Am fost diagnosticata: am tendinita. O inflamatie a tendoanelor.
Port fasa elastica, iau antiinflamator si ma dau cu un gel care din fericire nu miroase urat, ba chiar as spune ca are un parfum dragut. Daca in trei zile nu-mi trece voi purta ghips pentru 10 zile.
Asa e si cu supararile. Ignori intai afectiunea o vreme, astepti sa vezi daca timpul ajuta, de cele mai multe ori e suficient sa te menajezi putin. Daca nu trece dupa un timp, cel mai probabil se agraveaza. Atunci trebuie sa iei masuri mai drastice. Nu poti sa umbli asa, cu suparari ce cresc si tot cresc, pana ce te doboara. Intr-o zi nu vei mai putea merge din cauza lor.
Un antiinflamator este necesar. Un repaus. Terapie.
Eu, de exemplu, am descoperit ca ma invaluie o suparare cand imi aduc aminte de niste lucruri din trecutul recent. O suparare ca o blana veche ce se prabuseste pe umerii mei cand mi-e deja cald. Transpir deci, impovarata, sufocata de mirosul de praf si naftalina, neputincioasa prizoniera a blanii moarte.
Supararea trece greu, sentimentul de prizonierat si mai greu. Totusi scap. E un exercitiu de vointa destul de dificil prin care ma detasez de unele amintiri si ma prefac ca ele nu exista, ia mai da-le dracului, si ce daca sunt atat de prezente. Gasim curajul la nevoie, nu intamplator.
Dupa fiecare despartire ne regasim (…cum bine a spus o colega.) Nu avem de ales.
Ne regasim reperele, identitatea. Ca daca nu le-am fi pierdut pe parcursul relatiei, poate ca relatia ar fi fost un fapt prezent, nu unul trecut.
Crucial mi se pare acel “nu avem de ales“. Un dus rece pe care il faci impotriva vointei tale cand te trezesti singur. Ca atunci cand pe o insula pustie trebuie sa reinventezi focul. Te trezesti fara lucrurile de care involuntar devenisesi dependent. Ai numai optiunea sa o iei de la capat pentru a supravietui. Inevitabil, descoperi lucruri despre tine. Poate ca nu ai stiut niciodata ca iti place sa umbli gol prin casa. Nu avusesesi ocazia sa afli asta. Intotdeauna singuratatea spune multe secrete despre tine, mai multe decat o fosta colega de liceu.
De suparare fiecare se trateaza cum poate. Eu incerc sa o cunosc mai bine, ca sa ii pot afla punctele slabe.
Iar de tendinita scap in cel mult 13 zile.
