sa fii asteptat

Partea mea preferata a mersului in tabere, cand eram mica, era intoarcerea acasa. 🙂

Mama ma astepta in gara si cu o ora inainte sa ajungem pe peron incepeam deja sa scot capul pe geam si sa intreb: “Mai avem mult?”. Voiam sa o vad pe mama mai repede! Ea ma lua in brate si ma ajuta sa imi car rucsacul pana acasa, iar in bucatarie aveam pe masa mancarea mea preferata cu sucul meu preferat. Imi facea un fel de ostropel de pui exceptional si beam 7up rece. Eram cea mai fericita. Ii povesteam ce am facut in tabara pana adormeam, lesinata de oboseala dupa multe ore pe tren.

Si acum, cand mergem in concediu, imi place la nebunie sa luam transfer privat pana la hotel. Pentru ca ajungi intr-o tara straina si vezi un sofer cu un carton pe care e scris numele tau: e un sentiment minunat! =)) Si cand venim acasa ne asteapta de obicei fratele Testosului si ma bucur enorm sa il vad! E prima persoana care ne intreaba cum a fost si ii povestim repede, primele impresii, vorbim unul peste altul si cu ocazia asta aflam ce crede celalalt despre o multime de lucruri despre care nu apucasem sa vorbim. =))

Cand am ajuns in Polonia, ca student Erasmus, a fost o problema de comunicare cu profesorul coordonator si nu stiam sigur daca ma va prelua cineva de la aeroport. Fusesem asigurata de altcineva ca el va veni, dar cand am ajuns acolo nu era nimic. M-am uitat printre cei care tineau cartoane cu nume si nu mi-am gasit numele, asa ca m-am asezat pe valiza imensa si am asteptat. Incet, incet s-a imprastiat multimea de turisti abia sositi, urcand fiecare in taxiuri si autobuze, iar holul de la Sosiri a devenit pustiu. Iar eu stateam acolo, pe valiza, si-mi era ingrozitor de cald. Ca valiza sa nu cantareasca prea mult, m-am echipat pe drum cu bocancii, pulover, polar si geaca. Eram un fel de eschimos subnutrit si ratacit. Dupa vreo 45 de minute a venit profesorul, un tip zapacit care vorbea mult si repede, nici nu puteam sa-l intrerup din balmajeala lui. Tipul a inceput sa se scuze, ca a intarziat din cauza traficului, dar sincer nu m-a facut sa-l iert: cat de nasol sa fie traficul incat sa intarzii 45 de minute cand iei de la aeroport un om care a venit singur intr-o tara in care nu a mai fost niciodata? Prima impresie a fost deci ca am venit in cea mai neprietenoasa tara de pe pamant. Noroc ca mi-am schimbat-o repede!

Si acum vreau sa ma astepte cineva cand ajung acasa. Sau sa vina sa ma ia de la serviciu. Sa imi pregateasca ceva bun si sa ma intrebe cum a fost unde am fost. E cel mai frumos lucru din lume!!!