România, țara fără bebeluși. Fără viitor.

Ca un sat din care s-au mutat, treptat, toți tinerii și nu se mai țin botezuri, ci doar înmormântări, rămânem o țară îmbătrânită, tristă, în care nu se mai întâmplă nimic, ci doar așteptăm și constatăm trecerea timpului. Nu știu dacă rezistați să citiți aceste rânduri.

Avem un nou record negativ la natalitate. În prima jumătate a anului s-au născut mai puțin mai puțin cu 12.000 de copii decât în aceeași perioadă a anului trecut. E vorba de bani, zic majoritatea. Da, e vorba și de bani. Categoric. Totul costă mult raportat la veniturile noastre: haine, rechizite, utilități, medicamente, dentiști, jucării – totul, totul.

E vorba de timp, mai spun alții. Da, cel puțin pentru noi, ăștia puțini, din clasa de mijloc, e valabil: sacrificăm foarte mult timp. Muncim foarte multe ore, stăm cu orele în trafic pentru a ajunge la locul de muncă pentru că nu sunt destule oportunități, nu faci fițe pentru că nu-ți găsești mâine altă slujbă la tine în cartier sau nu te poți muta din apartamentul de 2 camere luat în credit acolo unde ți-ai permis cum 5 ani sau unde ai moștenit de la bunica. Aia e. Când lucrezi 10 ore și 2 mai stai în trafic, cum să te gândești să faci copii? Nu vrei. Sau mai amâni. Uneori, mai târziu devine niciodată.

E vorba și de șansele oferite femeilor. Da, pentru că noi, femeile educate din mediul urban încă avem o mare problemă cu slujba dacă lipsim o perioadă, pierdem foarte multe oportunități, pierdem bani, nu mai rămânem în competiție pentru cele mai bune posturi când ne uităm la ceas în fiecare după-amiază ca să ajungem la timp la grădiniță sau la after-school. Nu putem câștiga suficient pentru că avem o slujbă full-time și acasă, poate bărbații care ciresc aceste rânduri nu înțeleg ce vreau să spun, dar multe femei cred că oftează când își fac bilanțul în minte acum.

E vorba și de serviciile de care ai nevoie, de un sistem social care în acest moment nu există. Din momentul în care naști și nu știi cât de pregătit e medicul pentru că nu există un standard in toată țara pentru tratarea urgențelor la naștere, nici spitalul nu știi ce dotări are, la fel, fiecare manager cum a vrut, cât de servil a fost din punct de vedere politic sau cum s-a gospodărit, te trezești că nu există nici incubatoare, nici defibrilator. Apoi, nu sunt destui medici în țară, nu sunt vaccinuri, nu există protocoale pentru diverse situații, este pur și simplu haos. Exemplu? Spitalul Filantropia, unde se întâmplă cele mai multe nașteri din țarp, tocmai a fost închis (secția nașteri) timp de două săptămâni, pentru curățenie. Ce au făcut gravidele care aveau medici acolo? Au născut pe unde au putut.

Nu sunt creșe, nu sunt grădinițe, alea care sunt pot cădea la propriu pe copii, nu se pot evacua în caz de incendiu (n-au autorizații ISU), 1500 de instituții școlare în România au toleta în fundul curții, nu există un sistem pentru a forma profesional educatori și profesori la standarde moderne, copiii sunt bătuți încă în multe instituții, lăsați nespălați, se bat între ei. Vedem prea des înregistrări cu copii abuzați în locul în care ar trebui să fie îngrijiți.

Ce poți face? Să iei bonă, dar nici bone nu sunt, se angajează femei fără nicio diplomă în domeniu, e o loterie, te supui unui mare risc, bagi în casă un om găsit pe Internet și îl lași singur cu copilul, te trezești că fumează lângă copil, țipă la el sau îi dă acadele ca să tacă din gură în loc să se plimbe cu ei. Bunicii nu te pot ajuta, mulți au probleme grave de sănătate așa cum probabil vom avea și noi la vârsta lor că ăsta e lifestyle-ul, mult stat pe scaun, alimentație așa și așa, prea puține analize făcute regulat. Alți bunici încă lucrează, nu își permit să rămână cu nepoții, medicamentele îi costă mult, întreținerea la fel. E posibil ca părinții să muncească pentru 1200 lei și tu să dai 1500 lei unui străin să stea cu copilul tău.

E vorba și de fericirea noastră, a tinerilor adulți. E greu să faci un copil căruia să îi oferi cea mai bună educație când ai avut o copilărie cu lipsuri și încă mai visezi tu însuți să ajungi la Disneyland, să mergi în vacanțe și să îți iei jucării (de obicei ecrane sofisticate).

E vorba și de locul ăsta nenorocit, în care faci un copil și dacă sună la 112 nu vine nimeni, ba chiar te ia și la mișto cineva pentru că nu știi cum îl cheamă pe răpitor. Locul ăsta împuțit în care se duc puștanii la un concert și ard de vii în club. Sau mergi să naști un bebeluș sănătos, dar pentru că mama e trimisă acasă când vine la control cu scurgeri, revine în 2 zile cu un bebeluș căruia nu îi mai bate inima.

Nu în ultimul rând, e vorba de faptul că țara asta fără bebeluși urăște bebelușii. În alte locuri din lume totul este gândit pentru familii, de la transportul în comun, rampe pentru cărucioare peste tot, la programul școlilor și al firmelor, locuri de joacă prin oraș și la restaurante. În România, nu te poți plimba cu căruciorul prin oraș, nu sunt rampe, nu sunt trotuare, nu te poți urca în autobuz. Iar ideea de restaurant kid-friendly are multe variante, eu de exemplu m-am dus la o terasă din apropiere, fericită că au leagăne și trambulină, ca să aflu acolo că de la 18 la 21:30 cântă lăutari! Ei, cum e asta? Avem o cultură în care crezul este “copiii deranjează”, ne enervează, ei nu stau “cuminți”, am vrea să nu îi vedem nicăieri, nici pe stradă, nici la restaurante, nici la piscină, nici măcar acasă.

Copiii nu fac nimic rău, de fapt, doar există. Dar iată, în cazul nostru, s-a rezolvat, nu prea mai există. Cine mai vrea să facă un copil în România? Puțini, din ce în ce mai puțini.

Aș vrea să zic: hai că se poate. Dar nu prea îmi vine. Cred ca nu ne mai facem bine.

Sursă foto gravidă: Shutterstock