Diverse

Riduri

Corespondenţă specială din Sinaia 🙂

Mă aflu fix la faţa locului şi mă gândesc la bătrâneţe. Pe de-o parte e vina unui bacardi breezer roz, pe de altă parte e vina unui rid al lui Mircea Badea.

Am observat acum 2 zile, când mă aflam la faţa locului în patul meu, cu o bere de astă dată în mănă (dar cu ochelarii pe nas, să nu credeţi că berea mi-a înceţoşat privirea!) că Mircea Badea avea un rid. De expresie. Cred că aşa se numeşte, am văzut eu într-o reclamăla cremă, că până de curând nu ştiam categorisiri de riduri, dar de când cu coenzima Q10, vocabularul meu s-a îmbogăţit!

Am fost destul de tristă din cauza acelui rid. Ştiţi, eu am crescut cu Mircea Badea. Bine, el n-a crescut cu mine, nu cred că mă vedea ca-n cartea lui Orwell, 1984, când mă uitam la televizor. Doar eu îl vedeam pe el. (Cred că de-asta Mircea Badea e simpatic multora în ciuda faptului că uneori spune prostii sau exagerează – dacă citeşti asta, Mircea, spre că recunoşti că aşa e! – Mircea Badea e ca McDonald’s. You know it’s bad for you, but you just can’t help it! De când erai mic îţi plăcea, ţi-a intrat în sistem!)

Întâi la Tele7abc, apoi la Antena 1. Aveam, n-avream treabă, eu mă trezeam să ma uit la Teo şi Mircea.

De atunci până acum 2 zile, mi s-a părut că Mircea nu s-a schimbat deloc. Asta îmi dădea un sentiment de proprie tinereţe fără bătrâneţe. Era reperul meu în timp. Dacă Mircea Badea e neschimbat (neridat, neînsurat şi tot în Sălăjan parcă locuieşte), înseamnă că tot timpul o să arăt şi eu la fel, o să rămân nemăritată :)) şi… nemutată? Deja m-am mutat. În orice caz. o să fiu mereu lipsită de grji.

Din păcate, grijile au venit, creditele m-au ajuns din urmă, mă dau cu cremă anticelulită deşi ştiu că nu funcţionează, la bere nu mai rezist ca pe vremuri şi am observat că sub ochi am nişte chestii, pungi cred că se numesc, ce oribil!, care nu prea trec, nici dacă sunt odihnită, iar astea cred că peste 5 ani şi un copil vor deveni riduri în toată regula.

Oameni suntem! Devenim bunici.

A durat ceva sentimentul că nimic nu mi se va întâmpla şi, printre alţii, şi lui Mircea Badea trebuie să-i mulţumesc pentru liniştea mea sufletească. Din păcate, timpul tot trece printre noi.

La un moment dat, Mircea Badea va avea părul alb şi va vorbi ca Florin Piersic. De fapt, toţi vom vorbi ca Florin Piersic cel actual la un moment dat. De la amuzanţi sau enervanţi vom trece la a fi senili şi uituci. Poate ne vom vopsi părul, ca Florin Piersic cândva, crezând că păcălim pe cineva sau măcar ca să ne păcălim pe noi înşine. Dar nimic, nici vopseaua de păr, nici cremele antirid nu fac fac timpul să stea în loc.

You Might Also Like

14 Comments

  • Reply
    Spiep
    12/06/2009 at 1:57 PM

    Ceea ce mă intrigă este faptul că deşi suntem în gaşcă cu Mircea de peste 15 ani, fără ca el să ştie, încă nu l-am convins să bea bere. :/

  • Reply
    george
    12/06/2009 at 2:03 PM

    Nice, ai profitat de faptul ca nu are emisiune azi si pana duminica uita, ca e batran 🙂

  • Reply
    Anne
    12/06/2009 at 2:13 PM

    Intr-adevar Mircea Badea are ceva special..e special..ai ce invata de la el

  • Reply
    Andree@ C
    13/06/2009 at 1:35 AM

    Eu zic asa:cred ca iti faci prea multe probleme pur si simplu aiurea.Parerea mea! oare la varsta asta nu ar fi mai nimerit sa-ti traisti viata ? zau asa! Viata e asa frumoasa si trebuie traita la maxim.Fara a-ti face griji si verificand in oglinda daca ai facut cumva riduri.Cred ca ai pana in 30 de ani,dupa ce am mai citit eu pe aici.Eu la varsta asta aveam deja copil de 2 ani.Eram tare mandra de el.Inca de la iesirea din maternitate il purtam ca pe un trofeu.Era un ingeras de copil, dolofan si cu bujori in obrajori.Un copil e tot tot ce iti da viata mai frumos, cea mai mare realizare a unei femei.Nu te mai gandesti ca ai mai pus ceva kilograme,ca viata ta se schimba odata cu venirea lui pe lume.Traiesti niste momente unice care nu se pot descrie in cuvinte.Inca de la inceput, de cand realizezi ca esti insarcinata, apoi la primele miscari ale lui in burtica ta,si pana cand il primesti in brate ca pe un trofeu.Nu mai ai timp sa it fac probleme inutile cu tot ce e in jur.Nu mai ai ochi decat de puiul tau, sa ii oferi dragoste, mangaiere, caldura, afectiune,totul doar lui. Iti tresalta inima de bucurie cand scoate primul cuvant, esti fericita cand face primul pas.Esti tare mandra cand il duci la scoala si ia primele note.Un copil e cea mai mare fericire, iti schimba total viata.Se spune ca la tinerete se fac cei mai frumosi copii.Lasa problema ridurilor, a curelor de slabire si a celulitei si traieste viata.Zau ca merita !
    Cu drag, Andree@

  • Reply
    Helau
    13/06/2009 at 8:55 AM

    Si eu am crescut cu MB, inca de cand era la Tele 7 ABC.

  • Reply
    iguana
    13/06/2009 at 1:43 PM

    Batranetea ne ajunge pe toti – este invitabil. Ar fi de dorit insa, cu riduri sau fara, cu par alb sau fara par (deh, unora li se mai inmpla sa-si piarda podoaba, cu timpul), enervanti sau amuzanti, ar fi de dorit, cum spuneam, sa nu ne pierdem coerenta, sa fim cu “minte-ntreaga” si cu sufletul tanar.

  • Reply
    luminitza
    13/06/2009 at 11:54 PM

    m-ai facut sa rad cu faza cu piersic!
    cand eram mica(5-6 ani) si cantam pe scenele taberelor utc cantece de tziganca(mircea sa tot fii avut vreo 7 ani dar n-avea talentul meu de cantaretz pe scena), mama mi-a zis sa fac pipi-n dunare(nu erau toilettes peste tot) si n-am vrut de rusine ca ma vedea mircea badea ,al carui tata era director de tabara.
    de atunci am ramas ca tine,cu oful ca nu l-am cunoscut mai tarziu:-(

  • Reply
    t.s.
    14/06/2009 at 5:48 AM

    esti prea pesimista, A. sunt unii care nu ajung florinpiersic. fie se curata long before that – fie devin tot mai cool cu varsta. gen gainsbourg:

    http://www.bbc.co.uk/cult/ilove/years/1971/gallery/images/340/serge.jpg

  • Reply
    BLOG VEDETE
    14/06/2009 at 7:17 PM

    niciodata nu cred ca am analizat fata lui mircea badea in cautare de riduri. mi se pare amuzant ca ai facut-o

  • Reply
    Me and Bro
    16/06/2009 at 11:19 AM

    fara posturi despre batranete!
    suntem tineri!!!!!!
    yeeeei

  • Reply
    3 completari » Andressa
    17/06/2009 at 8:17 PM

    […] retrag cuvintele despre Florin Piersic din acest post. Am vazut aseara spectacolul “Straini in noapte” cu Florin Piersic si Emilia Popescu, […]

  • Reply
    bb
    17/06/2009 at 10:46 PM

    nu imbatranim doar noi… intreaga omenire imbatraneste. nu vedeti cat de obositi suntem, lipsiti de vlaga, imaginatie si iluzii. poate sunt doar eu pesimista (nu sunt), dar umanitatea e deja incarcata de istorie… ridurile sunt doar mici marci ale existentei… pierderea iluziilor numara secundele

  • Reply
    bamse
    25/06/2009 at 11:29 AM

    Vei ajunge “baba batrana” daca nu vei:
    – lua un motor
    – conduce masina cu imprudenta
    – traversa strada prin locuri nemarcate
    – etc.
    Pana atunci insa ai tot timpul din lume sa corectezi articolul asta: “..dacă citeşti asta, Mircea, spre că recunoşti că aşa e!” spre=sper

  • Reply
    CIRSTEA FLORIN
    25/06/2009 at 10:32 PM

    SUNT CIRSTEA FLORIN DE LA TG JIU SI VA INVITA SA VEDETI CEA MAI FRUMOASA SI REUSITA CARICATURA CU EUROPARLAMENTARUL GIGI BECALI DIN PIPERA.CHIAR DL BECALI A DAT 100 EURO CELUI CARE A FACUT-O.NU VE-TI REGRETA

  • Leave a Reply