Revelatii despre oameni care ignora alti oameni

Vi s-a intamplat sa intrati intr-un magazin si vanzatoarele sa se poarte de parca nu v-ar vedea? Isi continua clevetirea fara intrerupere, ba chiar se dovedeste a fi o provocare sa reusiti sa le atrageti atentia daca va doriti o informatie sau un produs. Eu am vazut si vanzatoare care nu scot un cuvant, cand primesc banii pe tejghea si ceri ceva (sa zicem “un bilet, va rog” sau “o paine”). Executa ca un robot, fara a te privi.

Sau poate vi s-a intamplat sa fiti intr-un restaurant vreodata si un grup sa deranjeze pe toata lumea pentru ca pur si simplu zgomotosilor nu le pasa de cei din jur si se poarta de parca ar fi numai ei in local. Sentimentele celorlalti sunt ignorate, ca si prezenta lor in general.

Eu am vazut oameni care nu saluta si nu privesc niciodata in ochi femei de serviciu.

Totusi cea mai tulburatoare si socanta imagine pe care o am in minte este faptul ca bunica mea mi-a povestit cum, atunci cand a cazut pe scarile unui magazin si a rmas pe jos, cu picioarele si o mana rupte, trecatorii au continuat sa mearga pe langa ea, de parca nici nu ar fi vazut-o, de parca treceau pe langa un sac cu cartofi. Era clar ca nu se putea misca, era evident ca avea dureri, cerea ajutorul, dar cu greu un om i-a intins o mana si a dat un telefon pentru ea.

De ce ma refer la aceste intamplari? Pentru ca mi-au trecut prin minte ieri, cand incercam sa ma urc intr-un autobuz, acest templu mobil al comportamentelor antisociale. Am tot mers pe jos in ultimele luni, dar astazi, ma intorceam de la oftalmolog (pentru ca m-am zgariat pe ochi la propriu, dar asta e o alta poveste) si mi s-a parut mai simplu si mai rapid sa iau autobuzul pana la birou. Ma aflam in statie si autobuzul pe jumatate gol se oprise, dar nu puteam sa ma urc, desi usile erau deschise, pentru ca mai multe persoane stateau incordate chiar pe trepte, facand imposibil accesul. Toti priveau in sus, seriosi, ca si cum ar fi urmarit niste pasari invizibile si nu se clinteau, desi era clara intentia mea de a urca in autobuz. Dincolo de neplacerea de a ma freca de ei, a-i impinge ca pe niste manechine cu burta ca sa imi fac loc pana in interior, unde puteam sa respir linistita, am trait o senzatie ingrozitoare din cauza ignorarii lor.

Cum a ajuns sa se raspundeasca in societatea noastra, ca o epidemie, aceasta non-recunoastere a celuilalt? E ca si cum toata lumea incearca sa se poarte de parca restul nu ar exista. Vecinii ne trezesc la orice ora cu bormasini, altii isi plimba cainii lasand in urma fecale in mijlocul trotuarelor sau in locurile de joaca pentru copii, unii parcheaza blocand garaje sau porti sau blocand complet circulatia. Mai sunt unii care vorbesc tare in orice spatiu, stricand experienta celorlalti care incearca sa citeasca, sa vada un film sau sa ia o cina cu prietenii. Iar altii lasa toaletele publice murdare, imposibil de folosit de urmatorul nefericit. Sunt situatii in care oamenii trec pe langa un individ intins pe jos, inert, fara a-si pune problema sa sune la Urgente. Sunt un milion de exemple care demonstreaza ca exista un fenomen al ignorarii celuilalt in societatea noastra. Dupa mine, potopul!, cum ar veni.

Din pacate, aceasta lipsa de recunoastere si de confirmare a celuilalt are un efect de boomerang asupra sinelui, chiar daca nu e evident. Respectul pentru ceilalti se intoarce asupra ta, simtind si tu la randul tau satisfactie, respectiv furie, frustrare, daca nu primesti recunoastere. Orice privire, gest, grija si respect fata de altcineva provoaca o reactie pozitiva. Un salut, de exemplu, cel mai banal mod de recunoastere comunica celuilalt faptul ca ii apreciezi existenta, ca il consideri demn de luat in seama. Orice individ remarca salutul si este important pentru stima lui de sine. Este primul pas pentru inceperea unei relatii amiabile. Lipsa unui salut este perceputa foarte negativ, aproape ca un atac la persoana. “Ce, eu nu contez?!”

Cred ca ne amintim cu totii din adolescenta, cand toti aveam probleme de incredere in sine si lucram inca la o imagine despre noi, cum ne simteam cand unii “nu ne bagau in seama”, respectiv cand cineva anume ne saluta din priviri, ne zambea, ne facea loc sa trecem. Erau gesturi minuscule, de multe ori pentru cel care le facea nu inseamnau decat politete, dar care ne schimbau complet starea, imaginea proprie (“merit”, “sunt remarcat”, “sunt cineva”) si care ne faceau la randul nostru sa ne purtam altfel. Si acum, cand suntem toti adulti, aud extrem de des in multe grupuri, chiar si la birou, catalogarea oamenilor in “cei care saluta” si “cei care nu saluta”, cei din urma fiind etichetati ca aroganti, needucati etc. Cat traim, de cand suntem copii pana la adanci batraneti, vrem atentie, asta ne face sa ne simtim valorosi si sa ne si purtam civilizat cu altii. Este atat de evident incat nu cred ca trebuie sa ne sunam psihologii sa ne-o confirme. Nu e de mirare ca cei ignorati si/sau umiliti sunt de multe ori cei care fac planuri de razbunare care ajung de la zgariat masina vecinului care te-a enervat cu bormasina “Da-l dracului, sa se invete minte, sa stie ca are vecini!” pana la tragice atacuri armate.

Probabil ziceti ca am luat-o razna, m-am transformat in dr. Cristian Andrei dupa o simpla plimbare cu autobuzul. Poate ca asa e. Dar, va rog, uitati-va in jur cand mergeti cu autobuzul. Ajutati-i pe altii sa urce, sa isi ridice caruciorul cand nu au rampa, priviti-va interlocutorii, chiar si cand nu e neaparat nevoie, ca atunci cand pentru a va putea cumpara un ziar puneti simplu banii pe tejghea si luati ce vreti. Priviti oamenii, recunoasteti prezenta lor. Asta ii va face mai buni si va va face si pe voi mai buni. Sa nu ne salbaticim.