Suferind in continuare de depresia post-licenta de care imi place sa cred ca sufera toti colegii mei, pardon, fostii mei colegi, nu reusesc sa inteleg ca scoala s-a terminat, in fine, m-am angajat.
Meseria e bratara de aur. Dar cine mai poarta aur in zilele noastre? E atat de demodat. Eu mi-am cumparat cercei dupa licenta, dar sunt de aur alb. Cu totul si cu totul altceva. Partea buna a situatiei, apropo de depresia post-licenta (nu pot sa cred ca nu ma mai duc la scoala!!) este ca serviciul e tot un fel de scoala. In primii ani e scoala in sensul de acumulare de cunostinte. Apoi, dupa ce devii mai bun, incepi sa faci teme. Aplici tot ce stii, ce ai invatat, in fiecare zi. Ii inveti si pe altii.
Deci nu e chiar asa de rau fara scoala. Ma sperie totusi gandul ca voi merge la serviciu in fiecare zi, pana la… pensie.
Si ma mai sperie un gand. Ca imi voi pierde incet, incet entuziasmul. Nu ma refer acum la viata profesionala doar, ci la felul in care diger tot ce mi se intampla. Acum ma doare stomacul de emotie, plang cu lacrimi multe, in hohote, intru in panica, rad ingrozitor de mult (prea mult poate?), ma supar, sunt foarte curioasa, ma impiedic, ma ratacesc, imi cumpar bomboane si imi notez pe o lista ce cadouri sa fac si cui. Si ma indragostesc foarte tare. Iar acum, odata cu inceperea acestui nou capitol din viata mea, prevad cum ma voi obisnui cu tot felul de lucruri care acum mi se par magice. Imi spunea azi Fry, (vorbeam pe Skype, adica e tot in Varsovia) apropo de alte lucruri, ca peste 5 ani voi fi mai detasata, voi privi altfel lucrurile. Si asa e.
Iar M. imi spunea azi la sala ca ar trebui sa ma bucur ca ma doare stomacul de emotie. Ca e unul din cele mai misto lucruri din lume. Ce o sa ma fac atunci cand nu o sa mai simt asta?
O sa-mi fie dor de mine, cea de acum.
28 Comments
Lucian
07/08/2007 at 9:31 PMMa sperie totusi gandul ca voi merge la serviciu in fiecare zi, pana la… pensie.
Pretul Succesului. >:)
Miss Cliche
07/08/2007 at 9:37 PMI miss school too. Dar nu am fost nici atat de studioasa incat sa am o cariera universitara. :))
Apropo de obisnuit / detasare, cred ca incepe la un moment dat, iar cand ne dam seama, procesul s-a incheiat. Oboseste organismul, nu mai poate duce.
Dar sper ca nu se intampla cu toate. Vreau sa cred ca am emotii destul de puternice, care infrunta timpul. :))
Am vazut oameni mari care se entuziasmau, plangeau sau radeau asa ca mine acum (adica pentru toate prostiile) pentru realizari profesionale, melodii, filme, amintirile sau copii lor. Vreau sa cred ca se poate. Poate mai rar, dar e posibil.
Let’s start making memories. Ca sa avem motive sa ne comportam si la 70 de ani la fel ca la 20. :))
andressa
07/08/2007 at 9:39 PMMiss Cliche,
eu nu cred ca va fi la fel. 🙂
cristi parvan
07/08/2007 at 9:48 PMacum vreo juma de an … cateva colege de la buying se plangeau ca nu mai simt fluturasi in stomac.
De atunci n-am mai auzit subiectul fluturasi:)
Spor la munca 🙂
Miss Cliche
07/08/2007 at 9:50 PMDa. Din pacate, mie cel putin imi va veni mintea la cap.
Miss Cliche
07/08/2007 at 9:58 PMDar e normal ca emotiile sa evolueze in acelasi timp cu noi. La 25 nu esti ca la 14 ani, dar nu cred ca se poate spune ca o esenta e mai tare decat alta. My thought. 🙂
andressa
07/08/2007 at 10:00 PMMiss Cliche,
da, e normal. Dar eu as vrea sa raman asa. 🙁
victor
07/08/2007 at 10:32 PM… ai simtit perfect si corect! foarte curand iti va pieri entuziasmul si vei fi nevoita sa muncesti din greu si plicticos pana la pensie… totusi exista cale de scapare! ai gasit-o? o dibuiesti macar? 🙂 🙂 🙂
cip
07/08/2007 at 11:39 PMSpuneai mai sus ca iti e frica ca iti vei pierde entuziasmul; incearca sa iti aduci aminte de vorba asta atunci cand peste ani vei realiza ca l-ai pierdut si atunci da tot ce poti din tine sa il recapeti inapoi. E esential pentru a supravietui sanatos mintal.
Bafta in viata de adult 🙂 ! Si lasa naibii depresia 🙂
blogatu
08/08/2007 at 12:02 AME greu dupa licenta, stiu si eu cum e 😀
fry
08/08/2007 at 12:28 AMbai auzi in ce chestii dramatice te-am bagat cu speechul meu de azi dimineata… gata, de maine vorbim doar de vreme 🙂
Paula
08/08/2007 at 12:55 AMVin alte emotii…unele mai frumoase, unele mai urite. Deh, dupa noroc…(pe care cica ti-l faci singur).
Cristi Roman
08/08/2007 at 1:58 AM100% ţi-l faci singur aici.
suminonA
08/08/2007 at 7:52 AMBungee jumping 😀 … efect garantat … si fluturi … si adrenalina… sau mai e o metoda… seaca rau de tot… nu fa nimic toata saptamana si asteapta reactia sefului 😀 … doar glumeam
andressa
08/08/2007 at 9:42 AMvictor,
nu m-am gandit la asta. Nu e suficient sa constientizez asta ca sa nu o patesc rau de tot ?
Oana B.
08/08/2007 at 11:00 AMe dragutz la serviciu, daca iti place ce faci. important este sa nu ramai la drumul “birou-pat” :D.
andressa
08/08/2007 at 11:07 AMOana,
de acord. Ce zici ce birou-computer-pat? 🙂
Dar e dragut, serios. Si ce tipi draguti sunt pe acolo! Oh boy, oh boy, oh boy!
Cosmin
08/08/2007 at 11:34 AMAnd now you’re a productive member of society 🙂
Eu am avut depresie post-liceu vreun an si ceva deci expect the worst, mai treceam pe acolo sa wonder around, chiar daca nu mai eram in liceu.
De facultate nu sunt asa atasat, dar nah.
Important e sa lucrezi ce-ti place, oricum.
Cristina
08/08/2007 at 12:38 PMI love my job! Lucrez de un an aici si inca nu mi-am pierdut entuziasmul, am perioade mai bune sau mai grele dar tot e frumos! Inca ma impiedic, inca vars chestii pe mine, uneori ma mai si balbai si rad incredibil de mult.. 🙂
andressa
08/08/2007 at 12:41 PMCrisitna,
Asta nu e neaparat bine! :))
Adica, am mai spus, nu ma refer la job cand spun ca nu voi mai fi atat de copil.
umbluteleleu
08/08/2007 at 12:59 PMfaptul ca esti intr-un anumit fel: haioasa, copilaroasa, vorbareata sau timida, retrasa nu se va schimba decat daca vrei tu sa se schimbe sau daca te ajuta altii sa te schimbi. n-are rost sa spun ca in general schimbarea de care cred ca vorbesti e rezultatul evolutiei personale? daca te schimbi fiindca nu te ridici la standardele celorlalti (colegi de serviciu care te vor mai serioasa de exemplu) that is a whole post all together.
cred.
Narcotourist
08/08/2007 at 1:07 PMpeste x ani, cand te vei satura de ceea ce faci(iti doresc sa nu ti se intample), daca nu schimbi domeniul de activitate sau compania…vei posta pe blog de la serviciu, in asteptarea orei 18.00 sau si mai bine, a week-endului…Si vei ura la maxim zilele de Luni…si vorba cantectului…You’d wish it were Sunday…cause that’s your fun-day !!..:) Anyway, goodluck in proaspata cariera si mult spor…Eu intru in concediu in a matter of hours…so bye-byeeeeee corporateee people !!..Ain’t gonna miss ya’all :).
Gos
08/08/2007 at 4:05 PMEu cred ca o sa descoperi o gramada de lucruri misto. Anyway, this is the best part. Inceputul. O sa-ti lipseasca mai tarziu, asa cum iti lipseste acum scoala. Insa vei avea si momente in care iti vei rade de tine, cea de acum. Inevitabil.
Oricum, bafta! Apropos, it’great to meet you here everyday. Thx a lot
s.
08/08/2007 at 4:49 PMsi daca o sa descoperi in noua ta viata, post-school/post-partum o noua lume, mult mai dinamica si mai interesanta decat universul limitat al scolii?
sa ai un job (nu numai bine platit) dar sa faci chestii bestiale, pe care ti le-ai dorit mereu, si sa le faci cu un mare entuziasim? la mine asa a fost imediat dupa licenta, cand m-am angajat in septembrie….
soro, e normal sa fii nostalgica, dar ai grija sa nu miss out on what’s yet to come, ca poa sa fie fie even better!!!
si daca esti la job si nu simti inca asa, poate jobu ala nu e exact ce-ti trebe matale. ask yourself
ciusi
Watt
10/08/2007 at 3:41 PMAndressa, cred ca exagerezi si vezi lumea prea inchisa in cliseele vietii moderne.
Eu am inceput sa lucrez inca din primul an de facultate, si nici o clipa nu mi-a trecut prin cap ca imi irosesc anii de faculta, cei mai frumosi ani, iar dupa aceea o sa fie doar munca, munca, munca.
Nu, chiar am reusit sa impletesc cele doua chestii foarte bine, iar anii de faculta+munca au fost chiar beton!
Problema e alta… stai sa vezi cum e cand la juma de an/un an dupa licenta tot iti cauti un nou loc de munca, fiindca la cel vechi nu vrei sa te reintorci.
Deh, dorinta de something new.
Stai linistita, faci destule lucruri interesante, inclusiv bloggingul incat sa-ti pierzi entuziasmul sau sa ai revelatii demolatoare dupa 1-2 de la licenta. Normal sa ai frica de viitor, insa nu o exagera. Nu trebuie sa te incerce vreo panica; fara sa iti dai seama o sa constati ca intr-un final te-ai pus in miscare intr-o directie dorita.
Pana la urma, omul isi faureste destinul cu mainile sale.
Ah, totusi vrei sa continui sa mai gusti din aroma de studentie? Baga-te la Master 😉
Heads up. Nu te lasa coplesita. Nu merita, si n-ai de ce.
iancu
13/08/2007 at 1:41 AMMereu am dispretuit intr-un fel pe cei ce se “baga la master”. Poate in primul rand pt ca masterul la arte si design, cum am terminat eu, inseamna doar o prelungire a letargiei, o amanare a “datului piept cu lumea”. Si din pacate nu doar la arte e asa, ci la majoritatea facultatilor romanesti.
In anul I eu cu un prieten polemizam cu o colega de apartament (noi doi studenti la design, prietenul lucra deja, eu abia incepeam, ea studenta la marketing, nu voia sa lucreze in faculta). Tin minte si acum ce gandeam atunci. De ce sa pierzi 3-4 ani de zile, mai ales cand scoala nu te invata “the real thing” ? Evident ca ai nevoie de multe ori de diploma, si scoala e buna pt ca macar la noi (est-europeni si rusi cred) iti formeaza o adaptabilitate in domeniu mult mai mare decat cea a occidentalilor, obisnuiti cu super specializarea.
Partea frumoasa pe care am reusit sa o pastrez pana acum in 5 ani de cand lucrez (scoala am terminat-o de 2 doar) e ca mereu am resetat cumva sistemul propriu, unde m-am angajat m-am dus cu entuziasm, dorind cu ardoare sa lucrez cu oameni buni, daca nu mai buni ca mine macar la fel ca mine. Cand am simtit ca am evoluat destul am cautat alta provocare.
Chestia interesanta e ca acum am ajuns unde voiam sa ajung acum 3 ani. Lucru ce ma frustreaza un pic, imi macina gandurile. Ce mai e de facut de acum, de invatat, de cautat ?
Modul asta de a gandi ma tine viu ca profesionist, altfel as sucomba in marea masa a robotilor, corporatisti sau nu (evident ca uneori ma scufund in mediocritate ca toata lumea).
Ar mai fi cei care isi compenseaza insatisfactia profesionala cu alte surse (familia, sporturi extreme, calatorii, castele din chibrite, omor in serie, etc :P).
In orice caz, cand se termina scoala incepe adevarata placere. Cei care cred ca in liceu sau studentie au fost cei mai tari ani ar face bine sa isi cumpere deja haine si loc de inmormantare, parerea mea 😛
Asa ca bafta si fun la job (cu sau fara colegii dragutzi :P).
Ana-Maria
29/08/2007 at 5:41 PMSa te doara stomacul de emotie? De asta nu am mai auzit. Am auzit de fluturasii din stomac 🙂
Eh, o sa mai ai ocazia sa simti diverse chestii, stai linistita.
Victor
11/12/2007 at 7:55 PMAndressa, ce Dumnezeu inseamna “fluturasi la stomac” ? Am cautat pe net, toata lumea vorbeste despre asta, dar nimeni nu spune exact ce inseamna asta ?