A nu pune pret pe lucruri e o mare virtute. Sa declari ca nu conteaza confortul fizic atat de mult cat conteaza sprijinul prietenilor, sa-ti spui ca-ti doresti “fericire” si nu un mp3-player pana luna viitoare este usor.
Dar… Numai cand nu mi-e bine ma gandesc cu adevarat la bunastarea spirituala, iar cand ma simt in putere, vreau confort, vreau vacante, vreau masina mai buna si un apartament. Asta e adevarul. Pe cat de rusine mi-e de materialismul ce ma rontaie ca o termita, de consumerismul ascuns ca un limbric in noi toti, pe atat sunt de constienta ca senzatia de arsh-arsh sau mancarimea perena ce ma impinge sa vreau mult, mult este in spatele multor realizari. Sa vrei sa poti pleca in vacanta oricand, avand masina ta, benzina in rezervor si bani in buzunar te poate face sa muncesti mai mult. Scopul nu este, intr-adevar, pacea mondiala, ci o meschinarie, ar spune unii, – sa te simti tu bine. Dar in drumul spre luxul de a pleca atunci cand ai tu chef poti depasi obstacole imense: inveti, obtii recunoatere, cladesti, iti afli limitele si le impingi.
Daca reusesti sa nu te abati din cale, sa nu uiti ca de fapt confortul merita efortul atata timp cat este impartit cu cei care conteaza pentru tine, e posibil ca moftul tau, precum morcovul spanzurat in fata magarusului, sa te duca departe.
