Am participat azi la dezbaterea “Realitatea noastra, realitatea lor” la FJSC.
Stiam de eveniment de la Toni Momoc, imi povestise despre asta cand ne-am intalnit intamplator la o petrecere saptamana trecuta. N-as fi ajuns insa la dezbatere daca nu ma suna Zoso azi la 14:30: “Vii la FJSC?” – “Azi e?! Ne intalnim in 10 minute!” 🙂
Ca la toate dezbaterile de la FJSC s-au spus si lucruri interesante si clisee. S-a vorbit despre noile mijloace de comunicare in masa, despre noile moduri de consum media si, cum altfel?, despre cat de slab pregatiti sunt si cat de mari au pretentiile tinerii absolventi ai facultatii.
Stiti ce mult imi place sa discut despre jurnalisti? Mult, mult. De-ajung sa regret ca nu profesez si eu, ca am renuntat la asta pentru o meserie ce pare mai putin palpitanta (adica scriu si eu, dar nu fac investigatie!). Noroc ca-mi trece repede regretul! :)) Fac exact ce-mi doresc! Vis si paradis. Si nici nu am probleme ca cele pe care le voi enumera mai jos.
Am incercat si eu sa spun ceva acolo, la realitatea lor, dar vaaaaai, ce m-am emotionat. 🙂 Mi-a tremurat mult vocea si m-am balbait. Uitasem ca sunt emotiva. 😛 Adevarul este ca si Robert Turcescu se uita foarte urat, cine nu s-ar pierde cu firea? 🙂
Apropo de ofurile impartasite la dezbatere, eu ii compatimesc pe marii realizatori de televiziune care nu isi gasesc oameni ideali pentru posturile vacante cat ai zice “lavaliera”. Poate voi ajunge si eu in locul lor candva. Ii compatimesc si pe studentii care se framanta intre a alege o specializare sau alta, am trecut si eu prin asta. Dar cel mai si cel mai tare ma roade situatia tinerilor absolventi. Ca pe la faza aceea ma aflu. Din fericire, am un loc de munca foarte misto acum, dar am avut si eu experiente neplacute cat am fost studenta, iar colegii mei de generatie imi povestesc lucruri demne de Familia Adam’s in ceea ce priveste relatia cu angajatorii.
Val Valcu a povestit despre alegerile pe care le facem in cariera. Spunea ca a incercat sa o ajute pe o tanara foarte talentata. Dar, “pentru numai un milion in plus la salariu si un computer pe birou, a plecat la alt ziar. Ar fi putut avea o cariera minunata, dar a ales altceva.”
Aici am vrut eu sa intervin. Si poate voi fi mai coerenta si mai convingatoare in scris.
Cred ca pana sa vorbim de profesionisti – de editori, regizori de platou, producatori sau chiar sunetisti exceptionali – trebuie ca tinerii absolventi sa fie tratati ca angajati cu responsabilitati si nu ca niste cazuri sociale – adica li se face o favoare ca sunt primiti in minunatul sediu desi sunt niste idioti agramati fara surse si sa zica mersi ca nu li se si cer bani, cum adica sa si ceara?!
Din experienta mea de studenta cu dorinta arzatoare de a munci si de a invata (pana in iunie am fost studenta) stiu ca tehnica cea mai raspandita de recrutare de personal in institutiile media din Bucuresti este “descurajarea incepatorului”.
- Perioadele de proba nu sunt platite (cei care conving prin abilitati si cultura generala ajung astfel in alte industrii, nu stau sa faca voluntariat). Eu am lucrat astfel pe gratis luni bune, fara sa vreau. Ca si cum munca unui incepator nu ar merita bani (newsflash: si un tanar de 20 de ani e tot angajat, chiar daca are vechime doar o luna).Desi Val Valcu in discurs incerca sa spuna ca nu banii trebuie sa te motiveze, ca de fapt salariul e ultima problema care ar trebui sa te preocupe cand te angajezi, mie asta mi se pare o imensa ipocrizie si nu doresc nimanui sa ajunga precum unii colegi de generatie ai mei – adica sa se intrebe cum naibii isi platesc chiriile pentru ca nu sunt platiti desi se duc la serviciu 10 ore pe zi, in fiecare zi, dupa ce au terminat o facultate. Se numeste umilinta, aia e. Si nu-ti platesti facturile cu ea.Si am alergie la povestile de tip “eu cand am inceput lucram pe 2 lei”. Asta nu e un exemplu pozitiv. Si nu ar trebui sa fie prezentate astfel de situatii ca modele de urmat. Si eu am povestiri horror de genul “in 1994 am fost in tabara si nu am mancat 3 zile!!”, dar nu as indemna nici un copil care se plange de foame sa indure cu stoicism pentru ca stiu eu ca se poate…Plus ca, lucrurile s-au schimbat, chiria in 1993 nu era dublul salariului minim pe economie!
- Contractele – cand sau daca se semneaza – nu acopera de obicei remuneratia totala – esti deci partial platit la negru,
- Asigurari nu prea se acopera prin contract. Sanatate? Asta iti uram! :))
- Traininguri se tin foarte rar. Desi orice companie care se respecta ar trebui sa aiba o perioada de acomodare pentru un nou angajat, nu doar insititutiile media – si asta nu e o favoare, ci o necesitate (departamentul de resurse umane ar trebui sa faca un tur al institutiei, sa dea explicatii despre sistemul de lucru si raspunsuri la intrebari) – de obicei se aplica tehnica “invata sa inoate daca il arunci in apa”. Te prinzi tu pe parcurs, ma dai cu capul, mai gresesti, te mai iau la misto aia mai vechi si pana la urma intelegi care-i miscarea si curand incepi sa terorizezi si tu un coleg si mai nou.
- Nu numai ca nu au rabdare sa te invete lucruri, dar au si angajatorii pretentii caraghioase. Minunata mi se pare dorinta angajatorilor ca tinerii absolventi de jurnalism sa vina cu surse. Extraordinar. Sa bata la usa absolventul si sa zica: “Eu as vrea sa lucrez pe Parlament si am deja relatii in toate grupurile parlamentare, Hrebe imi raspunde la telefon si daca-l sun la 2 noaptea!” Realist? Nu! Pai, hai sa fim corecti, in cat timp au ajuns sa aiba surse jurnalistii buni de azi? Sutu s-a nascut cu agenda plina de numere de telefon? Nu! Sau zi-ne, tu, Cristi, cat ai muncit pana sa ai sursele de azi? Din cate stiu eu, jurnalistii incep cu o solida cultura generala, spirit de observatie si curiozitate. Asa ca nu inteleg de ce se plange Robert Turcescu de faptul ca noi, astia mici, nu stim sa citim prompterul, sa lucram cu tot felul de aparate si nu avem surse pe domeniul X. Pai, cine stia lucrurile astea la primul sau job? Poate chiar Robert Turcescu, mea culpa atunci.
De fapt, asa e in toate profesiile. Nu stiu cati ASE-isti sunt capabili sa faca o analiza financiara cand au diploma cu cerneala inca umeda, cati politehnisti… de fapt prea putini termina facultatea asta, sa iau alt exemplu… :)) Cati absolventi de sociologie pot practica de-adevaratelea meseria cand abia au terminat studiile?Teoria nu inlocuieste practica, dar o completeaza. Asa cum nici planningul familial nu inlocuieste sexul, dar e tare bine sa stii ce si cum inainte sa te apuci de treaba. Adica in facultate faci carte, mai putin teren. Dar macar stii care e situatia.
De-aia zic ca tinerii absolventi nu au surse si nici nu stiu tot felul de lucruri (pe care colegii lor cu experienta le-au invatat tot la serviciu oricum) dar trebuie evaluati dupa alte criterii (potentialul de a invata anumite lucruri bazandu-se pe cunostintele teoretice acumulate in scoala, talent, fler, poate chiar aduranta!) si respectati ca angajati.
Stiu ca sunt multe locuri in care tinerii sunt tratati corect. Asa cum sunt si tineri absolventi idioti care nu ar vedea o oportunitate nici daca i-ar plesni peste ochi. Dar eu vorbesc despre alte situatii. Din pacate, despre cele cu care se confrunta acum prieteni de-ai mei.
update 1: Am pus un “1” pentru ca ma gandesc ca voi mai face completari, dupa cum imi aduc aminte ce s-a mai discutat 🙂
Un lucru foarte important spus de Robert Turcescu a fost ca se asteapta ca tinerii absolventi sa se laude cu mai mult decat o diploma. Sunt absolut de acord: facultatea nu e scoala primara. Nu e suficienta prezenta la cursuri si trecerea examenelor. De fapt, asta e minumul pe care il poate face un student. Important e studiul individual, spiritul de initiativa. Pe mine m-a ajutat pana acum faptul ca am putut prezenta proiecte personale: texte scrise de mine in afara scolii, voluntariat in ONG-uri, rezultate la concursuri, chiar si acest blog. Foarte rar m-a intrebat cineva ce facultate am facut si niciodata ce note am luat.
update 2: Oameni prosti gasim cu tot felul de diplome. Stiu de la prieteni ca daca dai un anunt de angajare, indiferent de domeniu, vei primi CV-uri de la o multime de cretini. In Jurnalism e exact la fel. Curba lui Gauss. Multi veniti, putini alesi. Sau angajati. Asta nu inseamna ca daca angajezi totusi un tanar trebuie sa-l tratezi altfel decat pe orice alt om din echipa doar pentru ca a fost “raul cel mai mic”. Nu-l angaja daca e fara speranta. Dar daca il iei, ia-l. El are aceleasi drepturi ca si ceilalti colegi ai sai, chiar daca mai are de invatat. Codul muncii ii da aceleasi drepturi. Adica un salariu (oricat de mic!), contract, asigurari…
Faptul ca iti bat la usa tot felul de dobitoci nu-ti da dreptul sa tratezi toti tinerii absolventi ca pe “cazuri sociale”, cum spuneam.
63 Comments
didlee
18/12/2007 at 10:02 PMfoarte buna insemnare, bravo Andreea!
vin si eu cu povesti adevarate, ca mereu ne faci sa ne regasim in textele tale :))
dupa ce am trecut prin 3 probe in urma carora am reusit sa pun pe masa varza din gradina ursului, precum harap-alb, oamenii mi-au strans mana si mi-au urat bun venit! minunat, zic eu entuziasmata, dupa care aflu ca urmeaza 6 luni de munca voluntara.
ma gandesc ca nah, lucrez degeaba cateva ore pe zi, dar in final ma angajeaza si pana la urma am invatat chestii noi. aveam de gand sa ma intretin din alt job, in restul de timp ramas.
asa ca am intrebat si eu ce program voi avea, la care doamna s-a ratoit la mine: “draga, in banca stii cand vii, dar nu si cand pleci!”
bine multumesc, la revedere. adica da-o incolo, nici macar banii de autobuz si voi vreti sa stau acolo pana in miez de noapte? si din ce mai traiesc 6 luni?
oricum, varza a fost buna. :))
bine, bine, istorii dinastea gasim cu gramada, dar ce e de facut? ca daca eu nu am acceptat n-a fost problema, urmatorii de pe lista s-au bucurat ca s-a eliberat un loc.
cum scapam de faza asta: “mai asteapta 10 la poarta”? ma gandesc ca daca de maine toti ar refuza chestiile astea nasoale si la poarta n-ar mai fi decat.. portarul, poate si-ar reconsidera sefii aia atitudinea.
dar asta n-o sa se intample, nu? banuiam eu..
scuze ca am scris asa mult, dar nu ti-am mai comentat de ceva vreme 😀
offtopic, sarbatori faine si mos bogat! :-*
andressa
18/12/2007 at 10:11 PMDa, “mai asteapta altii la poarta si pe vremea mea copiam cu indigo, nu aveam Internet!”
Si e ilegal sa nu platesti perioada de proba, oricat de probatoare ar fi ea.
Insa de cate ori vorbim de tineri care cauta de lucru aud ca ei au “pretentii”. Cred ca mai degraba “drepturi”. Da, da, despre asta e vorba probabil, de drepturi.
Christiansen
18/12/2007 at 11:20 PMAsta se intampla si in cazul inginerilor … Eu am terminat in primii 3 ca medie a anilor de studii, la Imbunatatiri Funciare. Irigatiile sunt la pamant si ni se spunea ca se doreste scaderea mediei de varsta din domeniu, asa ca … am fost la Instiut de Proiectare plin de entuziasm, imediat dupa absolvire. Stii ce m-a intrebat un “nenea” de acolo … “Locuiesti cu parintii?” … “Da”, zic eu pierdut … “E bine, pentru cae posibil sa nu te platim uneori” … What???? Am ramas mut … dar m-am reorientat … i-am lasat cu ingineria lor si m-am reprofilat urgent …
Asa sunt incurajati tinerii in Romania. Pentru ce puii mei a platit statul profesori pentru mine? Ca sa lucrez in alt domeniu?
andressa
18/12/2007 at 11:28 PMChristiansen,
da, normal ca ai fugit mancand pamantul.
Mi se pare o prostie sa pretinzi pasiune de tip revolutionar de la angajatii tineri – sa munceasca pe gratis din dragoste pentru domeniu – ca si cum sa iasa ziarul / proiectul de orice fel ar fi o cauza nobila. Facem profit sau ajutam copii cu dizabilitati? Pai, din cate stiu eu, mogulii fac profit, de ce sa lucram noi pe gratis?!
Ma bucur ca si tu, ca si mine, te-ai reprofilat. N-au decat sa se planga apoi ca tinerii nu vor sa munceasca. Pe gratis. 🙂
Ralu
18/12/2007 at 11:31 PMTe`a cam “atins” Turcescu la faza cu guma de mestecat…
andressa
18/12/2007 at 11:41 PMDa, era nepoliticos sa mestec guma. Mi s-a parut insa tipicar, s-a luat de un detaliu (pe care mi-l asum ca fiind nepotrivit) in loc sa discute despre subiect. Foarte condescendent.
maria coman
18/12/2007 at 11:43 PMNu am participat la dezbaterea asta, habar nu am ce s-a discutat. Nu vreau sa o tin cu “pe vremea mea…” Dar pot sa iti spun ca da, am lucrat fara bani luni intregi. Si eram fericita ca ma lasa sa stau acolo si a invat meserie. Ce e drept nu plateam chirie pentru ca sunt din Bucuresti. Nu vreau sa generalizez, dar cind s-au facut angajarile la Antena 3 cei care s-au ocupat de interviuri erau disperati. Veneau absolventi de jurnalism care nu stiau cine e prim ministru. Iar raspunsurile la intrebarile legate de unire sau de mihai viteazu sunt de-a dreptul jenante. Nu mi se pare ok ca un om fara niciun fel de experienta sa puna primele intrebari la angajare “care e salariul, cit concediu am si cite minute pe telefonul mobil”. Nu generalizez, evident ca sunt oameni si oameni. Dar m-ai “provocat” un pic cu postul asta, in conditiile in care chiar stiu foarte bine ce nevoie de oameni pregatiti este pe piata. Sunt si unii care au trecut de interviurile de angajare si care acum dau dovada de o superficialitate care pe me ma uluieste. In fine, poate am imbatrinit
andressa
18/12/2007 at 11:47 PMmaria,
stiu catastrofe ca cele pe care le pomenesti. Dar nu despre asta vorbeam eu. Desi chiar si acei oameni – odata primiti – trebuie platiti. Eu vorbesc despre oameni care isi fac treaba decent si nu sunt tratati corect. Nu tu contract (eu am lucrat fara contract acum cativa ani), nu tu asigurari, nu tu nimic…
Nu mi se pare o favoare sa fii lasat sa muncesti.
maria coman
19/12/2007 at 12:00 AMpe mine ma, vroiam sa scriu. evident ca nu e o favoare sa fii lasat sa muncesti. dar nici nu e o favoare ca tu vii la serviciu. iar pentru multi asa arata…ca fac o favoare ca s-au deplasat. stiu oameni care nu s-au angajat ca incepatori cu 15 milioane. doctorii au vreo 5….Nu cred ca avem doar drepturi, ci si obligatii. Si problema in meseria asta e ca daca nu o faci cu pasiune, e cam degeaba. Apropo de program, de exemplu. Nu stiu cum e in banci, dar la noi chiar nu stii cind pleci acasa. Si sunt putini cei care accepta asta acum. Ma uit seara in redactie si dupa 20.00 sunt cam aceiasi oameni pe care ii stiu de ani de zile. Rar cite unul mai nou…
andressa
19/12/2007 at 12:07 AMmaria,
am mai completat cu un update.
Da, sunt aceiasi oameni dupa program. Dar ti se pare normal ca unii sa nu fie platiti?
Cum spuneam despre Val Valcu, nu i-as dori nimanui sa nu aiba cu ce sa-si plateasca facturile desi se duce zilnic la serviciu, 10 ore pe zi, zi de zi, cu o diploma in buzunar…
maria coman
19/12/2007 at 12:14 AMnu, dar la noi de exemplu nu se intimpla sa nu fie platiti.
andressa
19/12/2007 at 12:15 AMnu stiu cum naiba de suntem chiar noi exceptiile! :))
maria coman
19/12/2007 at 12:19 AMnoi care?
andressa
19/12/2007 at 12:20 AMnoi doua. 🙂
maria coman
19/12/2007 at 12:30 AMof, merci de precizare ca nu imi era clar daca “noua” adica generatiei tale……:)si ca sa incheiem optimist, evident adevarul e pe acolo, pe la mijloc
Shiro
19/12/2007 at 12:31 AM“Meseria e bratara de aur”. Dar in anumite cazuri se poate transforma in niste catuse nenorocite. Cu toate astea, unii se consoleaza in ideea ca si catusele pot fi de aur – chiar daca sunt totusi catuse si nu bratari.
Adica – desi job-ul iti impune sacrificii (uneori, chiar mari) – eforturile iti sunt rasplatite. E alegerea fiecaruia sa se transforme intr-un “workaholic” sau sa-si pastreze necesarul de timp liber pentru a-si intretine o viata sociala decenta. Suntem multi – si de multe feluri. Si (inca) putem face acest gen de alegeri…
andressa
19/12/2007 at 12:31 AMda, asa e. 🙂
eu imi dau seama ca defulez in numele unor amici in situatii nefericite. sper ca in general sa fie mai roz lucrurile. 🙂
alis
19/12/2007 at 12:33 AMstatul tspe ore la serviciu, ca altfel se zice ca nu o faci cu pasiune (daca am inteles bine ce a scris maria mai sus) mi se pare un criteriu de a masura doar lipsa de planificare si o oarecare incompetenta sau un numar prea mic de oameni pusi sa faca un volum prea mare de munca, nicidecum pasiune.
Pur si simplu nu mi se pare corect si logic sa se pretinda cuiva sa isi petreaca toata viata la serviciu, de sport dupa zeci de ore petrecute la calculator, de cumparaturi, de iubit, familie, copii, catel scos la plimbare, purcel au auzit oare angajatorii?!
Da, recunosc ca sunt printre cei care pleaca la ore “nerusinate” de la serviciu (18-18.30) sub privirile mai mult sau mai putin “ucigatoare” ale unui sef sau ale colegilor care raman (care fie vorba intre noi, raman de ochii sefilor, pentru ca atunci cand a fost seful in concediu, toata lumea disparea la ora 17, mai ceva decat David Copperfield in show-urile lui :D)
Viva la revolucion!
Ralu
19/12/2007 at 12:51 AMpoate ca si de la emotii 😉 Dar, vroia sa iasa si el in evidenta. Nu are maniere. Observatiile se fac sa le inteleaga numai cel caruia i le adresezi. ;)O fi crezut ca iti inchide gura cu aia… Numai gura e de el. Si a aratat`o din plin in seara asta. Imi venea sa`i zic vre`o doua, dar iesea cu scantei.
Hai spor ca esti draguta 😛
Cezar Paul-Badescu
19/12/2007 at 1:21 AMNu stiu cum s-au simtit studentii prezenti la intilnire, dar pe mine m-a enervat foarte tare tonul superior cu care-i dadaceau unii dintre ”realizati”. Desi nu-mi era adresat mie, m-am enervat, ca si cum as fi fost in locul lor.
La discutia cu banii/versus/facutul meseriei exclusiv din entuziasm, imi amintesc de dialogul la care am asistat acum citiva ani buni, pe cind lucram la Mediapro (cred ca era prin anul 2000). La unul din sefii de acolo, venise un amarastean care cistiga vreo 3 milioane sa ceara un milion in plus. Omul ii demonstra ca nu are cum sa traiasca din banii aia (chirie, intretinere, transport etc.). Si-l aud pe sef: ”Eu, cind eram la virsta ta, faceam meseria asta din pasiune, nu-mi trebuia nimic. Nu e in regula ca gindesti lucrurile asa de materialist…” Si nu i-a dat nici un leu in plus la salariu. Un mic asterisc: seful respectiv avea la vremea respectiva 60 de milioane.
Asa ca sa ma mai lase astia care spun ca meseria asta se face ”din pasiune” si ca nu trebuie sa ai pretentia la un salariu onorabil. Eventual, dupa ei, ar trebui sa aduci si bani de-acasa.
Apoi, ei de ce nu fac acum meseria asta ”din pasiune”, de ce nu renunta la banii grasi pe care-i cistiga?
PS: Care era problema ca mestecai guma? Hai sa fim seriosi! Se pare ca lui Turcescu ii place sa-si incordeze muschii (chiar cind se afla pe o pozitie de putere…).
Cristi Roman
19/12/2007 at 1:29 AMpe 1 octombrie 1996 am ajuns in redactia sport a tvr. de-abia terminasem liceul. am muncit zile, saptamini, luni, aproape zilnic, fara nici un ban: de la cele mai insemnate lucruri pina la tras cu ochiul la “cei mari”, de la carat casete beta in diferite locuri din tvr pina la mers pe teren, la actiuni, cu “greuceni”.
cornel pumnea si andi vilara m-au invatat mai multa televiziune decit radu naum (doar un exemplu ca nu doar marile vedete stiu si pot transmite mai departe).
pe 11 februarie 2007, deci dupa aproape 4 luni si jumatate fara nici un ban, am fost chemat in biroul sefilor si mi s-a spus: “iti oferim momentan jumatate de norma. deocamdata nu putem mai mult, n-avem posturi”. am acceptat – 250.000 lei primul meu salariu. dupa alte 6 luni am fost angajat full service.
restul a fost pura istorie: bani din ce in ce mai multi si deplasari numeroase prin lumea asta.
din 2004 am trecut in presa scrisa si, slava domnului, am o viata implinita. inclusiv dpdv al serviciului.
iata ca se merita sa stai si fara bani, ca ucenic. depinde, pur si simplu, ce vrei tu de la propria viata.
andressa
19/12/2007 at 1:30 AMDa, cam asa se pune problema de obicei. La ce-ti trebuie bani? Si pentru multi tineri (indiferent de profesie) ajung banii un subiect tabu. “Cum sa cer mai multi bani? Cum sa cer sa imi plateasca perioada de proba? Daca nu-mi convine imi arata usa…” Sigur, si pustanii ar trebui sa fie verticali (nu se poate daca nu semnez!) dar cand iti tzatzaie fundul ca n-ai cu ce plati chiria, taci si speri ca luna viitoare sa iei un plic. Mai ales ca nu vrei sa o iei de la capat cu “perioada de proba” pe gratis in alta parte.
Problema cu guma era ca m-a luat ca un profesor pe o studenta. Desi noi acolo eram oarecum egali: parteneri de dezbatere (el ca profesionist, eu ca absolventa de jurnalism, o incepatoare in media). Daca eram la examen, remarca era ok. Cum nu eram la examen, a fost un pic ciudata.
Cristi Roman
19/12/2007 at 1:55 AMsorry, sint cam obosit si ma ustura ochii un pic:
la rindul 3 se va citi “cele mai NEINSEMNATE” si la primul rind/paragraf 3, se va citi 11 feb 1997.
scuze, daca e modifica tu in primul comentariu si-l stergi pe asta.
stash
19/12/2007 at 4:48 AMJurnalistul la ora actuală în România este perceput în mai multe feluri, toate deformate, dacă luăm drept standard jurnalismul occidental, dar corecte faţă de imaginea pe care jurnaliştii înşişi vor să o transmită şi faţă de felul în care funcţionează în acest moment societatea românească.
Carina
19/12/2007 at 8:33 AME adevarat ca tinerii nu sunt intotdeauna incurajati, dar uneori chiar studentii vin cu prea multe pretentii. Eu sunt studenta in anul III la Comunicare si Relatii publice in Timisoara. Oportunitati in domeniul asta nu sunt grozave in orasul meu, dar am facut tot posibilul s ama implic in alte proiecte chiar daca implicau drumuri lungi pana in Bucuresti. Pe de alta parte, am colegi care nu fac decat sa se planga ca nu-i ajuta nimeni, ca totul e pe bani, bla bla bla Uneori trebuie sa te ajuti singur. E greu, dar merita.
Si in legatura cu angajatorii, e adevarat ca nu ofera intotdeauna cele mai bune conditii, dar si tanarul absolvent care doreste sa se angajaeze trebuie sa ofere ceva pentru banii primiti. De aceea exista atatea ONG-uri pentyru studenti. Iar proiecte si concursuri si pentru viitori jurnalisti exista o gramada. doar ca unii le evita pe motiv ca nu sunt platite foarte bine… Nu mai au timp sa se gandeasca pe termen lung…
Iskander
19/12/2007 at 9:50 AMmai intain, pentru maria coman: am o buna prietena care lucreaza la voi si mi-a zis asa: mai, mi-e rusine sa plec la 6 ca nu pleaca nimeni. de cele mai multe ori stam fara sa facem nimic doar pentru ca se sta.
draga maria, daca tie ti se pare profesionist sa stai 10-11 ore la serviciu+2 sau 3 pe care le faci de la-pana la serviciu, bine, ce sa zic. sa dormim toti la serviciu, multumiti de cei 1000 de euro castigati. eu, in schimb, ma multumesc deocamdata cu 15 mil si prefer sa TRAIESC, nu sa dorm la serviciu.
cat despre voluntariat, e bun cat esti student. dupa aia, mi s-a spus clar: sase luni cu 5 milioane. am ramas, noroc ca stateam la camin pe vremea aia. nu cere nimeni “mobil, concedii si bani multi” la inceput. cere sa traiasca, nimic mai mult.
carina, jurnalism se face -cu RARE exceptii- numai la bucuresti. din pacate. si ti-o spun venind din provincie.
Iskander
19/12/2007 at 9:57 AMhttp://www.antena3.ro/vdt/index.php
mostra de jurnalism: “frumoasa mariana de melo se zbate intre viata si moarte”.
mai jos, galerie foto “incendiara” in care ne este prezentata fata (aflata acum IN COMA), in toata splendoarea sa.
maria coman
19/12/2007 at 10:21 AMiskander- asta cu “mi-e rusine sa plec la 6 ca nu pleaca nimeni” e o mega-aberatie, crede-ma pe cuvint. si nu e adevarat ca se sta doar ca sa se stea.
alis- si nu am zis nici ca pasiune pt meserie = 11 ore de munca in fiecare zi. e usor de tot sa reinterpretezi cum vrei tu ce spun altii.
dar ca sa nu existe neclaritati, incerc sa mai explic odata pentru amindoi
sunt reporteri care isi urmaresc subiectul pina la 3 noaptea. pentru ca e subiectul lor si pentru ca le place. sunt reporteri care isi monteaza stirea chiar daca intra a doua zi dimineata, ca sa fie ei siguri ca e ok. si sunt reporteri care daca partea a doua a stirii trebuie filmata dupa 8 seara trimit echipa de noapte. si care nu stau la montaj pt ca la montaj e coada si de ce sa pierzi timpul cu asta. sunt reporteri care scriu un text si pleaca inainte sa il vada editorii si sunt reporteri care se bat pentru orice fraza pe care editorii incearca sa le-o taie. sunt reporteri care se duc la filmare si spun nu a fost nimic acolo si vezi stirea pe alte posturi. si sunt cei care iti aduc stirea pe care nu o da decit postul tau, pentru ca ceilalti nu au vazut-o. eu la asta m-am referit. poate acum a fost mai clar. nu m-am referit in mod special la orele petrecute la serviciu, in trafic, etc, etc. si nici nu incerc sa fac teoria chibritului aici. sunt absolut de acord ca salariile pentru incepatori sunt mici, dar asta e peste tot in lume. ceea ce povesteste cristi roman mi s-a intimplat si mie. alergam dupa oricine vroia sa ma ia la o filmare, plingeam sa ma lase la montaj, erau unii mai batrini care spuneau da da si apoi te lasau cu ochii in soare si asa mai departe. acum am fost cu oameni in probe pe teren si nu aveau nicio intrebare, nu ii interesa nimic. asta e tot
andressa
19/12/2007 at 10:45 AMcristi roman,
credeam ca am spus deja clar: consider niste prostii povestile de tip “pe vremea mea se muncea pe gratis”. atata timp cat legea iti da drepturi, este obligatia angajatorului sa le respecte.
sa faci “voluntariat” din oficiu ca sa fii angajat mi se pare o mentalitate de ev mediu. Nu faci ucenicie, ca nu esti fierar acum o mie de ani, ci esti un angajat intr-un stat de drept in secolul 21.
Daca o firma nu isi permite sa angajeze cu acte o persoana, ar trebui sa isi reduca din volumul de munca si nu sa considere ca tinerii vor fi fericiti si numai pentur ca sunt lasati sa le intre pe poarta sa caste gura.
Facturi avem cu totii de platit.
Putin respect.
andressa
19/12/2007 at 10:55 AMmaria,
sunt de acord: nu exista ora fixa de plecat acasa ca reporter. Ca de-aia faci jurnalism si nu marochinarie! Nu stii niciodata ce se intampla si cand vei termina un material.
Cat despre “asa am inceput si eu” – tocmai de aceasta mentalitate trebuie sa scapam ca tinerii sa nu mai indure umilinte.
Iata-ma la 4 luni jumate de la angajare – cu contract din ziua nr. 1, cu training, cu toate cele. Se poate. Si asta as spune tinerilor absolventi: ca “asa am inceput eu”: cu bune conditii de munca. Asta sa cautati si voi.
Sa nu indure, ca jurnalismul din 2007 nu mai e cel din 1995. Ca daca atunci era o mana cereasca sa gasesti de munca, acum gasesti posturi pe orice specializare. Deci nu esti la cheremul unui nesimtit care sa te tina la negru pentru ca “asa a inceput el” si “nu sunt posturi”. (Daca nu sunt posturi, de ce ti se da de lucru?)
Carina
19/12/2007 at 10:57 AMTinerii nu trebuie sa se multumeasca doar sa caste gura. Trebuie sa fie mai infigareti. Daca si inveti ceva la job, nu cred ca e o problema. Dar nu toti isi doresc asta. de exemplu, practica obligatorie de la facultate. Sunt o groaza de studenti care vor doar sa-si primeasca adeverinta, cand de fapt aia ar fi o oportunitate sa vada cum e sa lucrezi intr-un anumit domeniu, sa cunoasca oameni si poate sa se aleaga cu un contract de munca.
andressa
19/12/2007 at 11:03 AMDe acord, sunt multi care se duc la facultate ca la liceu. mai chiulesc, mai copiaza si la sfarsit isi ridica diploma. E cam putin.
Dar, repet, eu discut despre cei dintre care au plecat si cu burse, care au facut “voluntariat” de-adevaratelea (adica nu la mogul, ci in cunostinta de cauza, la ONG-uri) cu spirit de initiativa. Si oamenii se asteapta ca ei sa munceasca pe gratis ca si cum ar fi normal, ca si cum ar lucra pentru copii cu dizabilitati si nu pentru o institutie media care face profit!
Iskander
19/12/2007 at 11:03 AMasta cu “nu stii niciodata ce se intampla” e scuza perfecta ca sa te tina mult peste program. pai dragilor, si aici citez tot sursa din antena3, se sta ZILNIC 10 ore la cele mai multe dintre redactii cu scuza ca nu esti tamplar, sa termini la ora fixa.
pai n-a zis nimeni sa pleci in mijlocul reportajului/stirii ca s-au terminat cele 8 ore. eu spuneam de obisnuinta cu care se sta, repet, zilnic, 10 ore pe zi la serviciu, fara sa mai spun de drum, care iti mai ia 2 ore, plus pauza de masa => ca iti petreci viata la serviciu.
Miruna
19/12/2007 at 11:04 AMBuna,
Sunt si eu de acord cu pozitia andressei. Mi se pare ca totul s-ar rezolva daca oamenii – aflati de ambele parti – ar pune pret pe munca in loc sa stea sa-si gandeasca rolul (de angajator rapace la vanatoare de chilipiruri sau de angajat infometat si ‘uite cati bani invart astia’). Adica angajatorul are x munca de rezolvat pe care o plateste cu y bani si in consecinta gaseste pe cineva cu nivelul necesar de calificare si care e dispus sa accepte conditiile. Iar angajatul stie ca e platit pentru calitatea + cantitatea de munca pe care o depune, nu pentru ca este necajit.
Numai bine.
andressa
19/12/2007 at 11:06 AMCu cat discutam mai mult despre asta, imi dau seama ca problema nu e a tinerilor jurnalisti, ci a tinerilor absolventi in general.
Multi prieteni au absolvit in ultimii ani si sunt in situatii de cacao ca cele de care vorbeam mai sus.
zmeura
19/12/2007 at 11:41 AMeu am terminat fjsc-ul acum 5 ani. tin minte ca in disperare cautam un loc unde sa fac practica si nu gaseam nimic, desi ma duceam si ma milogeam pe la profesori. intr-un final am ajuns la radio romania tineret, unde mi-a placut si unde am muncit 6 luni fara bani doar pt ca eram convinsa ca trebuie sa prind ceva experienta. numai ca nu am rezistat fara sa am un ban in buzunar si am acceptat primul job platit, desi nu avea legatura cu comunicarea (sectia pe care am urmat-o).
e ok sa faci voluntariat pe la ong-uri, in timpul faculatatii, dar e inadmisib pentru un tanar absolvent sa munceasca pe nimic pentru ca nu are experienta.
Politic sau politica? » Blog Archive » Profesioniştii din presa din România
19/12/2007 at 12:02 PM[…] le-a fost la început, cât de mari şi tari sunt în redacţii unde caută studenţi pe care să îi plătească cu 1000 de euro, dar cât de greu şi chinuitor este găseşti tineri talentaţi ori… care să merite aceşti […]
Cezar Paul-Badescu
19/12/2007 at 2:32 PMSi eu am avut parte de o groaza de umilinte cind m-am angajat intr-o redactie dupa terminarea facultatii, dar asta nu inseamna ca le doresc absolventilor de acum acelasi tratament. Ce-i cu tipul asta de gindire? Adica daca noi am suferit sa sufere si ei, ca asa trebuie? Eu nu cred ca asa trebuie.
andressa
19/12/2007 at 2:44 PMcezar, absolut.
Magda Barascu
19/12/2007 at 2:53 PMpoate ar fi interesant de vazut care e procentul absolventilor de facultate de jurnalism care chiar profeseaza. dintre colegii mei de an, ii numar pe degete pe cei cativa care mai sunt in presa. multi dintre ai au ales calea strainatatii, majoritatea s-au reprofilat. care sa fie cauzele? si asta nu este decat una din miile de probleme ale breslei
maria coman
19/12/2007 at 8:59 PMiskander- asta cu nu esti timplar e o realitate, nu o scuza. ia intreaba-ti tu sursa la ce ora vine la serviciu si la cit pleaca? inainte de ora 10 rar daca prinzi vreun reporter, iar dupa 19 la fel. ce e drept, nu sunt 8 ore ca la fabrica dar nici nu e o tragedie. in fine, daca tu asta iti doresti sa crezi, e problema ta
cezar budescu- de acord. nici eu nu cred ca trebuie sa treaca toata lumea prin mizerii ca sa inceapa. insa pe mine ma deanjeaza generalizarile
morbo
19/12/2007 at 9:09 PMpăi da, aşa e dacă ni s-a băgat în cap în anii ’90 că ,,românii nu muncesc”. Efectul e că angajatorii nu simt nici o presiune să nu se poarte ca nişte capitalişti de secolul 19, iar angajaţii îşi accepta condiţia de sclavi.
se lucrează opt ore. se plătesc cele opt ore iar ce se lucrează peste, la fel, se plăteşte (cel puţin la fel).punct. tu dacă vrei să lucrezi în orice condiţii asta e, eşti fraier, pasionat, ambiţios, cum o fi. dar ăla care te-a angajat nu are nici o scuză să nu te plătească cum scrie la lege.
oana sandu
19/12/2007 at 9:10 PMInteresanta discutie..
Eu sunt la fel ca si Andressa un caz fericit. Si, tocmai de aceea, as vrea sa arat ca se poate..
Am fost angajata intr-o redactie de radio dupa ce am terminat anul al II lea la FJSC(sectia Relatii Publice)cu carte de munca inca din perioada de proba care a fost una reala – pentru ca era vorba despre un internship.
L-am trecut cu bine si acum am 2 ani si jumatate cu un salariu decent, dar si cu o experienta de care sunt mandra acum.
Mi-a fost mai greu, insa, sa imi termin facultatea (pe care am absolvit-o, totusi anul acesta) pentru ca profesorii nu au fost foarte incantati ca nu reuseam sa trec pe la toate cursurile si seminariile. Din punctul de vedere, aici este o alta problema. Eu cred ca profesorii nu ar trebui sa fie radicali in aceasta privinta, avand in vedere ca este vorba despre un job in domeniu, intr-o institutie de presa importanta. I-as intelege daca ar fi neintelegatori cu cei care muncesc pe bani putini in posturi gen “secretara” si nu trec pe la scoala.
Revenind la cazul fericit, din proprie experienta, se poate..trebuie sa dau doar peste oameni (colegi, sefi) ok.
Erika
19/12/2007 at 10:38 PMai o leapsa la mine pe blog pt cand ai timp ;;)
Iskander
20/12/2007 at 12:07 AMmaria, pai, uite, caz concret…se transmite live si pentru jurnalul de la 9,nu? e, a ramas tot omu’ ala de dimineata.
stiu ca nu e relevant strict profesional. dar ca sa vina la 10 si sa plece la 7 pleaca de acasa la 9 si ajunge la 8. traieste la serviciu sau nu?
in fine, nu vreau sa crezi ca am ceva cu a3. chiar nu ma refer strict la a3, ci la toti sefuletii din presa care cred ca orele suplimentare sunt asa, un moft, si tu trebuie sa stai ca un bun jurnalist cat iti cere meseria sa stai.
Iskander
20/12/2007 at 12:13 AMaici depinde si de ce vrea fiecare, nu neg. unii chiar n-au nimic impotriva, li se pare firesc, asta-si doresc, bani multi si sa avanseze cat mai repede dpdv profesional. bravo lor, sa stea.
problema e cand esti oaia neagra pentru ca nu stai (si NU ma refer la cazul de mai sus), sau esti luat la rost sau la misto ca nu faci ore suplimentare. si aici am ataaaaaaatea cazuri din corporatii incat as obosi povestindu-le. vezi doamne, e mult de lucru, e sfarsit de semestru, ai datoria sa stai 10 ore si sa vii si sambata. asta cand nu esti la team building-uri cvasi-obligatorii.
copolovici
20/12/2007 at 6:35 AMMa las si eu la fundul discutiei, ca drojdiile. Pe undeva e mai bine, intrucit am avut ocazia sa citesc toate comentariile si dialogurile contradictorii de pina acum. Sint dintre reprofilati, dar despre experienta personala probabil ca voi scrie “la mine”, mi-ati facut subiectul foarte atragator. Din start dezavuez practicile de tip “proba neplatita”, numarindu-ma printre bucurestenii naturalizati, ex platitor de chirie vreme de unsprezece ani. Insa baietii astia care acum se dau drept pilda, cei care au deja vreo 10 ani in presa, cam asa au inceput. Aceia care, desigur, au acceptat si au invatat lectia umilintei in presa anilor ’90. Si, din pacate, ii exclud de aici pe aceia care si-ua putut permite sa stea si cite o jumatate de an neplatiti prin diverse redactii. Pentru ca in specia asta discutam despre oameni care nu au cunoscut niciodata grijile provincialului student in Bucuresti. Chirie, haleala, transport in comun, hangarale, taxe pe la facultate si o bere din ce dracu’ mai beau?
Sint convins ca jurnalismul NU se invata in facultatea specializata in asa ceva si ca orice absolvent care nu a reusit sa practice in timpul facultatii e o victima sigura in momentul in care se apuca sa-si caute de lucru. Mi se pare aberant sa nu-ti dai seama ca pierzi timp pretios ascunzindu-te dupa scoala ca motiv al inactivitatii profesionale. Mai ales intr-o meserie care inseamna atit de multa practica pe care scoala nu ti-o poate oferi. Si de ce sa nu gasesti acel part-time pe doi lei cind inca mai primesti bani de la parinti, ca deh, esti student? Lipsa de activitate practica in timpul scolii nu va face decit sa prelungeasca procesul initierii intr-o perioada mai abitir expusa frustrarilor si nemultumirii de sine. De aici – revolta impotriva sistemului, debusolarea etc.
Pe de alta parte, ifosele galonatilor deveniti intre timp angajatori au, sa recunoastem, o baza solida de frustrare si, uneori, incapacitatea de a vedea cu un ochi lucid conditiile actuale ale pietei de munca. Frustrarile vin din greutatea cu care ei au reusit sa acceada la functii sau pozitii importante, remunerate gras. Ani intregi de noroiala si mizerii pentru o stire sau un fonfleu pocit pe o coloana searbada. Buze muscate pina la singe in asteptarea interminabila a primului “direct”, “stand-up”, a primului articol de fond si asa mai departe.
Oferta de pe piata este, insa, ingrozitoare. Nu numai in jurnalistica. Iar aceia care prefera sa-si bata joc de absolventii sau de incepatorii de buna calitate pot fi facuti vinovati de o adevarata crima. Dupa ce ca scolile scot din ce in ce mai putini oameni cu talent si material bun de cizelat, sa le dai peste bot pina si astora doar pentru ca asa ai fost si tu tratat, mi se pare de un imbecilism rascolitor. Sa te dai drept exemplu de reusita intr-o cariera jurnalistica si sa utilizezi cu seninatate “se merita” chiar si dupa ce ti-ai “corectat” primul text, iar mi se pare o mojicie.
Vara trecuta am avut studenti in practica. Viitori comunicatori care in anul trei nu fac diferenta intre marketing si publicitate si care iti spun ca in PR cel mai mult apreciaza creativitatea spoturilor. Care nu numai ca detin un fond lexical principal amarit, cristalizat pe messenger, dar care au lacune elementare de gramatica. Eu va propun sa nu cerem marea cu sarea “dinozaurilor” pe care Chisu ii primea la interviu scarpinindu-se in talpa, carora Nistorescu le taia din salarii inainte de Craciun, care isi scoteau un ban in plus decontind cazari si bilete de tren platite de cluburile unde mergeau simbata in deplasare, la meciuri, sau care au terorizat redactii intregi dupa ce au ajuns sefi. Astea sint toate lectii de supravietuire. Ridem de un miliardar evreu ca umbla cu ciorapii rupti. Pai voi, tinerii absloventi, nu va ginditi cit si-au mincat baietii astia de sub unghii si cum au muscat noaptea din perna de foame si de ura pe toti activistii care i-au invatat meserie?
Asadar nu cred nici in absolventul “cu surse”, nici in detinatorul de diploma fara pic de experienta. Asa cum nu cred nici ca toti jurnalistii cu experienta pot fi buni manageri sau evaluatori de resurse umane. Si uite cum, la o distanta de numai zece ani, unii deja au metehnele profesorilor nostri din scoala generala, cu minimum 25-30 de ani mai in virsta ca noi: scoate guma din gura, pune miinile la spate, tunde-te cind vorbesc cu tine, scrie frumos, aplecat spre stinga…
Copolovici » DE CE NU SINT JURNALIST
20/12/2007 at 8:41 AM[…] razboi stirnit de Andressa pe tema discrepantei dintre ce asteapta tinerii absolventi de jurnalism de la fratii lor mai mari […]
maria coman
20/12/2007 at 5:18 PMiskander- daca omul ala face live la 21, a doua zi nu vine la opt in redactie. si nici la 10….
si bravo viorel. mi+ai sustinut punctul de vedere mai bine decit mine 🙂
maria coman
20/12/2007 at 5:19 PMsi tot pt iskander- si cei care stau doar 8 ore la serviciu scapa si de trafic? sau la ei dureaza mai putin?
Iskander
21/12/2007 at 3:34 PMmaria, devine prea personal si nu intentionam. sau, ma rog, prea pare un atac la a3 si nici asta nu intentionam.
ideea pe care am vrut sa o expun este ca se munceste pe branci si patronilor li se pare si normal sa fie asa.
bine, totul e de la 20 de mil in sus insa chiar nu ma ajuta cu nimic banii aia daca 12 din cele 24 de ore imi sunt prestabilite. cel putin asa consider eu.
maria coman
21/12/2007 at 6:20 PMiskander- ok, pace ….:)
andressa
21/12/2007 at 6:56 PMall’s well when it ends well! 🙂
Iskander
21/12/2007 at 11:49 PM🙂 pai daca tot ne-am inteles, va urez de bine si tie, si andressei.
Sir Alex Ice
25/12/2007 at 5:53 PMNu prea sunt sigur ca e legal sa nu dai salariu pe perioada de proba. Asa, poate le trebuie o verificare de la Inspectia Teritoriala a Muncii.
some girl
26/12/2007 at 7:34 PMAm si eu o mica intrebare, oarecum offtopic. am inceput sa ma cam prind ca timpul trece repede in facultate (sunt anul I la FJSC)si ca e cazul sa fac si ceva pentru viitorul meu in timpul liber decat sa frec menta. Intrebarea e c? sa ma angajez? nu am gasit nimic in domeniu care sa aiba un program cat de cat acceptabil (e aiurea sa lipsesti mult chiar din primul an)si sa pierd timpul la un call center sau ceva de genu’ asta, raspunzand la telefoane nu imi surade. Si atunci imi intorc fata catre ONG-uri. insa where to start? asociatia din facultatea mea e cam fantoma si nu prea am auzit multe de ea iar pe net nu am gasit mare lucru. deci, intrebarea mea este daca imi puteti recomanda ceva, voi cei versati intr-ale ONG-urilor? adica nu vreau sa ajung in situatia de a nu fi angajata din vasta lipsa de experienta insa nici nu stiu de unde sa incep caci, recunoscu, nu am fost stresata de subiect pana acum
DeMaio
26/12/2007 at 8:35 PMPăi, să mulţumim minunatelor facultăţi de jurnalism care nu reuşesc, de ani buni, să facă diferenţa între un individ cu stofă de jurnalist şi unul venit să plece şi el cu o diplomă acasă.
andressa
27/12/2007 at 11:27 AMsome girl,
cred ca ar trebui sa cauti un ONG in functie de ce te preocupa / ce te pasioneaza. Poate vrei sa lucrezi intr-un centru de resurse, pentru ca iti place cercetarea si asta vrei sa faci, poate vrei sa lucrezi in domeniul ecologic sau social. In functie de asta cauta ONG-uri cu care ai vrea sa lucrezi si scrie-le scrisori de intentie. Vezi astfel cine are programe de voluntariat si la ce proiecte lucreaza. Succes!
DeMaio,
la admitere, dupa un examen sau doua, este imposibil sa iti dai seama cine are stoifa de jurnalist sau nu. Cred ca de fapt, la acea varsta, nimeni nu are stofa ci doar “potential”. Si cred ca in mare masura cei care trec examenul au mai mare potential decat cei care il pica. In mare masura, nu in totalitate. Doar ca in 3 sau 4 ani de studiu si / sau munca unii “schimba macazul” si se orienteaza spre altceva. Cat despre diploma, facultatea nu poate face nimic atata timp cat studentul isi da examenele si proiectele la timp, doar nu ii poate spune un profesor: “Tu nu pui suflet aici! Asa ca te voi pica!”. Daca omul trece prin scoala si se multumeste cu atat… e dreptul lui.
Optimvs
27/12/2007 at 9:09 PMIntotdeauna mi s-a parut stupida dorinta patronilor romani de presa de a tine pustii angajati in perioada de proba pe salarii de mizerie sau chiar fara nici un ban. La cheltuielile lunare ale unui ziar (nu mai zic de televiziune) 10-12 milioane nu inseamna practic nimic. Daca omul ti-a trecut de interviul de angajare inseamna ca are o minima legatura cu meseria asta (altfel insemna ca e un dobitoc cel care l-a “procesat”). In conditiile astea, angajatorul care da 3-4-5 milioane risca sa piarda un potential angajat util: in 2-3 luni de meserie pustiul cu pricina ia deja contact cu colegii cu vechime de la alte ziare, si dintre astia oricand se poate gasi unul cu initiativa care sa-l “inhate” pentru 3-4 milioane in plus. Dupa care ia-o de la cap cu interviuri, cu abc-ul meseriei etc, chestii complet neproductive si mari mancatoare de timp/nervi.
some girl
28/12/2007 at 12:26 AMdraga DeMaio,
priveste diferenta intre un om de calitate, precum Andressa, care chiar are ceva de spus, si cineva care doreste sa dea o replica ca sa se afle in treaba. Atata timp cat nu stii absolut nimic despre mine si istoria mea nu ai vreun drept sa comentezi aiurea. Sa vedem cat de departe te va duce atitudinea asta in relatiile cu oamenii…
Andressa, merci pentru vesnica diplomatie si pentru blogul asta. Te citesc de mult. Cat despre ONG-uri poate ma bag la ceva ecologic ca si-asa o terorizez pe mama sa inchida apa cand se sapuneste si sa nu mai foloseasca srayuri ca imi gaureste patura de ozon 😛
Evaluate Yourself Correctly | Words of a Broken Mirror
17/01/2008 at 4:42 PM[…] post has been inspired by one of Liz’s ever interesting questions and one of Andressa’s posts, along with the comments it sparked (Romanian only, sorry). That’s the inspiration, the reasons are several: first, because I […]
cornel
20/12/2009 at 4:21 PMAndressa are mare dreptate in ce priveste DEMNITATEA meseriei, inclusiv a celei de jurnalist. NU trebuie sub nicio forma ca un om sa accepte sa munceasca pe gratis sau pe niste bani de mizerie doar pentru ca este la inceputul carierei. De ce nu se intampla astfel si in alte domenii, precum cel bancar, de exemplu. Din cate stiu eu sclavagismul a fost abolit demult.
Am trecut si eu prin momente absolut jegoase, cand am lucrat fara niciun fel de contract pe la Radio Romania Tineret si fara nicun ban, dupa care mi s-a propus sa lucrez la Radio Cultural pe o suma ridicola care nu imi acoperea decat transportul si poate o cola pe zi. Regasesc din tot ce am citit aici replici, fragmente din viata mea profesionala de la inceputuri. Toate colaborarile mele au incetat unilateral cand am vazut ca mizeria patronilor de presa, a agentiilor de publicitate pe unde m-am preumblat depasea capacitatea mea de acceptare. Si plecam si plecam si plecam. Oricum, singurul loc din presa unde m-am simtit ca sunt tratat aproape de normal a fost o revista al carei proprietar nu era roman si deci avea ceva respect fata de cei care lucrau pentru el.
Pana la urma am renuntat la meseria de jurnalist, deoarece am gasit un post mult mai bine platit (iata, din nou banii care “nu conteaza”) si unde simt ca imi pot valorifica cunostintele profesonale mult mai bine.
Meseria de jurnalist nu va fi niciodata apreciata de patronii de institutii media atita timp cat o poate practica orice absolvent de agronomie, ASE sau Politehnica. Stiu ca exista buni jurnalisti ingineri, dar acestea sunt exceptii…
V.Vicos
27/12/2009 at 10:19 PMPe asa zisa criza cimitirul elefantilor nu o dat faliment.
Eu fac pe jurnalistul din placere. Lucrez colaborator la o redactie din 2006.
Tot in 2006 am lucrat la o televiziune(8 luni). Era tare fain atunci. Bobocii invatau de la gastele batrane :)). Cum zicea un coleg, te dai la urs cu mana goala?
Faceam o emisiune zilnica de 1 minut :)(istoricul zilei). 200 lei pe luna. Salariu mic? conteaza asta cand ai in fata o asemenea experienta.
A venit apoi dezastrul. FACULTA=LENE.
Noroc ca lucrez de 7 ani in domeniul ORGANIZATIONAL si nu ma plang.In timp s-au deschis foarte multe oportunitati.
De pilda.Am inceput ca pictor intr-un ong comunist numit cerc de grafica si pictura :)) al GRUPULUI SCOLAR GRIGORE MOISIL.
LA faculta-N CLUJ mi-am indreptat atentia spre ONG-URI.
Cu o experienta subtirica nu ma angaja nimeni.
Dupa trei ani de stat in CLUJ mi-am gasit un progam european de voluntariat. La vara plec un an in EUROPA. Nu o sa am buzunarul plin la final, dar simt ca-i o experienta benefica.
Invat o limba straina. Coordonez proiecte, fac parte din viata ongistica.
Incerc CEVA NOU. Merg mai departe.
Multi isi fac sepuku de la primul esec.
Am luptat in 7 ani (de la inceputul liceului si pana la sfarsitul facultatii) sa nu lucrez vanzator la market. Rezultatele incep sa apara.
RABDARE SI TUTUN.