TRAIM

Mi-am făcut ordine în casă și asta mi-a schimbat viața

De când mă știu, eu nu îmi găsesc ochelarii. Nu știu, nene, pe unde îi pun când îi dau jos. Nu îmi găsesc cheile când trebuie să ies pe ușă. Nu îmi găsesc șosetele, cureaua neagră de piele, rochia aia roșie, tocmai atunci când vreau neapărat să o port, de mă apucă pandaliile, dau jos toate hainele din rafturi și le las vraiște în mijlocul camerei ca să dau de ea. Alteori, o sun pe mama, deși sunt om în toată firea, în casa mea. “Nu ai văzut rochia aia roșie, fir-ar să fie, că nu o găsesc!” Iar mama, mereu calmă, îmi spune că sigur este în dressing, trebuie doar să o mai caut, dar e greu când totul e de-a valma. De cele mai multe ori, mă enervez îngrozitor, abandonez căutarea și întârzii oricum. De fiecare dată.

În bucătăria mea, la fel. Unde este accesoriul pentru mixer? L-oi fi aruncat din greșeală? Hai, frate, odată fac și eu bezele și nu am cu ce?! Scotocesc prin toate sertarele pline de cartonașe și abțibilduri de colecționat, ambalaje și instrucțiuni de folosire de la aparate defecte, cârpe uitate de nu-știu-când și zeci de fețe de masă cu reni și cu iepurași pe care nu le folosesc niciodată. Evident, îmi piere cheful de gătit până la urmă.

Casa mea arăta mereu ca un cămin studențesc în care a explodat o bombă cu haine, suveniruri, farfurii și pahare. Toate lăsate peste tot, pe jos, pe sus. Dezastru.

Când ai un copil, stresul se dublează. Copilul mic nu-și face singur curat, așa cum nu-și face nici singur nici duș sau nu-ți taie unghiile, deci caută căciula, caută costumul de baie, caută fix jucăria aia pe care o vrea în acel moment, într-un munte de plușuri. Împușcați-mă.

Într-o zi, am decis că NU MAI POT. Nu mai suport să caut, să nu găsesc, să mă enervez, să mă treacă toate transpirațiile, să mă cert cu copilul că nu știe unde sunt diverse obiecte. Și așa nu am timp destul, măcar să îl folosesc inteligent.

Am început cu a arunca. Am scos totul din sertarele comodelor din toată casa. Am găsit astfel lucruri de care uitasem demult sau pe care nu aveam habar că le am. Am aruncat, am dus la reciclat sau am donat tot felul aparate, încărcătoare, cutii, albume și rame foto, hârtii cu tot felul de notițe, accesorii de la perii de păr stricate, bigudiuri, tone și tone de prostii. Am trecut apoi la haine. Apoi am ajuns la suveniruri: câte kitschuri! Din bucătărie, am dat tigăi proaste și căni. Aveam zeci de căni primite de la diverse companii. De câte câni credeți că am totuși nevoie? Sigur nu de 30. Am dat și paharele alea, știți voi, unul de-un fel, singurul rămas dintr-un set de șase. Toate manualele de instrucțiuni au dispărut: la naibe, totul este oricum pe net, la un click distanță!

Mi-am aruncat cosmetice, mărgele pe care nu le-am mai purtat de 10 ani, tot felul de gablonțuri și mărțișoare care îmi populau cutiile de bijuterii.

Nu doar că am ușurat casa de zeci obiecte, dar am aflat în sfârșit unde sunt zeci de obiecte pe care le căutam de un secol!!! Oricât de-ar ajuta cineva la curățenie, că poate aveți ajutoare, nimic nu se compară cu operațiunea de a sorta și a așeza apoi lucrurile cu propriile mâini.

Procesul a început acum 3 ani, nu s-a întâmplat peste noapte. Nimeni nu are timp și energie să facă într-o zi sau într-un weekend totul. Iar gunoierii probabil ar protesta dacă ar găsi zeci de saci de luat, nu? C\nd faci operațiunile ai nevoie de multă energie și prezență, cum să o spun, “mindfulness”. Dacă nu ai timp, chef și ești obosit, mâinile vor lucra fără tine, nu vei selecta bine, nu vei ști ce și unde ai pus lucrurile. Trebuie să fii acolo cu totul.

Ultima parte la mine a fost la șosete. Le-am aranjat frumos, ocupă mai puțin spațiu și sunt ușor de văzut și de găsit. Am aruncat, desigur, tot ce era desperecheat, uzat și așa mai departe.

Cel mai geu, mărturisesc, a fost la jucării. Am peste tot jucării, mă așez pe ele, calc pe ele la propriu. Mi-am luat inima în dinți acum câteva luni și le-am strâns pe toate. Apoi am așezat păpușile în căsuța de păpuși, am sortat și accesoriile lor, dacă vă vine să credeți, am pus poșete Barbie cu poșete Barbie, pantofii cu pantofi. LOL cu LOL. Urșii cu urși. Accesoriile de la bucătăria de jucărie, frumos, la locul lor. Am aranjat plușurile după mărimi și le-am pus în cutii etichetate. Am pus într-o cutie mașinuțele și alte vehicule. Am pus piesele Lego duplo într-o cutie, iar Lego mai mărunt în altă cutie. Pe unele am decis să le dau fără să o mai întreb pe fii-mea. S-au adunat multe.

Iar cu restul, într-o zi s-a produs minunea: singură a zis că alege ce vrea să dea și a ales atâtea încât s-a umplut un sac de 180 de litri!!! Dintre ele am dat, iar altele încă așteaptă în pod. (Da, am pod, cool, nu?)

Totul s-a schimbat. 

Spațiul aproape că s-a dublat. Asta este senzația. Nu te mai împiedici de lucruri, aerul circulă altfel. E mai ușor să faci curat.

Știu exact unde se găsește orice. Testați-mă! Unde e trusa cu ace de cusut? În dressing, în al doilea raft. Lânga ea sunt câteva sticluțe cu ojă, dizolvant de unghii, parfum și niște ciocolată, hehe. Unde e forfecuța de unghii? Am mai multe, două sunt în noptiera mea, împreună cu pilă și un ulei de cuticule. Unde e sfoară pentru proiecte școlare? Am una subțire, în cutia cu carioci, unde sunt rechizitele Evei, și una mai groasă într-un sertar din bucătărie, al doilea din stânga aragazului. Superglue, baterii, leucoplast, orice, orice.

Sunt mai calmă. Nu mă stresez la ideea că vreau să ies din casă și nu găsesc ceva. Nu mă enervez. Sunt zen. Și mi se pare că în capul meu este mai multă ordine. Știu mai bine ce am de făcut, ce pot să amân și ce nu, cum stau cu oamenii din jur, cu munca, cu banii, mă simt mai prezentă, mai conștientă. Cred că m-am maturizat.

Evident, încă se mai adună. Deja simt că trebuie să mai umplu un sac. Munca nu se oprește niciodată, dar e în regulă, merită rezultatul.

Credeam că e normal să lași lucrurile vraiște pentru că nu ai timp, dar acum cred că e o alegere pentru propria ta liniște. Poți să o amâni, dar e în detrimentul tău. Dacă aloci timp aranjării spațiului în care îți desfășori cel mai mult timp, mai ales în contextul de acum, e ca și cum ți-ai hrăni sufletul și imaginația.

Vă urez multă ordine în cap și în viață!

Hai că se poate!

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    Ioana
    21/11/2020 at 6:55 AM

    Mă bucur mult pentru acest articol, sper sa mă motiveze suficient și pe mine. Situația este fix cum ai descris o, vraiștea la fel, atâta că eu stau la apartament și am doi copii mici. La un moment dat, sora mea a vrut sa mă ajute la curățenia în camera fetiței de 5 ani. Pur și simplu a strâns în cutii tot ce a găsit, ce i s a părut defect sau nefolositor a aruncat etc. Apoi imediat fetița a vrut ceva jucărie anumite și cutiile s au împrăștiat instant și de la capăt. Doar când am chef, mă apuc de ordine acolo și le sortez pe categorii și subcategorii, pantofi de Barbie, accesorii, medicale, bucătărie etc. Dar nu ține, vrea mereu ceva ce este ascuns și le răvășește până să mă prind. Mă gândesc că poate intr un an doi crește, și așa ne omoară grădinița on-line cu activități toată ziua, plus activitățile noastre, încât efectiv pierd șirul… Vreau sa dorm, să citesc și nu am când…..

    • Reply
      andressa
      23/11/2020 at 9:04 AM

      Așa este, copiii mici inîntind totul și asta e, așa se joacă ei. Nu am început nici eu procesul de când era fiica mea foarte mică, dar pot să îți pun câteva lucruri:
      – copiii nu pot întnde 1000 de jucării dacă nu au o mie de jucării. Normal este să aibă o cantitate rezonabilă, să încapă de exemplu în 2 cutii mari (50X30x20cm – cam asa) si a fie usor deci de strâns pur și simplu, una pete alta, să nu mai calci pe ele, etc. Dacă ai mai multe, sigur sigur nu se joacă cu toate, merită date.
      – cu cât arunci mai multe lucruri, cu atât îți va fi mai ușor să faci întotdeauna ordine și curățenie.
      – chiar dacă ești oboisită (crede-mă că te înțeleg, ai citit articolul meu despre lipsa de somn? ) dacă faci ordine și curățenie vei avea mai puțin de făcut în zilele următoare, vei câștiga timpul pe care l-ai fi petrecut căutând, vei găsi totul când vei avea nevoie, este un alt mod de a trăi 🙂
      Într-o zi te vei simți pregătită. Ai să vezi! Și o să ți se pară minunat!!!

    Leave a Reply

    %d bloggers like this: