Incet, dar sigur, imi pierd mintile. Azi am aflat facand un calcul simplu [2006 – 1984] ca am 22 de ani, nu 21, asa cum credeam din 2005!
Sunt batrana.
Patric, o sa murim?
later edit: Dovada ca sunt lucida din cand in cand e in acest post. In el scrie la un moment dat ca am 22 de ani. Clar imi pierd mintile! Batranetea asta…
30 Comments
patric
22/08/2006 at 12:06 AMO sa murim in flacari, da.
stingo
22/08/2006 at 12:59 AMOf, doamne.
andreiard
22/08/2006 at 1:04 AMdooşdoi zici. de ani. pari mai mică, sau, oricum, departe-al dracului de moatre 😛
Tony
22/08/2006 at 1:10 AMEhe,esti inca o “junioara” 🙂 Totusi,cred ca din ziua in care ne nastem…ne apropiem deja de moarte.Yep!
Marius
22/08/2006 at 3:13 AMLa multi ani!
Filip
22/08/2006 at 10:05 AMPoate e ciudat si in contrast cu Tony ceea ce spun, dar noi suntem sortiti vietii si nu mortii asa cum adesea se spune.
serban
22/08/2006 at 10:10 AMEu am 27…
Copilarie cu cheia de gat
17 August 2006 | de Adriana Oprea Popescu
Cand ma aplecam pe banca sa scriu, imi impungea capul pieptului. Era o cheie banala de bloc, auriu coclit, cu gust metalic si sarat. Nu i se vedea decat snurul din elastic subtire, care evada de sub gulerul uniformei pepite.
Cheile erau ascunse pe sub haine, lipite de piele si de respiratiile noastre nauce. Din cand in cand, sufocati de panica, ne pipaiam sa vedem daca mai sunt acolo. Traiam tot timpul cu spaima ca “am pierdut cheia”. Se intampla…, urmau ore intregi de stat pe betonul din fata blocului, nemancati, in asteptarea parintilor care aveau sa ne pedepseasca pentru efortul de a schimba yala de la intrarea in casa.
Cheile erau cea mai de pret avutie a noastra. Si nimeni nu trebuia sa afle ca le purtam legate de gat. Eram speriati cu scenarii apocaliptice, in care hotii de apartamente ii urmareau pe cei vorbareti si-i atacau chiar in fata usii. Intre noi nu ne mai feream. Cand ne schimbam pentru ora de sport, cheile varate sub maiourile tetra ne asezau sub acelasi poloboc crestetele chiluge. Pe atunci era normal sa ai la gat “medalia de la casa”, asa cum azi e normal sa-ti atarne de grumaz un mobil…
ADUSI DE BARZA. N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi. Am trait. Pe noi ne-a adus barza si ne-a asezat, ca pe niste coconi, in vatra cuminteniei si a asteptarii. Am crescut infasati ca sarmalutele, printre gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa. Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care ne-a fost dat sa ne nastem. Visele noastre, pazite de ochiul pestelui de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de guma “Tipi-Tip”. Citeam pe ascuns “Elevul Dima dintr-a saptea” si “Boccaccio”, iar la vedere “Ciresarii” si Jules Verne. Noi nu ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara. “Mama lu’ Cutaaaare… Il lasati pe Cutare afara?”
Baietii isi scriau cu pixul pe tricouri numele fotbalistului preferat. Jucau fotbal pe terenuri decupate din cartoane, iar fiecare nasture avea un nume. Cei care “driblau” erau la fel de pretiosi ca si o minge “Artex”. Jucam “Tara, tara, vrem ostasi” si “Flori, fete sau baieti”, de-a “v-ati-a” si “arimjimjim, aramjamjam”… Saream elasticul si sotronul desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului.
RATIA DE FERICIRE. Singurii nostri roboti erau cei construiti din pachete de tigari lipite. Aveam papusi fara sex, ca ingerii, si bara de batut covoare de langa bloc, unde fetele faceau “exercitii la paralele”, imitand-o pe Nadia. Pocneam cu bolovanul capsele adunate in staniolul de la ciocolata chinezeasca si suflam cornete de hartie prin tevi. Nu aveam Playstation, Nintendo, X box, jocuri video, 99 de canale de televiziune prin cablu, dolby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe internet. Dar aveam prieteni… Verile noastre aveau miros de brifcor si gust de susan. Ne smulgeam matricolele cusute de pe bratul uniformei si alergam bezmetici, ca fluturii in sticla. Ne balaceam cu picioarele intr-o apa nesfarsita, de pe pontonul nici unei sperante.
Luam “Pepsi” pe sub mana de la cantina partidului si mergeam in fiecare vara in cate o tabara de pionieri. Stateam la cozi, “inaintasii” care tin randul, stateam in frig, stateam pe intuneric si aveam cartele. Dar nu stiu cum de s-a intamplat, am reusit, asa copii cum eram, sa ne luam ratia de fericire. Cate-o portie mica de fiecare, sa ajunga la toata lumea…
POZA DE GRUP. Doftana, Marasesti, Scornicesti, cu vaporul pe Dunare, pionieri care-i faceau pe altii pionieri. Carnetul de evidenta al pionierului. Pregatirile pentru defilari din vacanta mare. Demonstratia de 23 August
DESENE. Noi n-am avut DVD player, ne uitam la diafilme proiectate pe perete. Acelasi ecran fara plasma, unde, in serile in care se oprea curentul, umbrele mainilor inchipuiau animale la lumina lampii cu gaz. Jucam “fazanul” si construiam masini si palate din placutele metalice de la “Mecano”. Doar cinci minute pe zi, inainte de telejurnal, ne uitam la “Mihaela si Azorel”, alb-negru, si stiam doar ca Donald arata ca ratoiul-jucarie din cauciuc, cu bluza de marinar. Am supravietuit serialului “Dallas” si-am inventat un joc in care numaram in engleza: “Uan, ciu, sfri/Pamela vrea copii/ Si Bobby nu o lasa/ca este prea frumoasa”. Aveam clasoare cu timbre si colectie de surprize cu fotbalisti de la “Turbo”.
Ne jucam de-a printesele (un fel de “real life role play game”), beam apa minerala “Aurora” (un fel de MD de-acum) si mancam inghetata “Polar” (fara inlocuitori). Ne coloram guma de mestecat cu varfuri de creioane, ca sa creada lumea ca-i straina, si ne umpleam pauzele de scoala cu biscuiti “Voinicel”… Aveam sugativa si pic cu care ne stergeam singuri greselile. Nu luam niciodata “foarte bine” la scoala, dar eram incoronati la fiecare serbare cu coronite uriase din garofite roz.
MAJORATE. N-aveam sali de cinema cu sunet dolby, dar faceam cozi la filme ca sa vedem “Liceeni” sau “Declaratie de dragoste”. Ascultam muzica la maguri si casuri aduse de la rusi si inregistram melodii straine de la “Vocea Americii”. Noi, unbelievable, n-am avut manele… Si nu ne faceam dedicatii muzicale in direct, primeam/trimiteam bilete in care ni se cerea/ceream prietenia. Noi n-aveam bloguri pe net, completam oracole pline de poze decupate din almanahul “Cinema” si scriam in loc de mail-uri lungi scrisori de dragoste. Adidasii “originali” aveau trei dungi laterale, iar scurtele evadari, miros de tigara de la polonezi si de nechezol. Singura casa de moda renumita era solarul de la mare, unde veneau bisnitarii. Noi nu ne-am dat niciodata beep-uri, aveam la colt de strada telefoane cu fise, cu receptoare prinse-n furca. Ne faceam majoratele si mixam Depeche Mode si CC Catch cu bluzurile de la Modern Talking. Eram imperbi si trimbulinzi, fara sa stim prea bine ce inseamna asta. Eram misto si faini, niciodata cool.
RITUAL. Parintii nostri lucrau in schimburi, unul venea, altul pleca. Pranzul de duminica era o sarbatoare sfanta, pentru ca atunci ne strangeam cu totii in jurul mesei. N-aveam baby-sitter, n-aveam after-school-uri si nici internet-cafe-uri. In fiecare dimineata, inainte de a pleca la scoala, inghiteam stoici dumicatii de paine integrala unsa cu unt sarat, din care tasneau broboane de apa.
Ne puneam ghiozdanele de carton in spate, bentita elastica pe cap si apoi, ultimul ritual inainte de a iesi pe usa, cheia agatata de gat. Pentru cateva secunde, metalul rece ne anchiloza miscarile. Noi n-am trait mai bine sau mai rau. Am trait.
DULCE
“Marmelada. Scovergi si checuri fara oua. Glucoza cu textura de sapun si pufarine. Lipiciul «Pelikan», dulce la gust, in cutii de plastic cu lopetica. Pasta de dinti «Optima» cu aroma de banane. Buchetele de ghiocei”
SI AMAR
“La depanusat porumb (gramezi sub care se ascundeau soricei orbi, abia fatati), scos sfecla de zahar (exclus datul cu spitul), cules de struguri (maini negre si lipicioase). Pranz cu sandvisuri din parizer prajit, branza si mere”
(n.a. – In documentarea acestui material am folosit amintirile personale si informatiile de pe… net)
monsoux
22/08/2006 at 10:40 AMcica fiecare orgasm e o mica moarte, deci e de bine.
Keos
22/08/2006 at 11:20 AMHmm, in cateva zile o sa fac 24, sa ma pun sa imi caut o carja de pe acum ?
Dannae
22/08/2006 at 11:58 AMPai LA MULTI ANI!
andressa
22/08/2006 at 12:05 PMMersi. Dar nu e ziua mea. Ziua mea a fost in mai, cand am dat si petrecere convinsa ca fac 21 de ani.
Ieri am constatat ca am 22 de ani, merg pe 23, adica am aproape 25, ca si cum ai spune 30, deci o sa moooooor!!!
altcristian
22/08/2006 at 1:53 PMUneori e mai important cum gandesti, nu ce crezi. Inseamna ca pentru o perioada buna de timp creierul tau a procesat fara parametru Timp sau a refuzat sa inainteze in timp.
Toate acestea nu au nici o legatura cu batranetea. Nu stiu de ce se plange lumea cand la aniversari spune ca se simte mai batrana. Si la 50 de ani creierul poate sa fie la fel de tanar ca si la 20 de ani. In schimb in corp celulele incep sa se altereze. Mai ales daca le mai ajutam noi cu o tigara, ceva alcoohol si altele.
Depinde foarte mult cum traim, nu cati ani avem…
silvia
22/08/2006 at 2:31 PMeu am facut 21 in august si am observat cu tristete ca exista creme pt 20+… trist
eu credeam ca ai mai mult de 22…adica pari mai matura (doar in unele privinte, ceea ce e bine 🙂 )
Strainu
22/08/2006 at 2:42 PMorice-ai face, sa nu incepi sa asculti Metal ca atunci chiar nu mai ai scapare 🙂
Adrian S
22/08/2006 at 5:39 PMLa 22 ani 75 % din femei se gandesc sa se marite …. tu te gandesti ca mori ? :))
Sad
andressa
22/08/2006 at 5:43 PMAdrian S,
pentru ca am o zi proasta voi fi brutala: desi nu te cunosc deloc, imi esti antipatic. Probabil numele tau imi amineste de ceva neplacut din trecut. Asta e. Atata timp cat sunt constienta ca e o prejudecata, incerc sa depasesc starea.
cristian
22/08/2006 at 5:55 PMhai ca nu e asa rau. eu am 24 si recunosc mai am si eu crizele astea: oare am facut destul pt mine pana acum? oare is loser? oare imbatranesc? and stuff like that. dar daca stam si analizam asa nu mai avem timp sa facem ceva… life goes on normal pana se sfarseste!
Adrian S
22/08/2006 at 8:03 PMNu-ti arunca frustrarile asupra mea. Banuiesc ca te deranjeaza tonul sarcastic pe care il am de obicei la comentariile rare pe blogul tau…dar..vom trece impreuna si de starea asta.
Hei ..Ruuup! Da manutza.
stopthetranslation
22/08/2006 at 9:10 PMsa zicem ca da, murim. poate, in curind. si? decit altele mai insuportabile… sa vina, sa vina.
Meme
22/08/2006 at 9:52 PMAdrian, stai calm, nu e la prima refulare de genul asta. A mai avut ea si-n trecutul nu foarte indepartat… 🙂
andressa
22/08/2006 at 10:09 PMAdrian S, ma tem ca va dura ceva mai mult aceasta stare.
Meme, vrei sa spui “defulare”. Daca taceai… 🙂
alishor
22/08/2006 at 11:01 PMciteam postul ala lung de mai sus…adorabile momentele asttea de remeber.. si eu ma jucam la barele alea din spatele blocului,ziceam ca sunt Nadia, si am reusit sa-mi sparg capul de trei ori in aceeasi vara facand pe Nadia 😛
acu ma duc sa bag un resident evil pe playstation 😀
safer!
meme
23/08/2006 at 5:17 PMREFULÁ, refulez, vb. I. Tranz. 1. A respinge, a înăbuşi din domeniul conştientului în subconştient imagini, dorinţe, reprezentări, idei sau tendinţe neplăcute, care contrazic conştiinţa morală a individului.
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendinţelor refulate în subconştient.
Banuiesc ca datorita faptului ca studiezi intr-un domeniu uman cunosti semnificatiile nivelului psihic si ale nivelului extern. Refularea se transforma in defulare. Refularea sta la baza defularii. Ai refulat si asta a stat la baza defularii.
Te salut respectuos. meme.
andressa
23/08/2006 at 5:20 PMMeme, in cazul de fata, eram sigura ca voiai sa spui “a defula”. Inca mai cred ca ala era cuvantul potrivit in context. Adica, imi revars sentimentele acumulate in timp. Nu asta era?
Dar am studiat doar in liceu psihologie, nu fac cursuri de asa ceva acum, din pacate.
Meme
23/08/2006 at 7:37 PMSe iarta, ca mi-esti simpatica (si colega, da’ nu mai spune nimanui asta) :))
koma
23/08/2006 at 9:34 PMe un pic stresant, recunosc, dar dupa 24 o sa uiti sa numeri. nu se moare la 30. e doar o gluma.
andressa
23/08/2006 at 10:08 PMMeme, colega? Nu mai spun, dar intai sa stiu si eu! 🙂 de unde?
meme
23/08/2006 at 10:40 PMDa, esti colega cu mine. Intreaba si tu in stanga si in dreapta si afli cu cine vorbesti. Pana atunci, vezi ce scrii, ca te vad 🙂
andressa
23/08/2006 at 10:42 PMDraga Meme,
nu am pe nimeni nici in staga, nici in dreapta. Nu am pe cine sa intreb! Asadar, fie imi spui, fie.. nu!
later edit: acum ca stiu, saluuuut!!!
pauldumitru
25/08/2006 at 6:13 PMAi mare grija,ca domn` Iliescu are 70 si se simte ca la 40 :).Oricum,am auzit ca acum durata reala a zilei este de aproximativ 17 ore.Timpul trece un picut mai repede.Ce pacat pentru noi…