“No taxi? But we are lost!!” – “Sorry!”

Apartamentul cel nou pare mult mai spatios. Probabil pentru ca nu are mobila si usile sunt cam rare. Avem usa intre cele doua camere (una de trecere) si una la baie (care nu se inchide bine si nu se pune). Mai e si usa de la intrarea in apartament, dar nici aia nu prea merge (incuietoarea trebuie schimbata, e prea veche, trebuie schimbata usa – nici asta nu se pune).

Ce punct de sprijin? Dati-mi 2 minute si ma imprietenesc cu un Erasmus! Ieri, cumparand de la Carrefour Domestos, hartie igienica, demachiant, mazare si alte lucruri pe care orice casa normala trebuie sa le aiba in dotare, am ochit vreo 5 baieti cu ten masliniu vorbind in engleza. “Erasmusi!”, am exclamat eu fericita! Ina, colega mea, era mai sceptica: “De unde stii? Or fi turisti!” But I know an Erasmus when I see one! In plus, ce turisti umbla in cete de cate 5 cumparand multa mancare, o matura si tone de hartie igienica? Erasmusi clar!

Dupa ce am trecut de case, Ina a intrat la Orange, iar eu am ramas cu caruciorul. Eramsusii erau chiar langa mine. Dupa nici 2 secunde: “Hi! Are you Erasmus students as well?” – “Yeeees”, au raspuns in cor. Erau portughezi si studiau “lo” (adica drept, dar pronuntia, stiti… hihi). In aceeasi seara, adica ieri, era o petrecere Erasmus organizata de biroul Erasmus al Universitatii. Iar eu nu sunt studenta la Universitate, ci la Giedroyc College. Aham! Vrem si noi, vrem si noi! “Of course, of course!” – facut schimb de numere de telefon, stabilit punct de intalnire la 22:30 si gubai.

Eu si Ina eram cu laptopurile in spinare si cam 10 plase cu bere, detergent, domestos si mancare la borcane si conserve (inclusiv gogosari murati pentru subsemnata!). Copacel, copacel, hai sa scoatem harta. Hopa, ploua! Of, ce nasol. Mai stii unde era apartamenul? Nu, nici eu. Fusesem acolo la 7 dimineata, deci nu se pune. Pai, hai sa cautam. Aham… Ok, suntem  varza, sa-l intrebam pe tipul asta. Buuun. Luam deci tramaviul 22, merge 7 statii si mai intrebam. Gencuia. Adica multumesc.

Cocosate si plouate, ne urcam in tramvai… Pai, aici trebuia sa coboram? N-are cum! Scoate harta! Mai mergem o statie inapoi! Hai. Ne urcam, coboram dupa o statie. Nu e bine, mai trebuie una. La naiba, cred ca de fapt mergem in directia opusa. Scoate harta. Unde suntem? Nu vad nimic la lumina asta! Hai mai intrebam. Ma dor mainileeeee… Mi-e foameeee….

Hai ca mai avem un pic.

…dupa o ora…

Ok, deci luam tramvaiul 22 si coboram la rondul nu-stiu-cum-iego. Ok. Nu e bine. Nu stiu unde suntem. “Excuse me, sir, do you speak English?” – “E liltal bit” – “Well, you see, I’m afraid we’re lost. We are supposed to get here, but I think we took the wrong tram”. Indicatii, gesturi ample (pe acolo, la stanga, mai mergeti..). Gencuia.

…dupa inca o ora…

Bai, nu mai pot. Conform hartii, trebuia sa fim aici, de ce nu suntem “aici”?? Un betiv incearca sa fie de ajutor. Se clatina, numara pe degete, zice sa merge 4 statii cu nu stiu ce. Lasa-ma, domne,’-n pace! Uite un echipaj de Policja! Ii fac semn ca la taxi, aia opresc. Era o masina mica cu doi politisti. Ii arat harta unuia, nu vorbea engleza. Nu stiu sa ajung, bla bla. El vorbeste in poloneza, inteleg ca suntem aproape, la 3 statii de tramvai. Dar ce tramvai? Sunt o mie de linii si de noduri! Ii zic sa cheme un taxi. Nu are numar. Cum sa nu ai numar? Ce politist esti tu? Mi-era atat de foame, de frig, ma dureau mainile si spatele ca imi venea sa ii dau cu domestosul peste ochi. Am eu un numar de taxi. Imi ia mobilul si suna. A vorbit vreo 10 minute, a explicat unde suntem si politistii au plecat. In 20 de minte trebuia sa vina taxiul. In 10 minute suna telefonul si o tipa vorbeste in poloneza. Eu: “I don’t speak Polish!”. Ea: “(dupa o pauza de gandire) No taxi!”

“No taxi? But we are lost!!” – “Sorry!”. Mkay. Hai ca mai putem un pic…

Ploua.. Eu intre timp mai vorbeam la telefon cu my significant other care, ca orice om normal, intreba de ce nu luam un taxi. Pai, daca nu gasim?! Am facut cu mana de zeci de masini, toate erau ocupate. El se uita pe net si ne zice ca suntem aproape de strada noastra, conform hartii online. Buuuun. Da-i si fa ture pe strada si.. nimic. Nu e numarul nostru. Asta o fi? Bai, pai noi avem ferestrele altfel. Si parca erau mai mult de 4 etaje… Ne dam seama dupa 20 de minute de plimbari pe strada ca de fapt intrarea e pe strada Leonarda! De unde era sa stim? Pe biletel, propitarul a scris altceva. In sfarsit. Chiar cand am intrat in bloc, muraturile mele s-au facut zob la impactul cu asfaltul – punga a cedat. Dupa ce a fost plimbata prin tot orasul!
Dupa 3 ore de mers inainte si inapoi cu tramvaiul 22, ni s-a luat de petreceri Erasmus. Am trimis mesaje, am anuntam ca nu iesim, ca nu stim nici pe ce strada stam, ca suntem obosite. Ei s-au oferit sa ne cheme o masina, portughezii astia, vedeti voi, au suflet mare! hihihi, dar ce folos? – unde sa o cheme?

Azi am vorbit cu ei, le-am zis ca gatim bine (si daca nu le place le zicem ca e diferenta culturala, daaaa? asa mancam noi, domne’, foarte sarat! :P) si i-am invitat la cina. O sa ne vedem cu ei maine sau poimaine.

Avem si net acasa. Deocamdata doar pe un computer, intentionam sa luam un router. E vreo firma prin Romania sa ma sponsorizeze cu un router? Pun banner 😀 Si dau inapoi dracovenia in februarie.

Buuun. Ma duc sa fac mazare. Credeati ca nu stiu sa fac mancare? Ha! Za best cook in za world is in Warsaw!!! And I know her 😛 Cat de greu poate sa fie sa pun o leguma in tigaie?

Mamei mele, care se arata ingrijorata ca trec din bar in bar si din mall in mall, ii transmit ca ieri am fost cateva ore la un ONG care lupta pentru drepturile femeilor si am updatat baza de date. Mai mergem de cateva ori, pana terminam toata biblioteca – partea in engleza adica. Bibliotecara s-a oferit sa ne dea si un certificat pentru munca prestata la ei. Ne-am bucurat. Am si citit multe despre femei abuzate, sufragete – ma intorc acasa cu creierul spalat si uscat! 🙂

In plus, am fost la libraria americana. Ghidul Nesimtitului, o lectura de avion dupa parerea mea, a fost terminat demult. Mi-am luat, nu-i asa, Lemony Snicket – A Series of Unfortunate Events, partea a cincea! Am acasa primele 4 volume. Am si reducere 10% cu cardul ISIC la libraria asta! Acolo au cartile pana la partea a 11-a! 🙂 Delightful!

Ma duc la cratita deci, ca o feminista care se respecta! 😛