A dispărut cuplul. (Sunt de modă veche, help!!)
No more “and they lived happily ever after“, no more “I love you”-s and “i do“-s.
A dispărut fidelitatea. Poate au mai rămas câțiva care se abțin să pună mâna și gura în afara cuplului, dar flirtul și intenția contează și ele și, culmea, se simt la fel de intens, ca un ghimpe în coasta celuilalt.
Simțiți și voi sau mă uit eu la prea mult Grey’s Anatomy? 🙂
S-a schimbat ceva profund la felul în care oamenii își iau angajamente. Mai precis, nu și le mai iau. 🙂
Mai nou oamenii sunt veșnic disponibili: nu știi niciodată de unde sare iepurele! Trebuie să fii mereu cu ochii în patru!
Așa că de ce să ne mutăm împreună, de ce să ne căsătorim? Dacă sare iepurele și dup-aia stăm să cărăm cutii și ne dăm întâlniri la Judecătorie…
Dacă dintotdeauna unii oameni au mințit, au înșelat, s-au îndrăgostit, au flirtat… Acum asta e o valoare: neîncetata căutare a fericirii. Cu orice costuri. Pe față. În față.
În fine, toată lumea divorțează. Sau se desparte. Cuplul a devenit un contract pe termen determinat.
Ați mai văzut voi perechi care să reziste cu anii? Da? Unde? 🙂
Câți ani? Eu am mai văzut foarte puține. Oamenii își pierd fericirea și apoi o caută iar și iar și iar. Cum îmi caut eu ochelarii toată ziua. Niciodată nu știu unde i-am pus.
Numai că eu de obicei îi găsesc în același loc, dar nu-i văd când mă uit prima dată și întru în panică. 🙂
Oamenii își caută și își găsesc fericirea, ceea ce e un lucru minunat. Oamenii sunt liberi. Numai că în tot acest joc, ”uite fericirea, nu e fericirea!”, cred că cel mai mult are de suferit natalitatea.
Eu cred că natalitatea nu scade doar pentru că oamenii nu au bani, au ambiții profesionale etc, ci mai ales pentru că femeile refuză să mai facă nu-știu-câți copii în condițiile în care, cel mai probabil, îi vor crește singure, fără nici un fel de ajutor din partea taților. Poate nu iau această decizie conștient, poate e doar instinct de conservare.
(Sunt sub influența mai multe tâmpenii văzute la televizor cu părinți , de fapt tați…, care își abandonau familiile, fiind brusc și iremediabil de altcineva, și fugeau în lume, lăsând o idioată cu câte doi-trei copii să se descurce fără pensie alimentară, dar – nu-i așa? – liberă să se îndrăgostească și ea de altcineva! Suflete libere, nene. Ce abandon familial?! Dragostea îți ia mințile!)
De bine, de rău, înainte să se schimbe reperele, oamenii își creșteau copiii împreună cel mai adesea. Ipocrită societate, dar funcțională. Măcar se perpetua specia – hahahaha! Varianta nouă a familiei, pe principiul ”lasă-mă să te las”, nu mai are aceleași valori.
În numele fericirii personale, totul se sacrifică.
24 Comments
Suminona
10/11/2009 at 7:34 AMInca mai exista “cuplu” … si oameni carora nu le curg balele la “capra vecinului” … si ei fideli si cu ochii in soare si 2 plozi in brate , sperind ca ea se mai intoarce din tarile calde sau de la “viitorul ex fraier” , nici macar cu instinct matern dar cu multa responsabilitate si fara timp sau ginduri la capra vecinului … ca deh… au doua mici suflete de ingrijit …
Era un banc … daca el o inseala e porc nesimtit , daca ea il inseala e femeie emancipata … sau nu ?
Valix
10/11/2009 at 7:38 AMeu zic ca exagerezi… de la mine nu se vede asa. doar ca, ma rog, eu chiar sunt batran! :))
jocker12
10/11/2009 at 8:28 AMcintecul lui Annie Lennox este o oda inchinata homosexualitatzii, cintareatza fiind o lesbiana convinsa shi recunoscuta…. asculta cuvintele shi vei intzelege de ce barbatzii sint imbracatzi in femei shi invers….
scaderea natalitatzii are mau multe cauze….statistic, in tzarile dezvoltate natalitatea scade, femeile au cariere, concentrindu-se in special asupra succesului in defavoarea ideii de a face un copil, care complica shi, de multe ori blocheaeza totul….
conditzia femeii in romania este una aproape neschimbata din evul mediu shi pina astazi…. daca ai cunoashte ce drepturi au femeile in Statele Unite de exemplu, ai leshina, dupa care tzi-ai face bagajele shi ai pleca spre vest…
apoi scaderea natalitatzii, o sa zimbeshti, incetineshte incalzirea globala, diminuind emisiile de dioxid de carbon in atmosfera…. intereseaza-te shi vei intzelege….
ideea de cuplu nu este in pericol…. orice societate normala protejeaza familia shi promoveaza valorile fiecarui camin in parte…
altfel insa, intrebarea este cit de pregatite sint tzarile din Europa de Est sa recunoasca shi sa respecte cuplurile de homosexuali, gay shi lesbiene… adica sa legalizeze shi oficieze casatorii sau sa le permita sa poata adopta copii … sau cind e vorba de homosexuali, conceptul de cuplu nu mai exista? sint curios cit de sincera shi cit de confortabila eshti in romania, cind e vorba de …. Annie Lennox, de exemplu…..
Mekone
10/11/2009 at 10:23 AMSigur te uiți pre mult la Grey’s anatomy (ha, ha, și io la fel!!!!)
O să fiu rea și directă, ca happily married (de 5 ani) ce sunt, deocamdată: n-a dispărut ideea de cuplu sau fidelitate, ci modul în care un bărbat vede responsabilitatea în cuplu. Mai rar vezi că ea îl părăsește și îl lasă pe el cu doi copii mici … din păcate, se întâmplă invers.
Bărbatul trebuie să o facă pe femeie să se simtă în siguranță și nu de partea materială vorbesc. Dacă el nu mai face asta, ci vede partenera doar ca pe o jucărie pe care o aruncă atunci când s-a plictisit, feelingul se transmite și la respectiva, care va fi în alertă continuă și de aici restul problemelor ….
Femeile care spun că pun cariera pe primul plan nu l-au găsit pe cel care să fie bărbatul potrivit … și pentru că vor să umple golul, viața lor devine cariera de care se cramponează, ceea ce pentru mine e degradant și lamentabil.
De ce oare natalitatea a scăzut numai la cele cu …. carieră?????????
andressa
10/11/2009 at 11:14 AMMekone,
guilty as charged! 🙂
O sa fie si eu rea si directa; stii cate femei am auzit ca sunt “happily married” pana cand, intr-o zi, au aflat de la el ca “it’s not you, it’s someone else”? 🙂
Si nu sunt chiar Stan Patitul, nici parasita n-am prea fost, nici divortata cu 5 copii nu sunt, dar din ce vad iun jurul meu, nu mai exista forever and ever.
Mekone
10/11/2009 at 12:48 PMYou’re right! Am zis că sunt ”happily married, deocamdată”, nu zic nicodată ”niciodată”!… Poate că și de-aia îmi merge bine, deocamdată, chiar dacă am avut de trecut împreună niște hopuri mari și urâte, de-alea de nu pot controla. Cât timp ne respectăm reciproc, cuplul e posibil …. că iubirea veșnică, hmmm, intrăm în altă o discuție complicată.
Și, repet, eu cred că la pretenții mari sunt problemele mai mari … soră-mea e profesoară, măritată de 14 ani, are probleme de nu-și vede capul, dar familia ei cu copii și soț înflorește. Adică, la oamenii care reușesc să se bucure de viață așa cum e, unele lucruri funcționează mai bine decât la cei care defac firul în enșpe mii …
Zic și eu, nu dau parul și nu absolutizez …
Adina
10/11/2009 at 1:51 PMMekone, e chiar atat de degradant sa vrei sa faci ceva in viata? nu sa fii doar sotia de la bratul cuiva? (si nu spun asta pentru ca as pune cariera pe primul loc), dar stiu destule cazuri de fete care abia au terminat liceul, s-au maritat si nu au mai continuat studiile, nu au nici o cariera, iar cand el a plecat, au trebuit sa plece din tara la munca de jos pentru a-si creste copiii. Orice ai spune, o femeie trebuie sa fie independenta, iar a avea copii trebuie sa implice doi oameni, nu unul (adica una) care trebuie sa se sacrifice non stop. E mai trist sa ai copii care cresc fara parinti, decat deloc. Barbatii care fac cariera sunt ridicati in slavi, iar femeile blamate. Sunt femei puternice, care au cariera si soti inteligenti cu care impart responsabilitatea de a avea o familie si au si copii. Iar natalitatea a fost mereu(!) crescuta in randul celor mai saraci…nu s-a schimbat nimic cu emanciparea femeii, cei saraci au in continuare mai multi copii, iar instaritii doar unul sau doi maxim. Si poate sunt femei care nu vor copii, e dreptul lor. Nu cred ca trebuie sa ai copii din obligatie si sa ii cresti in sila, ci doar daca iti doresti. Si intr-adevar, oamenii sunt cam “disponibili”. Mama mereu imi spune “pe vremea mea, era o mare rusine sa umbli cu un barbat insurat”. Acum le vezi la tv, laudandu-se. Orice amanta a cuiva poate deveni cineva. Pe de alta parte, nu ma pot gandi la o perioada din istorie in care lucrurile sa fi fost chiar roz in ceea ce priveste relatiile. Mereu au fost aspecte pozitive si negative.
Suminona
10/11/2009 at 2:24 PMHey… forever and ever ? why not ? desi nu sunt exceptii de la regula , exista si persoane care cred in mitul lebedelor “adica un partener pentru tot restul vietii ”
Si nu e chestie de “feel secure” ci mai degraba de ” chestia asta nu mai merge /convine /renteaza ”
O chestie ce am observat… multi se inspira din experienta .. adica : te paraseste o data , de doua ori de 3 ori , parasesti tu (mai mult de razbunare pe cei ce te-au parasit) si incepi sa egalezi balanta pentru ca tie mai usor sa suporti socul sau incepe sa nu iti mai pese … dar acu vine intrebarea … pe citi ai ierta din cei ce te-au parasit ? si citi dintre cei ce te-au parasit te-ar ierta ? si mai important … ce devi ?
Ioana
10/11/2009 at 3:14 PMMekone, cred ca gresesti prin generalizare. Intr-adevar, sunt multe femei carieriste care au intrat in jocul asta pentru a umple un gol, dar mai sunt si altele, comparabil de multe, care vor sa fie independente financiar, sa aiba satisfactii intelectuale (pe care nu le ai schimband scutece oricat te-ai chinui) si sa fie respectate prin faptul ca au indeplinit ele insele ceva, nu prin a fi dna cutare sau mama lui cutarica. Poate sunt eu prea tanara (25) si necoapta, dar in momentul de fata mi-as dori sa fac un copil in masura in care pot sa-i si ofer ce are nevoie (nu mobil la 7 ani, o educatie, acces la informatie, etc.). Dar in conditiile in care ne calcam in picioare unii pe altii pe planeta asta, poate o natalitate crescuta nu e cea mai buna idee. zic si eu.
Ioana
10/11/2009 at 3:18 PMSi inca o chestie, tot pentru Mekone. Degrandant si lamentabil???!!! Suntem 51% femei pe planeta asta, cel putin 1% dintre noi chiar nu vor avea sansa sa gaseasca un barbat alaturi de care sa faca o familie. Spun cel putin ca sunt suficienti barbati nepotriviti ca sa nu ne gasim perechea muuult mai multe. Si atunci ce ne ramane? Ce-ar trebui sa facem sa nu fim lamentabile? sa ne luam pisicile si sa admitem ca ce? Unii pur si simplu au mai mult ghinion decat altii, dar au acelasi drept sa fie respectati.
dzeta
10/11/2009 at 3:34 PMNatalitatea: e mai degraba vorba de o schimbare a prioritatilor. Intr-o societate in care copiii sunt o indeletnicire scumpa, nu-ti prea permiti liota. Din punctul meu de vedere e un lucru exceptional – populatia umana este mult supradimensionata, iar legile si tehnologia nu mai permit sa lasam natura, evolutia si factorii aleatori sa reduca progeniturile neviabile.
Cu relatiile e similar: odata ce nu mai ai notiunea de familie si de perpetuare a speciei, relatiile se centreaza in jurul individului. Avind in vedere ca in viata trecem prin aproximativ trei perioade emotionale/intelectuale distincte, e normal ca relatiile sa nu dureze mai mult de un deceniu. Ori le definesti in raport cu factori externi (si atunci dureaza), ori cu factorii interni (si atunci sunt in ton cu virsta persoanei).
Cu un oarecare regret remarc si ca, in general, oamenii nu prea stiu cine sunt si ce vor. Era mai simplu in viata la sat – de aia vesnicia s-a nascut acolo (si a murit la oras).
adrian barbat
10/11/2009 at 3:58 PMHm, interesant subiectul si la fel de interesanta abordarea, dar oare sa luat in calcul ca in aceasta lume moderna in care frica de gura lumii nu mai exista, libertatea a luat conotatii fara limite si toate ideile care unii le considera preconcepute totusi contau in existenta cuplului.
Gelu
10/11/2009 at 4:04 PMSper ca o sa regasesc postul asta peste 5-8 ani ca pana atunci sunt prea ocupar sa-mi caut “alta fericire”. Sau, sper, pana atunci o sa-mi leg ochelarii cu un snur in jurul gatului.
Richard
10/11/2009 at 11:19 PMDa, te uiti prea mult la “Grey’s Anatomy”.
Amelie
10/11/2009 at 11:51 PMOff topic:
Nu prea înţeleg cum poţi să te uiţi la serialul acela, e un fel de “Tânăr şi neliniştit”, şi mai ales cum poţi să extragi lecţii de viaţă de acolo.
On:
Oameni care lasă totul pentru ceva mai bun au existat
întotdeauna. Eu cred că au apărut doar diferenţe în acceptarea societăţii a unor astfel de comportamente (adică ce zice şi adrian barbat, doar că eu nu privesc aşa sumbru). Se numeşte evoluţie şi deşi mă depăşeşte, accept că ceea ce nu înţeleg eu sau ceea ce nu corespunde cu ce ştiam eu poate fi totuşi un pas înainte. Până la urmă, probabil aşa a zis şi bunica atunci când a văzut o fustă mini: că se duce lumea de râpă. E posibil ca în 200 ani noţiunile de fidelitate, natalitate şi cuplu să fie perimate, dar cine suntem noi să zicem că e greşit? Poate e un lucru bun că nu mai există “forever and ever”, şi în plus situaţia cu “sunt mai fericit cu alta şi deci PA!” e preferabilă celei opuse “am stat cu tine 30 ani pentru că suntem căsătoriţi în faţa Domnului şi altfel ne bârfesc vecinii”.
Doru Oprisan
11/11/2009 at 3:06 AMDe acord. Fidelitatea devine un basm de demult. Totusi, as observa un lucru: despre barbati s-a zis dintotdeauna ca inseala, ca dreg, etc. Nu cred ca au existat schimbari sociale majore in ultima vreme (secole) pentru barbat, incat sa ii accentueze acest comportament peste nivelul “standard”. Am impresia ca ceea ce sesizam acum e efectul celeilalte jumatati de populatie, care recupereaza dupa o recenta emancipare. Desigur, cumulat cu purtarea deja obisnuita (dar nu scuzabila) a barbatilor.
Am obosit sa ma cert si sa argumentez. Fiecare va lua apararea propriei “specii”. Voi zice doar atat: Nu voi mai avea incredere totala in cineva niciodata. Nici femeie, nici barbat. Am fost mintit teribil de ambele categorii. Cred totusi ca femeile mint si se prefac mult mai bine decat barbatii. Sau poate suntem noi mai dispusi sa le credem pe ele, pentru ca le dorim. Iar minciunile lor probabil dor mai mult tocmai din cauza asta. Si pentru ca au o reputatie mai buna si surpriza e mai mare. Poate ca au avut motive sa isi dezvolte aceste abilitati de-a lungul evolutiei. Poate se simt indreptatite sa recupereze. I don’t care why. Doar ca vad asta intamplandu-se peste tot in jur, din ce in ce mai des. Din ce in ce mai des e vorba despre ele, fiintele pe care le credeam candva mult mai bune decat mine si pentru care acum nu mai simt decat dispret.
A nu se intelege ca am o parere mai buna despre barbati. Doar ca 1. sunt mai putin prefacuti in abordare si 2. pe ei nu sunt programat sa ii doresc, deci ma pot lipsi de apropierea lor.
Sigur, sa nu generalizez. Mai sunt si exceptii. Probabil. Dar cand si exceptiile in care credeai se dovedesc a fi iluzii, in ce mai crezi ?
In nimic, everything is dust in the wind.
In numele propriei fericiri, chiar si a uneia scurte si superficiale, totul pare sa fie permis mai nou. Calcatul pe cadavre cu zambetul pe buze si minciuna in privire e noua moda a societatii. Nimeni nu mai are curajul sa isi asume alegerile si sa spuna adevarurile dureroase dar necesare. Toti prefera tacerea. Devenim lasi si urati.
P.S.: Cui ii pasa de natalitate ? Suntem si asa prea multi pentru propriul bine. O injumatatire a populatiei ar fi o binecuvantare pentru planeta asta si pentru generatiile viitoare. Dar cine sa se gandeasca si la altceva decat la propria fericire?
andressa
11/11/2009 at 8:08 AMAmelie,
1. poate a devenit cam telenovelistic, dar imi place. Nu extrag lectii de viata din el, dar uneori ma pune pe ganduri.
2. Teoretic asa e, situaţia cu “sunt mai fericit cu alta şi deci PA!” e preferabilă celei opuse “am stat cu tine 30 ani pentru că suntem căsătoriţi în faţa Domnului şi altfel ne bârfesc vecinii” dar am scris la un moment dat despre asta: http://www.andressa.ro/2009/07/de-fapt.html
Eu nu cred ca dragostea moare, cred ca se transforma si cred ca e o chestie de maturitate sa accepti asta si sa nu te astepti sa simti fluturi in stomac dupa 20 de ani, ci sa te duci sa cauti sufletul pereche, lansandu-l pe ala nepereche cu 2 copii in clasa a doua si a treia sau ceva de genul asta. Fac ceva pe dragostea care te face sa te porti asa!
MissCliche
11/11/2009 at 1:05 PMMai mult ca sigur off-topic: rata natalitatii (scazuta) e legata de recesiune. Asa spun analistii cel putin.
Si telenovelele din Grey’s par a fi inspirate tot de criza.
andressa
11/11/2009 at 3:43 PM@MissCliche:
lasa ca stiu eu ce vorbesc, nu e vorba DOAR de bani!!
Amelie
11/11/2009 at 8:13 PM“sa nu te astepti sa simti fluturi in stomac dupa 20 de ani, ci sa te duci sa cauti sufletul pereche, lansandu-l pe ala nepereche cu 2 copii in clasa a doua si a treia”
Corect. Dar dacă eu aș fi în locul sufletului acela nepereche nu aș vrea să rămână nimeni alături de mine din obligație, responsabilitate sau frica de oprobriul public. Nici măcar pentru că mi-a jurat că vom fi toată viața împreună. Mă descurc eu cu copiii, se acordă pensie alimentară.. nu e ca și cum te-ar lăsa în Pakistan sau în România anilor 70. De fapt, acea lipsă de maturitate e problema, indiferent care e decizia imediat următoare (că rămâne sau pleacă), și această problemă există de când lumea, doar că acum oamenii înclină mai degrabă spre a doua decizie pentru a devenit social acceptabilă. Eu în continuare cred că e foarte bine să ai posibilitatea să fii ticălos pe față dacă tot ești ticălos în sinea ta.
Cristina
12/11/2009 at 12:15 PMMda…nasol si trist. Oamenii nu mai au simtul responsabilitatii..ce sa mai zic al fidelitatii, respectului reciproc sau alte chestii din astea. Chiar saptamana trecuta o prietena din Paris mi-a zis ca a parasit-o prietenul eu (cu care era de 5!!! ani) pentru ca a ramas insarcinata. 😐
claudiu
12/11/2009 at 5:53 PMai dreptate cand vorbesti despre cutii. eu la ultima despartire mi-am trimis spre casa prin fancourier 10 cutii plus 2 genti pe care le-am luat cu mine pe drum.
si culmea, tot mi-am uitat ceasul, un sacou, shortul meu preferat, o pereche de blugi si doua tricouri :))
morbo
12/11/2009 at 9:15 PMde unde, uita-te pe statistici. creste natalitatea!
si se casatoreste lumea in draci, de dau unii faliment de cati bani o trebuit sa dea..da’ na, poate nu-i peste tot la fel
Anonimus
17/11/2009 at 9:50 AMEsti mic copil! Am aflat ca popa din satul bunicii mele, om in varsta cu fata la facultate a fugit in Italia cu una lasand-o pe preoteasa singura acasa. Jur ca e adevarat desi si eu am crezut ca e o farsa. Dupa ce m-am convins ca e adevarat am ras 30 min.