 PMla mine a inceput dupa 2 ani de casnicie,si mai continua si acum dar tot incerc sa-mi spun ca sunt fericita (dar nu este adevarat),depresie dupa depresie,neintelegere,neincredere,lipsa de respect (depresie totala)
nu am curajul sa o fac!!!! da,sa bag divort,sunt intr-o stare de amorteala,nu am puterea de a lua o decizie.daca citeste cineva ,il rog din suflet sa imi dea un sfat.MULTUMESC
verastef
05/10/2008 at 10:01 PMmu am nici o prietena sa ma pot descarca,asta iar o chem depresie.sa sati numai linga persoana care iti aduce numai depresii este infiorator.nu cred ca stiti ce inseamna asta,si sa nu fii in stare sa iei o decizie finala.de ce?
Vera 33 ani Bucuresti
kitty
08/10/2008 at 3:42 PMsalut verastef…… eu iti pot intelege situatia,desi nu stiu atat de multe incat sa o pot asocia situatiei mele….de altfel trecuta…tot ce-ti pot spune e ca,lipsa cuiva care sa te ajute sa vezi,sa gandesti,sa intelegi altfel lucrurile..e prima ta problema,urmata de puterea pe care tu nu reusesti sa o gasesti,care ti-ar putea fi necesara pt a lua niste decizii importante,pt ceea ce va fi….eu inteleg perfect aceste stari…ma gandesc de multe ori ca nu as mai vrea sa ajung in astfel de situatii..pt ca am vazut cat de greu imi e sa mai pot fi coerenta…e oribil…pt ca permanent gandesti lucruri in privinta carora dupa cateva clipe,te razgandesti..iti spui poate:”Gata trebuie sa ma opresc,nu pot continua asa,voi fi bine,voi face asta,asta,asta!!!”…insa dupa cateva minute,in cazul in care sentimentele tale sunt de neinlocuit,totul e in zadar,te prabuseste tot ce a fost frumos,vorbind de toate acele momente prin care ati trecut impreuna…reusesti sa ai mai multa putere de a sta rau,in schimbul aceleea in care ai putea sa stai mult mai bine..dar e greu,e mult prea greu,in suflet ramane doar disperarea si dorinta de a gasi”liniste”…sunt multe de spus,si nu stiu,cum am mi spus,toata situatia ta..eu vorbesc din prisma mea,desi nu stiu daca tu simti toate astea…depinde mult si de ceea ce faci…daca ai un servici,daca esti la facultate..daca ai posibilitatea sa schimbi ceva in viata ta,nu neaparat si omul pe care inca ,dupa cate intelg il iubesti mult..insa sa incepi cu cateva lucruri ce tin de tine..problema e ca mie imi era si mai greu sa fac asta in conditiile in care nu aveam posibilitati de a schimba ceva,desi simteam ca daca ar fi existat as fi trecut peste orice…in sfarsit,daca am reusit sa te ajut cu ceva,si daca vrei sa mai vb,iti las id meu de messenger si…mai vb…eu iti doresc tot ce-i mai frumos si mai bun,sa ti se intample,si sa ai grija de tine,oricum ar fi…kytty24br
Mely
14/10/2008 at 10:59 AMTotul este sa nu capitulezi in a progresa si a te ridica prin orce mijloace din tristeti si amaraciuni,fiecare stare isi are originea de undeva si cred ca cele mai multe de la neimpliniri Depresia ,eu as numi -o ,o durere a sufletului.Singura rezolvare care nu da gres este de a cere ajutor lui D-zeu.Nu as recomanda in nici un caz medicamentele,acestea te fac doar sa uiti o perioada,dar amintirile neplacute reapar.Cauzele cele mai dese care duc la astfel de situatii sunt interiorizarea sau pur si simplu izolarea fata de societate,si eu as recomanda si terapia muzicala insotita de exercitii fizice.SUCCES!!!!!
Lucia
23/10/2008 at 9:55 PMSi eu sunt una din persoanele cu depresie. Motivul depresiei mele il cunosc foarte bine: Locul de munca si poate supraincarcarea. Am renunatat la acel loc de munca si stau acasa de un an de zile, incercand sa-mi revin. Imi este destul de greu, pentru ca am 23 ani de munca in spate si este prima data cand ma simt, n-as putea spune inutila ci doar ciudat. Intr-adevar sunt o norocoasa pentru ca am putut sa-mi permit acest lucru avand in vedere ca sotul meu castiga destul de bine si oricum din punctul lui de vedere as putea sa nu mai muncesc niciodata. Il am alaturi, ma iubeste foarte mult si ma intelege. Am incercat si eu un tratament cu antidepresive dar am renuntat, pur si simplu pentru ca nu a vrut sa devin dependenta. Dar faptul ca sotul meu imi este alaturi imi este suficient si sunt convinsa ca-mi voi reveni si voi putea sa devin din nou un om normal, asa cum cineva din familia noastra se intreba, daca dupa o depresie mai poti fi ca inainte. Eu sunt convinsa ca da. Si mai stiu un lucru. Niciodata nu esti singur. Intotdeauna Dumnezeu are grija de asta. Doar in momente de genul asta trebuie doar sa-ti deschizi sufletul.
Acum cativa ani lucram intr-o loc de munca cu o biserica foarte apropiat(nu aveam depresie pe vremea aceea). De la
serviciu, treceam pe la biserica sa aprind cate o lumanare iar vinerea chiar stateam la slujba.La vremea aceea imi ramasese in minte un pasaj din Evanghelie referitor la suflet. Sufletul se imbolnaveste foarte greu, dar daca se imbolnaveste la fel de greu se insanatoseste. sa stiti ca atunci nu am inteles. Dar am inteles dupa ce am cazut in depresie. Cred ca in viata asta pe noi oamenii ne preocupa o multime de lucruri, mai putin unul: sufletul nostru. Si se pare ca imbolnavindu-l pierdem dorinta de a mai trai. In concluzie trebuie sa-i redam bucuria de a trai si fiecare dintre noi stim exact ce ne lipseste. Iar daca nu stim trebuie sa cautam. Ce-mi face bine: Avem nevoie de mai multa comunicare. Trebuie sa cautam sa vorbim cu oamenii din jurul nostru. Nu conteaza cine sunt. Merg la piata si vorbesc cu cea care vinde legume si fructe jumatate de ora. Este doar un exemplu. poti merge in foarte multe locuri. Nu uitati ca desi traim in Romania, inca mai sunt oameni deosebiti, chiar si necunoscuti cu care poti vorbi.
In depresie lucrurile simple, banale ajuta foarte mult.
Nu trebuie sa cerem prea mult de\la noi in aceasta situatie, invatam din nou sa traim. Orice bucurie simtita intr-o zi este o mare realizare.
Ma ajuta foarte mult sotul meu, dar incerc `sa ma ajut si singura.
Bucurati-va de viata!
Razvan
27/10/2008 at 11:41 AMSalut tuturor! Am citit ce ati scris toti si ma regasesc in unele din starile voastre, la mine depresia a inceput doar de cateva zile (miercurea trecuta). Din senin am inceput sa ma simt aiurea, sa am o stare de trac in continuu, anxietate… la un momentdat imi venea sa ma arunc pe geam. Incet-incet starea mea s-a imbunatatit pentru ca am aflat si cauza depresiei (cel putin cred si sper ca asta e cauza) -niste nenorocite de pastile pe care le-am luat cand ma duceam la sala…nu scria pe cutie de efecte secundare dar aparent astea sunt. Totul e sa astept pana se elimina din organism. Revenind la subiect vreau sa spun ca m-am simtit bine pana aseara cand am avut iar niste stari mai urate dar le-am alungat repede. In dimineata asta vad ca iar m-au apucat… probabil ca trebuie sa imi gasesc ceva sa-mi ocupe timpul (sunt student). Ce vreau sa spun este ca si credinta in Dumnezeu e foarte importanta si te ajuta sa treci peste toate relele, trebuie doar sa crezi. Va marturisesc ca si eu am avut momente in care ma indoiam daca Dumnezeu ma ajuta si daca m-a iertat cu adevarat. Incerc sa trec peste si sper sa ies din starea asta oribila in cel mai scurt timp. Daca cineva vrea sa vorbim pe messenger sau sa ne intalnim vin cu cea mai mare placere, Id-ul meu e: MOSCAaCOJONERA@yahoo.com .
kitty
02/11/2008 at 5:01 PMLucia te-ai putea considera un caz unic pe acest pamant considerandu-te”depresiva”si totodata norocoasa ca de fapt,nici nu ai timp sa fii,scuza-ma ca-ti zic ceva,insa nu prea ai idee ce pot spune si pot face aceste…DEPRESII…uneori….tu daca mai ai inca puterea de a gasi atat de simplu,solutii pt a depasi starile astea,inseamna ca cel care intr-adevar se afla la capatul existentei..ar trebui pur si simplu sa se dea cu capu de pereti,gandindu-se ca tot ce face,se numeste doar exagerare.Nu contest faptul ca ai aut stari in care te-ai simtit descurajata,putin inutila,cum vrei tu,insa a ajunge la a fi depresiva…ma faci sa rad…in fine tu ai un suflet bun,inainte de toate astea…si iti multumim mult,noi astia care am trecut prin momente mult mai oribile de atat pt efortul tau si sfaturile tale,desi te asiguram ca uneori pt noi viata nu mai poate avea nici un sens…iti doresc sa ai parte de tot ce-ti doresti,si sa nu te simti niciodata singura…sa fii iubita!!!
Promovam.net » Blog Archive » Depresii
30/12/2008 at 7:39 PM[…] se poate transforma într-o depresie de toată “frumuseţea”, mai multe detalii, aici. Taguri: depresii, probleme Autor: Ana-Maria, cu un total de 32 […]
wefd
24/03/2009 at 10:00 PMAsta nici macar nu inseamna depresie. Ce ai scris tu nu e nici o depresie
lost
25/05/2009 at 11:54 AMsalut tuturor , am stat si am citit majoritatea comentariilor de aici si imi dau seama k nu sunt singura persoana care se simte k drak , se pare k sunt altii si mai rau k mine , nu stiu daca din toti care ati scris aici chiar sunt interesati sa inteleaga si sa ajute pe cineva dar se pare k in mare parte se scrie de propriile probleme asa k incerc si eu sa astern cateva randuri pt prima data pe un forum de orice gen… nu mai stiu ce sa fac simt nevoia sa vb cu cineva si din diferite motive nu prea pot spune nimanui , sunt intr-o situatie enervanta , nu am chef de nimic sun tot timpul plictisit pot spune sictirit de tot ce inseamna viata mea actuala…as vrea sa schimb multe dar nu prea pot am cazut intr-o stare dea dreptul penibila am depresii , am stari accentuante de atigatie , cred k si unele stari de anxietate nu astept nici un sfat sau raspuns k astea s-ar gasi la un medic sau in propriile forte….prin autosugestie doar k simteam nevoia sa vb ..sa scriu ….sa ma descarc ma enerveaza situatia mea penibila de tristete
vlad
09/07/2009 at 1:32 PME bine ca uni dintr-e voi aveti cu cine vorbi. Eu sunt singur, eu nu am nici macar un prieten s-au o prietena cu care sa pot vorbi. De o saptamana de zile, nu cred ca am dormit 10h adunate si nu mai mananc aproape numic. simt ca o iau razna. Nu suport sa ma deranjeze cineva.
Eu stau la casa si am la 500-700m distanta, padurea. Este un loc perfect de a incerca sa ma relaxez dar nu reusesc niciodata. M-am apucat sa scriu ce simt si sa incerc sa ma descarc, crezand ca voi reusi sa ma calmez, fara nici un rezultat. Simt ca o iau razna.
gaby
12/10/2009 at 10:52 PMbuna sant gaby si acuma 2 ani am pierdut pe cineva drag la an ceput nu miam dat seam ce se an tampla cu mine nu mai aveam chef de nimica nu ma interesa ce se an tampla an jurumeu aveam o familie reusita doi copii frumosi acuma iam pierdut si pe ie numai am nimica sincer nustiu pentru ce mai traiesc stau de multe ori sa ami iau zilele ca doar nu mai am nimica
Ana
13/12/2009 at 10:49 PMAm sa scriu si eu cate ceva din nevoia de a vorbi si a ma descarca.Am avut si eu stari de genul, mai ales pt ca sunt tot timpul stresata, o fire mai singuratica si tacuta…Aveam perioade in care nu puteam manca de fapt cred ca nici nu vroiam sau imi era lene…citeam forte mult si imi placeau diferite articole ce imi aprofundau starea de tristete.Cel mai probabil am ajuns in aceasta stare din cauza parintilor care abia imi vorbesc si, cred, pt ca ies foarte rar din casa.Dorm tot timpul as sta in pat o zi intreaga fara sa fac nimic, nu pot invata, in plus ca orice om prietenii care doar par a fi prieteni au ei ale lor si nu sunt dispusi sa imi asculte mie problemele ceea ce e si mai trist.E rau ca… poate unii nu au suficient timp sa se gandeasca la cei din jur dar macar sa se gandeasca la ei insisi..e foarte important tineretul de acum a luat-o razna si sunt copii care de la 16-17 ani se descurca singuri pentru ca nu au un sprijin de nicaieri.E trist, daca am momente placute si ies din starea de zi cu zi parca ceva se schimba parca nu-s eu.
un nimeni
15/08/2010 at 9:18 PMcristina ..te apreciez…..dar totusiii viata e un joc si nu tree sa stai deoparte.
georgeana
24/12/2010 at 9:26 PMtristete……………………,uneori cu motive,alteori fara motive…………………..NU STIU CE SE IMTAMPLA CU MINE,DE CE MA SIMT ASA.MA CERT CU PRIETENUL MEU,SI ASTEPT CA INTRUN FINAL SA SPUNA CEVA CARE SA MA MULTUMEASCA,DAR……………,DEGEABA.Dar…..,la fel ca mai sus,mi se intampla mai mereu,si simt ca nu am chef de nimic,as vrea ca toata ziua sa stau in pat,sa nu vad pe nimeni in fata mea,sa nu ma bata la cap vreo cineva sa mananc.Aceste sentimente le am de ceva timp…………..,cam de un an.am fost si in spital.am avut tratament,dar degeabva.Oare o sa mai pot redeveni persoana de dinaintea depresiei in care ma aflu?Cum sa scap,cum?simt ca usor usor o sa pierd totul,o sa ajung la capatul puterilor,simt ca nu o sa mai pot duce lupta asta cu mine insumi
may
06/01/2011 at 3:30 PMam tot citit ce s-a scris pe aici ….. iau 3 extraverale pe zi cand starile depresive devin foarte intense si incep sa se manifeste chiar organic (tremurat, puseuri de tensiune, frisoane) am refuzat sa merg la medic caci cunosc destule persoane care din aceleasi motive au devenit legume dependente de medicamente de ani buni…. iar in jurul meu toti sunt prinsi cu propiile probleme. sunt casatorita de 3 ani, am o fetita superba de 2 ani si 3 luni si cu o personalitate mai mare decat ii incape in piele.
la mine tot sistemul s-a dereglat dupa nastere…. pentru copil am parasit bucurestiul sa ne facem casa in provincie, am facut credit, am ridicat casa dar nu e inca terminata si stam in chirie…. in cei 2 ani de concediu cu cresterea copilului am lucrat insa de acasa lasand cateva ore pe saptamna copilul cu cate o ruda sa pot ajunge la birou sa scot la imprimanta dosarele electronice lucrate acasa, sa le pun in ordine, cu telefoanele sunand continuu, cu multiple greseli si refaceri de dosare si mai nou si cu clienti nemultumiti de calitatea serviciilor prestate( era de asteptat, chiar eu sunt constienta ca nu mai am calitatea si randamentul ce il aveam la lucru)… cu urletele si insultele sotului acompaniindu-ma la orice pas ( ca nu-s in stare sa fac nimic,nici macar sa cresc copilul, ca eu am vrut casa si credit sa ne umplem de datorii si tot asa)…. copilul e foarte bonlavicios si am avut cateva internari cu ea in spital, marea problema fiind ca nu mananca si face crize de isterie destul de usor….cred ca si starile ei sunt o mima destul de buna la ceea ce vede si aude in casa. de doua luni am reusit sa il conving pe sotul meu si rudele sa o ducem la cresa (cu riscurile de rigoare – raceli, tratamente in fiecare luna – 2 zile la cresa 3 acasa, dar e un progres in comportamentul ei acolo, intrand in contact cu copii a devenit mai comunicativa, acolo mananca si respecta un program strict care ii pune o oarecare ordine in zi)…intre timp eu am incercat sa imi reiau serviciul la modul oficial, cu carte de munca si surpriza a fost ca se impun restructurari si uite asa am ajuns somera….. m-am dus la interviuri (ba-s prea calificata, ba cer prea mult, ba chiar nu aveau nevoie de un om cu experienta mea…)fara succes. Intre timp sotul meu, care lucra la aceeasi firmala care lucrasem eu si-a gasit de lucru in alta parte si e plecat la bucuresti 2-3 zile pe saptamana, face naveta, pleaca pana ne trezim noi, vine seara tarziu….. efectiv totul s-a destramat in jurul meu ( lui nu pare sa-i mai pese decat sa treaca zilele sa ne platim datoriile ) nu mai are sens nici sa ma plang cuiva …. cum se zice pe la noi “fiecare cu a masii”…. e ca un divort fara acte, o singuratate in doi si intre noi la propiu si la figurat sta copilul ( doarme si in pat cu noi)
cu serviciul ce sa spun….sunt somera oficial dar bani avem pe caduri, insa nu vreau sa ma folosesc de ei pentru mine caci nu i-am obtinut eu prin munca mea ci el si chiar m-am saturat sa aud cum stau degeaba si sunt o povara….. ma rog sa se termine cat mai repede….. ce? viata presupun ….. casnicia s-a terminat .. serviciul s-a terminat, auzul pe ureche dreapta l-am pierdut (otoscreloza bilaterala evolutiva operata de 2 ori, cu evolutie rapida in sarcina)- ma asteptam sa se agaveze boala cu sarcina, e unul din riscurile asumate de cand am decis sa avem copilul, cu prietenii am rupt legatura ( ne mai sunam de sarbatori pentru clasicele urari de mai bine)cu parintii ne-am certat si ne-am impacat deja de cateva ori caci am stat la ai mei pana nu s-a mai putut si am plecat cu chirie, nu mai am cu cine sa vorbesc caci ai mei nu au decato replica – ti-am spus ca o sa ai de tras cu casa si cu copilul si cu servicul singura…..
Fetita abia acum incepe sa vorbeasca….in rest cate un fost client care isi mai aduce aminte de cate ceva si ma suna sa le mai clarific cate un document, dar nu le mai raspund….. e a dracului de sufocanta tacerea din jurul meu cand eu in mine urlu continuu…. cum zice si el – grasa ( am luat 9 luni de sarcina centrum si multivitamine plus gama de vitamina b completa cu fosfobion inainte si dupa fiecare dintre cele 2 operatii de otoscreloza), surda, incompetenta, fara servici- un monstru … ce pretentii sa mai am de la viata?…
Pentru ce sa vreau sa ma mai agat de viata…..pentru aparente? pentru copil? Aiurea….. chiar nu ma mai am de ce sa ma agat, doar zac poate, copilul creste si cu si fara neputinta mea de a mai fi om, ba chiar e posibil sa ii provoc mai mult rau cu starile mele … caci la mine nici plansul si zacutul nu sunt asa simplu de facut ( am o stare de agitatie foarte mare daca incerc sa ma intind putin sa ma linistesc)… ma mai linistesc doar cu dusuri fierbinti si extraveral si imi zic in gand ca pana la urma trebuie sa se opreasca si asta ca si cea de ieri si tot asa…..
aveti metode mai eficiente de calmare? afara sa ma plimb nu pot sa ies ca am copilul cu mine si vremea asta o da peste cap cu virozele.. si sincer chiar n-am chef sa ies… ma uit in oglinda, la 30 de ani arat ca la 50 si tot ce-mi pot pune e ca inca nu se vede la exterior ce e inauntru….si chiar nu are sens sa incerc sa-mi mai pun vreo masca, (fie ea si din fond de ten, ruj si farduri) devin ceea ce simt ca sunt si chiar nu pare sa deranjeze pe nimeni….
nu e ironic… toti vor sa fie acceptati si toti incearca fel de fel de trucuri si “abilitati sociale” ca sa obtina efemera recunostere a celor din jur.. iar eu, am reusit (ce-i drept printr-o depresie cronica ce evolueaza incet si sigur de 3 ani de zile) sa devin acceptata cu toata hidosenia mea de cei din jur ( care au mai rezistat in jurul meu desigur )fara sa fiu compatimita ci dimpotriva buna de tinut in preajma ca la o adica daca are vreunul nevoie de un tap ispasitor pentru tot ce nu e in regula in viata lor, sa nu fie nevoie sa caute prea departe….
DA in “socializarea ” asta fortata am progresat foarte mult – sunt ACCEPTATA asa cum sunt……., am fost UTILA si foarte BUNA PROFESIONISTA atat timp cat mi-am facut munca fara sa comentez ca din munca mea puteau plati salarii la inca 3 angajati (care acum si ei au ajuns intr-un final sa isi caute alt loc de munca)si clientii beneficiau de proiecte de sute de mii-milioane de euro prin consultanta manageriala ce le-am acordat-o, O FIICA BUNA atat timp cat nu le duc pe cap si problemele mele si nu am pretentii la sacrificii suplimentare din partea lor ( bona la copil nu au vrut sa duc in casa caci stateam in casa lor si ii deranja, rudele nu le acceptau oricand in casa chiar daca aveam nevoie sa las copilul cu cate o matusa sa-mi pot face treaba, sa iasa mama la pensie sa ma ajute cu copilul nu putea caci i s-ar fi taiat din pensie datorita pensionarii anticipate, iar copilul meu creste si isi vede de viata lui in timp ce ea ramne sa se descurce cu pensia ei) SOTIE BUNA am fost pana cand am amestecat familia mea in casa parintilor mei … ( e totusi o diferenta mare intre a fi SOTIA unui barbat si a fi IUBITA unui barbat si am ajuns la concluzia ca cele 2 ipostaze ale unei femei nu pot exista in acelasi timp in viata aceluiasi barbat – IUBITA i-am fost pana la casatorie, SOTIE ii sunt de atunci) MAMA sunt neconditionat, indiferent de starea in care ma aflu…..cata consolare!!!!
Si totul a inceput de la ideea mea tampita de a avea un camin in care sa ne crestem copilul, sa nu-l zapacim mutandu-ne dintr-un loc in altul toata viata cu chirie, sa avem o casa a noastra cu o curte mare cu pomi si verdeata ( altceva decat ciment si 2 ore in trafic zilnic la si dinspre servici) sa merg prin iarba verde vara spre un foisor din curte unde el sa stea sa-si citeasca cartile si eu sa pictez in timp ce copilul alerga cu un catel prin curte si alerga si se tavaleste unde si cand vrea…… ei bine in 3 ani am schimbat 4 apartamente ( chirii) cu copilul dupa noi, slava domnului – fara catel – iar ea, DA SE TAVALESTE UNDE SI CAND VREAin timp ce cartile lui au ramas impachetate si zac intr-un cot al unei case veche de a bunicilor mei impreuna cu tablourile spoite de mine de cand eram insarcinata… intre timp el le-a uitat pe toate sau pur si simplu e mai usor s pretinda ca le-a uitat – in timp ce eu vreau sa le uit caci doare prea tare fiecare respiratie cand ma gandesc ce vis am avut si ce cosmar traiesc!!!!
APROPO!!! O CHESTIE BUNA PE ZIUA DE AZI! IN LOC DE EXTRAVERAL – BLOGUL asta are un mic efect terapeutic – multumesc ca am putut abuza de el
MARA
04/03/2011 at 11:02 AMAm deschis aici din curiozitate, vazind ca blogul e tocmai din 2006. Ma mir ca-i vizitat si sint mesaje, chiar si in 2011! Ce-i drept, mai rare, pt.ca depresivii s-au mutat si -n alte locuri… Bine, macar, ca exista locuri de intilnire ca acesta, pt.ca aici oamenii se pot exprima liber, fara teama de a fi condamnati de ceilalti asa zisi oameni normali. Daca ne gindim care-i limita intre normal si anormal, cine poate da un raspuns?… E dureros si revoltator, ca o persoana cu o afectine psihica e, oarecum desconsiderata, marginalizata… Noi sintm fiinte mai sensibile, care traim totul mai intens si de aceea ajungem, la un moment dat, sa ne simtim cazind in a nu mai face fata!… Am vrea sa facem o pauza, sa ne refacem, mai ales sufleteste. Pt ca, depresia e o boala a sufletului. Eu, de cind ma stiu, am fost mai sensibila, atit fizic, cit si sufleteste. M-au atins mereu, chir si suferintele celor din jur, de parca le-am trait pe pielea mea. M-am consumat pt ceilalti si cind a fost si rindul meu la suferinte, pt ca viata nu ne scuteste pe nicicare, m-am simtit doborita. Dar, daca avem credinta in Dumnezeu, capatam putere sa trecem, mereu, peste orice obstacol ne-ar iesi in cale.
MARA
04/03/2011 at 11:33 AMDoamnei din 6 ian 2011, as vrea sa-i las niste sfaturi. Nu te cunosc, eu-s din jud CS. Incearca, cu orice mijloace care-ti stau in putere, sa-ti refaci relatia cu sotul! Incearca sa privesti lucrurile mai detasat si, chiar cu compromisuri, salveaza-ti casnicia, nu renunta! Vremurile-s foarte grele, e drept si cel mai important lucru e sa fim uniti! Iti doresc succes si…DOAMNE-AJUTA! Te rog, daca mai vii pe-aici, lasa un raspuns pt mine, asa, sa vad daca viata ta e mai buna sau mai rea. Eu te-am inteles si m-am simtit aproape de suferinta ta. Bine?
criss
24/04/2011 at 2:31 PMsi in cazul meu e dificil sa`mi revin cand cad in depresii, la fel cum spunea cineva mai sus m`am saturat de sarbatori la fel, de zile la fel, iubitul plecat acasa la parinti (el nefiind din oras) eu acasa cu ai mei. nu`i asta partea rea, partea rea e ca ai mei se cearta non stop , se injura, taicameo o bate pe mama si nu am ce face, nu ma pot baga, am incercat de multe ori, dar o incasez si eu si oricum nu inceteaza certurile nici daca ma bag eu, din contra tata se enerveaza mai tare…am un frate cu mult mai mare ca mine, dar pe el niciodata nu`l intereseaza certurile, niciodata nu se baga, e pasiv, nu`l prea intereseaza nimic in casa asta. Nu stiu dar pe mine ma afecteaza toate astea enorm, mai ales ca toate pornesc de la bani, mai ales ca sunt studenta (din pacate la regim cu taxa) si sunt multi bani de dat si in ziua de azi nu prea te mai angajezi pe domeniul care ai terminat facultatea) si am impresia ca e din vina mea, ca banii sunt aruncati pe fereastra, ca ai mei se chinuie pt mine, ca sunt de vina eu…nu stiu, mi`e greu sa trec peste toate lucrurile din casa. in restul zilelor cand prietenul meu e in cluj, sunt doar cu el, acasa sunt atata timp cat dorm noaptea si atat.
nu stiu sincer ce as putea face? cu ai mei n`o pot rezolva, dar as putea sa fac sa nu ma mai afecteze chiar atat de rau toate astea?
alex
14/07/2011 at 1:41 AMAm fost si eu in depresie vreo 2 ani si nu am luat niciun tratament.Dupa aproximativ doi ani am avut cea mai frumoasa perioada din viata, nu m-a tinut chiar foarte mult, vreo 2 3 luni de zile.Nu s-a intamplat nimic special, pur si simplu m-am trezit dimineata si eram atat de fericit incat topaiam pe strada nu mai puteam sa merg normal.Depresia a fost foarte severa si acum nu ma mai nelinisteste gandul ca o sa ma simt rau vreodata doar cand ma gandesc ca o sa ma simt atat de bine dupa. Si daca situatia ajunge extrema si va vine vreun gand necurat ganditiva doar ca s-ar putea ca daca mai asteptati doar putin sa fiti atat de fericiti ca o sa tipati.La mine asa s-a intamplat si sper sa fie si la voi cu final fericit. Problema e ca nu stiu daca e normal sa fii atat de fericit ma gandesc ca poate am innebunit.
andreea
29/07/2012 at 12:00 PMIn orice situatie dificila ai fi poti iesii din ea cu puti ajutor specializat. Ai o poveste,ca noi toti,banuiesc ca e una trista si unica. Te pot ajuta spune-mi-o si impreuna vom incerca sa o rezolvam. Iti voi asculta povestea fara sa te critic sau sa o spun cuiva,doar vreau sa te inteleg pentru ca stiu cat de important este sa fi inteles De ce sa nu incercam? dreams_mada sau 0754508423
Anemona
18/03/2013 at 3:12 PMAcum 4 ani am suferit o depresie, cel putin asa credeam eu. Am divortat si am avut senzatia ca toata lumea mi s-a clatinat si urmeaza sa se destrame. Parca mergeam din rau in mai rau in fiecare zi. Am tinut-o asa pana acum un an cand la recomandarea unei prietene am fost la o serie de sedinte de coaching cu Anne de la Centrul Armonia (prietena mea saraca imi tot spunea de luni de zile…) In timpul sedintelor, ce pot sa spun M_AM DESCOPERIT. Am reinvatat cine sunt, ce sunt si cat de frumoasa sunt, am invatat cum sa fac fata diverselor situatii si cum sa ma privesc. Evident ca nu era depresie in adevaratul sens al cuvantului, ci doar uitasem cine sunt. Sunt mandra de mine pentru pasul facut. De multe ori depresia o confundam cu gandirea negativa, o imagine despre noi dezastruoasa, etc…