bidoanele

Satula de bustiere, absorbante de sani si sutiene de alaptat, am decis ieri ca e momentul sa fiu aventuroasa si sa ies la plimbare cu fii-mea fara sutien. Fara sutien pe mine, ca ea nu poarta inca.

Mi-am pus un maiou gros, foarte opac deci, un pic pe corp (asta e discutabil), ca sa nu am parte de balanganeala si am scos caruciorul pe strada. Am impins eu ce am impins in directia parcului, gandindu-ma la Kramer cand zicea in Seinfeld ca se simte “liber”, pana ce am trecut pe langa niste masini parcate si m-am speriat de ce am vazut reflectandu-se in geamuri. Sanii mei (dublati daca nu triplati acum ca volum) erau mai mult decat evidenti si imi hipnotizau copilul cu leganatul lor stanga-dreapta, stanga-dreapta, ca un perpetuum mobile. Ideea mea fusese foarte proasta.

M-am facut mica, mica, mica de tot, mi-am adus umerii in fata si am incercat sa imi ascund rusinea cu coatele. Nu am mai indraznit sa intru in parc unde m-ar fi vazut zeci de mamici si de copii, ci am mers pe strazi pustii unde rar mai intalneam un cetatean (si oricum ma ascundeam dupa masini daca era cazul).

De ce nu m-am intors acasa ca sa ma imbrac decent? Pentru ca mi-e atat de greu sa scot caruciorul pe scari incat nu as mai fi iesit din nou daca ma duceam sus. Copilul merita o plimbare chiar daca eu muream de rusine.

Povestea se termina sec: la 27 de grade afara, eu mi-am pus pe mine puloverul gros pe care l-am gasit scotocind disperata in cosul de sub carucior. Pentru ca nu puteam risca sa arat ca o participanta la un concurs de tricouri ude. Nimic nu e mai naspa decat sa umbli cu sanii imensi lasati liberi… Ba da. Ca din sani sa curga lapte!!!