Aproape de biroul meu se gaseste o shaormerie. Am ochit-o de cateva saptamani, dar abia astazi mi-am facut curaj si am cerut clar si raspicat “O shaorma mica!” – aia mare e imposibil de mancat de o fiinta umana.
Erau doi barbati in cutia de termopan in care se pregatea fabuloasa mancare. Amandoi pareau sa aiba in jur de 25 de ani. Atributiile lor se imparteau astfel: cel brunet se ocupa de snitele, aripioare si copane de pui, iar cel blond de prepararea shaormei – la lipie mica, mare sau la chifla.
Eu am mai vazut multi vanzatori de shaorma si am o imagine stereotip in minte cand spun vanzator de shaorma. Ma gandesc la un tip nu foarte preocupat de igiena personala, mirosind apetisant a prajeala si usturoi, cu parul si mustacioara ca pana corbului… Pe Floreasca e o shaormerie grozava unde “Shaormarul” e arab si pe care cred ca il cheama Mustafa. Vorbeste romana stricat si e haios pana la cer: Te banuieste de planuri marete daca te feresti de mirosuri puternice si rade ca un complice – “Mergi la fata? Nu miroase?” – ranjind pentru ca nu vrei usturoi…..
Sa revenim la cei de langa biroul meu. Cel care prepara shaorma mi-a spulberat universul. Era blond natural, un blond nisip, era inalt si uscat, cu pielea alb-roz – ca de bebelus. Ai fi putut jura ca nu s-a barbierit in viata lui, parea atat de fin. Avea buzele carnoase si rosii, ochii albastri si purta ochelari. Dar nu orice fel de ochelari! Ci din aceia delicati, cu rama invizibila, cum vezi numai la marii intelectuali, pentru ca e prea fragila pentru un om cu o ocupatie normala. Avea mainile delicate, ca un pianist, o manichiura foarte ingrijita…
Tinea lipia cu varza, maioneza (cu sau fara usturoi) bucatelele de carne si alte minunatii cu grija unui chirurg in timpul unei operatii pe cord deschis. Cand trebuia sa o impacheteze intr-o pungulita de plastic, tinea lipia stransa ca un tatic ce ii puneai scutece pentru prima data fiului sau nou-nascut: usor neindemanatic, dar foarte, foarte grijuliu. Isi ridica ochelarii pe nas ca un critic de arta in fata unui tablou foarte colorat, si atent la milimetru facea un nod perfect si apoi adauga un sevetel. “Sa aveti pofta!”
5 Comments
radu
06/12/2005 at 1:05 PMsh-uite asha se naste mitul urban al vanzatorului de shaorma, ce va sa fie in pictorialul din Tabu, nr.453/2014
tuvia
06/12/2005 at 5:57 PM🙂 demitizare cruda! pai si eu asa credeam de controlori..pana am dat de total altceva…
andressa
07/12/2005 at 12:23 PMtipul ala tanar care e mereu pe la Pta Kogalniceanu?
tuvia
07/12/2005 at 9:45 PMnush, asta era prin tramvai…
Andressa » Servetele parfumate de la Emmi
14/09/2006 at 4:24 PM[…] Foarte amabil, ma invita sa ma asez: “Stati sa serviti.” Dar ii spun ca vreau la pachet si astept pe un scaun inalt, ca la bar. Ghidul meu in ale gatronomiei turcesti imi transmite comanda celor doi bucatari: “O shaorma de miel la domnisoara!” Printre sosuri si carnuri se plimbau, cum spuneam, doi indivizi, in aceeasi uniforma alba cu tichie: cei doi bucatari. Unul, inalt, slab si blond, imi aducea aminte de shaormarul de pe langa biroul meu. Parea sa fie ma degraba jucator de WoW decat angajat de fast-food, dar a facut o treaba buna amestecand toate cele, mie mi-a placut foarte mult. Celalalt bucatar este mai mic de statura si brunet, iar din cand in cand mai discuta intr-o limba straina cu celalalt domn brunet. […]