blogareala

Sunt inca unii care ma numesc “blogger” ca si cum as face parte dintr-o secta. Asta ma calca pe nervi. Chiar si dupa mai bine de 3 ani si jumatate de cand am lansat fituica asta electronica, timp in care am facut si multe alte lucruri in paralel, am trait ca omu’ normal, as spune pe scurt, chiar si dupa un an si ceva de cand nu prea mai scriu aici, sunt tot blogger si asta o sa-mi scrie si pe mormant, daca ar fi dupa unii. (Si Boo se debaraseaza de eticheta asta). Si nici macar nu sunt just another she-blogger, sunt blogger-reper, nu neaparat reprezentativa, cat responsabila pentru tot felul de lucruri despre care de fapt nu stiu nimic si care sunt foarte departe de mine. (“Ai auzit ce a zis ala despre bloggeri?”. Daca cineva face greseala de a judeca o multime ca pe un grup, eu trebuie sa ma simt lezata?)

Il parafrazez pe Cohen (nu incerc sa ma compar cu el, haha, dar imi plac mult cuvintele alese): “Nu sunt lumina generatiei mele. Nu sunt purtatorul de cuvant al unei noi sensibilitati. Sunt doar un compozitor ce traieste in Los Angeles, iar acesta este discul meu”. Eu spun ca nu sunt reprezentativa pentru acest fenomen, nu sunt purtatoarea de cuvant al unui nou stil de viata. Sunt doar o fata din Bucuresti careia ii place sa povesteasca si acesta este blogul meu.