De-ale polonezilor

Dimineata, multi polonezi isi cumpara ziarul. Cele mai importante cotidiene sunt Gazeta Wyborcza si Rzeczpospolita. Pe langa acestea, devoratorii de presa pot citi si cotidiene distribuite gratuit in mijloacele de transport in comun. Interesant este ca sunt mai multe ziare gratuite si de aceea pe aceasta piata competitiva se dezvolta diverse strategii de marketing. Fiind gratuite ziarele, e de studiat cum, pe langa sistemul de distributie – factor cheie pentru cresterea numarului de cititori, se amelioreaza si alte aspecte pentru a obtine cat mai multi bani din publicitate.

Dar sa revenim la oile noastre: ziarele pe bani. Cotidienele de care aminteam sunt impartite pe fascilule de hartie alba sau colorata verzui, galben sau roz. Fiecare fascicul este dedicat unei teme: chestiuni financiare, politice, sociale etc. Imediat de polonezul pe care care il urmarim in mintea noastra isi cumpara ziarul, acesta se apropie de un cos de gunoi de dimensiunea unui tomberon dambovitean, de obicei recipientul aflandu-se in vecinatatea imediata a kiosk-ului (a chioscului adica, of course) si arunca jumatate din paginile ziarului. Oamenii stiu ce sectiuni vor sa citeasca si nu cara dupa ei decat acele fascicule cu teme de interes pentru ei.

Polonezul de Varsovia incepe sa citeasca in statia de tramvai publicatia chelita de multe pagini. Sistemul de transport in comun este foarte dezvoltat la suprafata (tramvaie cu precadere si mai putin linii de autobuz), metroul avand o singura linie ce taie orasul pe mijloc. Polonezul nu asteapta agitat venirea tramvaiului deoarece in fiecare statie este afisat programul trenurilor si vatmanii apar victoriosi in spatele butoanelor la fix.

Polonezii nu se prea imping. In mod bizar, la ei nu exista expresia “Coborati la prima?”. O poloneza imi spunea chiar ca daca ar intreba-o cineva asta ar raspunde simplu: “De ce te intereseaza?”. In tramvaie lumea sta mai mult in picioare, batranii si femeile sunt de obicei pe scaune. Cand mai sunt doua statii sau una pana cand coboara, polonezul nu se repede la usa ca sa fie sigur ca nu ramane in tramvai cand se deschid usile. El sta calm, uneori la 5 metri de cea mai apropiata usa, pe langa el stand si altii care vor cobori sau nu. Cand usile se deschid la statia lui, polonezul spune “Pceprasam” (asa as scrie fonetic ma scuzati-ul polonez) si inainteaza spre usa. Oamenii se dau la o parte si el coboara in timp util.

Polonezii sunt calmi la volan. Claxoane se aud foarte rar si nu albeste nimeni stand in trafic cu orele.

Pietonii polonezi sunt foarte disciplinati. Nu trec pe rosu decat rar. Am aflat ca amenda pentru traversarea pe rosu e usturatoare (cam 30 de euro) si de aceea stau cuminti pe bordura pana la aprinderea becului din spatele omului verde mergand al semaforului. Eu cred insa ca e mai mult decat teama de amenda pentru ca politistii sunt fie in echipament de camuflaj pititi in tufisuri si urmarind traficul, fie lipsesc cu desavarsire – slabe sanse sa-ti iei o amenda.

Polonezii nu vorbesc in tren. E o liniste delicioasa prin compartimentele Intercity-urilor, conchid eu cu experienta mea de 4 drumuri pe calea ferata. Oamenii stau si citesc, se uita pe geam sau dorm, susotesc, dar nu vorbesc suparator de tare si mira-m-as sa se descalte cineva sa stea mai comod, ca personajul de pe coperta Ghidului Nesimtitului.

Pe strazile polonezilor nu prea cersesc oameni. Sistemul social nu zbarnie, dar persoanele fara adapost sunt de nevazut. Rar intalnesc un acordeonist in tramvai si niciodata nu am vazut copii la cersit. Nici caini vagabonzi nu sunt pe strazi.
Mai sunt multe. Ma opresc aici cu observatiile deocamdata.