Sub sloganul „cititorul are intotdeauna dreptate”, răspund la o provocarea lansată de Suminona, într-un comentariu de aici.
Întrebarea ei lui era formulată așa:
Auzi … am si eu o intrebare… teoretic… el are un defect (nu fizic)… nu e deloc mare ,dar te deranjeaza mult … ata incat sa iti vina sa plangi cind vezi ca nu isi schimba obiceiul… intrebarea e .. oricit de adorabil ar fi si oricit de mult l-ai iubii , daca nu isi schimba obiceiu si nu poti trece peste defectul respectiv ce faci ?
(chiar daca i-ai spus treaba asta )
Completarea sună așa:
Ok … deci ar fi ceva de genul … nu i place sa se ingrijeasca , ma refer strict la aspect ,imbracaminte , dar e ca un ghimpe cind unul e “elegant” , iar celalalt e “indiferent” si cu toate astea este iubire si cu asta impedimentul de a o pune aceasta conditie ca un ultimatum de despartire … nu stiu cum sa explic…
Nu-i nimic, Suminona, de-aia sunt eu aici! 🙂 Știu eu cum să explic.
Sunt tot felul de diferențe ireconciliabile în cupluri 🙂 iar unele, oricât de insignifiante ar părea, fac viața împreună imposibilă! Îmi ceri mie părerea? Ți-ai găsit!
Eu cred că, unu, oamenii nu se schimbă și, doi, cu unele lucruri nu te obișnuiești niciodată.
Situația nr. 1:
Te scoate din minți faptul că nu poate să stea liniștit la plajă. Ai și tu o vacanță pe an, și aia scurtă, și n-ai nici bani destui încât s-o faci de vis, dar măcar dormi până tărziu, vremea e frumoasă și poți să zaci lângă un cocktail pe un sezlong, cu o carte în mână. Și el are mâncărici!
”Hai să ne plimbăm! M-am plictisit! Hai să ne trezim devreme să luăm autobuzul până nu știu unde să vedem nu știu ce!”
Aaaaaaa! Începi să te gândești că data viitoare vă veți distra mai mult pentru că veți merge în vacanță… separat!
Pare ridicol, dar ați ajuns să nu vă mai doriți să plecați împreună vreodată. Vă înțelegeți atât de bine pe toate planurile încât ce mare brânză e faptul că unul vrea să ia rucsacul în spate și celălalt vrea să stea pe spate lângă o piscină? E o brânză mică, dar care… pute.
Situația nr. 2:
Toate bune și frumoase… 15 zile pe lună. În restul zilelor, el e posac / nervos / distant. Are probleme la serviciu, are indigestie, i-a picat prost ce i-ai spus sau cum i-ai spus că a greșit și acum așteaptă să îi treacă la fel cum tu aștepți să vină vara.
Și tu ai probleme la serviciu și ai mâncat paste pe fugă, te-a scos din sărite și starea lui, dar ai zis ceva și ți-a trecut. El savurează starea proastă ca pe un Tequila Sunrise pe marginea unei piscine în Tenerife.
Aveți căi diferite de a depăși perioadele proaste. Tu vorbești până trebuie să iei un Strepsils, plângi și iar vorbești, îți suni și prietenele, scrii și pe blog și iar vorbești până ce nu te mai apasă nimic. Nimic, nimic.
El nu scoate un cuvânt. Nu că nu vorbește despre asta, nu vorbește deloc. Nici mimica nu spune nimic. Zace. Mai bea poate ceva, mai aprinde o țigară. Poți să te dai și cu capul de pereți lângă el, n-o să-l scoți din starea lui. În acest timp ție își fierbe sângele în vene, vrei să îi arunci laptopul pe geam, să îl strângi de gât.
Concluzii:
În nici una din aceste situații nu poți spune că unul dintre cei implicați are dreptate. Fiecare este făcut fericit de altceva, fiecare își consumă nervii sau supărarea în felul său și lucrurile astea nu se schimbă niciodată.
E nevoie de multă înțelepciune ca să deosebești lucrurile care creează o prăpastie între doi oameni și de mult curaj să spui ”adio” atunci când ceva te deranjează cu adevărat, încetând să mai speri că nefericirea va dispărea de la sine.
Succes! 🙂
17 Comments
An
04/11/2009 at 6:25 AMMie nu-mi placea ca se uita mereu la televizor seara, cand eu preferam sa imi petrec timpul cu o carte, IN LINISTE. Sau macar sa fi dat sonorul la un volum redus, ca de citit stia sa citeasca, iar engleza lui oricum era pe la genunchiul broastei, deci nu avea importanta prea mare ce spuneau personajele din film. Cel putin asa vedeam eu lucrurile. (Sigur, nu numai asta a dus la ce urmeaza sa povestesc, dar a fost una din cauzele principale)
Dupa un an de oftat dintre pagini, fara sa ma bage in seama (desi stia bine de ce o fac, am avut grija sa afle in mod repetat), m-am mutat singura. Dupa inca un an, televizorul MEU (remarcati ironia, da?) era inca la el. Curios, cand si-a facut o alta prietena, a venit repejor si mi l-a adus.
In prezent am o relatie perfecta…cu TV-ul. El isi duce existenta cuminte si tacut pe o masuta, iar eu am grija sa-l sterg cu atentie de praf ori de cate ori este nevoie.
Si mai spun unii ca relatiile ideale nu exista…
Suminona
04/11/2009 at 8:30 AMPai e si nu e cum ai zis… nu are tangenta cu un anumit numar de zile… nu are tangenta cu perioade delicate din viata lor … si inca ceva … eu sunt CEL care creaza ghimpele , si ea ma suporta !!!
Este dragoste si iubire si ea nu isi usca gitul vorbind singura 🙂 , si am mai stabilit ceva la inceputul relatie … si au trecut ceva ani de atunci … si anume ca nu o vrajesc (desi ar vrea citeodata) si am sa fiu eu insumi , nu sa las bomba dupa o perioada si sa vina expresia “pai nu erai asa cind te-am cunoscut” … ce i-am cerut o fost adevar si incredere …
dar revenind la problema pot sa maschez “ghimpele” dar nu o sa o pot face la nesfarsit (ex: testosul o incercat cursurile de dans … si totusi nu a ajuns la ultima ora) , deci … tu ce ai face in locul ei ? ai inghiti “ghimpele” ? ai reusi sa rezisti cu “ghimpele” in coasta ? ce ai face in locul nostru (al oricaruia dintre noi)?
Ruxandra
04/11/2009 at 10:19 AMOamenii nu se schimba. Asta-i clar… Oricat de mult ti-ai dori sa se schimbe ceva, astepti degeaba.
Ori accepti omul asa cum e, ori pui punct si iti vezi de viata ta.
Nu stiu daca atunci cand vine vorba de o despartire e nevoie de curaj. Cred ca trebuie doar sa stii ce vrei si sa faci ceea ce trebuie facut.
Tudor
04/11/2009 at 11:20 AMOK, gata, cu post-ul asta te certific: ai crescut si te-ai maturizat, nu mai esti doar o kinderita cu un blog. Peste niste ani va veni si urmatoarea etapa, in care vei spune: nici o problema, imi iau si eu rucsacul si vin cu tine, o sa am timp suficient sa stau atunci cand nu o sa mai pot sa fac altceva 🙂
Dar, da, chiar mi-a placut cum ai pus problema. Nu-mi dau seama pe unde iti petreci tu timpul liber, caci pe unde ma duc eu, nu intalnesc acest fel de a privi introspectiv.
Ostap Bender
04/11/2009 at 11:36 AMConsider ca Andressa pleaca de la o premisa total gresita si, prin urmare, tot rationamentul ei nu poate fi validat. Totodata, subiectivismul ei nu poate conduce la un sfat bun pentru Suminona. OAMENII SE SCHIMBA! Si reusesc sa se schimbe tocmai datorita capacitatii lor (incredibil de mare)de adaptare la mediu si la stimulii exteriori. Daca nu am reusi sa ne schimbam, nu am evolua. Mai mult decat atat, aceasta evolutie si/sau schimbare, de cele mai multe ori, nu este constientizata, este facuta in mod natural fiind dictata de instictul de conservare. Este adevarat, uneori schimbarea cere mari sacrificii (si aici vorbim despre partea cognitiva a actului in sine)si, in cele din urma, motivatia este motorul, elementul de baza care dicteaza termenii acestei schimbari. Cu cat elementul motivational este mai puternic, cu atat schimbarea se va produce mai repede. Asadar Suminona, nu crezi ca este timpul sa-l motivezi in alt mod? Am avut un comentariu vis a vis de afirmatia ta legata de modul in care gatesc femeile – adica fara sa gandeasca. Cred ca ar trebui sa iei in considerare faptul ca barbatii si femeile gandesc in mod diferit. Au tipuri de rationament diferit, pleaca de la premise diferite si, asa cum subliniam si mai sus, au motivatii diferite.
Sper sa agreezi aceste idei si sa nu incerci “ultimatimul” de care vorbeai decat in ultima instanta pentru ca s-ar putea sa ai o mare surpriza: sa nu fii tu un motiv atat de puternic pentru o astfel de schimbare. Iar in situatia asta, despartirea va fi inevitabila. Ce zici?
Andressa, comentarii?
cvh
04/11/2009 at 12:27 PMmie mi se pare foarte tare ca Suminona e barbat :))
John Constantine
04/11/2009 at 12:32 PMoamenii se pot schimba numai daca acest lucru porneste de la ei, din decizia lor, in rest o persoana din afara nu poate sa-si puna speranta ca ea o va schimba pe aceea persoana. dorinta de schimbare tb sa vina din partea persoanei care tb sa se schimbe, nu din alta parte.
pana la urma ori accepti cum e persoana ori nu. stiu, pare prea categoric cum zic si in interiorul unei persoane pot aparea pareri conflictuale despre cum sa ia o decizie, dar tb sa te gandesti daca te simti multumita cum e situatia actuala sau daca nemultumirea ta va persista in timp (fapt ce poate duce la un coflict mai mare)
@Suminona daca e vb de imbracaminte (sper ca nu am inteles corect) eu sunt de acord cu tine. un tip tb sa stie sa fie elegant si sa se vada asta. dar inteleg ca e greu sa te desparti numai considerand aspectul asta (gandindu-ne ca numai asta te deranjeza).
@Suminona (el) (comentariul facut aici sa inteleg ca e facut de el) eu cred ca ea vrea o schimbare, nu acelasi lucru an de an. adica imbracandu-te mai elegant arati ca relatie vostra nu a ramas blocata, eu stiu, in rutina. inteleg ca poate nu vrei sa cedezi (stii tu, dai un deget…), aici nu am ce sa-ti zic. ai zis “au trecut ceva ani de atunci”, poate lucrurile au nevoie sa se improspateze putin.
am spus si eu o parere. sa nu fie cu suparare. sper sa rezolvati neintelegerea
Suminona
04/11/2009 at 1:07 PMImi place ca nu lasa lumea indiferent o chestie oricit de mica…
Imi place ca sunt persoane care comenteaza la posturi cu moduri diferite de a gindi …
Andressa trebuie sa faci ceva cu actualizarea comentariilor ca prea mult timp trece de la comentariu si pana la postare 😉 si apar raspunsuri fara sa se ia in calcul si explicatiile de pe parcurs 🙂
SUNT EL… NU ea … (si nu sunt pe invers 🙂 )
Suminona
04/11/2009 at 1:17 PMOricum … ma interesa voi ce credeti .. posibile solutii ? (rele bune nu conteaza , poate acoperi un aspect la care nu m-am gindit )
Si inca o chestie … Credeti in “a iubii cu capul” si in “a iubii cu sufletul ?”(sau neconditionat)
Tudor
04/11/2009 at 1:18 PM@Ostap
Nu, oamenii nu se schimba, doar sunt dispusi sa simuleze schimbarea. Orice psiholog iti poate spune ca maturizarea afectiva, emotionala si cognitiva se realizeaza la 18-20 de ani. Ulterior, fondul ramane neschimbat, fiind alterate doar exprimarile noastre atunci cand interactionam cu ceilalti.
cvh
04/11/2009 at 1:45 PMva rog sa incetati pe loc cu emascularea lui Suminona! la naiba! e de fapt Anonimus scris invers. clever!
andressa
04/11/2009 at 1:58 PMhvc,
bine ca esti tu destept!! 🙂
Tudor & Ostap,
in legatura cu lucrurile importante, cum ar fi ceea ce te relaxeaza, ceea ce te face fericit, ceea ce te enerveaza, imaginea despre viata ideala, temperamentul – nu cred ca se schimba dupa 20 de ani.
Suminona,
moderez cat pot de des comentariile. stiu ca ar fi mai frumos sa apara imediat pe site, dar fara o moderare intra zeci de mesaje cu reclame sau comentarii nepotrivite la adresa mea sau a altor comentatori.
Eu nu ti-am dat un sfat, am spus doar ca tu decizi cat de mare e problema aparent mica si tu decizi daca traiesti sau nu cu ea. Cred ca aceeasi problema, de la un cuplu la altul, poate fi minora sau destul de grava incat sa provoace o ruptura. Tu stii daca diferenta dintre stilul vostru vestimentar va enerveaza de moarte, va face sa va certati zilnic si va impiedica sa mai iesiti impreuna sau… nu.
cvh
04/11/2009 at 2:02 PMbine, asserdna. nu o sa aflam maine ca de fapt si tu esti un EL, nu?
Suminona
04/11/2009 at 2:17 PMScuze nu vroiam sa sune a critica … sugeram niste scripturi .. 🙂
Eu iti ceream parerea 🙂
Paula
04/11/2009 at 11:30 PMMulti oameni au dileme de genul asta, iar unii chiar sunt fericiti, pentru ca “nepotrivirile” lor se potrivesc mai bine unele cu altele.
An
05/11/2009 at 9:00 AMSuminonule, daca imi permiti sa-ti spun asa, am o jumatate de sfat pentru tine. Sper sa te ajute.
Am inteles ca tu esti el si ea e cea care “suporta” acel “ghimpe”. Ei, poate din cand in cand, nu prea des, dar nici prea rar, ai putea sa o vrajesti, cum spui tu, si sa mai ascunzi ghimpele in buzunar. Chiar daca revii apoi la vechiul obicei sau ce-o fi el. Sa vada si ea ca uneori incerci si iti reuseste. Si ca o faci pentru ea.
Cred ca astfel se mai egaleaza balanta: pe o parte trece ea cu vederea obiceiul tau, pe partea cealalta renunti si tu un pic la ceva de dragul ei. Si chiar daca tot va exista o inegalitate, cred ca va aprecia gestul.
Iar in legatura cu cele doua feluri de iubiri despre care vorbeai, eu cred ca nu poate exista una fara cealalta. Si mai cred ca lucrurile se intensifica atunci cand incepi sa iubesti si “cu capul”. Ma refer la momentele alea cand iti dai seama ca iubesti pe cineva chiar daca nu arata deloc cum iti imaginai tu partenerul ideal, nu are masina si ditamai casa, nu duce gunoiul fara sa-l rogi, bla, bla, bla, dar iti place cum te simti cand il vezi intrand pe usa si cand te tine in brate. Chiar si cand duce gunoiul pentru ca l-ai rugat tu. (Nu am folosit ambele genuri, dar intelegi tu ce vreau sa spun.)
Ostap Bender
05/11/2009 at 3:38 PMTudorica,
Mai baiatule… iti cam dai cu dreptu’ in stangu’. De ce te contrazici? In primul post faci o apologie a schimbarii suferite de Andressa (ca ai evoluat, ca nu mai esti doar o kinderitza, ca asa si pe dincolo)si dupa aceea vii si arunci cu mucii in fasole spunandu-mi ca oamenii nu se schimba, ca doar sunt dispusi sa simuleze schimbarea si bagi chestia aia perimata cu psihologii care zic ca dupa 20 de ani fondul omului ramane neschimbat. Tu stii ce ai afirmat? Daca nu, iti spun eu – ca toti psihologii sunt niste sarlatani. Care este rolul unui psiholog sau a unui psihoterapeut? Sa ajute omul sa se schimbe. Sa vindece sau sa amelioreze o boala/problema psihica prin schimbarea intrinseca a individului. Cum poti scapa de o fobie? Prin schimbarea radicala a unor conceptii, a modului de gandire si de interpretare a realitatii exterioare si interioare. Si exemplele pot continua la nesfarsit. Pai daca psihologii stiu ca oamenii sunt incapabili de schimbare, de ce dracu mai incaseaza onorariile??!!