Am gasit un blog care m-a facut sa plang cum am plans la Sleepless in Seattle. Desi Tom Hanks nu era in peisaj, mi-a dat aceeasi stare de…
What if someone you never met, someone you never saw, someone you never knew was the only someone for you?
si de “Dragostea invinge totul”…
Blogul este Nicuvar-Lovestory, cel mai romantic pe care l-am citit vreodata. Este al unui barbat, Nicu, ce spune povestea de dragoste dintre el si sotia sa, Doina. Va fac un rezumat.
A fost dragoste la prima vedere.. Dupa ce am cunoscut-o pe viitoarea mea sotie, ne-am vazut in fiecare zi, timp de aproape un an. La sfarsitul lui august a plecat, impreuna cu mama si cu sora ei la bunici, la Buzau (noi suntem din Timisoara). Era joi. Am condus-o la gara, lacrimi, … A fost greu. Joi a fost cum a fost, vineri si mai greu iar sambata nu am mai rezistat. Am mers cu mama la viitorul socru sa o cer de sotie.
A mers dupa ea la Buzau si…
..si ne-am casatorit 🙂
Au petrecut o vara castigand concursuri de frumusete si de dans. Inclusiv concursul de la Costinesti…
Miss Timisoara, Miss Amfiteatru, Miss Dacia, Miss Disco1, Miss Disco2, Locul I la concursul de dans (ultimele la Costinesti).
iar la Costinesti au dat juriul gata:
A urmat sotia, care a recitat o poezie de Blaga. Toata plaja a izbucnit in aplauze si a luat 10 pe linie.
Erau foarte tineri, dar unii stiu din prima ca sunt facuti unul pentru celalalt.
Cand ne-am casatorit, eram amandoi studenti. Eu aveam 22 de ani, ea 21, dar asa am simtit noi si a fost foarte bine. Parintii au fost ingrijorati, au crezut ca vom neglija facultatea. Dar le-am explicat ca este mult mai bine asa, sa fim casatoriti, pentru ca nu mai pierdem vremea cu intalnirile.
Invatam impreuna, ne ascultam unul pe altul si am ajuns sa stim fiecare si materiile celuilalt. Trebuie sa recunosc, mai mult am castigat eu, am invatat multe despre manastirile, bisericile si catedralele din tara si strainatate, despre istoria artei, stiluri arhitectonice, etc. In schimb Doina a invatat despre dispozitive si circuite electronice, microunde si tehnici de televiziune, care nu stiu ei cat i-au folosit. Asa, pentru cultura generala. Si astfel am terminat eu ultimii 2 ani de facultate cu media 10, iar Doina a fost sefa de promotie la arhitectura.
Un singur lucru era foarte trist, desi Nicu terminase facultatea cu rezultate atat de bune: repartitia.
Si asa, la inceputul lui septembrie, m-am dus singur la Cluj, unde am invatat foarte multe, imi placea tot ce fac, am colindat tot Ardealul, dar eram departe de casa si de ce aveam mai drag.
S-au vazut timp de doi ani de cateva ori pe luna, cand el ajungea acasa, luandu-si zile libere la sfarsit de saptamana. Viata insa mergea inainte.
Pentru ca Doina se pregatea de terminarea facultatii si nu stiam unde va fi repartizata, ne-am gandit sa facem un copil. Si asa s-a intamplat.
Dupa ce l-a vazut pe fiul sau, Andrei, Nicu a continuat serviciul la Cluj.
Doina a terminat facultatea si a fost repartizata la … Buzau, pentru ca in Timisoara sau Cluj nu erau posturi. Eram intr-adevar o familie de pomina. Amandoi timisoreni, eu cu serviciu la Cluj, ea cu serviciu la Buzau si copilul la Timisoara…
M-am intors la Cluj mai suparat ca niciodata. Acum dorul de cei dragi era si mai mare. Toata lumea imi cunostea povestea si incerca sa ma ajute, sa ma consoleze. Aproape in fiecare noapte ii visam pe amandoi.
Un coleg i-a oferit o garsoniera in Cluj si astfel, pentru prima data, au reusit sa traiasca ca o familie.
Cineva, acolo sus, a avut grija de noi. Chiar si viata de zi cu zi, care devenea din ce in ce mai grea, nu ne-a descurajat. Acolo am invatat ce inseamna bonurile pentru oua, carne, zahar, ulei, Doina era la ora 6 dimineata prima la coada la Napolact sa cumpere laptic si se intorcea cat mai repede, pentru ca sa ajung si eu la serviciu pentru ora 7, dar eram doar noi si asta conta cel mai mult. Am prins si un Revelion la Cluj, cu ger si zapada mare. Dar Andrei crestea si invata sa umble…
Cand garsoniera a trebuit eliberata, s-a eliberat si un post la Timisoara. Familia lui Nicu s-a putut muta deci acasa, in sfarsit, aproape de parinti. Iar Andrei tot crestea.
Pana aici ne povesteste Nicu.
E o poveste frumoasa, e nemaipomenit ca s-au gasit, cum s-au iubit neincetat de atunci, ca au depasit toate problemele. Nu va vine sa luati o perna in brate si sa plangeti in hohote sughitand: “O sa mor singur(a)” ? : (((((((((
poza via http://www.livejournal.com/allpics.bml?user=hallucino.
