Am copilarit in parcarea din spatele blocului intr-o gasca numeroasa de copii de aceeasi varsta, toti cucheia de gat. In spatele parcarii era o gradinita de copii cu o frumoasa gradina. Asa ca ne imparteam timpul intre Frunza, bedminton,v-ati ascunselea, “Sticla’ (joc complex de altfel care presupuneasuturi succesive intr-un pet de 1,5l si ascunderea participantilordupa masini) si Lapte Gros – in parcare – , si catarat in copaci, datin leagane si pe tobogane si jucat de-a printesele (un fel de real liferole play game) in curtea gradinitei.
Grupul era format din 6 fete dintre care si eu si cativa baieti – majoritatea fratii acestor fete.
Nu stiu cum au facut parintii colegilor mei de generatie, dar aufost al naibii de precisi. Au reusit sa faca intai un baiat, cam in1982-1983 si la fix doi ani dupa aceea, o fetita. Asadar copilaream cuperechi de frati: o fata si fratele ei mai mare.
Daca ne jucam “Sticla” si pica fata sa se puna, fratele o slava sise punea in locul ei. Desi acasa se bateau, afara se aparau cufiorosenia unor tigri! Daca la “de-a printesele” cei rai o rapeau peuna din fete, fratele constiuia un fel de celula de criza si orecuperau.
Eu nu aveam frate. Acum am, dar are 9 ani! Se poate spune deci ca la 12 ani, aveam un embrion de frate. Nu se pune.
Ma puneam la toate jocurile si fratele pe cal alb nu ma salva. Marapeau aia rai si trebuia sa evadez singura pe un cal imaginarreprezentat de o creanga de corcodus.
Nu se urca frati-miu in copac sa-mi adune nici nuci, nicicorcoduse. Ma cocotam singura, ma zgariam, imi rupeam tricoul,pantalonii, ma innegream pe degete de la nuci si ma durea burta de laprea multe corcodele. Nu-mi spunea nimeni sa ma opresc din mancat.
Baietii de baieti stransi la bere si seminte in fata uneitarabe seara, se luau de mine. Ma luau la misto sau se dadeau la mine.In grupul de baieti nu era nici o ruda de-a mea si induram cu stoicismsau raspundeam sarcastic. Ii evitam sau treceam cu capul sus printre eicand eram nevoita, pentru ca stiam ca nu ma va salva nimeni.
In reteaua de cartier sunt aproape numai baieti. Cand ne-am adunatsa discutam despre schimbarea “providerului” eram in minoritate si amaflat ca mi se si scotea cablul din switch din cand in cand , sa aibaviteza mai mare unii “baietasi”. Charming. Fetele din bloc merg pe manafratelui pe care il lasa sa rezolve lucrurile astea “barbatesti”si isi vad de ale lor.
La sedintele de bloc se aduna toti taticii. Discuta despre fondulde rulment si apometre. Despre interfon si femeia de serviciu. Charmingagain. Apartamentul meu este reprezentat de mine sau de mama. Sau nueste reprezentat pentru ca chiulim.
In casa eu schimb becurile, schimb sigurantele de la panoulelectric, pun banda izolatoare pe langa prizele stricate si schimbgarniturile de la robinete. Car sacosele de la piata, pun benzina siduc masina in service. Negociez cu mecanicul care invariabil mafraiereste. Verific uleiul, leg toba cand imi cade pe strada si lovesccu o cheie bornele cand ma lasa bateria. Ma ajuta prietenii ladin-astea, desigur, insa nu sunt la fel de “in preajma” ca unfrate mai mare.
Am crescut fara frate si am facut toate lucrurile alea singura, invatand sa le fac de nevoie.
Ma simt mai bogata? Nu.
Si acum imi doresc un frate mai mare. Doar asa, ca sa ii zic sa il bata pe ala care se ia de mine. Si el sa zica “Termina cu prostiile!”
23 Comments
matteo
22/02/2006 at 1:51 PMmpai cineva, alex cred ca, spunea ca de la taguit la leapasha (pe coco 😛 ) nu-i mare diferenta.
altfel, chiar ieri ma gandeam la chestiile astea, fiindca in bucuresti s-a facut cald, si seara nu prea mai e de stat in casa, si, nu stiu daca ai observat, dar strazile miros a primavara!
Catalin
22/02/2006 at 3:02 PMScrii excelent! Pe bune.
Cand scoti prima carte? Ca ar fi mare pacat sa te pierzi in bloguri. (Nu ca as desconsidera blogurile, dar o carte – pe hartie sau electronica – este the real thing.)
andressa
22/02/2006 at 3:09 PMNot wasting my talent, Catalin! Mersi de compliment. Uite acum ma gandesc sa public in “Luni” – cea mai buna revista studenteasca pe care am citit-o, spre rusinea mea de studenta la Jurnalism. Si mai scriu si prin alte parti. Ce-i drept, nu materiale atat de savuroase… Cat despre o carte, nu cred.
madian
22/02/2006 at 3:30 PMprobabil ca o carte ar distruge tot contextul de spontaneitate … care confera tot farmecul 🙂 sper sa nu te pierzi pe tine in anii care vor veni… ar fi un mare pacat sa iti dispara placerea de a ne da si noua o parte din tine 🙂
andressa
22/02/2006 at 3:34 PMcine sunteti voi si de ce ma laudati ?
I are scaring me. Please stop it.
Critica! Asta vreau!
Catalin
22/02/2006 at 3:37 PMEu zic ca o sa scrii o carte, candva. (In timpul liber sunt prezicator, daca nu stiai.)
O carte de copii, cam asa apare in bolul de cristal pe care il consult 🙂 Basme. Sau una gen Tom Sawyer.
madian
22/02/2006 at 3:39 PMcritica e cea mai simpla 🙂 ai prefera o turma de oameni cu virginitate mentala dovedita sa iti disece posturile? 🙂 la urma urmei, cel mai dificil lucru e sa apreciezi frumosul si sa iti observi limitarile, oricine poate folosi galetusha de super weiss ca sa spele pe jos cu ea 🙂
tuvia
22/02/2006 at 4:01 PMsi noi kiulim de la sedintzele de blok,eu am frate dar e ca si cum n-ar fi, eu tre sa fac all the manly jobs anyway 🙂
dorky
22/02/2006 at 4:32 PMstii ca scrii frumos asta nu tre sa precizez… dar ai ceva ce altzii nu au…. sa nu scrii nici o carte continua ce ai inceput … am inceput sa cam tanjesc dupa posturile tale.. ma intreb de ce nu avem nimic in comun.. sau cine stie… ok legat de frate ai invatzat multe lucruri si stii cum in orice lucru exista si reversul medalie.. sufera pentru ce nu ai avut… ( suna foarte ciudat nu )
sper ca nu am aberat, sau da cine stie eu nu !
andressa
22/02/2006 at 5:02 PMas vrea sa linistesc fanii, nu ma apuc de nici o carte. si daca ar fi sa public, as face ca “vedetele”, cum e acum la moda: culegere de texte scurte. Vezi Mandruta, Turcescu, Maddox.. :))
No really. Ma bucur ca va place blogul meu. Acum on-topic, va rog. Despre lipsa unui frate nu ziceti nimic ?
Tuvia: da, dar macar teoreic, ai pe cine sa rogi sa te ajute si cine sa te refuze…
Badger
22/02/2006 at 5:08 PMEu unul sunt singur la parinti si nu m-a deranjat niciodata lucrul asta. Am invatat sa-mi pazesc singur fundu’, sa-mi rezolv problemele singurel fara sa astept ajutorul de la un frate mai mare . Pe de alta parte sunt mult mai egoist si incapatanat decat cei care mai au un frate(sau sora). I’m not used to share . /me maraie.
Catalin
22/02/2006 at 5:59 PMEu sunt exact ca in exemplul tau: fratele mare, dupa care a venit sora mica (un an jumate diferenta).
Cand eram mici ne bateam ca dracii. Corpul meu tine minte si acum palmele iuti si pumnii infundatii pe care ii primeam in omoplatul drept. In schimb eu o supuneam pe sor-mea la razboi economic ca represalii (ii mancam mincarea lasata in frigider – tot copii cu cheia de gat eram si noi). Asta pentru ca daca o loveam riscam sa dau prea tare si apoi sa avem probleme amandoi.
Cand eram afara insa, o protejam. Imi aduc aminte cand a vrut sa o bata un baietel la gradinita si ne-am batut “barbateste” (eu m-am trezit cu arcada sparta dar am impresia ca am invins in acea confruntare, sau cel putin asa vreau sa cred).
Acum ea e la casa ei (maritata – si-a schimbat si numele, asta mi se pare foarte ciudat, cum sora mea sa aiba alt nume deca mine), iar eu la a mea. Ne vedem rar, desi stam la o statie distanta. Chiar foarte rar uneori. Munca e de vina.
Insa daca apare o problema cu ea, se transforma din nou in surioara mea micuta si nu mai pot sa fac nimic (sa lucrez, sa ma simit bine) pana cand se rezolva lucrurile.
orson
22/02/2006 at 6:35 PMeu am o sora mai mare cu 4 ani decat mine. cand eram copii, diferenta a fost prea mare – alt grup de prieteni, alte jocuri, alte locuri de joaca. plus ca nu se punea problema ca eu sa o protejez pe ea (fiind cel mai pici din familie). mai trecea totusi si pe la grupul meu si ne mai ajuta sa desenam o “frunza” (nu iesea nici de-a naibii! desen mai complicat ca ala n-am vazut).
morala povestii: 4 ani e o diferenta prea mare. eu in clasele 1-4, ea in clasele 5-8; eu in clasele 5-8, ea la liceu; ajung si eu la liceu, ea e la facultate…
Raluca
22/02/2006 at 6:47 PMPostul tau imi aduce aminte de multe chestii din copilarie. Nu am un frate mai mare, ci o sora. Dar si-a asumat aceleasi’ responsabilitati’. Nu mi-a zis niciodata nu( desi o enervam la culme!!!) cand voiam sa merg cu ea seara la reuniunea gastii- cantau la chitara sau mai tarziu prin discoteci… intotdeaunaa incercat sa-mi acopere prostiile si sa-mi arate unde gresesc. Intotdeauna mi-a luat apararea, dar m-a si mustruluit cand calcam stramb.
Acum suntem amandoua mari, foarte departe una de cealalta… dar asta nu ne impiedica sa mai discutam cateodata prin telefon( vine nota de plata de ne usuca…).
De curand m-a vizitat si am palavragit pana dimineata.
Nu pot spune decat ca am mare noroc sa am o prietena atat de apropiata care si-ar da viata pt mine.
Cristy
22/02/2006 at 7:30 PMWoot, woot, we want more! More stories 😀
luca
22/02/2006 at 10:21 PMsau iti doresti un barbat…
andressa
23/02/2006 at 12:44 AMsau nu ai inteles nimic…
dorky
23/02/2006 at 1:42 AMbarbatul nu are asemenea calitati draga luca .. parerea mea
kod
23/02/2006 at 10:11 AMheh, la noi in bloc e un baiat care face curat…deci nu e viata asa misogina precum crezi! Si in privinta fratelui mai mare, ce sa zic, poate treci printr’o perioada mai nashpa…maybe a boyfriend (si da, are calitati daca stii sa il cauti)anywayz…soare, primavara, ghiocei (vezi DN1 😛 ) e normal pana la urma sa devii un pic melancolic(a)
andressa
23/02/2006 at 12:05 PMnu sunt melancolica.
nu are nici o legatura cu prietenul.
never mind.
A
madian
23/02/2006 at 12:57 PMofftopic: vezi ce se intampla daca vrei sa fii criticata ? (a se citi partea cu virginitatea mentala) 😛
ontopic : in teorie toti avem sau am avut starea asta. Pur stiintific, nevoia de protectie vine din nevoia de afectiune, ne formam foarte repede necesitatea de modele in viata chiar daca nu e constientizata.
Exemplu pur personal: am un frate cu 11 ani mai mare, in perioada cand aveam nevoie de el era deja mult prea mare ca sa conteze (i-ar fi batut mar daca il rugam dar el era deja prea indragostit ca sa poata fi multitasking :P). Eram ult prea diferiti ca sa putem comunica sau sa putem depinde unul de celalalt. Practic am crescut in sistemul de copil unic – cand erau deja luptele pentru teritoriu el era deja la casa lui. Viata a facut sa ajungem dupa multi ani sa lucram impreuna si sa refacem tot ce nu am avut ca si copii. Nu imi lipseste absenta lui din copilaria mea, ma bucura ca mi-a dat posibilitatea sa experimentez tot (cu vinataile de rigoare) stiind ca la nevoie aveam butonul de panica si fratele meu ar fi venit sa ma ajute…. NU l-am apasat niciodata totusi.
absint
23/02/2006 at 1:43 PMU have been tagged by me
andressa
23/02/2006 at 2:49 PMAbsint: I’ve been tagged before. Am raspuns.
Madian: nu e vorba de critica. Dar imi lasa un gust amar faptul ca unii incearca sa imi puna diagnosticuri de psiholog.
daca scriu un text nu il scriu pentru a afla de ce l-am scris de la cititorii mei. ca eram trista, meloancolica sau e efectul amestecarii aspirinei cu bere. Ce conteaza?
Dar fiecare reactioneaza cum simte.
O sa ma obisnuiesc cu feedbackurile de genul asta desi nu sunt ceea ce asteptam. Poate pentru ca ma cunoste atat de bine, cred ca Raluca a inteles foarte bine ce voiam sa spun in postul asta.